ICCJ. Decizia nr. 2126/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2126/2010
Dosar nr. 166/85/2009
Şedinţa publică de la 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Obiectul cauzei şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în primul ciclu procesual derulat în cauză şi în rejudecare.
1. Prin acţiunea introductivă, înregistrată la data de 23 martie 2007 pe rolul Tribunalului Sibiu, astfel cum a fost precizată, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G.R. SRL obligarea pârâtei să emită factură fiscală pentru autoturismul A., în sumă de 6.400 euro, iar în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de factură şi chitanţă.
Potrivit reclamantului la data de 27 august 2004 a acordat societăţii pârâte un împrumut în sumă de 6.400 euro, scadent la 30 septembrie 2004.
Prin convenţie, pârâta s-a obligat ca în situaţia nerestituirii sumei împrumutate la termenul convenit, împrumutătorul să devină proprietarul autoturismului marca A., pe care pârâta l-a lăsat în custodie împrumutătorului.
Susţine reclamantul că, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia la scadenţă, astfel încât operează clauza translativă de proprietate convenită.
În cauză, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata valorii reale a autoturismului.
Prin sentinţa civilă nr. 876/C din 13 mai 2008 Tribunalul Sibiu, secţia comercială, ca primă instanţă a admis acţiunea, constatând că reclamantul a dobândit un drept de proprietate asupra autoturismului A. înmatriculat sub nr. x şi pe cale de consecinţă pârâta a fost obligată să emită factura fiscală şi chitanţa pentru suma de 6.400 euro în echivalent.
2. Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin decizia comercială nr. 126/A din 22 octombrie 2008 a admis apelul declarat în cauză de către societatea pârâtă, a desfiinţat sentinţa fondului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, constatând că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost investită prin acţiunea principală, şi totodată nu s-a pronunţat asupra cererii reconvenţionale formulate de pârâtă.
3. În rejudecare, Tribunalul Sibiu, secţia comercială, prin sentinţa nr. 722/C din 5 mai 2009 a admis acţiunea reclamantei, a obligat pârâta să emită factură fiscală şi totodată a aprobat reţinerea de către reclamant a autoturismului.
Cererea reconvenţională formulată de pârâta a fost respinsă ca nefondată.
Prima instanţă a apreciat în raport de clauzele contractului de împrumut încheiat de părţi, contract a cărui valabilitate a fost confirmată în litigiul derulat anterior între aceleaşi părţi şi finalizat prin Decizia nr. 1826 din 24 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că, a operat transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului la data de 30 septembrie 2004 dată la care pârâta nu a restituit suma împrumutară.
Sentinţa nr. 722/2009 a fost apelată de către pârâtă pentru motivele de nelegalitate şi netemeinicie vizând incompatibilitatea judecătorului care s-a pronunţat în cauză atât în primul ciclu procesual cât şi după casarea cu trimitere, în rejudecare. Sub aspectul dezlegării pe fond, pârâta a critica sentinţa invocând încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la gaj precum şi cele în materie fiscală.
Prin Decizia comercială nr. 110/A/2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de societatea pârâtă.
Răspunzând criticilor formulate, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de art. 24 C. proc. civ. referitoare la incompatibilitatea judecătorilor deoarece chiar dacă, după casare, pricina a fost repartizată aleatoriu, aceluiaşi complet de judecată, care s-a pronunţat în primul ciclu procesual, în raport de motivul care a dus la desfiinţarea primei sentinţe nu se poate reţine că judecătorul era incompatibil.
Cu privire la criticile de netemeinicie Curtea, constată că prin contractul de împrumut părţile au convenit expres în ce priveşte transferul proprietăţii autoturismului în ipoteza nerestituirii împrumutului, obligaţie care se impune a fi respectată în temeiul art. 969 C. civ.
II. Recursul.
Motivele de recurs.
4. La data de 4 februarie 2010 societatea pârâtă SC G.R. SRL a declarat recurs, în termen legal împotriva deciziei Curţii de apel solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, iar, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii principale şi admiterii cererii reconvenţionale aşa cum a fost formulată.
Recurenta a invocat în susţinerea recursului motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi art. 27 pct. 7 C. proc. civ. în condiţiile în care acelaşi complet de judecată a soluţionat pricina, şi după casarea cu trimitere spre rejudecare.
Potrivit recurentei dezlegarea dată pe fondul cauzei este profund nelegală şi netemeinică urmare încălcării dispoziţiilor legale în materie de gaj, deoarece un contract de împrumut cu gaj, fără deposedare, nu poate avea consecinţa transmiterii dreptului de proprietate.
5. Înalta Curte, examinând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru încălcarea normelor cu caracter imperativ cu privire la compunerea completului de judecată.
Părţile care se adresează unei jurisdicţii sunt îndreptăţite la o judecată legală şi corectă de către o instanţă independentă şi imparţială instituită prin lege, drept fundament consacrat în art. 124 din Constituţia României şi prevăzut prin art. 6 pct. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fondamentale ratificate de România prin Legea nr. 30/1994.
Plecând de la aceste repere substanţiale care se circumscriu noţiunii de proces echitabil Curtea subliniază că, în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. potrivit cu care judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini… În caz de casare după rejudecare, încălcarea imparţialităţii are drept consecinţă încălcarea normelor cu privire la compunerea completului respectiv a competenţei instanţei potrivit legii.
În cauză este în afară de orice îndoială că prima sentinţă pronunţată de tribunal a vizat fondul cauzei, iar după desfiinţarea, în rejudecare pricina a fost soluţionată tot pe fond de acelaşi judecător.
Este lipsit de relevanţă, în raport de redactarea art. 24 C. proc. civ., argumentul instanţei de apel, în sensul că desfiinţarea primei sentinţe s-a datorat nepronunţării pe toate capetele de cerere.
Dispoziţiile art. 24, cu caracter imperativ nu sunt susceptibile de interpretare sau extrapolare, condiţia impusă fiind aceea a pronunţării unei hotărâri pe fondul cauzei.
Aspectele de nelegalitate care ar afecta hotărârea, sunt cenzurabile de instanţele de control judiciar, dar nu condiţionează incidenţa incompatibilităţii în caz de rejudecare din perspectiva art. 24 C. proc. civ. deoarece textul nu face nicio distincţie şi nici o rezervă pe condiţia evocării fondului.
Cum, după art. 105 C. proc. civ. actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule absolut, deoarece interesul ocrotit, buna administrare a justiţiei, este general. Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) va admite prezentul recurs şi va casa sentinţa şi decizia pronunţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu ca primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC G.R. SRL Sibiu împotriva Deciziei comerciale nr. 110/A din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, casează decizia recurată şi Sentinţa civilă nr. 876/C din 13 mai 2008 a Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2125/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 2128/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
