ICCJ. Decizia nr. 2444/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2444/2010
Dosar nr. 267/42/2009
Şedinţa publică de la 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată la 15 mai 2008 reclamanta SC S.G.I.R. SRL Ploieşti, devenită SC S.G.C.P.R. SRL, cheamă în arbitraj pe pârâta SC Z.C. SRL Bucureşti cerând tribunalului arbitral obligarea pârâtei la plata sumei de 274.473 lei (76.027 Euro), reprezentând costul lucrărilor de remediere şi contravaloare pagube materiale în urma avarierii acoperişului halei industriale 1 proprietate a reclamantei, cu cheltuieli de arbitrare.
Prin hotărârea nr. 9 din 6 februarie 2009 Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, cu majoritatea membrilor Tribunalul arbitral, admite acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 274.473 lei (echivalent a 76.027 Euro), reprezentând contravaloare lucrări de remediere a pagubelor materiale din data de 26 din 27 iunie 2007, cu cheltuieli de arbitrare în sarcina pârâtei în cuantum de 4.457 lei taxă arbitrală şi 500 lei onorariu de expert şi respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de chemare în garanţie a subantreprenorului SC M.R. SRL Codlea.
Împotriva hotărârii arbitrale de mai sus pârâta formulează acţiune în anulare solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 364 lit. g) şi lit. i) C. proc. civ., admiterea acesteia cu consecinţa anulării hotărârii arbitrale atacate şi, după rejudecare, în principal, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de ea împotriva SC M.R. SRL, cu cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acţiunii sale în anulare petenta pârâtă critică hotărârea arbitrală pentru motivarea nepertinentă, în dezacord cu înscrisurile şi susţinerile părţilor de la dosarul cauzei, incoerentă şi tendenţioasă, tribunalul arbitral reţinând constant că nu există o culpă a petentei pârâte în executarea lucrărilor, ci doar nerespectarea termenului de notificare a evenimentului de forţă majoră, culpă ce nu se poate transmite chematei în garanţie, precum şi pentru lipsa semnăturilor arbitrilor pe încheierea de şedinţă din 23 ianuarie 2009 când au avut loc dezbaterile şi care face parte din hotărârea arbitrală atacată, aceştia semnând-o ulterior, iar încheierea în cauză nefiind comunicată împreună cu hotărârea Tribunalului arbitral, fiind întrunit motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ.
Petenta critică tribunalul arbitral pentru comunicarea încheierilor de pronunţare nr. 10 din 6 februarie 2009 semnată una numai de către unul dintre arbitri şi de către asistentul arbitral, deşi încheierea respectivă ar fi trebuit să poarte semnăturile tuturor arbitrilor, existenţa unei a doua încheieri cuprinzând soluţia majorităţii arbitrilor, ca şi lipsa dosarului de arbitraj la sediul instanţei permanente de arbitraj atunci când a dorit să-l consulte reprezentând încălcări ale art. 3601 C. proc. civ. şi, implicit, ale ordinii publice, critica fiind încadrată în motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. În lumina aceluiaşi motiv de anulare petenta critică tribunalul arbitral şi pentru încălcarea principiului contradictorialităţii prin nepunerea în discuţia părţilor a decăderii petentei pârâte din dreptul de a invoca forţa majoră conform art. 16 din contractul de execuţie, ca şi pentru încălcarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. prin neanalizarea şi a prevederilor art. 16 din contractul de subantrepriză, încheiat de pârâta petentă cu chemata în garanţie, instanţa arbitrală neaplicând â€" eronat â€" art. 60 şi urm. C. proc. civ. şi încălcând şi prevederile art. 1082-1083 C. civ.
