ICCJ. Decizia nr. 845/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 845/2010
Dosar nr. 7287/3/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 10856 din 20 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.C. SRL în contradictor cu pârâta P.A. având ca obiect daune - interese şi penalităţi datorate din contractul de intermediere din 26 martie 2004, ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că între reclamantă în calitate de consilier imobiliar şi P.M., beneficiar – proprietar de imobil în ale cărui drepturi şi obligaţii a succedat soţia supravieţuitoare, pârâta P.A., s-a încheiat un contract de intermediere iar prin probatoriul administrat nu s-a dovedit încălcarea obligaţiilor contractuale de către autorul pârâtei în sensul tratării direct cu un potenţial cumpărător prezentat de reclamantă, nefiind întrunite condiţiile răspunderii contractuale, situaţii în care acţiunea s-a respins ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 141 din 25 martie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă menţinând ca legală şi temeinică sentinţa atacată.
Instanţa de apel în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a suplimentat probele cu înscrisuri şi martori şi în urma aprecierii coroborate ale acestora a reţinut că în baza contractului de intermediere beneficiarul s-a obligat să semneze anexa la contract cu ocazia prezentării de către consultant a fiecărui potenţial cumpărător/chiriaş; să nu trateze direct şi nici prin alt intermediar cu cumpărătorul/chiriaşul propus de consultant decât în prezenţa acestuia; să plătească comisionul consultantului de 3% din preţul cumpărării; să realizeze tranzacţia numai prin intermediul consultantului iar reclamanta nu a dovedit că a prezentat pârâtei pe SC M.C. SRL în calitate de potenţial cumpărător, în anexa la contract nefiind consemnată nicio persoană în calitate de potenţial cumpărător, fiind înlăturată susţinerea apelantei că intermedierea s-a realizat telefonic.
S-a înlăturat de asemenea, şi susţinerea cu privire la transferul de obligaţii generate de consemnările din anexa la un alt contract de intermediere la prezentul contract de intermediere şi s-a concluzionat în sensul că apelanta nu a făcut dovada încălcării de către beneficiarul contractului de intermediere din 2004 a obligaţiei referitoare la exclusivitatea negocierii încheierii contractului de vânzare – cumpărare, nefiind deci îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare invocă criticile care urmează:
1. greşit ambele instanţe au interpretat contractul de intermediere ca pe un simplu contract de mandat iar nu ca pe un contract comercial conform art. 3 pct. 7 C. com., ca pe o specie a contractului de mandat şi anume contractul de curtaj a cărui obligaţie principală este găsirea clientului, obligaţia de a semna fişa de prezentare fiind o obligaţie secundară, fără importanţă;
2. conform clauzelor contractuale obligaţia de semnare în fişa de prezentare incumbă clientului iar nu recurentei, fapt ce duce la răsturnarea sarcinii probei conform art. 1169 C. civ. dovedirea lipsei culpei în nesemnarea fişei de imobil revenind acestuia;
3. greşit instanţele nu au făcut aplicarea art. 391 C. com., în aplicarea art. 129 C. proc. civ. şi art. 1203 C. civ., contractul de intermediere fiind un contract de mandat în sensul că susţinerea intimatei cu privire la încheierea contractului de vânzare fără intervenţia agenţiei imobiliare echivalează cu o revocare fără justă cauză a mandatului cu consecinţa admiterii acţiunii;
4. probele cu martori şi înscrisuri trebuiau a fi completate cu prezumţii spre a fi posibilă realizarea lanţului cauzal, iar instanţa în mod greşit a înlăturat în întregime depoziţia martorei A.A.L.
În concluzie recurenta solicită casarea cu trimitere pentru completarea probei testimoniale cu audierea agentului imobiliar şi în subsidiar modificarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii apelului şi respectiv a acţiunii formulată.
Intimata P.A. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei, instanţa de apel făcând o apreciere corectă a probatoriului administrat nefiind necesară completarea acestuia cu alţi martori.
Recursul nu este fondat.
1. Criticile dezvoltate de recurent se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 şi art. 304.9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 391 C. proc. civ., nu şi în art. 304.7 C. proc. civ.
2. Este de observat că pârâta - recurentă în criticile sale are în vedere atât sentinţa cât şi Decizia pronunţată în apel dar prin motivele de apel aceasta a criticat numai stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de fond temeinicia sentinţei, nu şi nelegalitatea, aşa încât invocarea regimului juridic aplicabil contractului de intermediere supus judecăţii se face omisso medio, în lipsa unei critici în apel cu acest obiect.
3. Dincolo de această observaţie, motivul de modificare prevăzut de art. 304.8 C. proc. civ. este incident numai atunci când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, or în cauza de faţă nici recurenta nu susţine o atare ipoteză ci numai faptul că instanţele nu au avut în vedere că, contractul de intermediere este o specie a contractului de mandat, or, este de observat, că instanţele au făcut o analiză, interpretare şi aplicare a clauzelor contractuale în concret nefiind în situaţia suplinirii unora dintre ele cu reglementarea legală, când s-ar fi pus problema regimului juridic aplicabil dacă contractul ar fi fost unul nenumit.
4. Recurenta - reclamantă şi-a întemeiat acţiunea sa pe dispoziţiile art. 969 C. civ. solicitând daune - interese pentru neexecutare contractuală iar nu pe dispoziţiile art. 391 C. com. care reglementează răspunderea sub forma daunelor - interese pentru situaţia în care, fără justă cauză, mandantul sau mandatarul prin revocarea sau renunţarea sa, întrerupe executarea mandatului, aşa încât instanţele au procedat la soluţionarea pricinii cu respectarea principiului disponibilităţii.
5. În ce priveşte critica aprecierii probatoriului, se impune observaţia că în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. care limitează controlul instanţei de recurs numai la legalitatea hotărârii atacate, ea nu poate fi examinată.
6. În ce priveşte solicitarea de casare pentru suplimentarea probatoriului, se constată că instanţa de apel a dat dovada de rol activ conform art. 129 C. proc. civ. şi în baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a procedat la suplimentarea probelor în apel aşa încât această cerere este fără obiect, ea nefiind nici în legătură cu interpretarea contractului sau a legii ci numai cu stabilirea situaţiei de fapt.
7. Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat menţinând ca legală Decizia atacată.
În baza art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat reclamanta SC A.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 141 din 25 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta - reclamantă să plătească intimatei - pârâte P.A. suma de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 844/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 847/2010. Comercial → |
|---|
