ICCJ. Decizia nr. 4362/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4362/2010
Dosar nr. 6690/1/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4149 din 13 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC U.T. SRL Bucureşti împotriva pârâtei SC M.T. SRL Bucureşti, cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 112.039,58 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi la plata sumei 112.039,58 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă ca fiind neîntemeiată, pârâta fiind obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.427 lei către reclamantă, după compensare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 1481 din 14 ianuarie 2006, care a fost reziliat din iniţiativa pârâtei, acceptată de reclamantă la data de 13 iunie 2006, când s-a încheiat un proces-verbal cu privire la stadiul fizic al lucrărilor executate de reclamantă până la data de 12 iunie 2006, sens în care, în raport de clauzele contractului stabilite prin art. 7 şi 9 şi pe baza expertizei efectuate în cauză este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei ce reprezintă contravaloarea lucrărilor executate până la data rezilierii de comun acord a contractului.
De asemenea, nu s-a putut reţine executarea necorespunzătoare a unor lucrări de către reclamantă, în condiţiile în care expertizele efectuate relevă contrariul, în consecinţă, a fost admis şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, potrivit art. 10 lit. e) din Contract şi s-a respins ca nefondată cererea reconvenţională a pârâtei, faţă de faptul că nu poate fi reţinută nicio culpă în sarcina reclamantei în ceea ce priveşte întârzierea în punerea în exploatare a obiectivului ce a format obiectul contractului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC M.T. SRL Bucureşti, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 536 din 7 decembrie 2009 a admis apelul pârâtei, a modificat în parte hotărârea primei instanţei şi a respins acţiunea reclamantei, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de a apel a reţinut că, concluziile raportului de expertiză contabilă au fost eronat interpretate de către prima instanţă şi în privinţa modului de deducere a avansului achitat de către pârâtă, care în realitate nu a fost avut în vedere de reclamantă la emiterea facturilor respective. De asemenea, s-a reţinut greşit inexistenta culpei reclamantei în executarea la termen a lucrărilor contractante, motivat de lipsa autorizaţiei de construire, în condiţiile în care în raportul de expertiză tehnică se menţionează expres că lucrările ce nu necesitau obţinerea autorizaţiei de construire au putut fi demarate imediat după semnarea contractului în ianuarie 2006.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC U.T. SRL Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia nr. 2228 din 15 iunie 2010, a respins ca nefondat recursul reclamantei, reţinând cu privire la motivele de netemeinicie invocate, că acestea nu vor fi avute în vedere în raport de modul de reglementare al acestei căi de atac.
În ceea ce priveşte legalitatea deciziei atacate, reţine că în mod corect instanţa de apel a arătat că modalitatea de decontare a lucrărilor efectuate de către reclamantă a fost clar stabilită de părţi prin art. 7 al convenţiei încheiate, în sensul că lucrările executate urmau a fi achitate după confirmarea acestora de către beneficiar, iar neîndeplinirea acestei formalităţi semnifică faptul că nu s-a născut obligaţia de plată în sarcina beneficiarului. Prevederea cuprinsă în art. 3 din contract şi respectiv, inexistenta culpei recurentei în efectuarea cu întârziere a lucrărilor contractante trebuie menţionat că această întârziere a determinat rezilierea contractului din iniţiativa intimatei, reziliere acceptată, de către recurentă, astfel încât aceasta nu mai poate susţine cu succes că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate, câta vreme tocmai conduita sa a avut drept efect încetarea raporturilor contractuale.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs, contestatoarea SC U.T. SRL Bucureşti a formulat la data de 9 august 2010 contestaţie în anulare, solicitând în temeiul art. 318 C. proc. civ., admiterea contestaţiei, anularea deciziei pronunţate de instanţa de recurs şi rejudecarea recursului şi în consecinţă admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului ca nefondat şi menţinerii sentinţei instanţei de fond ca fiind legală.
Potrivit contestatoarei, instanţa de recurs a omis să analizeze prevederile contractuale în raport de actele existente la dosar, ignorându-le cu desăvârşire, în hotărârea pronunţată de instanţa supremă, nefiind nici măcar lapidar comentate.
Mai mult decât atât, apreciază contestatoarea, că s-a dezlegat pricina ca urmare a unei erori materiale grave, întrucât s-a consemnat că nu sunt acceptate la plată situaţiile de lucrări şi devizele, acestea existând la dosar sub semnătura dirigintelui de şantier desemnat de pârâtă şi recunoscute de acesta prin expertiza E. si preluate în expertiza judiciară depusă în dosar.
Ca urmare, dacă nu s-ar fi produs această eroare materială instanţa nu ar fi respins recursul, în condiţiile în care aceste acte sunt la dosar, iar celelalte aspecte faţă de momentul predării frontului de lucru, obţinerea autorizaţiei de construcţie si momentul din care începe să curgă contractul, instanţa a omis să se pronunţe.
Verificând condiţiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile contestatoarei, în sensul că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greşeli materiale grave şi că s-a omis examinarea motivelor de recurs cu care a fost investită, prin cererea de recurs, sunt nefondate.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când respingând recursul sau admiţându-l în parte, instanţa a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Având în vedere caracterul de excepţie al textului mai sus evocat, analiza susţinerilor contestatoarei presupune a avea în vedere acele greşeli materiale care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, pentru verificarea căreia nu se impune reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor administrate în cauză.
Astfel că, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluţiei.
În ceea ce priveşte teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., examinând decizia atacată şi sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a analizat toate criticile privind legalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel, sens în care nu se poate reţine susţinerea contestatoarei privind omisiunea cercetării tuturor motivelor de recurs, întrucât s-a precizat că nu vor fi avute în vedere criticile referitoare la interpretarea probelor administrate în cauză deoarece cenzurarea deciziei recurate sub aspectul temeiniciei este exclusă din perspectiva modului de reglementare a căi de atac a recursului.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 318 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC U.T. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 2228 din 15 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4361/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4381/2010. Comercial → |
|---|
