ICCJ. Decizia nr. 450/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.450/2010
Dosar nr. 7048/1/2009
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. - Obiectul cauzei şi hotărârile judecătoreşti pronunţate.
1. - Prin cererea înregistrată, la data de 10 februarie 2006, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, contestatorul S.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.D.S., anularea executării silite pornită de intimata, urmare constatării nulităţii somaţiei cuprinsă în adresa cu nr. 44615 din 20 decembrie 2005, întoarcerea executării silite, respectiv obligarea intimatei să restituie contestatorului suma de 30.961,71 lei executată în urma popririila B.R.D. – Agenţia Bucur Obor prin Ordinul nr. 531/2005.
2. - Potrivit susţinerilor contestatorului, la data de 9 ianuarie 2001, a încheiat, în calitate de concesionar, cu A.D.S., în calitate de concedent, contractul de concesiune nr. 84 având ca obiect o exploataţie agricolă aflată în patrimoniul intimatei, iar la data de 17 septembrie 2002, prin actul adiţional la contract, părţile au convenit ca toate drepturile şi obligaţiile concesionarului să fie preluate de SC P.S. SRL, care a dobândit astfel calitatea de concesionar; context în care, arată contestatorul, a încetat calitatea sa de debitor al creanţei intimatei reprezentând redevenţa neachitată, penalităţi şi TVA pentru anii 2001, 2002 şi 2003.
3. - Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de prim grad, prin sentinţa civilă nr. 227 din 23 noiembrie 2007, a admis în parte contestaţia la executare, a anulat somaţia nr. 44615 din 20 decembrie 2005 şi formele de executare pornită împotriva contestatorului constând în creanţă, penalităţi şi TVA calculate după data de 17 septembrie 2002 şi a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind întoarcerea executării.
4. - Prin Decizia nr. 2810 din 9 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursurile declarate de contestatorul S.E. şi intimata A.D.S. împotriva sentinţei nr. 227/2007, a casat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, statuând că prima instanţă nu a stabilit cu claritate cuantumul corect al creanţei şi nu a examinat contestaţia în raport de toate capetele de cerere formulate şi de apărările intimatei referitoare la titlul executoriu contestat.
5. - În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 89 pronunţată la data de 28 mai 2009, a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul S.E., a anulat în parte somaţia de plată nr. 44615 din 20 decembrie 2005, Ordinul nr. 531/2005 şi celelalte acte de executare silită întreprinse de intimata A.D.S. cu privire la suma de 98.728,01 lei reprezentând debit calculat după data de 17 septembrie 2002 când s-a încheiat actul adiţional nr. 1 la contractul de concesiune nr. 84/2001; cererea de anulare a actelor de executare privind suma de 43.399,1 lei reprezentând debit calculat până la data de 17 septembrie 2002 a fost respinsă ca neîntemeiată; a fost respinsă ca neîntemeiată şi cererea privind întoarcerea executării silite.
6. - Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut din analiza actelor şi lucrărilor dosarului următoarea situaţie de fapt şi de drept.
Titlul executoriu în baza căruia intimata A.D.S. a pornit executarea silită pentru plata redevenţei restante este contractul de concesiune nr. 84 din 9 ianuarie 2001 încheiat cu contestatorul în calitate de concesionar.
Prin actul adiţional nr. 1 din 17 septembrie 2002, contractul de concesiune a fost modificat cu privire la mai multe clauze inclusiv cea potrivit căreia în calitate de concesionar a dl. S.E. a fost înlocuit de SC P.S. SRL reprezentată de aceeaşi persoană fizică.
Cu privire la plata redevenţei datorate în condiţiile stipulate la 5.1 din contract, instanţa constată ca restanţe în achitarea redevenţei au apărut încă din anul 2001, continuând în perioada în care calitatea de concesionar a avut-o contestatorul, cât şi ulterior încheierii actului adiţional când calitatea de concesionar a fost preluată de SC P.S. SRL.
Susţinerea contestatorului în sensul că SC P.S. SRL ar fi preluat şi obligaţia de plată a redevenţei restante, la data de 17 septembrie 2002, a fost înlăturată de instanţa care opiniată că din formularea actului adiţional nr. 1/2002 nu rezultă preluarea acesteia ci numai înlocuirea concesionarului iniţial.
Din adresa nr. 112550 din 16 februarie 2009 depusă de intimată la cererea instanţei în vederea determinării cuantumului debitului restant datorat de contestator, prima instanţă reţine că începând cu trimestru I 2001 până în trimestrul III 2002 contestatorul datora în calitate de concesionar suma de 143.169,15 lei (redevenţă TVA şi penalităţi) din care 99.770,02 lei s-au achitat rezultând o diferenţă rămasă de achitat de 43.399,12 lei.
Concluzionând instanţa constată că în ce priveşte executarea silită contestată, actele de executare sunt valabile sub aspectul sumei de 43.399,12 lei debit în sarcina contestatorului, dar nu şi sub aspectul de 98.728,01 lei din suma de 142.147,14 lei, care potrivit titlului executoriu constituit de contractul de concesiune revine în sarcina unei alte persoane decât debitorul vizat prin executarea silită, respectiv SC P.S. SRL, suma, având în acelaşi timp şi un caracter incert.
