ICCJ. Decizia nr. 2707/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2707/2010
Dosar nr. 769/1/2010
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa nr. 144 din 23 noiembrie 2009 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în al doilea ciclu procesual, a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei SC A.P. SA Bucureşti invocată de pârâtele SC O. şi U.N.C.M.U. Bucureşti şi, în consecinţă a respins acţiunea în anulare a încheierii de stabilire a competenţei şi a hotărârii arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002 ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru aceleaşi motive, prin aceeaşi sentinţă s-a respins şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta CM G., prin lichidator judiciar.
Instanţa de fond, în istoricul cauzei a reţinut că în dosarul arbitral reclamanta SC O. Bucureşti a formulat o acţiune în revendicare şi evacuare în contradictor cu pârâta CM A.P., prin reprezentantul legal U.N.C.M.U., cerere admisă de Tribunalul arbitral prin hotărârea nr. 342 din 4 iulie 2002, după ce acesta conform art. 343 C. proc. civ. şi-a verificat competenţa.
Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare SC A.P. SA invocând nulitatea convenţiei arbitrale şi încălcarea ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii întrucât pârâta nu putea fi legal reprezentată de U.N.C.M.U. deoarece aceasta se retrăsese de 10 ani din sistemul cooperatist.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 582 din 8 iunie 2004 a respins acţiunea în anulare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, decizie rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 324 din 15 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că SC A.P. SA a fost constituită în baza hotărârii Adunării Generale nr. 1 din 4 octombrie 2001 şi a actului constitutiv din 14 noiembrie 2001 fiind o persoană juridică distinctă atât faţă de CM A.P. cât şi faţă de SC A.P. SA înscrisă în Registrul Comerţului, dizolvată şi radiată la 23 august 2001.
SC A.P. SA a formulat o nouă acţiune în anulare împotriva aceleiaşi sentinţe arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002, acţiune pe care Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 174 din 11 septembrie 2007 a respins-o constatând puterea de lucru judecat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia 2247 din 19 iunie 2008 a admis recursul reclamantei şi al intervenientei în interes alăturat CM G.– societate în lichidare şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă constatând că nu sunt întrunite condiţiile art. 1201 C. civ., neexistând identitate de obiect şi părţi între cele două litigii.
Procedând la rejudecarea cauzei, prima instanţă, prin hotărârea susmenţionată atacată cu recursul de faţă, a reţinut că, din succesiunea excepţiilor invocate de părţi, dat fiind că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost tranşată irevocabil, au rămas în discuţie excepţiile tardivităţii formulării acţiunii în anulare şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC A.P. SA, reierate şi în această fază procesuală.
Cu privire la excepţia calităţii procesual active a reţinut din coroborarea textelor de lege art. 367 şi art. 368 C. proc. civ. că doar părţile din procesul arbitral pot formula acţiune în anulare, or prin Decizia nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti irevocabilă prin Decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că SC A.P. SA nu face parte din sistemul cooperaţiei fiind constituită în baza Legii nr. 31/1990 iar patrimoniul cooperatist nu poate fi înstrăinat decât cu plata sectorului privat, fiind înlăturată ideea continuităţii patrimoniului ca şi susţinerea că ar fi succesoarea pârâtei CM, aceasta fiind o persoană juridică străină de litigiu.
Reţine instanţa de fond că acţiunea în anulare chiar dacă are ca obiect nulităţi absolute nu conferă calitate procesual activă decât părţilor din procesul arbitral, fapt constatat şi prin Decizia nr. 341/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 383 din 25 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care reclamanta recurentă prevalându-se chiar de hotărârea arbitrală nr. 342/2002, s-a reţinut lipsa calităţii procesual pasive derivată din lipsa de identitate între SC A.P. SA Bucureşti şi titularul obligaţiei corelative născută în baza sentinţei nr. 342/2002.
Cu privire la excepţia tardivităţii, instanţa de fond a reţinut că examinarea acesteia se putea face dacă nu se considera întemeiată excepţia calităţii procesual active.
Pentru aceleaşi motive instanţa de fond a respins şi cererea de intervenţie a intervenientei CM G. prin lichidator judiciar, deoarece nu a avut calitatea de parte în litigiul arbitral.
II. În contra sentinţei instanţei de fond au declarat recurs reclamanta SC A.P. SA şi intervenienta CM G.
1. Recurenta reclamantă critică sentinţa pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ. invocând că:
- deşi s-a reţinut corect că reclamanta în acţiunea de faţă nu a fost parte în litigiul arbitral prin somaţiile şi procesele verbale de evacuare ale executorului judecătoresc a căpătat această calitate deoarece procesul civil are un caracter unitar;
- motivarea sentinţei este contradictorie când se referă la caracterul de cale de atac al acţiunii în anulare;
- nu s-ar putea reţine autoritate de lucru judecat, a deciziei nr. 383 din 25 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis excepţia lipsa calităţii procesual pasive a SC A.P. SA deoarece nu a judecat fondul şi nu prezintă autoritate de lucru judecat conform art. 1201 C. civ.;
- nelegală este şi motivarea sentinţei prin invocarea deciziei nr. 582/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat pe o excepţie – a calităţii procesual active iar nu pe fond, decizie irevocabilă prin Decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neexistând tripla identitate cerută de lege.
- conform art. 315 C. proc. civ. instanţa de trimitere trebuia să soluţioneze cauza pe fond, excepţiile tardivităţii şi lipsei calităţii procesuale active fiind invocate prin întâmpinare anterior soluţionării recursului.
