ICCJ. Decizia nr. 3488/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3488/2010
Dosar nr. 44175/3/2007
Şedinţa publică din 26 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 12027 din 10 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei de interes, a respins acţiunea reclamantei SC B. SA în contradictoriu cu pârâţii P.E., SC F. SA şi SC R.C. SRL, cu cheltuieli de judecată aferente, în sumă de 22.304 lei către pârâtul P.E., în sarcina reclamantei.
Prin Decizia nr. 208 din 23 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC B. SA.
Recursul a fost formulat de reclamanta SC B. SA care invocă următoarele critici:
- faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997;
- hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, recurentei fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie consacrate de art. 6 pct. 1 C.E.D.O.;
- hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul cererii privind cheltuielile de judecată, fiind evocate numai dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3), art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ.
Deşi precizează că declară recurs împotriva deciziei nr. 208 din 23 aprilie 2010 şi a tuturor încheierilor premergătoare şi interlocutorii pronunţată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 44175/3/2007, fără a le individualiza şi fără a preciza etapa procesuală în care acestea au fost pronunţate recurenta solicită în principal, admiterea recursului, casarea numai a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea numai a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii privind obligaţia de plată a onorariului de avocat sau micşorării acestuia în condiţiile stabilite de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte va analiza numai legalitatea deciziei recurate.
Examinând Decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea pronunţată la data de 10 aprilie 2009 Curtea a pus în vedere apelantei să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 21.234 lei, apelanta fiind citată cu această menţiune în condiţiile de legalitate consacrate de art. 86 şi urm. C. proc. civ.
În stabilirea taxei judiciare de timbru instanţa s-a raportat în mod legal la dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 faţă de caracterul evaluabil în bani al acţiunii, astfel că aserţiunea recurentei-reclamante privind nelegalitatea evocatei încheieri apare ca fiind lipsită de fundament.
Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă a fost respinsă de instanţa de apel ca tardiv declarată în raport de art. 18 alin. (2) prin încheierea irevocabilă din 6 mai 2009, soluţia intrând în puterea lucrului judecat.
Recurenta-reclamantă critică Decizia atacată din perspectiva încălcării art. 6 pct. 1 C.E.D.O., arătând că atunci când instanţa stabileşte taxe de timbru exorbitante care depăşesc cu mult cheltuielile prilejuite de realizarea actului de justiţie şi posibilităţile de plată ale justiţiabilului atunci limitarea dreptului de acces nu mai are caracter de proporţionalitate.
Mai precizează recurenta-reclamantă că soluţionarea cererii de reexaminare prin hotărâre cu caracter irevocabil, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi prin limitarea posibilităţii administrării de probe aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.
Examinând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă critică în fapt însăşi legea şi nu aplicarea ei de către instanţă. Mai corect, recurenta contestă dispoziţiile legale în vigoare referitoare la determinarea taxei judiciare de timbru - art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi modul de soluţionare a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru consacrat legal de art. 18 din evocata lege.
Cuantumul taxei de timbru se raportează întotdeauna la valoarea pretenţiilor în litigiu şi se stabileşte conform algoritmilor de calcul prevăzuţi de lege, astfel că nu se poate invoca încălcarea dreptului la apărare sau al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 pct. 1 C.E.D.O., neexistând elemente cu caracter arbitrar în ceea ce priveşte modul de calcul al taxei de timbru şi al criteriilor de determinare al valorii pretenţiilor litigioase.
În ceea ce priveşte ultima critică, încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ. şi aceasta se dovedeşte a fi nefondată întrucât se raportează exclusiv la examinarea probatoriului şi la situaţii de fapt, ceea ce face imposibil exercitarea controlului de legalitate.
Reproşul pe care recurenta-reclamantă îl face instanţei de apel pentru stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată (onorariul de avocat) este neavenit, această critică nesubzistând faţă de vocaţia conferită de lege instanţei de a aprecia asupra echilibrului dintre munca prestată de avocat şi onorariul acestuia.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei atacate sub raportul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC B. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 208 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2710/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3493/2010. Comercial → |
|---|
