ICCJ. Decizia nr. 4381/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4381/2010
Dosar nr. 4602/212/2008
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 4602/212/2008, reclamanta SN T.G.N.T. SA Mediaş a chemat în judecată pe pârâţii C.L. al Oraşului Năvodari şi Primăria Oraşului Năvodari solicitând să se constate dreptul său de administrare şi folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 3.121 mp situat în Năvodari, pe care se află Staţia de Reglare Măsură Năvodari (S.R.M. Năvodari). Reclamanta a motivat cererea prin faptul că exercită o posesie continuă şi netulburată asupra acestui teren din anul 1978, achitând impozitele şi taxele legale aferente. Reclamanta a justificat interesul său în promovarea acţiunii prin necesitatea completării documentaţiei în vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991, precum şi art. 5 din Legea nr. 15/1990 care prevede că Regia Autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.
Prin sentinţa civilă nr. 17541 din 13 octombrie 2008, judecătorul din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanta, reţinând caracterul neevaluabil în bani al cererii de chemare în judecată, precum şi caracterul de litigiu comercial, dedus din calitatea de comerciant a reclamantei.
Cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr (4602/212/2008) pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 3627/ COM din 13 mai 2009, judecătorul fondului a respins ca nefondată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Oraşului Năvodari, respingând, totodată, ca nefondată acţiunea reclamantei.
Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, invocată de pârâta Primăria Oraşului Năvodari, a fost respinsă în considerarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ., reţinând că Primăria poate avea calitatea de pârâtă în cauză.
Pe fondul cauzei, judecătorul a apreciat netemeinicia cererii reclamantei, reţinând că se urmăreşte pronunţarea unei sentinţe care să confirme o stare de fapt, şi anume administrarea terenului pe care se află amplasată S.M.R. Năvodari pe terenul aparţinând domeniului privat al C.L. Năvodari şi recunoaşterea dreptului de administrare asupra acestui teren. S-a mai reţinut netemeinicia cererii şi din perspectiva posibilităţii pe care o are reclamanta de a formula o acţiune în realizare întemeiată pe dispoziţiile H.G. nr. 834/1991, în raport de refuzul autorităţii competente de a-i recunoaşte dreptul de administrare şi implicit eliberarea titlului de proprietate.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta SN T.G.N.T. SA Mediaş, care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În cadrul apelului, pârâta intimată Primăria Oraşului Năvodari a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.
Prin decizia civilă nr. 149/ COM din 23 noiembrie 2009 completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate atât excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, cât şi apelul declarat de reclamantă.
Excepţia invocată de intimata - pârâtă Primăria Oraşului Năvodari a fost respinsă, fiind reţinut că intimata pârâtă stă în proces prin reprezentantul său legal, respectiv prin Primar, constatându-se respectate prevederile Legii nr. 215/2001 şi cele ale art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Apelul reclamantei a fost respins, completul de judecată reţinând următoarele: reclamanta s-a înfiinţat prin divizarea SN G.N.R. SA (H.G. nr. 334/2000 prevăzând că societăţile nou înfiinţate prin divizare preiau activul şi pasivul societăţii divizate), dar nu a dovedit că terenul litigios a făcut parte din patrimoniul SN G.N.R. SA şi că o dată cu desfiinţarea acestei societăţi a fost preluat de reclamantă; probele administrate (corespondenţa purtată cu intimatele pârâte) au relevat că nu există vreun act prin care terenul să fi fost dat în folosinţa sau administrarea SN G.N.R. SA, aspectul achitării taxelor şi impozitelor legale nefiind suficient pentru a dovedi darea în folosinţă sau administrare. Din această perspectivă judecătorii au înlăturat incidenţa în cauză a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în condiţiile nedovedirii că terenul se afla în patrimoniul său.
De asemenea, au fost reţinute ca incidente în cauză prevederile Legii nr. 213/1998 care menţionează că darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean sau prin hotărâre a consiliului local.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SN T.G.N.T. SA Mediaş, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Reclamanta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile sale vizând greşita aplicare a H.G. nr. 834/1990, cu următoarele considerente: susţine că S.R.M. Năvodari a fost construită cu respectarea legislaţiei în materie, reprezentând obiectiv de utilitate publică, doar dintr-o eroare nefiind emis decretul de dare în administrare la momentul efectuării investiţiei. Or, în lipsa acestui decret, neemis la momentul efectuării investiţiei şi pentru întocmirea documentaţiei în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, reclamanta a apreciat să se impunea admiterea acţiunii, întrucât fără constatarea dreptului de administrare nu se poate finaliza procedura de atestare a dreptului de proprietate.
Prin întâmpinare, pârâţii - intimaţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală decizia de apel din perspectiva acţiunii reclamantei care tinde la constatarea unei stări de fapt. Mai susţin că nu există dovezi care să ateste deţinerea terenului în litigiu de către autoarea reclamantei.
Nu au fost depus înscrisuri noi în calea de atac.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat. Astfel, nu se poate reţine o greşită aplicare şi interpretare a prevederilor H.G. nr. 834/1991. Se constată că reclamanta a formulat acţiunea în considerarea completării documentaţiei necesare pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Se constată, totodată, că reclamanta a solicitat în principal constatarea dreptului său de administrare asupra terenului. Or, potrivit legislaţiei specifice în materie (Legea nr. 213/1998) dreptul de administrare se poate acorda doar pentru terenurile aflate în proprietatea publică a statului ori a unităţilor administrativ teritoriale, terenul în litigiu aflându-se în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale. în consecinţă, se apreciază că în mod corect au reţinut judecătorii instanţelor inferioare că nu se poate constata dreptul de administrare, solicitat de reclamantă, pentru un teren aflat în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale.
De asemenea, în ce priveşte constatarea dreptului de folosinţă, se reţine legala soluţionare a litigiului, din perspectiva caracterului subsidiar al acţiunii în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., faţă de acţiunea în realizare. De altfel, reclamantei i s-a recunoscut acest drept de folosinţă, aspect ce rezultă din corespondenţa purtată cu pârâţii intimaţi (a se vedea înscrisul aflat la fila 67 din dosarul Curţii de Apel Constanţa, prin care Primăria Oraşului Năvodari atestă achitarea de către reclamantă a taxei pentru folosirea terenului).
Litigiul de faţă a fost legal soluţionat şi din perspectiva nedovedirii condiţiilor prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, reclamanta neprobând că autoarea sa (SN G.N.R. SA) a avut în patrimoniul terenul vizat prin cererea de chemare în judecată.
Pentru considerentele reţinute, şi constatându-se legalitatea deciziei pronunţate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
Va fi respinsă, totodată, solicitarea intimaţilor de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, actele depuse la dosar nefiind relevante sub aspectul dovedirii efectuării unor asemenea cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă SN T.G.N.T. SA Mediaş împotriva deciziei nr. 149/ COM din 23 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4602/212/2008.
Respinge cererea intimaţilor de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4362/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4397/2010. Comercial → |
|---|
