ICCJ. Decizia nr. 2124/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2124/2010
Dosar nr. 34790/3/2007
Şedinţa publică de la 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 34790/3/2007, SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC G.I. SRL şi SC F.P. SRL solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei SC G.I. SRL să o reintegreze în spaţiul comercial situat în Piaţa Crângaşi, Bucureşti, să dispună evacuarea pârâtei SC F.P. SRL din spaţiul pe care reclamanta l-a închiriat în temeiul contractului de închiriere din 17 aprilie 2004.
La data de 13 noiembrie 2007, reclamanta a depus la dosar cerere de completare şi precizare a acţiunii în sensul că pârâta SC G.I. SRL a închiriat spaţiul ce formează obiectul contractului de închiriere nr. X/2004 către SC M.P. SRL şi nu către SC F.P. SRL arătând totodată că SC M.P. SRL are calitate procesuală pasivă în cauză şi că solicită să se constate nulitatea contractului de închiriere întocmit între pârâte pentru clauză ilicită, arătând că ambele părţi cunoşteau faptul că spaţiul comercial forma obiectul contractului de închiriere din 17 aprilie 2004.
SC G.I. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate rezilierea contractului de închiriere nr. X/2004.
Prin sentinţa comercială nr. 9296 din 12 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 34790/3/2007, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL în sensul că: Obliga pe pârâta SC G.I. SRL să pună la dispoziţia reclamantei SC C. SRL spaţiul în suprafaţă de 23 mp cu intrare din lateral, situat la parterul imobilului din Bucureşti Piaţa Crângaşi, pe o perioadă de 23 luni şi 25 zile, începând cu data reînregistrării în spaţiu. Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere din 28 septembrie 2007 intervenit între pârâte precum şi cererea vizând evacuarea pârâtei SC M.P. SRL. Cererea reconvenţională formulată de pârâta SC G.I. SRL a fost respinsă ca nefondat.
Împotriva sentinţei evocate mai sus a declarat apel atât pârâta SC G.I. SRL cât şi reclamanta SC C. SRL.
Prin decizia comercială nr. 28 din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au fost admise ambele apeluri formulate de reclamanta SC C. SRL şi pârâta SC G.I. SRL, Sentinţa nr. 296/2009 a Tribunalului Bucureşti a fost desfiinţată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea deciziei pronunţate, instanţa de apel reţine motivarea mai puţin convingătoare a instanţei de fond privind adresele nr. 126 din 12 septembrie 2007 şi 4 octombrie 2007. Mai mult, instanţa de fond nu motivează pentru ce a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de închiriere din data de 29 septembrie 2007 încheiat între pârâtele SC G.I. SRL şi SC M.P. SRL.
Instanţa nu a motivat nici pentru ce a respins capătul de cerere privind evacuarea SC M.P. SRL din spaţiul pentru care avea contract cu reclamanta şi în plus nu reţine culpa în sarcina pârâtei locatar dar respinge cererea reconvenţională.
Hotărârea astfel pronunţată este contradictorie, nemulţumind ambele părţi motiv pentru care se impune aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 28/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs pârâta SC G.I. SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta arată, în esenţă, că hotărârea recurată nu este motivată deşi admite ambele apeluri analizează doar motivele de apel formulate de apelanta reclamantă.
Instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia în condiţiile în care deşi în dispozitivul hotărârii se menţionează că au fost admise ambele apeluri, nu arată care sunt considerentele ce au determinat admiterea apelului.
În mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. în condiţiile în care instanţa de fond a motivat soluţia pronunţată respectiv atât cererea principală cât şi cererea reconvenţională.
În concluzie se solicită admiterea apelului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
Intimata-reclamantă SC C. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi excepţia lipsei de interes.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. se constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. instituie obligaţia legală a motivării recursului, stipulată sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., orice derogare fiind cuprinsă în norme speciale, de strictă interpretare.
Motivarea recursului presupune evocarea cauzelor de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi de atac din cele implementate prin art. 304 C. proc. civ. şi dezvoltarea lor, respectiv încadrarea într-unul din motivele prevăzute de lege, printr-o argumentare în fapt şi drept, a greşelilor pretins a fi fost săvârşite prin hotărârea atacată.
Aspectele învederate prin cererea de recurs formulată de recurenta SC G.I. SRL au valoarea unor critici care, fie şi indirect, vizează soluţia şi considerentele deciziei date de Curtea de Apel Bucureşti ţinând cont şi de dispoziţiile art. 306 pct. 3 C. proc. civ.
A interpreta astfel, ar însemna o limită a accesului la justiţie contrară dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. motiv pentru care Înalta Curte respinge excepţia nulităţii recursului.
Şi excepţia lipsei de interes este neîntemeiată întrucât prin desfiinţare cu trimiterea cauzei, fără un motiv legal şi cu încălcarea dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. se încalcă principiul celerităţii, fiind de natură să prelungească nejustificat procesul fără ca părţile să beneficieze de un termen rezonabil pentru soluţionarea cauzei, interesul în promovarea căii de atac fiind legitim, personal, născut şi actual.
Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate se constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În speţa de faţă, instanţa de apel nu a motivat hotărârea pronunţată din perspectiva dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ţinând cont şi de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.
Norma cuprinsă în art. 297 alin. (1) C. proc. civ. invocată de instanţa de apel, este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinsă prin analogie altor situaţii decât celei expres stabilite de legiuitor. Soluţia trimiterii spre rejudecare contravine principiului celerităţii soluţionării cauzei, fiind de natură să prelungească nejustificat procesul fără un fundament legal, în condiţiile în care instanţa de fond a adoptat o soluţie cu privire la fondul cauzei.
Apelul este o cale de atac ce duce la judecata pricinii în fond, problemele de fapt şi drept dezbătute în faţa primei instanţe urmând a fi repuse în discuţie în faţa instanţei de apel, în limitele prevăzute de art. 292 C. proc. civ.
Efectul devolutiv al apelului, constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecăţii în apel, litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi drept ce au fost ridicate în faţa primei instanţe.
Art. 297 C. proc. civ. prevede că în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii ce nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Or, instanţa de apel, fără a fi incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. şi fără a analiza motivele de apel formulate, în mod greşit a dispus desfiinţarea hotărârii apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile în care instanţa de fond s-a pronunţat atât pe cererea principală, cât şi pe cererea reconvenţională, motivând hotărârea pronunţată.
Nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii ţinând cont de efectul devolutiv al apelului şi cazurile limitativ prevăzute de lege în aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. text de lege reţinut de instanţa de apel.
Ca atare, nefiind incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., şi fără a cerceta motivele de apel formulate de cele două apelante, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale evocate şi principiul celerităţii soluţionării cauzelor fără un fundament legal şi în mod greşit a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ. admite recursul formulat de pârâta SC G.I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 28 din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare apelului aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile invocate.
Admite recursul declarat de pârâta SC G.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 28 din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2123/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2125/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
