ICCJ. Decizia nr. 850/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 850/2010
Dosar nr. 2758/2/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 25 martie 2009, sub nr. 2758/2/2009, contestatoarea SC D.P.C. SRL Roman a chemat în judecată intimatele A.V.A.S. Bucureşti şi SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, solicitând instanţei admiterea contestaţiei şi anularea formelor de executare, respectiv ordinul din 18 august 2008 emis de A.V.A.S. Bucureşti.
La data de 11 mai 2009, intimata A.V.A.S. Bucureşti a depus cerere scrisă la dosar, prin care a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, solicitând admiterea excepţiei şi respingerea contestaţiei la executare, ca tardivă.
Prin sentinţa comercială nr. 114, pronunţată la data de 22 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia tardivităţii, invocată de intimata A.V.A.S. Bucureşti şi a respins contestaţia la executare formulată de SC D.P.C. SRL, în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. Bucureşti şi SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, ca tardiv formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
În cuprinsul contestaţiei la executare, contestatoarea a menţionat că a luat cunoştinţă de cererea de executare silită începută de intimata A.V.A.S. la data de 22 septembrie 2008, când a primit de la SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, adresa din 2008. Prezenta contestaţie la executare a fost înregistrată la instanţă la data de 25 martie 2009.
Potrivit art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.
Totodată, potrivit art. 44 din OUG nr. 51/1998, republicată, dispoziţiile acesteia se completează în mod expres cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Prin urmare, prevederile art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, republicată, nu sunt aplicabile termenului de formulare a contestaţiei la executare, astfel că apărarea contestatoarei este neîntemeiată.
Pe de altă parte, a apreciat Curtea că nu poate lua în considerare data la care SC D.P.C. SRLa formulat contestaţie la executare în dosarul nr. 4356/291/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, întrucât contestatoarea a renunţat la judecată, cele două cauze nefiind conexate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoare SC D.P.C. SRL Roman, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, pentru a se pronunţa pe fondul cauzei.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recurenta - contestatoare SC D.P.C. SRL Roman a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Hotărârea pronunţată este nelegală, pentru că instanţa de fond a dat-o cu aplicarea greşită a legii.
Potrivit art. 49 din OUG nr. 51/1998, termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni.
În cazul de faţă, susţine recurenta - contestatoare că a luat cunoştinţă de ordinul A.V.A.S. din 18 august 2008 la data de 22 septembrie 2008, când a primit de la SC B.R.D.G.S.G., sucursala Roman, adresa din 2008, şi a formulat contestaţia la data de 21 martie 2009.
Aşadar, a respectat termenul de 6 luni prevăzut în mod imperativ de textul de lege sus - menţionat.
Este adevărat că art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. prevede că termenul de formulare a contestaţiei este de 15 zile, dar, apreciază recurenta, în cazul de faţă sunt aplicabile prevederile art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, care derogă de la dreptul comun şi, ca atare, contestaţia a fost formulată în termen.
La data de 2 februarie 2010, intimata A.V.A.S. Bucureşti a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin recursul formulat, recurenta - contestatoare SC D.P.C. SRL Roman critică sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât, susţine recurenta, în cazul de faţă sunt aplicabile prevederile art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, care derogă de la dreptul comun şi, ca atare, contestaţia a fost formulată în termen.
Această critică nu poate fi primită, fiind nefondată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului: „Termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt".
Din economia acestui text, se observă că, termenul special de 6 luni este un termen de prescripţie, a cărui nerespectare atrage sancţiunea respingerii cererii, ca prescrisă, întrucât dreptul material la acţiune este prescris, şi nicidecum ca tardivă, în acest caz sancţiunea care intervine fiind decăderea din dreptul de a mai invoca dreptul pretins.
Totodată, textul prevede în mod expres că, termenul de 6 luni se aplică numai acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S., respectiv „cereri de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S." (art. 45 din OUG nr. 51/1998).
Este vorba, aşadar, de acţiuni în pretenţii de drept substanţial, îndreptate împotriva A.V.A.S., iar nu şi de cereri prin care se contestă actele de executare, cereri pentru care sunt aplicabile reglementările generale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 44 din OUG nr. 51/1998: „Litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură".
Faţă de acestea, rezultă că în mod corect instanţa de fond a considerat ca fiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 401 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd termenul de exercitare a contestaţiei la executare, şi nu dispoziţiile art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, care prevăd termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S.
Contestaţia la executare, cale specială de atac, este supusă unei condiţii referitoare la termenul în care poate fi formulată, un termen de 15 zile, care începe să curgă, în principiu, de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă şi a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii, prin incidenţa dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. şi determină respingerea contestaţiei, ca tardivă.
Prevederea înscrisă în art. 401 alin. (1) C. proc. civ. o circumscrie unui termen cu durata prestabilită şi al cărui moment de începere este precis determinat.
Reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unui termen, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură, ocrotite.
Nefiind vorba, aşadar, de vreo aplicare greşită a legii de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta - contestatoare SC D.P.C. SRL Roman este nefondat.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatoare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SC D.P.C. SRL Roman împotriva sentinţei comerciale nr. 114 din 22 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 849/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 853/2010. Comercial → |
|---|