II. Recursul declarat de intimata A.D.S.
La data de 5 august 2009, intimata A.D.S. a declarat recurs împotriva sentinţei comerciale nr. 89/2009 solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei la executare, ca nefondată, şi menţinerii tuturor actelor de executare în ceea ce priveşte suma de 98.728,01 lei reprezentând debitul calculat după data de 17 septembrie 2002, dată la care s-a încheiat actul adiţional nr. 1 la contractul de concesiune nr. 84/2001.
În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept în mod generic pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte:
- În mod greşit s-a reţinut că pentru perioada începând cu 17 septembrie 2002, instituţia publică nu deţine un titlu executoriu împotriva contestatorului S.E., întrucât atât contractul de concesiune cât şi actul adiţional nr. 1 au fost semnate şi însuşite de acesta.
- În măsura în care contestatoarea a fost şi administratorul SC P.S. SRL, obligaţiile de plată a redevenţei au rămas şi în sarcina sa, instituţia putând alege calea procesuală de urmat pentru recuperarea cât mai rapidă a creanţelor în baza dispoziţiilor OUG nr. 64/2005, iar în cauză titlul executoriu respectiv contractul de concesiune şi actul adiţional sunt pe deplin valabile.
Sub un alt aspect recurenta a susţinut că la dosarul cauzei nu există nici o probă din care să rezulte că la data încheieriiactului adiţional nr. 1, contestatorul a predat către A.D.S. sau nou concesionar suprafaţa de teren agricol preluată prin procesul verbal din 3 aprilie 2001 astfel încât, având posesia şi folosinţa terenului are în mod corelativ şi obligaţia de a plăti redevenţa pentru toată perioada de derulare a contractului.
Înalta Curte, examinând criticile formulate şi în contextul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Prima chestiune ce se impune a fi analizată faţă de susţinerile recurentei în sensul că obligaţia de plată a redevenţei neachitată pentru perioada ulterioară încheierii actului adiţional nr. 1 din 17 septembrie 2002 revine tot contestatorului câtă vreme acesta administra SC P.S. SRL, constă în stabilirea efectelor pe care le-a produs actul adiţional susmenţionat între părţile semnatare sub aspectul obligaţiilor asumate.
Or potrivit art. 1 alin. (1) din actul adiţional, calitatea de concesionar în contractul de concesiune nr. 84/2001 a fost modificată prin înlocuirea d-lui S.E. cu SC P.S. SRL reprezentată de aceeaşi persoană fizică. În lipsa altor menţiuni această modificare a titularului concesiunii semnifică preluarea de către noul concesionar a tuturor drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin potrivit contractului de concesiune nr. 84/2002, începând cu data încheierii actului adiţional.
Din nici o clauză a actului adiţional nu rezultă o solidaritate a celor doi concesionari succesivi ipoteză în care ea este exclusă de plano, deoarece în această materie nu există nici o dispoziţie legală care să o impună.
În cauză, titlul executoriu, respectiv contractul de concesiune nr. 84/2001 astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1/2002 obligă la plata redevenţei pe debitorul concesionar, respectiv pe fiecare din cei doi concesionari succesivi pentru perioadele de timp cât au avut această calitate.
Altfel spus, titlu executoriu vizează pentru perioada începând cu data de 17 septembrie 2002 pe concesionarul SC P.S. SRL şi nu pe administratorul societăţii chiar dacă este aceiaşi persoană fizică, respectiv primul concesionar.
Împotriva reprezentantului legal al concesionarului SC P.S. SRL, recurenta nu a exhibat nici un titlu executoriu respectiv o hotărâre judecătorească care să antreneze răspunderea administratorului concesionarului în legătură cu executarea obligaţiilor asumate de societate prin contractul de concesiune.
În sfârşit susţinerea recurentei conform căreia contestatorul după încheierea actului adiţional nr. 1/2002 nu a întocmit procesul verbal de predare a terenului agricol noului concesionar, continuând să posede şi să folosească terenul pentru sine ceea ce justifică obligarea sa la plata redevenţei, nu se poate converti într-o critică adusă sentinţei atacate deoarece nu a fost invocată cu ocazia judecării fondului pentru a fi examinate, în baza unor probe administrate în acest sens.
Distinct de acestea, obligaţia de predare a terenului obiect al concesiunii către noul concesionar, revenea recurentei A.D.S. ca parte concedentă din contract.
Caracterul de circumstanţă al acestei susţineri rezidă şi din faptul că împotriva SC P.S. SRL, recurenta a solicitat prin acţiune în justiţie obligarea la plata redevenţei restante şi rezilierea contractului de concesiune nr. 84/2001 modificat prin actul adiţional nr. 1/2002, cerere care i-a fost admisă prin sentinţa comercială nr. 294 din 27 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă, ceea ce demonstrează o cu totul altă poziţie cu privire la folosirea terenului de către noul concesionar, decât cea invocată în prezentul recurs.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta intimată A.D.S. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 89 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 447/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 451/2010. Comercial → |
|---|
