ICCJ. Decizia nr. 4356/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALA
Decizia nr. 4356/2010
Dosar nr. 67/62/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, reclamantul M.A.N., în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Braşov a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 382.390,98 lei penalităţi de întârziere, actualizarea sumei de mai sus potrivit O.G. nr. 9/2000.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa nr. 466/ C din 31 martie 2010, a respins acţiunea reclamantului, reţinând că, la data de 29 noiembrie 2006 intre pârâtă şi U.M. Bucureşti a fost încheiat contractul furnizare prin care pârâta, în calitate de furnizor, s-a obligat să furnizeze 5 autobuze, până la data de 20 decembrie 2006, contra unui preţ de 2.619.415,62 lei, acestea fiind predate la data de 15 mai 2007, reclamantul susţinând că pârâta este în culpă întrucât a îndeplinit cu întârziere obligaţia de predare a autobuzelor.
Din probatoriul administrat s-a constatat că reclamantul a propus ca desfăşurarea activităţilor de recepţie să aibă loc după data de 15 ianuarie 2007, la o dată ce va fi stabilită de comun acord întrucât beneficiarul produselor era în imposibilitate de a trimite specialişti la sediul pârâtei, în vederea recepţionării produselor.
În aceste condiţii, fiind modificat termenul de recepţie, se constată că a intervenit o modificare şi a termenului de predare a produselor, predarea fiind indisolubil legată de recepţia bunurilor contractate de părţi, aspect care rezultă din art. 9.1 din contract, derogându-se de la clauza contractuală, potrivit căreia modificarea clauzelor contractuale putea fi făcută prin acte adiţionale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M.A.N., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin decizia nr. 57/ AP. din 18 iunie 2010 a respins apelul reclamantului M.A.N., reţinând că, intimata SC R. SA nu este în culpă, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 10.1 din contractul de furnizare din 29 noiembrie 2006,deoarece aceasta a respectat obligaţiile contractuale şi că prin corespondenta purtată, părţile au derogat în sensul modificării termenului de predare la o dată ulterioară celei de 15 ianuarie 2007, deci implicit ulterioară termenului de livrare de 20 decembrie 2006.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi pe fondul cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele actului juridic dedus judecăţii şi că nu a reţinut culpa intimatei pentru nerespectarea cauzelor contractuale, efectuând livrarea autobuzelor cu 146 de zile întârziere faţă de momentul limită de predare la unitatea militară achizitoare şi nici nu a notificat U.M. Bucureşti cu 15 zile lucrătoare înainte de data fixată pentru livrare, aşa cum prevede art. 5.2 al contractului.
Mai susţine recurentul că, instanţele au încălcat principiile prevăzute de art. 969 şi 977 C. civ. şi au reţinut greşit lipsa de relevanţă a faptului că autobuzele nu erau pregătite pentru livrare, întrucât nu existau documentele de omologare şi cărţile de identitate ale vehiculelor de la R.A.R., faţă de modificarea termenului de predare a autobuzelor.
De asemenea, se susţine că, s-a reţinut greşit că, prin „corespondenţa purtată ” părţile au înţeles să deroge de la prevederile contractuale, în sensul modificării termenului de predare la o dată ulterioară datei de 20 decembrie 2006.
Mai susţine recurentul că, instanţa a interpretat greşit clauza contractuală privind dreptul de inspecţie al produselor de către achizitor, prevăzut de art. 9.1 din contract, şi retine că este legat de recepţie acestora.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată ca aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent şi prin care susţine că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele actului juridic dedus judecăţii, se constată că este nefondat, întrucât condiţia pentru obligarea pârâtei la plata penalităţilor o constituie culpa acesteia în depăşirea termenului de livrare stabilit prin contract, însă în cauză nu s-au dovedit a fi incidente dispoziţiile art. 10.1 din contractul de furnizare din 29 noiembrie 2006 deoarece aceasta a respectat obligaţiile contractuale, notificând U.M. înainte de data fixată pentru livrare, aşa cum prevede art. 5.2. din contract.
Din analiza probatoriilor administrate în faţa celor două instanţe, se constată că prin adresa nr. 493 din 19 decembrie 2006, recurenta nu a dat curs invitaţiei făcută de intimată, în vederea efectuării inspecţiei celor cinci autobuze, datorită faptului că autobuzele nu ar fi fost pregătite pentru livrare, întrucât nu ar fi existat documentele de omologare şi cărţile de identitate ale vehiculelor de la R.A.R., ci, pentru imposibilitatea deplasării specialiştilor pentru recepţie, dar mai ales, datorită propunerii recurentei, concretizată prin adresa din 27 decembrie 2006, potrivit căreia, solicita ca desfăşurarea activităţilor de recepţie să se efectueze după data de 15 ianuarie 2007, la o data ce urma a fi convenită de comun acord.
În aceste condiţii, nu se poate reţine susţinerea recurentului, în sensul că în cauză au fost încălcate prevederile contractuale, întrucât din corespondenţa purtată între părţi se constată că acestea au fost de acord ca activităţile de recepţie să se desfăşoare după data de 15 ianuarie 2007, acestea fiind de acord cu schimbarea datei de livrare a autobuzelor, sens în care nu pot fi incidente dispoziţiile art. 12.1 din contract, care prevăd modificarea clauzelor contractuale prin act adiţional la contract.
Prin urmare, faţă de prelungirea termenului de livrare/predare a autobuzelor, realizată de comun acord de către părţile contractante, prin corespondenţa purtată, nu mai poate fi reţinută critica referitoare la greşita interpretare a cauzelor care au determinat modificarea termenului de predare al autobuzelor.
În ceea ce priveşte clauza contractuală referitoare la dreptul de inspecţie al produselor, prevăzut de art. 9.1 din contract, se constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect şi nu a stabilit caracterul obligatoriu al inspecţiei autobuzelor în sarcina recurentului, aspect invocat de acesta, care consideră că în acest fel, instanţele au înlocuit un drept al achizitorului cu o obligaţie a acestuia la solicitarea furnizorului.
De asemenea, susţinerea recurentului, potrivit căreia, s-a reţinut greşit că, prin „corespondenţa purtată" părţile au înţeles să deroge de la prevederile contractuale, în sensul modificării termenului de predare la o dată ulterioară datei de 20 decembrie 2006, este nefondată, întrucât, corespondenţa a fost semnată de reprezentanţii legali ai părţilor, iar deşi acestea nu au specificat, au derogat de la prevederile contractuale prelungind, de comun acord, termenul de livrare al autobuzelor, sens în care se apreciază că au derogat şi de la obligativitatea încheierii unui act adiţional la contractul de achiziţie.
Prin urmare, corespondenţa purtată între părţi, atâta timp cât aceasta a emanat de la reprezentanţii legali ai părţilor contractante a fost corect interpretată în consens cu intenţia părţilor, astfel că, nu se poate reţine încălcarea principiilor prevăzute de art. 969 şi 977 C. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.A.N. prin Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică pentru U.M. Bucureşti împotriva deciziei nr. 57/ AP din 18 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4352/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4359/2010. Comercial → |
|---|
