ICCJ. Decizia nr. 447/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.447/2010
Dosar nr. 34388/3/2006
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC G.M.T. SRL prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.A. SRL şi SC F.L. SA (în prezent SC C.E.L. SA), ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1. - anularea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismul marca F.M., încheiat de către reclamantă cu pârâta SC A.A. SRL în forma livrare urmată de acceptare;
2. - constatarea nulităţii absolute a clauzelor Cap. II art. 2, pct. 2.4 şi cap VIII art. 29 din contractul de leasing încheiat cu a doua pârâtă.
3. - în subsidiar, dacă pe parcursul soluţionării litigiului, pârâtele vor fi de acord, să fie obligate să predea autoturismul în stare de funcţionare sau să ofere altul în schimb cu uzura normală pentru 52.000 de Km parcurşi.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 10862 din 2 octombrie 2007, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată sub aspectul tuturor capetelor de cerere, în ce priveşte pârâta SC C.E.L. SA şi relativ la pârâta SC A.A. SRL, în privinţa capetelor 1 şi 3 de cerere şi ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ce priveşte capătul 2 de cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, referitor la capătul 1 al cererii, că reclamanta a creat ficţiune juridică, fără suport în realitatea obiectivă, susţinând în mod neîntemeiat că a existat un contract consensual de vânzare-cumpărare între reclamantă şi pârâta SC A.A. SRL, ipoteză ce nu a putut fi reţinută deoarece raporturile dintre părţi sunt specifice unui contract de leasing.
În ce priveşte anularea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului în cauză, pentru vicierea consimţământului prin dol, instanţa de fond a reţinut că este vorba de un dol incident, pentru care reclamanta nu poate obţine anularea contractului, ci doar despăgubiri.
Referitor la capătul 2 de cerere instanţa a reţinut că motivul invocat de reclamantă, conform căruia transmiterea proprietăţii autoturismului pe durata plăţii ultimei rate reziduale, poate fi făcută numai în cadrul leasingului operaţional şi că pârâta nr. 2 trebuie să suporte riscurile ce decurg din calitatea ei de proprietar, nu poate constitui o cauză de nulitate absolută, deoarece calificarea unui act juridic se face potrivit voinţei reale a părţilor, iar o denumire greşită a contractului nu poate lipsi de efecte actul încheiat, respectiv clauzele contractuale trebuie interpretate în sensul aplicării lor, potrivit principiului de interpretare prevăzut de art. 978 C. civ.
Nici cel de al treia capăt de cerere nu a fost considerat întemeiat de instanţa de fond reţinându-se, în esenţă, că nu există nici un temei legal pentru ca pârâtele să fie obligate să predea autoturismul în stare de funcţionare sau să ofere altul în schimb, cu uzura normală pentru 52.000 Km parcurşi, întrucât nu s-a reţinut nulitatea vreunui contract, iar potrivit art. 2.4 din contractul de leasing, finanţatorul nu are nicio răspundere cu privire la caracteristicile sau modalitatea de funcţionare a bunului procurat de la furnizare.
Apelul declarat de reclamanta SC G.M.T. SRL împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 231 din 21 mai 2008.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu se poate pune în discuţie eroarea la formarea consimţământului reclamantei, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, asupra bunului achiziţionat, ca urmare a unor manopere dolosive ale pârâtelor, respectiv înlocuirea autoturismului cu un alt autoturism, întrucât reclamanta a achiziţionat un autoturism second-hand, potrivit principiului „văzut-plăcut" şi, după efectuarea unui test-drive, pe bază de documente legale, în ceea ce priveşte identitatea auto, ceea ce demonstrează că reclamantei nu i s-a vândut un alt autoturism.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta SC G.M.T. SRL a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea acestor motive recurenta a susţinut că în Decizia Curţii de Apel Bucureşti s-a reţinut în mod greşit faptul că, în materia vânzării unui autoturism second-hand se aplică principiul „văzut-plăcut", considerând că această reţinere este inadmisibilă şi nu poate conduce la înlăturarea răspunderii vânzătorului, mai ales că pentru vicii ascunse orice persoană fizică sau juridică răspunde pe întreaga perioadă de utilizare normată a bunului înstrăinat, iar respingerea probei cu expertiza tehnico-ştiinţifică i-a pus în imposibilitatea demonstrării dolului sau a înşelăciunii din convenţie.
A susţinut, în continuare, că ambele instanţe au considerat că achiziţionând un autoturism second-hand şi-au asumat toate riscurile cu privire la funcţionarea autoturismului însă ei au cumpărat un autoturism aflat în garanţie pentru încă 48.000 lei Km, iar răspunderea pentru vicii ascunse este angajată nu numai pentru autoturisme noi, ci şi pentru orice autoturism sau bun aflat, sau nu, în garanţie.
Recursul pârâtei a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., care nu au fost argumentate în fapt, cerinţă impusă de art. 3021 lit. c), potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 1 - 9.
Din rezumarea motivelor de recurs formulate de reclamantă rezultă cu evidenţă că s-au formulat critici privind nemulţumirea recurentei privind susţinerea instanţei de apel a principiului „văzut-plăcut" în achiziţionarea autoturismului second-hand, respingerea probei cu expertiza tehnico-ştiinţifică, acestea fiind chestiuni de netemeinicie care vizează aprecierea probelor, cu alte cuvinte, fondul litigiului. Întrucât recursul, astfel cum este reglementat în Titlul V intitulat „Căile extraordinare de atac" este cale extraordinară de atac, regulile care reglementează promovarea şi susţinerea acestuia trebuie respectate întocmai. În alţi termeni, nu este suficient să fie indicate motivele de nelegalitate fără ca acestea să fie dezvoltate şi argumentate pentru fiecare situaţie în parte aşa cum sunt prevăzute expres în pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
În concret, deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., acestea nu au fost argumentate şi dezvoltate aşa cum prevede art. 3021 lit. c) acelaşi cod, întrucât nu s-a arătat care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricini, ori care este actul juridic dedus judecăţii a cărui natură a fost schimbată prin interpretare şi care sunt dispoziţiile legale interpretate greşit.
Prin urmare, nu se poate reţine că aceste motive pot constitui temei pentru modificarea deciziei pronunţată de instanţa de apel.
Astfel că, faţă de dispoziţiile procedurale care limitează posibilităţile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul şi apelul, prevederi raţionale faţă de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluţiei care a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.M.T. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 231 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 446/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 450/2010. Comercial → |
|---|
