ICCJ. Decizia nr. 2710/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2710/2010
Dosar nr. 10522/118/2007
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2624 din 11 mai 2006 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. Bucureşti şi D.G.F.P. Constanţa şi a respins în tot acţiunea promovată de reclamanta SC C.U. SRL ca fiind îndreptată împotriva unor subiecte de drept lipsite de calitate procesuală pasivă.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la predarea mai multor bunuri adjudecate la licitaţie, documentele acestora, precum şi plata de despăgubiri reprezentând echivalentul prejudiciului produs prin nepredarea bunurilor ş ia beneficiului nerealizat. Judecătorul a mai reţinut ca fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi, cu următoarele considerente: reclamanta a pretins că pârâţii, în calitate de creditori urmăritori, au obligaţia de predare a bunurilor, proprietate a debitorului SC P.C. SA, supuse unei executări silite. Această susţinere a reclamantei nu a fost reţinută, în raport de prevederile art. 162 alin. (4) din OG nr. 92/2003 potrivit cărora în cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului executorul fiscal întocmeşte în termen de 5 zile un proces verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate. Faţă de această prevedere legală, judecătorul a apreciat că nu creditorului urmăritor, ci debitorului urmărit îi incumbă obligaţia de predare a bunurilor adjudecate, atât timp cât prin procesul verbal de sechestru nu a fost numit custode o altă persoană decât debitorul, s-a mai precizat că în condiţiile în care bunurile intrate în patrimoniul adjudecatarului se află în posesia unui terţ, adjudecatarul are la îndemână acţiunile în realizare pentru a redobândi stăpânirea lor.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta SC C.U. SRL, prin Decizia civilă nr. 218/COM din 28 septembrie 2008 completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, respingând apelul declarat, reţinând corecta aplicare a prevederilor art. 168 alin. (4) din OG nr. 92/2003 şi apreciind în consecinţă, corecta soluţionare a cauzei de către judecătorul fondului a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
Recursul declarat de reclamantă a fost soluţionat prin Decizia nr. 1539 din 26 aprilie 2007 de către un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, dispunându-se admiterea căii de atac, casarea deciziei de apel şi a sentinţei de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Completul de recurs a apreciat greşita soluţionare a cauzei în baza excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, reţinând aplicabilitatea prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora în toate cazurile, predarea bunurilor se face după achitarea integrală a preţului, până la preluare adjudecatarul suportând riscul pierii bunului adjudecat. S-a reţinut în acest sens că pârâta A.F.P. Cernavodă, prin reprezentanţii săi au încheiat numeroase procese verbale având ca scop îndeplinirea obligaţiei de predare a bunurilor adjudecate de reclamantă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 10522/118/2007. Prin sentinţa civilă nr. 3558/COM din 28 octombrie 2008, judecătorul fondului a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.U. SRL împotriva pârâţilor A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. Bucureşti şi D.G.F.P. Constanţa şi a obligat pârâţii în solidar să predea reclamantei bunurile adjudecate în data de 22 august 2005 şi 29 august 2005, respectiv: aparat aer condiţionat, excavator, autobasculantă, autobetoniere, precum şi documentele de proprietate/identificare ale autovehiculelor menţionate; a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 881.132 RON, reprezentând despăgubiri pentru nepredarea bunurilor adjudecate; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la daune interese, în continuare, de 655,95 RON pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei.
În considerente, judecătorul fondului a reţinut caracterul netemeinic al excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu şi uniră cu fondul cauzei, pentru administrarea de probatorii, reţinând că, în raport de îndrumarea dată prin Decizia de casare, reclamanta nu avea la dispoziţie o altă acţiune pentru valorificarea dreptului său. Pe fondul cauzei, a reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revenea – aceea de plată a preţului, nu a intrat în posesia tuturor bunurilor adjudecate, iar în pofida tuturor demersurilor efectuate nu a putut obţine intrarea sa în posesie cu privire la majoritatea acestor bunuri (cu excepţia unuia singur). Critica reclamantei a vizat, în esenţă, neîndeplinirea, în mod culpabil, de către pârâţi, a obligaţiei de predare a bunurilor ce au făcut obiectul executării silite. Judecătorul a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea reclamantei în sensul obligării pârâţilor la îndeplinirea obligaţiei de predare, în raport de dispoziţiile art. 1073 şi art. 1314 C. civ. S-a apreciat în acest context că vânzarea silită efectuată în cadrul unei proceduri execuţionale este o formă a vânzării de drept comun, prevăzută de art. 1294 C. civ. Împrejurarea că executarea silită a fost efectuată în temeiul OG nr. 92/2003 nu înlătură obligaţia executorului de a preda bunurile ce au făcut obiectul vânzării silite, câtă vreme norma specială se completează cu norma generală, respectiv codul de procedură civilă [fiind vizată în mod expres prevederea art. 447 alin. (4) C. proc. civ.]. Nu a fost reţinută apărarea pârâţilor în sensul că întocmirea de către executor a procesului verbal de adjudecare este dovada îndeplinirii tuturor obligaţiilor ce incumbă acestora, apreciindu-se că o asemenea interpretare ar lipsi de substanţă însăşi instituţia şi scopul executării silite, interesul participanţilor la licitaţiile organizate „pentru valorificarea bunurilor".
