ICCJ. Decizia nr. 2709/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2709/2010
Dosar nr. 6361/212/2006
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.M., a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA solicitând obligarea la plata sumei de 126.928,8 RON reprezentând penalităţi de întârziere şi la cheltuieli de judecată.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 11476 din 4 octombrie 2007 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Prin cerere reconvenţională pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 57.483 RON penalităţi de întârziere ca urmare a plăţii cu întârziere a contravalorii lucrărilor de construcţie.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa comercială nr. 4237/COM din 9 iunie 2009 a admis în parte cererea principală, a obligat pe pârâtă la 17.983 euro penalităţi de întârziere, a admis cererea reconvenţională obligând pe reclamantă la plata sumei de 17.173,34 euro penalităţi de întârziere, a compensat datoriile reciproce până la concurenţa celei mai mici şi a obligat pe pârâtă la 810,46 euro către reclamantă şi la 8.601,5 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între părţi s-a încheiat un contract de execuţie lucrări cu termen de finalizare 29 aprilie 2005 pentru preţul de 101.240 euro fără tva la care se adaugă o dobândă, pentru plata în rate, de 23.050 euro, contract ce a prevăzut ca moment al transferului de proprietate către beneficiar, predarea construcţiei şi terenului.
Prin act adiţional părţile au convenit plata diferenţei de preţ la 1 septembrie 2005 fără a modifica dispoziţiile contractuale referitoare la majorările de întârziere de 5% pentru primele 5 zile şi 0,2% pe zi pentru următoarele astfel încât atât întârzierea predării lucrării cât şi întârzierea plăţii au determinat aplicarea prevederilor art. 7.1 din contract.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia nr. 16/COM din 22 februarie 2010, a anulat ca netimbrat apelul reclamantei şi a respins ca nefondat apelul pârâtei considerând sancţiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997 dar şi lipsa acordului tuturor părţilor în stabilirea unui alt termen de finalizare a lucrărilor.
Instanţa de apel în motivarea respingerii apelului pârâtei a reţinut că transmiterea dreptului de proprietate se realiza asupra terenului şi construcţiei, iar acesta s-a petrecut la 25 noiembrie 2005 odată cu încheierea actului autentic.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţele de fond nu au ţinut cont de semnarea actului prin care părţile au convenit un alt termen de finalizare a lucrărilor de execuţie prin care s-a modificat contractul iniţial, chiar dacă finanţatorul M.L. GmbH la acea dată în insolvenţă, nu a semnat.
Se susţine că instanţele au interpretat greşit convenţia după înţelesul literal al termenilor, intenţia comună a părţilor fiind de a modifica data finalizării lucrărilor de la 29 aprilie 2005, la 30 iunie 2005, iar culpa neexecutării la termen a obligaţiei de finalizare s-a datorat reclamantei care a întârziat plata lucrărilor.
Finalizarea lucrărilor s-a realizat la 5 august 2005 iar prevederile art. 7.1 lit. b), sancţiona neîndeplinirea obligaţiei de finalizare şi nu pe aceea de predare a lucrărilor, interpretându-se greşit de instanţe termenii contractuali.
Mai susţine recurenta că indiferent de data finalizării, nu putea fi obligată la penalităţi întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată asumate.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prin contractul din 2004 părţile au convenit executarea unor lucrări de construcţii într-un raport tripartit în care finanţator era M.L. GmbH, executantul vânzător, pârâta iar beneficiarul cumpărător, reclamanta termenul de finalizare a lucrărilor fiind stabilit la data de 29 aprilie 2005 (art. 3.1. din contract). În aceeaşi secţiune a contractului (pct. III) părţile au convenit asupra decalării termenului de finalizare în condiţiile încheierii unui proces verbal, dar şi pentru situaţiile limitativ prevăzute în art. 3.2. între care se regăseşte situaţia insolenţei finanţatorului.
Evocarea de către recurentă a unei convenţii modificatoare a termenului de finalizare a lucrărilor nu este dovedită, singurul act adiţional la contract fiind acela privind plata diferenţelor de preţ, aşa încât motivul invocat, întemeiat mai degrabă pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.
În interpretarea sistematică a textelor contractului, este evident că intenţia părţilor privind data finalizării lucrărilor a fost aceea de a asigura cumpărătorului dreptul de proprietate. Iar aceasta rezultă din obligaţiile asumate de executantul vânzător înscrise la pct. V lit. a) dar mai cu seamă acelea prevăzute la art. 6.2. privind garanţia de bună execuţie.
Astfel, susţinerea potrivit căreia procesul verbal încheiat cu Primăria Constanţa la data de 5 august 2005 reprezintă momentul finalizării contractului, este nefondată, cât timp actul autentic de vânzare al construcţiei şi terenului este datat 25 noiembrie 2005.
Pe de altă parte evocarea art. 1020 C. civ. este nepertinentă, textul reglementând rezoluţiunea contractelor sinalagmatice; iar părţile au prevăzut penalităţi de întârziere şi au întemeiat cererile lor pe prevederile contractuale privind despăgubirile în cazul întârzierii îndeplinirii obligaţiilor reciproce. În această măsură instanţele au evaluat despăgubirile stabilite anticipat de părţi şi au compensat creanţele reciproce până la concurenţa celei mai mici.
După executarea obligaţiilor asumate într-un contract sinalagmatic, creditorul nu mai poate opune excepţia neexecutării (excepţio non adimplendi contractus – specifică acţiunii întemeiate pe art. 1020 C. civ.) întrucât nu mai subzistă interesul său într-o atare acţiune. Excepţia de neexecutare este mijlocul de apărare la dispoziţia uneia din părţile contractului sinalagmatic, pe care îl exercită când se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă fără ca partea care pretinde aceasta să-şi fi executat propriile obligaţii.
Obligaţia recurentului fiind deja îndeplinită, acesta nu mai poate opune excepţia ca temei al neexecutării propriilor obligaţii.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 16/COM din 22 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I. SA Voluntari împotriva deciziei nr. 16/COM din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2707/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2710/2010. Comercial → |
|---|