În consecinţă recurenta solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei, admiterea acţiunii în anulare în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei – CM A.P. conform art. 137 C. proc. civ. şi respingerea ca atare a cererilor reclamantei arbitrale iar în temeiul art. 4041 C. proc. civ., să se dispună întoarcerea executării silite, dezvoltând incidenţa art. 41 C. proc. civ.
Pe fond, recurenta dezvoltă cauzele de necompetenţă şi nulitate ale convenţiei arbitrale în raport de art. 3431, art. 3433, art. 343 alin. (1) C. proc. civ.
2. Recurenta CM G. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocând încălcarea art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. deoarece, în raport de Decizia de casare, instanţa de fond trebuia să solicite lămuriri cu privire la obiectul cererilor deduse judecăţii.
III. Intimatele SC O. şi U.N.C.M.U. au depus întâmpinări la dosar prin care au solicitat respingerea recursurilor, pentru argumentele exprimate în sentinţa atacată cu recurs.
IV. Recursurile nu sunt fondate.
Cu privire la recursul declarat de reclamantă.
1. Recurenta – reclamantă critică sentinţa instanţei de fond pentru motivele prevăzute ale art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reţine în temeiul acestuia critica privind nerespectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., celelalte critici care-i sunt subsumate şi care referă la evocarea unor hotărâri irevocabile în motivarea sentinţei, încadrându-se în art. 304 pct. .7 C. proc. civ.
2. Critica cu privire la nerespectarea art. 315 C. proc. civ. de către instanţa de trimitere în sensul că aceasta a soluţionat acţiunea în anulare pe o excepţie, deşi instanţa de recurs a trimis-o pentru soluţionare pe fond, nu poate fi primită.
Prin Decizia de casare s-a reţinut că prima instanţă greşit a făcut aplicarea art. 1201 C. civ. câtă vreme obiectul cererii şi cadrul procesual nu sunt identice cu cele anterior soluţionate, şi în mod firesc prima instanţă reluând soluţionarea cauzei cu această limită a procedat, cu respectarea art. 137 C. proc. civ., la soluţionarea celorlalte excepţii care, dată fiind ierarhia de soluţionare a acestora indusă de acest text de lege, rămăseseră nesoluţionate.
De altfel, recurenta recunoaşte prin chiar motivele de recurs că nu a avut calitatea de parte în procesul arbitral dar susţine că în faza de executare a fost somată şi notificată iar procesul civil are caracter unitar.
Este adevărat că procesul civil are un caracter unitar şi parcurge două etape, numai că fiecare dintre aceste etape are o reglementare distinctă în procedura civilă, o coerenţă şi consecvenţă logică internă proprie.
Astfel, hotărârea prin care se soluţionează raportul juridic dedus judecăţii are efecte relative, numai faţă de părţile din respectivul proces iar aceasta poate fi atacată sau contestată în formele şi căile prevăzute de lege numai de către părţile care figurează în dispozitivul său. Chiar şi în situaţia de faţă când acţiunea în anulare arbitrală are conform art. 3661 C. civ. astfel cum a fost modificat, caracterul de acţiune de fond iar nu de cale de atac, Decizia Secţiilor Unite nr. V din 25 iunie 2001 care o califica astfel cazând în desuetudine, hotărârea arbitrală este opozabilă numai părţilor litigante şi constituie un fapt juridic în raport cu terţe persoane, cum este cazul recurentei aşa încât soluţia instanţei de fond este legală sub aspectul respingerii acţiunii în anulare pentru lipsa calităţii procesual active.
3. Numai în faza de executare normele procedurale permit chiar terţilor să promoveze contestaţie la executare dacă drepturile sau interesele lor au fost vătămate printr-o executare pornită în baza unui titlu executoriu, aspectele relevate de recurentă cu privire la somaţiile şi notificările executorului judecătoresc ţinând de faza de executare iar nu de judecată a procesului, etapă în care se află în prezent părţile.
4. În ce priveşte critica motivării hotărârii atacate cu recurs, Înalta Curte constată că motivele şi considerentele acesteia nu sunt contradictorii şi nici nu se exclud reciproc.
Era firesc ca în argumentarea soluţiei să se invoce hotărârile anterioare, irevocabile, care priveau aceeaşi problemă de drept: calitatea procesual activă a recurentei, ca elemente probatorii şi în dovedirea atitudinii procesuale a recurentei, recurenta însăşi invocând sentinţa nr. 342/2002 a Curţii de Apel Bucureşti în procesul soluţionat prin Decizia nr. 582/2004 a Curţii de Apel Bucureşti irevocabilă.
5. În ce priveşte criticile pe fondul acţiunii în anulare, acestea puteau fi avute în vedere dacă instanţa de trimitere soluţiona cauza pe fond iar nu pe o excepţie procesuală.
Cu privire la recursul declarat de intervenienta CM G. se constată netemeinicia criticii întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., instanţa de fond pronunţându-se în limita sesizării pe aceleaşi considerente pentru care s-a respins şi cererea principală.
V. Prin urmare, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate pentru considerentele care preced, situaţie faţă de care făcând aplicarea art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentele la 3.720 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ce nefondate recursurile declarate de pârâta SC A.P. SA Bucureşti şi intervenienta CM G., prin lichidator S.G.C. IPURL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 144 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentele să plătească intimatei – reclamante SC O. Bucureşti suma de 3.720 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2616/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2709/2010. Comercial → |
|---|
