ICCJ. Decizia nr. 2325/2010. Comercial. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2325/2010
Dosar nr. 24708/3/2008
Şedinţa publică de la 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Istoricul cauzei.
Reclamanta U.P.B. a chemat în judecată societatea SC K. SRL Bucureşti şi i-a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în hol intrare Cămin X Complex Studenţesc Regie în suprafaţă de 10 mp, proprietatea sa cu motivarea că pârâta nu deţine un titlu pentru ocuparea spaţiului şi că se opune la predare deşi contractul de închiriere a ajuns la termen.
Pârâta a invocat în apărare tacita relocaţiune, necomunicarea concediului şi refuzul reclamantei de a achita suma de 4.924,32 lei reprezentând chirie aferentă lunilor mai-octombrie 2008 şi în temeiul art. 992 C. civ. pe care l-a invocat pentru a-şi susţine cererea reconvenţională formulată împotriva reclamantei, a solicitat instituirea unui drept de retenţie până la restituirea sumei de 4.924,32 lei.
Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, nr. 6505 din 28 aprilie 2009.
După examinarea actelor dosarului, tribunalul a reţinut în ce priveşte cererea principală că raporturile juridice dintre părţile în proces s-au stabilit prin contractul de închiriere nr. 11395 din 15 septembrie 2000 care a ajuns la termen. S-au avut în vedere adresele nr. 5191 şi 6113/2008 prin care reclamanta a notificat-o pe pârâtă solicitându-i să predea spaţiul. Având în vedere că după data acordării concediului nu a mai operat tacita relocaţiune, tribunalul a făcut aplicaţiunea art. 1436, 1437 şi 1438 C. civ. şi a stabilit că locaţiunea nu a mai fost înoită şi că în aceste condiţii, contractul încetează prin denunţare unilaterală.
În consecinţă, cererea principală a fost admisă şi s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu deţinut fără titlu.
Cererea reconvenţională a fost respinsă de instanţa de fond după ce s-au analizat condiţiile plăţii nedatorate în raport de prevederile art. 992 şi 1092 C. civ. În final s-a stabilit că pârâta are obligaţia să repare prejudiciul creat prin lipsa de folosinţă, condiţia plăţii din eroare nefiind îndeplinită. A mai reţinut tribunalul că temeiul măririi patrimoniului reclamantei este obligaţia de reparare a prejudiciului născută din faptul ilicit al ocupării fără titlu, că nu este îndeplinit nici caracterul subsidiar al „actio de in rem verso” întrucât pârâta şi-a întemeiat în principal cererea reconvenţională pe instituţia plăţii nedatorate.
Apelul.
Decizia Curţii de Apel.
Împotriva sentinţei fondului a declarat apel SC K. SRL. La data depunerii declaraţiei de apel şi a motivelor de apel, Curtea a constatat că cererea de apel era semnată de avocat şi că din împuternicirea avocaţială nu reieşea dacă i-a fost conferit avocatului şi dreptul de semnătură a actelor de procedură. Întrucât i s-a pus în vedere apelantei să complinească lipsurile constatate, iar măsura dispusă nu a fost adusă la îndeplinire, în temeiul art. 69 alin. (2) şi 161 alin. (2) C. proc. civ. apelul a fost anulat.
Recursul. Motivele de recurs.
Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susţine că instanţa de apel a anulat apelul cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ. deoarece prin contractul de asistenţă juridică din 8 octombrie 2008, societatea a împuternicit-o pe apărătoarea I.N. să o reprezinte în toate fazele procesului de evacuare iniţiat de U.P.B. conferindu-i acesteia un mandat special de a exercita căi de atac în numele şi pe seama sa. A mai susţinut recurenta că simpla analiză a împuternicirii avocaţiale nu putea conduce la concluzia inexistenţei mandatului de reprezentare în condiţiile în care numai contractul de asistenţă juridică poate face dovada obiectului mandatului conferit avocatului. În completarea acestor susţineri s-a mai arătat că pentru termenul de judecată din 3 decembrie 2000, apărătorul societăţii nu s-a putut prezenta la judecată din motive medicale, aşa cum rezultă din actul medical şi că nu a putut să înfăţişeze adresa prin care au fost ratificate toate actele procedurale.
În raport de aceste motive recurenta a solicitat în conformitate cu art. 312 pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. În dovedirea criticilor aduse deciziei Curţii de Apel recurenta a depus înscrisurile la care a făcut referire în cuprinsul cererii.
