ICCJ. Decizia nr. 4359/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4359/2010
Dosar nr. 6511/1/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comerciala nr. 11141 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comerciala, s-a admis excepţia lipsei de interes şi pe cale de consecinţă pentru acest motiv s-a respins acţiunea formulată de reclamanta C.E.G. reprezentant al minorului B.P.G. în contradictoriu cu pârâtă SC M. SA Bucureşti, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 3.570 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin acţiune s-a solicitat obligarea pârâtei la respectarea Hotărârii Consiliului de Administraţie în sensul numirii dlui G.Ş. în funcţia de director la SC M. SA, pentru a reprezenta interesele minorului B.P.G., în calitate de moştenitor al acţionarului majoritar B.E., decedat la data de 08 august 2004, precum si obligarea pârâtei la încheierea unui contract de muncă cu dl. G.Ş. pentru funcţia de director al SC M. SA.
Excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii invocată de către pârâtă a fost luată în examinare, cu prioritate, în raport de dispoziţiile 137 C. proc. civ., tribunalul reţinând că, prin deciziile Consiliului de Administraţie din 10 ianuarie 2005 şi 22 iunie 2005 s-au luat măsuri referitoare la desfăşurarea activităţii SC M. SA, în interes societar, discuţiile referitoare la interesul moştenitorului având caracter particular şi fiind rezolvate prin prezenţa curatorului sau a reprezentantului legal, ori în concepţia Legii nr. 31/1990 se consacră caracterul preeminent al interesului societăţii, în raport cu interesele asociaţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtă SC M. SA, criticând soluţia numai cu privire la cheltuielile de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 270 din 4 iunie 2009 a admis apelul pârâtei SC M. SA, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul obligării reclamantului să plătească pârâtei suma de 30.570 lei cheltuieli de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât şi cheltuielile făcute de partea care a câştigat procesul determinând prin atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli, pârâta fiind nevoită să se apere prin toate mijloacele procedurale, chiar dacă în unele situaţii cererile i-au fost respinse - cazul excepţiilor - aceasta nu o scuteşte pe reclamantă de plata cheltuielilor de judecată, de vreme ce a pierdut irevocabil procesul, fiind deci aşa cum prevede textul de lege al art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenţii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul B.P.G., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind dată cu încălcarea legii, prin obligarea intimatului la o sumă mai mare decât cea solicitată de apelantă prin motivele de apel, acordând mai mult decât s-a cerut, sens în care se apreciază că s-au încălcat dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se pot formula cereri noi, precum şi faptul că majorarea pretenţiilor nu poate face obiectul niciuneia dintre excepţiile prevăzute la alin. (2) al art. 294 din acelaşi cod.
O altă critică se referă la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că acordarea cheltuielilor de judecată presupun o culpă procesuală în legătură de cauzalitate cu prejudiciul, ori recurentul apreciază că nu are culpa procesuală, ci intimata SC M. SA este cea care are culpă procesuală, întrucât a invocat două excepţii de natură a lungi procesul, prin urmare cheltuielile realizate în acest scop au fost generate de aceasta.
Mai susţine recurentul că s-a încălcat principiul, potrivit căruia drepturile subiective civile nu se exercită abuziv, astfel, art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, instanţa are posibilitatea de a micşora onorariul avocatului atunci când acesta este exagerat de mare faţă de obiectul pricinii şi faţă de munca desfăşurată de acesta.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantului să fie admis, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de apel formulată, pârâta SC M. SA a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul obligării intimatului-reclamant la plata sumei de 18.570 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia pronunţată a admis apelul pârâtei SC M. SA, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul obligării reclamantului să plătească pârâtei suma de 30.570 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a avut în vedere faptul că partea reclamantă a pierdut procesul, întrucât cauza a fost soluţionată în fond, prin respingerea acţiunii ca fiind lipsită de interes, aceasta nemaiexercitând calea de atac a apelului, iar culpa pentru cheltuielile de judecată, menţionate în opisul aflat la fila 88 din dosarul de apel, a fost reţinută în sarcina acesteia.
În raport de considerentele deciziei atacate şi de dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a motivat şi nu a examinat cheltuielile de judecată şi din alte faze procesuale ale prezentei cauze, astfel cum rezultă din înscrisul intitulat opis, privind cheltuielile de judecată efectuate de intimata SC M. SA, pentru a se putea aprecia asupra soluţiei pronunţate de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 30.570 lei, solicitate cu ocazia dezbaterilor din apel şi suma de 18.570 lei, solicită prin motivele de apel.
În acest context, Înalta Curte constată că nu poate exercita controlul de nelegalitate, întrucât din înscrisul aflat în dosar la fila 88, pe care instanţa de apel l-a avut în vedere la data soluţionării cauzei, nu rezultă sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată. Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul reclamantului B.P.G., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul B.P.G. împotriva deciziei comerciale nr. 270 din 4 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4356/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4360/2010. Comercial → |
|---|
