ICCJ. Decizia nr. 4361/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4361/2010
Dosar nr. 3059/1/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamanta SC L. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC S.L. SA Iaşi a solicitat evacuarea pârâtei din imobilele proprietatea sa situate în Buzău, str. Cuza Vodă si strada Unirii, parter si obligarea la plata sumei de 26.636.54 lei cu titlu de daune, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Buzău prin sentinţa civilă nr. 5067 din 26 septembrie 2007 a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu motivarea că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comerciala al căror obiect este neevaluabil în bani.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 547 din 26 iulie 2008 a admis în parte cererea principală şi a respins în totalitate cererea reconvenţională a pârâtei. A dispus evacuarea paratei reclamante din spaţiile comerciale proprietatea reclamantei pârâte, respectiv spaţiul comercial în suprafaţă de 148 mp situat în municipiul Buzău, strada Unirii bloc 01, parter şi spaţiul comercial în suprafaţă de 62,74 mp situat in municipiul Buzău str. Cuza Vodă nr. 1-3 judeţul Buzău. A respins capătul de cerere privind obligarea reclamantei la daune privind lipsa de folosinţă a spaţiilor, fiind obligată pârâta reclamantă la 7.373 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 233 din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC S.L. SA, reţinând că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică în raport de probatoriile administrate în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.L. SA, care a criticat această hotărâre pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 6, 7, 8 si 9 C. proc. civ. admiterea modificarea deciziei atacate si admiterea apelului cu consecinţa modificării în parte a sentinţei fondului, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamanta pârâtă SC S.L. SRL Bucureşti, iar în subsidiar solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia nr. 2424 din 15 octombrie 2009 a respins ca nefondat recursul pârâtei SC S.L. SA, reţinând că, printr-o integrală şi completă apreciere a probelor instanţele judecătoreşti anterioare, au stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi dintre părţi cu reala întindere a drepturilor si obligaţiilor aşa cum se regăsesc stipulate în contractele de închiriere nr. 7/2000 şi nr. 6329/2000, cu modificările aduse prin actele adiţionale corespunzătoare.
A mai reţinut instanţa de recurs că, admiterea sau respingerea probelor este lăsată la aprecierea instanţei şi ele pot fi încuviinţate numai dacă pot duce la dezlegarea pricinii, ori în speţa de faţă, instanţa a dat dovadă de rol activ si a administrat suficiente probe care au condus la stabilirea unei corecte situaţii de fapt şi de drept, de asemenea şi dreptul la apărare a fost respectat în egală măsură ambelor părţi.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea SC S.L. SRL Bucureşti a formulat contestaţie în anulare, înregistrată la data de 12 aprilie 2010, solicitând în temeiul art. 317 alin. (2) şi art. 318 C. proc. civ., admiterea contestaţiei, anularea deciziei pronunţate de instanţa de recurs şi rejudecarea recursului.
Potrivit contestatoarei, instanţa de recurs a soluţionat cauza fără a pune în discuţia părţilor cererea reclamantei SC S.L. SRL Bucureşti, de renunţare la judecata capătului de cerere privind evacuarea pârâtei din imobilele proprietatea acesteia, precum şi la cheltuielile de judecată, cerere care a fost adusă la cunoştinţa pârâtei şi la care aceasta a achiesat şi că, la termenul de judecată, când s-a acordat cuvântul pe fond, pârâta a fost reprezentată de o persoană care nu avea mandat legal în acest sens.
Verificând condiţiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile contestatoarei, în sensul că recursul a fost respins fără ca acesta să fie judecat în fond, iar dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greşeli materiale grave, sunt nefondate.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când respingând recursul sau admiţându-l în parte, instanţa a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Având în vedere caracterul de excepţie al textului mai sus evocat, analiza susţinerilor contestatoarei presupune a avea în vedere acele greşeli materiale care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, pentru verificarea căreia nu se impune reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor administrate în cauză.
Astfel că, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluţiei.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a analizat toate criticile privind legalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel, sens în care nu se poate reţine susţinerea contestatoarei referitor la faptul că instanţa de recurs nu a pus în discuţia părţilor cererea de renunţare formulată de reclamantă privind evacuarea pârâtei, având în vedere că aceasta a tăcut obiectul dezbaterilor cu ocazia acordării cuvântului de fond.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor 317 alin. (2) şi art. 318 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC L. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 2424 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4360/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4362/2010. Comercial → |
|---|