Prin sentinţa nr. 117 din 16 iunie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, respinge acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 9 din 6 februarie 2009 a Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova formulată de petenta pârâtă, reţinând, în acest sens, că hotărârea atacată nu cade sub incidenţa art. 364 lit. g) C. proc. civ., întrucât are o motivare, un dispozitiv, precizează locul şi data pronunţării şi este semnată de arbitrii care au judecat, pretinsul viciu de procedură al absenţei semnăturii arbitrilor pe încheierea din 23 ianuarie 2009 fiind remediat ulterior conform procesului verbal întocmit cu acel prilej, hotărârea arbitrală cuprinzând, însă, corect toate semnăturile prevăzute de lege, precum şi că hotărârea vizată nu atrage nici incidenţa prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. nefiind încălcat secretul deliberărilor prevăzut de art. 3601 C. proc. civ., întrucât încheierea nr. 10 din 6 februarie 2009 reprezintă doar aplicarea art. 3602 C. proc. civ., ea consemnând opinia separată a unuia dintre arbitri şi fiind semnată, firesc, numai de către acesta şi de către asistentul arbitral, nefiind încălcat nici principiul contradictorialităţii aşa cum rezultă din motivarea hotărârii bazată pe susţinerile şi apărările făcute de părţi într-un cadru legal, aplicabil în cauză.
Împotriva sentinţei de mai sus petenta pârâtă declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei recurate, admiterea acţiunii în anulare cu consecinţa anulării hotărârii arbitrale, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimata reclamantă ca neîntemeiată.
În fundamentarea recursului său recurenta critică prima instanţă pentru a fi pronunţat sentinţa atacată cu o motivare sumară, fără a arăta raţiunile pentru care a apreciat că au fost respectate principiul contradictorialităţii şi al rolului activ al arbitrului, instanţa făcând şi o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind, de fapt, nemotivată.
Apreciază recurenta că referirea instanţei la Decizia nr. 8/2007 a Curţii Constituţionale probează incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii prin aprecierea că aspectele referitoare la încălcarea normelor procedurale, invocate de petenta recurentă în acţiunea în anulare, nu s-ar încadra în motivele de anulare a unei hotărâri arbitrale, prevăzute de lege, instanţa criticată neţinând cont de faptul nesemnării încheierilor de şedinţă de către arbitri, sau de către toţi arbitri cât priveşte încheierea de amânare de pronunţare, remedierea ulterioară a acestui viciu de procedură de către Curtea de Arbitraj probând pertinenţa susţinerilor recurentei.
Recurenta critică prima instanţă şi pentru greşita aplicare a legii, respectiv a art. 364 lit. i) C. proc. civ., prin aprecierea ca fiind corectă semnarea uneia dintre încheierile de pronunţare doar de către unul dintre arbitri şi de către asistentul arbitral, dar cu ştampila Curţii de arbitraj, deşi aceasta nu avea în vedere â€" consideră recurenta â€" opinia separată formulată de acel arbitru, ci reprezenta rezultatul deliberării tribunalului arbitral, asistentul arbitral ca angajat al Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova nefiind abilitat să semneze încheierea respectivă, instanţa fondului aplicând greşit şi prevederile art. 125 alin. (5) C. proc. civ., făcând abstracţie şi de greşita aplicare de către tribunalul arbitral a prevederilor art.16 din contract şi reţinând eronat că nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii în soluţionarea cauzei arbitrale, tribunalul arbitral încălcând flagrant şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aspect nelămurit nici la prima instanţă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este legală şi temeinică.
Examinând recursul petentei pârâte din perspectiva dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. şi prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că acesta nu este nefondat.
Se constată, în acest sens, că, aşa cum judicios a stabilit şi prima instanţă, anularea unei hotărâri arbitrale se poate pronunţa pentru unul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., respectiv pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. g) şi i) C. proc. civ. invocate de petentă, motive apreciate corect de către instanţa criticată ca nefiind incidente, întrucât, în esenţă, petenta nu a probat că au fost întrunite condiţiile prevăzute de art. 364 lit. g), hotărârea arbitrală atacată cuprinzând atât dispozitivul cât şi motivele care au condus la acesta, arătând locul şi data pronunţării şi fiind semnată de arbitri, precum şi că dispoziţiile pretins încălcate de către tribunalul arbitral â€" cum a apreciat greşit petenta â€" nu sunt dispoziţii imperative ale legii şi nici de ordine publică, sau vizând bunele moravuri.
