ICCJ. Decizia nr. 2158/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2158/2010
Dosar nr. 10872/118/2008
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 29 din 28 aprilie 2009, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC N.M. SRL în contradictor cu pârâta SC O.V.I.G. SA, sucursala Constanţa, pe care, în consecinţă, a obligat-o la plata sumei de 28.251,98 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că litigiul a fost generat de refuzul pârâtei de a achita integral daunele suferite de reclamantă în urma coliziunii din 21 decembrie 2007 când nava E.G., proprietatea reclamantei a intrat în coliziune pe canalul Dunăre – Main, cu nava sub pavilion olandez Madjoe.
Apreciind ca neîntemeiat refuzul pârâtei în calitate de asigurător de a plăti sumele pretinse de reclamantă, în temeiul art. 969 C. civ. a obligat-o la sumele susprecizate în condiţiile art. 1169 C. civ.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 18 din 25 noiembrie 2009 a respins apelul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA, sucursala Constanţa, ca nefondat.
Criticile pârâtei cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea art. 1169 C. civ. au fost înlăturate de instanţa de apel aceasta reţinând din înscrisurile de la dosar că pârâta în calitate de asigurator trebuia să acopere contravaloarea daunelor rezultate din coliziunea navelor, pârâta fiind aceea care trebuia să dovedească împrejurările pe care le-a invocat cu privire la faptul că trebuia să acopere doar o parte din suma solicitată.
De asemenea s-a reţinut că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile legale referitoare la repartizarea cheltuielilor ce reprezintă avarie comună ci sunt incidente normele referitoare la răspunderea pentru coliziuni.
Cu privire la suma reprezentând diferenţa neachitată pentru avariile navei Madjoe, în mod corect prima instanţă a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 11.3 din condiţiile generale pentru asigurarea navei respectiv că răspunderea asiguratorului se limitează la ¾ din suma asigurată.
S-a mai reţinut că prin sentinţă s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 11.9 din condiţiile generale ale contractului de asigurare raportat la dispoziţiile art. 969 C. civ. şi art. 1169 C. civ., sub aspectul obligării pârâtei la plata sumei reprezentând diferenţe de curs valutar.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G. SA
Recurenta, fără a-şi încadra în drept criticile dezvoltate, arată:
- greşit instanţa de apel a limitat întinderea contractului de asigurare, schimbând chiar natura juridică a acestuia dintr-un contract de asigurare complex, într-un contract de răspundere civilă;
- prin Decizia atacată nu s-a motivat obligarea la plata cheltuielilor de transport al mărfii pe cale terestră pe relaţia Nurnberg – Passau, ele nefiind cuprinse în poliţa de asigurare;
- greşit instanţa de apel nu a procedat la lămurirea adreselor nr. 101 şi 105 din 22 decembrie 2007, cu consecinţa aplicării regulilor speciale în materie;
- greşit instanţa de apel a făcut trimitere la art. 1.18.1 din condiţia specială A fără a observa că această clauză contractuală vizează cazul în care producerea prejudiciilor terţilor este rezultatul culpelor concurente a navelor în coliziune cât timp în cauză nu s-a putut stabili culpa concurentă a terţului;
- de asemenea, greşit s-a considerat aplicabilă dispoziţia art. 11.13 din condiţiile generale, cât timp părţile au derogat de la aceasta prin condiţia de asigurare A (condiţii speciale).
Intimata a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat anularea recursului pentru lipsa motivării în drept conform art. 3021 C. proc. civ., arătând că nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile dezvoltate, în caz contrar, recursul să fie respins ca nefondat.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului declarat, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia.
Potrivit art. 3021 lit. c) cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse separat.
Este adevărat că recurenta nu operează o încadrare a criticilor dezvoltate în motivele de nelegalitate prevăzute în mod limitativ de art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea acestora, cu multe referiri la situaţia de fapt dar şi la greşita interpretare a contractului de asigurare permite încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304.8 C. proc. civ., considerent pentru care, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.
Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte constată:
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate se poate cere când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauza de faţă, actul juridic dedus judecăţii este contractul de asigurare încheiat de părţi la 5 decembrie 2007 în condiţiile de asigurare A, în temeiul căruia reclamanta a solicitat diferenţa de despăgubiri conform facturilor menţionate neonorate la plată.
Ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este îndeplinită câtă vreme situaţiile evocate în motivarea recursului mai sus redate nu relevă ca rezultat al greşitei interpretări a actului juridic, schimbarea naturii şi înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, instanţa de apel nu a limitat întinderea contractului prin schimbarea speciei acestuia dintr-un contract complex în contract de răspundere civilă câtă vreme sub condiţia A convenită de părţi s-a avut în vedere pierderea totală, avarie comună, avarie particulară şi răspundere pentru coliziuni - inclusiv salvare, cheltuieli de salvare şi judecată; aşa se şi explică includerea în valoarea despăgubirilor a cheltuielilor de transport la care referă recurenta.
Cât priveşte critica cu privire la lămurirea celor două adrese, aceasta nu poate fi primită deoarece stabilirea situaţiei de fapt este numai atributul instanţei devolutive iar nu al instanţei de recurs.
Critica privind incidenţa art. 1.18.1 din condiţiile speciale prin raportare la stabilirea culpei concurente a terţului impune aceiaşi observaţie în sensul că stabilirea situaţiei de fapt cu privire la culpa părţilor contractante se face pe bază de probe a căror apreciere este la latitudinea instanţei care le administrează.
În fine, recurenta critică aplicarea art. 11.3 din condiţiile generale pe motiv că părţile au derogat de la acesta prin Condiţia specială fără a indica norma derogatoare care să facă posibilă verificarea unei asemenea critici, situaţie care oricum nu se încadrează în ipoteza art. 304.8 C. proc. civ. mai sus citat.
Aşa fiind faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de intimata-pârâtă SC N.M. SRL Constanţa.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA, sucursala Constanţa, împotriva deciziei nr. 18/MF din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2153/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2159/2010. Comercial → |
|---|