Cu privire la solicitarea obligării pârâţilor la daune interese, judecătorul a făcut aplicarea prevederilor art. 1321 C. civ., potrivit cărora vânzătorul trebuie să fie condamnat la daune interese, dacă urmează o vătămare pentru cumpărător din nepredarea bunului la timp, reclamanta făcând dovada prejudiciului suferit prin neutilizarea bunurilor, prin raportare la obiectul său de activitate – închirierea de utilaje. Cuantumul acestui prejudiciu a fost determinat prin expertiza efectuată în cauză.
Sentinţa de fond a fost apelată de pârâţii A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. Bucureşti şi D.G.F.P. Constanţa, aceştia solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei. Criticile pârâţilor au vizat aplicarea greşită a legii, prin reţinerea incidenţei în cauză a prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ., apreciind că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în raport de norma specială – OG nr. 92/2003, în baza căreia a fost organizată executarea silită. Au mai susţinut că judecătorul fondului nu a justificat calitatea lor de vânzători ai bunurilor, câtă vreme vânzător a fost debitorul executat, respectiv SC P.C. SA. A mai fost criticată expertiza efectuată în cauză, expertul neţinând seamă de faptul că bunurile adjudecate aveau durata normală de funcţionare depăşită.
Prin Decizia civilă nr. 21/COM din 25 februarie 2010 completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, cu majoritate, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi. Completul de judecată, în majoritate, a înlăturat criticile vizând lipsa de calitate procesuală pasivă, în raport de soluţionarea irevocabilă a acestui aspect în primul ciclu procesual, finalizat cu trimiterea cauzei pentru judecată în fond; s-a reţinut obligaţia pârâţilor, care au procedat la sigilarea bunurilor şi executarea silită, fără a preda ulterior reclamantei, deşi au încasat preţul; a fost reţinut şi faptul că din modul de întocmire a facturilor de vânzare cumpărare a bunurilor rezultă că acestea aveau ca vânzător A.F.I. Cernavodă, care a încasat preţul, acesteia revenindu-i şi obligaţia de predare care, nefiind îndeplinită, a dat dreptul reclamantei la despăgubiri; s-a reţinut, de asemenea, că SC P.C. SA nu este vânzătorul bunurilor, ci este debitor executat silit de organul de executare fiscal, între SC P.C. SA şi Adjudecatar neexistând, potrivit legii, nici un raport juridic din care să rezulte o obligaţie a primului cu privire la predarea bunurilor; a fost reţinută corecta motivare a sentinţei de fond, prin analizarea tuturor probelor, aduse de toate părţile procesului; a fost înlăturată şi critica referitoare la cuantumul prejudiciului, apreciind corectitudinea calcului efectuat de expert, în lipsa unor obiecţiuni ale pârâţilor, iar faptul că reclamanta ar fi trebuit să repare bunurile adjudecate nu are relevanţă faţă de despăgubirile solicitate.
Opinia separată a vizat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii, judecătorul motivând această soluţie pe considerentul că nu sunt aplicabile prevederile art. 447 alin. (4) C. proc. civ., ci cele ale art. 148 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că obligaţia de predare revenea pârâţilor doar în cazul în care bunurile ar fi fost ridicate şi depozitate de organul de executare; a mai reţinut că OG nr. 92/2003 are ca finalitate stingerea obligaţiilor fiscale şi că reclamanta, fiind în posesia unui titlu de proprietate ar fi trebuit să acţioneze pentru predarea bunurilor, rolul executorului fiscal încheindu-se la momentul stingerii creanţei prin plata preţului.
Decizia completul de apel a fost recurată de pârâţii A.F.P. Cernavoda, Statul Român, prin M.F.P., A.N.A.F. Bucureşti şi D.G.F.P. Constanţa, aceştia solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul respingerii acţiuni reclamantei.