În condiţiile în care, aşa cum se prevede de art. 3602 C. proc. civ., hotărârea arbitrală a fost adoptată cu majoritatea de voturi a arbitrilor ce au compus tribunalul arbitral, pe lângă textul acesteia s-a comunicat părţilor, inclusiv petentei, şi opinia separată redactată de arbitrul aflat în minoritate, încheierea de pronunţare fiind comunicată sub semnătura şi a asistentului arbitral conform dispoziţiilor art. 57 alin. (3) lit. d) din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, aspect neinterzis de dispoziţiile Cărţii a V-a a Codului de procedură civilă, adoptarea unei hotărâri cu majoritate de voturi nereprezentând o încălcare nici secretului deliberărilor şi neputând fi considerate nici ca încălcând dispoziţiile art. 3601 alin. (1) cât priveşte condiţia participării tuturor arbitrilor, membri ai completului, la aceste deliberări.
Nu reprezintă încălcarea ordinii publice nici complinirea de către tribunalul arbitral a lipsei semnăturilor unora dintre arbitri pe încheierile de şedinţă, fapt consemnat în procesele verbale încheiate, întrucât o astfel de conduită este permisă chiar de lege, respectiv de dispoziţiile art. 35813 alin. (4) C. proc. civ.
În mod întemeiat prima instanţă nu a examinat în mod special critica petentei referitoare la încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât specificitatea soluţionării cauzei pe cale arbitrajului face ca arbitrii să se poată pronunţa strict în limitele convenţiei arbitrale şi ale însărcinării lor, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3401, ale art. 341 alin. (2), ale art. 35810 şi ale art. 35812 C. proc. civ.
Cât priveşte critica petentei vizând nerespectarea principiului contradictorialităţii, judicios respinsă de către prima instanţă, se reţine că, pe de o parte, aceasta nu cade sub incidenţa prevederilor art. 364 lit. g) şi lit. i), invocate de petentă, şi care reprezintă cauze de anulare a hotărârii arbitrale, ci sub incidenţa dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ., neinvocate de petentă, şi reprezintă o cauză de nulitate a unei astfel de hotărâri iar, pe de altă parte, că principiul a fost respectat în cursul procedurii arbitrale, petentei comunicându-i-se toate înscrisurile dosarului, ea formulând întâmpinare (filele 92-99 dosar de arbitral), solicitând probe administrate de instanţa arbitrală (proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi chematei în garanţie, proba testimonială, expertiză â€" fila 300 dosar de arbitraj), formulându-şi apărări chiar cu privire la intervenţia cauzei de forţă majoră, aspect supus dezbaterii părţilor la termenul din 21 ianuarie 2009 (filele 398-399 dosar de arbitraj), şi analizat expres în considerentele hotărârii arbitrale (filele 413-415 dosar de arbitraj).
Se reţine, de asemenea, că referirea instanţei criticate la dispoziţiile Deciziei nr. 8/2007 a Curţii Constituţionale nu reprezintă o greşită interpretare a actului dedus judecăţii, ci este de natură să sublinieze limitele controlului judecătoresc efectuat în baza unei acţiuni în anulare a unei hotărâri arbitrale prin care petenta nu poate schimba respectiva hotărâre fără a proba temeinic intervenirea motivelor de anulare strict şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 364 C. proc. civ., ceea ce â€" în speţă â€" petenta recurentă nu a făcut.
Faţă de cele de mai sus, constatându-se că sentinţa recurată este legală şi temeinică, recursul recurentei petente împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat, dându-se eficienţă prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC Z.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 117 din 16 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2313/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2551/2010. Comercial → |
|---|