Recursul este fondat.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Ultima ipoteză a dispoziţiilor evocate a fost supusă analizei Înaltei Curţi prin prisma aplicării greşite a dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ. teza a II-a potrivit căreia „…când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri…”.
Pentru a răspunde acestei critici trebuie ca analiza să pornească de la situaţia particulară, din acest dosar, în care reprezentarea era realizată de avocat iar lipsa calităţii de reprezentant se analizează în raport de prevederile art. 68 şi 69 C. proc. civ. Această ordine de analiză este impusă de faptul că art. 161 C. proc. civ. este doar efectul nerespectării legitimării calităţii de reprezentant.
Faţă de analiza propusă se observă că art. 68 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească mandatul dat unui avocat care are ca obiect reprezentarea. În alte cuvinte împuternicirea avocaţială trebuie să fie dată ad litem în sensul că din cuprinsul său trebuie să rezulte limitele împuternicirii. Deşi art. 68 alin. (1) C. proc. civ. prevede că avocatul şi-ar justifica prin procură calitatea de reprezentant, totuşi, reglementarea specială actuală prevede că avocatul are dreptul să reprezinte în temeiul unui contract de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă între parte şi avocat. Contractul este cel care prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului, iar acesta se legitimează cu împuternicirea avocaţială.
Al doilea text de lege, care trebuie reţinut în raport de raţionamentul propus - art. 69 alin. (2) C. proc. civ. vizează dreptul avocatului care a asistat o parte la judecata pricinii de a „face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp”.
În raport de aceste prevederi, se constată că, în speţă, la dosarul de fond se afla împuternicirea avocaţială în care era indicat numărul contractului de asistenţă şi întinderea puterilor pe care clientul le-a conferit avocatului. Şi la fila 7 din dosarul de apel se află împuternicirea avocaţială pentru faza procesuală a apelului emisă pentru redactare motive, asistenţă şi reprezentare. În faţa acestei împuterniciri avocaţiale, instanţa de apel trebuia să observe că nu se află în ultima ipoteză a art. 69 pct. 2 teza ultimă ci în faţa unor dispoziţii dintr-o lege specială şi că nu era nevoie de o ratificare a actului, de vreme ce împuternicirea se întemeiază pe lege.
Cu toate acestea art. 161 alin. (1) C. proc. civ., dă dreptul instanţei, atunci când instanţa verificând limitele împuternicirii constată că s-au îndeplinit acte de procedură fără să-i fie conferite drepturile respective, să acorde un termen pentru complinirea lor. În speţă s-a cerut să fie însuşit apelul de către apelantă prin semnătură, instanţa de apel apreciind că atestarea semnăturii clientului şi lipsa menţiunii exprese privind semnarea apelului sunt lipsuri care trebuie complinite până la termenul acordat.
Din înscrisurile depuse la dosar în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., care nu au fost prezentate instanţei de apel din cauze atestate medical (fila 13 recurs), se constată că dreptul de a semna cererile formulate în faţa instanţelor pentru exerciţiul drepturilor procesuale i-a fost conferit reprezentatei recurente prin contractul de asistenţă juridică. În al doilea rând, peste ceea ce s-a prevăzut în contractul de asistenţă juridică, la dosar se află declaraţia SC K. SRL prin care îşi însuşeşte apelul şi motivele de apel aşa încât aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 161 alin. (2) C. proc. civ. în raport de împrejurările speţei nu trebuie opusă accesului liber la justiţie şi exercitării dreptului la apărare, drepturi fundamentale prevăzute de art. 21 respectiv art. 24 din Constituţie.
În fine, concluzia se impune cu atât mai mult cu cât sancţiunea prevăzută de art. 161 alin. (2) C. proc. civ. vizează situaţia în care lipsa dovezii calităţii de reprezentant presupune situaţia în care cererea este introdusă în numele titularului dreptului iar la dosar nu ar exista dovada din care să rezulte abilitarea celui care a formulat cererea de a-l reprezenta, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
Faţă de cele ce preced, potrivit art. 304 alin. (9) raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. constatând că anularea apelului a avut drept consecinţă faptul că nu s-a intrat în cercetarea motivelor, recursul se va admite conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC K. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 530 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2323/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2326/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