Pârâţii au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând greşita aplicare a legii, cu următoarele critici: greşita reţinere a calităţii procesuale pasive în cauză, în raport de prevederile OG nr. 92/2003, care statuează cu privire la obligaţiile şi competenţele executorilor fiscali, printre acestea neregăsindu-se şi cea de predare a bunurilor adjudecate la licitaţie; greşita reţinere a aplicabilităţii prevederilor art. 447 C. proc. civ., acesta neputând fi aplicabil în raport de norma specială, iar reclamanta nu putea solicita despăgubiri decât în situaţia în care ar fi existat o faptă culpabilă; a mai susţinut că nu s-a motivat calitatea lor de vânzători, în realitate vânzător fiind SC P.C. SA, faţă decare reclamanta trebuia să se îndrepte cu acţiunea în restituire sau în pretenţii. Pârâţii au mai criticat modul de stabilire a cuantumului pretenţiilor, invocând că expertul nu a luat în considerare că bunurile aveau durata normală de funcţionare depăşită.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele apărări: cadrul procesual a fost stabilit prin Decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual; corecta aplicare a prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ., amănunţit justificată prin considerentele deciziei recurate; lipsa de fundament a invocării atribuţiilor şi competenţelor executorilor fiscali în raport cu obiectul cauzei, precum şi a limitării acestor atribuţii la întocmirea procesului verbal de adjudecare; netemeinicia susţinerilor vizând lipsa culpei pârâţilor; cuantumul prejudiciului nu a fost contestat, prin obiecţiuni la judecata cauzei în fond.
Nu au fost administrate probe noi în această fază procesuală.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Nu poate fi reţinută o greşită aplicare a legii, din perspectiva incidenţei prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ., prin raportare la prevederile OG nr. 92/2003. Corect a stabilit completul de apel aplicabilitatea acestui text legal, ca urmare a principiului completării legii speciale cu legea generală, atunci când nu există prevederi contrare. Din această perspectivă, reglementarea competenţelor şi atribuţiilor executorilor fiscali în cuprinsul OG nr. 92/2003 nu exclude obligaţia ce revine executorului, indiferent de domeniul în care activează – privat sau în cadrul instituţiilor de stat – de a finaliza executarea declanşată prin predarea bunurilor către adjudecatar. În acelaşi sens, se reţine că chiar dacă legea specială stabileşte norma derogatorii de la dreptul comun, în privinţa raporturilor nereglementate de legea specială continuă să se aplice norma generală. O privire de ansamblu asupra reglementării procedurii de executare silită reglementată în OG nr. 92/2003 arată că atunci când legiuitorul a dorit excluderea de la aplicare a prevederilor de drept comun în materie, a precizat acest lucru în mod expres [de exemplu art. 172 alin. (2) din OG nr. 92/2003]. Însă, în lipsa unor menţiuni exprese de înlăturare de la aplicare a dreptului comun în materie, aspectele nereglementate de legea specială sunt guvernate de legea generală. În acest context, completul de apel a reţinut, ca şi judecătorul fondului incidenţa în cauză a prevederilor art. 447 alin. (4) C. proc. civ., constatându-se că nu există o prevedere expresă care să înlăture obligaţia executorului de predare a bunului adjudecat.
Nu poate fi reţinută critica pârâţilor în sensul nemotivării aspectului referitor la calitatea de vânzător al bunurilor adjudecate. Completul de apel a argumentat pe larg considerentul pentru care apreciază că pârâţii sunt cei care trebuie să suporte de despăgubirile, faţă de împrejurarea că între debitorul executat şi adjudecatar nu se stabilesc raporturi juridice care să implice obligaţia primului de a preda bunurile adjudecate.
În lumina celor reţinute anterior, referitoare la obligaţia executorului de a preda bunul adjudecat, este înlăturată şi critica pârâţilor privind necesitatea introducerii unei acţiuni directe împotriva debitorului executat.
Criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor la care au fost obligaţi pârâţii nu pot fi supuse analizei în calea de atac a recursului, acestea constituind motive de netemeinicie ale deciziei, limitele investirii în recurs fiind cele ale verificării legalităţii deciziei pronunţate în apel. În consecinţă, aceste critici nu vor fi analizate, excedând limitelor legale de investire în recurs.
Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la greşita reţinere a calităţii procesuale pasive a pârâţilor, constatându-se că acest aspect a fost analizat în primul ciclu procesual, prin Decizia de casare pronunţată în cauză stabilindu-se calitatea procesuală a acestora.
Pentru considerentele reţinute şi constatându-se că decizi pronunţată de completul de apel este legală, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele D.G.F.P. Constanţa, A.F.P. Cernavodă, prin D.G.F.P. Constanţa, Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Constanţa şi A.N.A.F., prin D.G.F.P. Constanţa împotriva deciziei nr. 21/COM din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2709/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3488/2010. Comercial → |
|---|
