ICCJ. Decizia nr. 3071/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3071/2010
Dosar nr. 21576/3/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 21 mai 2009, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.370.000 RON, penalităţi conform clauzei art. 7.5.1 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 14 din 9 ianuarie 1997, pentru nerealizarea investiţiei asumate, obligarea pârâtei la executarea obligaţiei prevăzută de art. IV din actul adiţional la contract încheiat la 27 decembrie 2001, respectiv obligaţia de a determina SC P.N. SA la restituirea sumei de 25.000 RON, reprezentând fonduri de restructurare alocate acesteia de F.P.S.
Prin sentinţa comercială nr. 12182 din 30 octombrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins acţiunea ca prescrisă. Totodată a fost respinsă excepţia prematurităţii acţiunii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 14 din 9 ianuarie 1997, pct. 7.5., pârâta s-a obligat să efectueze investiţii în societatea privatizată, SC P.N. SA, în valoare de 36 miliarde ROL într-o perioadă de doi ani de la încheierea contractului. Prin actul adiţional la contract, încheiat la 27 decembrie 2001 pârâta s-a obligat să efectueze investiţiile într-o perioadă de 4 ani, respectiv 2002 – 2005. Tribunalul a mai reţinut că prin art. 7.5.1, pârâta s-a obligat să plătească, în ipoteza neefectuării investiţiei, o penalitate de 30 % din valoarea neefectuată, la sfârşitul perioadei, penalitate ce urma să fie achitată în termen de 30 de zile de la data aprobării bilanţului pentru anul financiar 2005.
Cum, în cauză, bilanţul contabil pe anul 2005 a fost aprobat prin A.G.A. nr. 3/2006, în raport cu data formulării primei acţiuni înregistrată la 19 mai 2009, termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la data de 2 aprilie 2009. Tribunalul a respins apărările A.V.A.S. cu privire la necunoaşterea datei de aprobare a bilanţului contabil, întrucât era instituţie publică implicată în privatizare şi, oricum, bilanţul contabil a fost înregistrat la A.F.P. la data de 7 aprilie 2006.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, tribunalul a apreciat că şi acesta este prescris, întrucât obligaţia pârâtei de a determina societatea privatizată să restituie suma de 25.000 RON, s-a născut la data semnării actului adiţional la contract, din 27 ianuarie 2001, iar acţiunea a fost promovată la 19 mai 2009, cu depăşirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 şi 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta, criticând soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei prescripţiei extinctive.
Prin Decizia nr. 140 din 2 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că potrivit art. 11 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală este organul deliberativ al societăţii comerciale care aprobă sau modifică situaţiile financiare anuale, astfel încât momentul de la care urmează să se calculeze termenul de prescripţie extinctivă nu poate fi legat de depunerea situaţiilor financiare la organul fiscal.
Împrejurarea că apelanta nu a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii A.G.A. nu-i poate fi imputat intimatei, întrucât instituţia publică implicată în procesul de privatizare trebuia să urmărească derularea contractului de privatizare, putând să solicite societăţii privatizate orice informaţii referitoare la executarea obligaţiilor prevăzute de art. 7.5.1 din contract.
Curtea de Apel a mai reţinut, că faptul că un contract de privatizare se află în derulare nu constituie motiv de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelanta reclamantă, criticând Decizia atacată pentru interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor speciale în materie de control postprivatizare, respectiv art. 2 din OG nr. 25/2002, art. 3 lit. c) din OG nr. 25/2002 şi art. 1 alin. (2) din HG nr. 489/2003, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenta-reclamantă a arătat că potrivit dispoziţiilor legale arătate, contractul de privatizare este în derulare, aspect confirmat de însăşi existenţa pe rol a unui litigiu, astfel încât nu se pune problema prescripţiei dreptului A.V.A.S. de a cere executarea obligaţiilor asumate de cumpărător sau de a aplica sancţiunile contractuale cuvenite cumpărătorului.
Recurenta a mai arătat că instanţa de fond a reţinut greşit că bilanţul contabil a fost depus la A.F.P., la data de 7 aprilie 2006, întrucât acesta a fost depus la 26 aprilie 2007, dată la care se adaugă termenul de 30 de zile prevăzut în contract, rezultă că acţiunea de fond este formulată în termen.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă sunt dispoziţii imperative, astfel încât, dat fiind caracterul acestui act normativ, de lege generală în materie de prescripţie extinctivă, derogările sunt admise doar prin dispoziţii legale speciale, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
Înalta Curte reţine însă, că prin dispoziţiile legale speciale în materie de control postprivatizare a cărei greşită interpretare de către instanţele de fond în soluţionarea prescripţiei extinctive, se invocă în prezentul recurs, nu se derogă nici expres, nici implicit, de la dispoziţiile art. 3 şi 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, reţinute ca aplicabile de către instanţele de fond.
Faptul că aceste dispoziţii speciale, art. 2 şi 3 din OG nr. 25/2002, respectiv, art. 1 din HG nr. 489/2003, stabilesc că aceste contracte de privatizare sunt în derulare, nu constituie cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive, neinstituind nici o excepţie de la principiul curgerii de drept a cursului prescripţiei extinctive, în cazul în care, prin contractul lor, părţile au prevăzut scadenţa exactă a unor anumite obligaţii contractuale.
Nu poate fi reţinută nici critica intimatei privind reţinerea greşită a datei de înregistrare a bilanţului contabil aferent anului 2005, la A.F.P., întrucât o atare dată este fără relevanţă în cauza de faţă, atâta timp cât termenul de 30 de zile a fost stabilit prin acordul părţilor cuprins în art. 7.5.1 din contractul modificat prin act adiţional, de la data adoptării bilanţului contabil, conform art. 969 C. civ., iar nu de la data înregistrării la A.F.P., cum susţine recurenta.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
În baza principiului disponibilităţii aplicabil în procesul civil, va lua act că intimata îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 140 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3070/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3072/2010. Comercial → |
|---|
