ICCJ. Decizia nr. 872/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 872/2010
Dosar nr. 1458/1371/2007
Ședința publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Mun. Sighişoara prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureş, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC D.P. SA la plata sumei de 426.529,5802 lei constând în diferenţa dintre valoarea contabilă şi valoarea nominală pentru 62.072.055 acţiuni reprezentând teren, precum şi a valorii contabile a celor 2375 acţiuni depuse în bani la capitalul social iniţial şi la plata penalităţilor de întârziere de la data scadenţei până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Comercial Mureş prin Sentinţa nr. 885 din 9 septembrie 2008 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantului Mun. Sighişoara (din Dosarul conexat nr. 1644/1371/2007), a respins cererea pârâtei (din dosarul conexat) pentru acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită. A disjuns din cadrul acţiunilor care fac obiectul Dosarului nr. 1458/1371/2007 cauza conexată, care a făcut obiectul Dosarului nr. 1644/1371/2007 urmând ca judecarea cauzei care a făcut obiectul Dosarului nr. 1458/1371/2007 înainte de conexare să rămână pe rolul instanţei, având termen în data de 3 octombrie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la termenul din 1 aprilie 2008 pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în sensul în care declaraţia de retragere din societate a fost depusă la data de 10 iunie 2003 dată la care a solicitat şi plata contravalorii acţiunilor deţinute. De asemenea, Hotărârea A.G.E.A. a fost publicată în M. Of. nr. 1567 din 15 iulie 2003, în condiţiile în care acţiunea a fost înregistrată în decembrie 2007.
Instanţa de fond a reţinut că prin O.G. nr. 3/2001 a fost aprobată implementarea programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighişoara, urmată de implementarea măsurilor prin Ordinul nr. 641 din 13 noiembrie 2001, ca atare, a fost emisă H.C.L. Sighişoara nr. 81 din 28 iunie 2001 privind înfiinţarea SC F.D.T.S. SA, iar prin H.C.L. Sighişoara nr. 83 din 19 iulie 2001 a fost aprobat actul constitutiv al acestei societăţi. Ulterior, prin actele mai sus menţionate, s-a stabilit retragerea reclamantului din acţionariatul pârâtei, astfel că la data de 10 iunie 2003 C.L. Sighişoara, prin Primar, a formulat declaraţia de retragere solicitând şi plata contravalorii acţiunilor deţinute, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată. Ca şi consecinţă, reţine în continuare instanţa de fond, prin Hotărârea nr. 7 din 30 iunie 2003 A.G.E.A. a pârâtei, a aprobat raportul privind retragerea acţionarilor, iar conform art. 2 s-a aprobat raportul de evaluare privind contravaloarea acţiunii în sumă de 10.068,33 lei lei ce urma să fie plătită, pentru fiecare acţiune, acţionarilor care s-au retras în condiţiile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată.
Totodată instanţa de fond a precizat că la data de 18 decembrie 2003 prin declaraţie autentificată, în prezenţa ambilor reprezentanţi ai părţilor, s-a luat act de retragerea reclamantului din calitatea de acţionar, precum şi de faptul că potrivit A.G.E.A. din 30 iunie 2003 urmează ca pârâta să achite contravaloarea acţiunilor prin restituirea către acţionarii care se retrag a activelor aduse de către aceşti acţionari ca aport în natură la capitalul social.
La data de 16 decembrie 2004 Curtea de Conturi a finalizat controlul specific la autoritatea publică locală, C.L. Sighişoara, stabilindu-se că pârâta ar trebui să achite reclamantului suma de 426.529,58 lei, sumă ce a fost înregistrată în evidenţa contabilă a reclamantului cu nr. 1769 din 13 decembrie 2004 reprezentând diferenţa dintre valoarea contabilă şi valoarea nominală a acţiunilor retrase, fapt pentru care prin adresa din 26 ianuarie 2005 reclamantul a şi solicitat pârâtei restituirea acestei sume de bani.
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de fond a făcut distincţie între prescripţia dreptului la acţiune în ce priveşte aportul în natură, ţinând cont de declaraţia autentică dată în faţa notarului public la data de 18 decembrie 2003, şi prescripţia dreptului la acţiune în ce priveşte aportul în bani, raportat la Hotărârea nr. 7 din 30 iunie 2003 a pârâtei, la care a participat ca şi acţionar şi reclamantul, care a reprezentat voinţa societară şi care prevedea un termen de plată al acţiunilor de 30 de zile.
Invocând dispoziţiile art. 3 din Decizia nr. 167/1958, instanţa de fond a constatat că în raport cu ambele momente a intervenit termenul de prescripţie de 3 ani întrucât acţiunea introductivă de instanţă a fost formulată de reclamant la data de 13 decembrie 2007 (data poştei), termen considerat în raport cu art. 104 C. proc. civ. În schimb, instanţa de fond a respins apărarea reclamantului cum că termenul de prescripţie ar fi cel de 5 ani întrucât plata contravalorii unor acţiuni nu intră în sfera raporturilor drepturilor de drept material fiscal, aşa cum le defineşte art. 21 alin. (1) C. proc. fisc.
De asemenea, a respins şi cealaltă apărare, legată de înscrierea în contabilitate a notei contabile privind plata sumei de 426.529,58 lei, în sensul că de la data de 13 decembrie 2004 s-ar fi născut creanţa, întrucât pe o asemenea cale ar fi lipsită de substanţă însăşi instituţia prescripţiei extinctive dacă ar fi lăsat la îndemâna creditorului momentul la care ar începe să curgă termenul de prescripţie. Dimpotrivă, a afirmat instanţa de fond, prescripţia este o sancţiune ce operează împotriva creditorului neglijent atunci când acesta nu ar exercita acţiunea în termenul prevăzut de lege.
În fine, prima instanţă a respins şi apărările legate de argumentele privind întreruperea prescripţiei, prin care reclamantul ar fi pretins că emiţând adresa din 26 ianuarie 2005 conform căreia a solicitat pârâtei plata sumelor menţionate în acţiune, dar şi prin procedura concilierii demarată. Astfel, instanţa de fond a argumentat că aceste cauze concrete nu intră în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Decizia nr. 167/1958. Totodată, instanţa de fond a reţinut că nici controlul efectuat de Curtea de Conturi nu poate fi privit ca având un efect întreruptiv, întrucât acest act de control nu este opozabil pârâtei şi nici nu poate fi echivalat cu vreuna din situaţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Decizia nr. 167/1958.
În ce priveşte solicitarea pârâtei ca reclamantul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate.
Cererea conexată prezentei cauze, instanţa de fond a dispus disjungerea ei.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel atât reclamantul Mun. Sighişoara cât şi pârâta SC D.P. SA.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 7/ A din 30 ianuarie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului Mun. Sighişoara, a admis apelul pârâtei SC D.P. SA, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a obligat reclamantul să-i plătească pârâtei suma de 14.316,05 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă.
În argumentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a identificat corect existenţa a două raporturi juridice în raport cu care s-a pronunţat asupra excepţiei de fond a prescripţiei dreptului la acţiune. Astfel, primul este legat de restituirea contravalorii acţiunilor societare, cuantificat la suma de 10.968,33 lei/acţiune, conform Hotărârii nr. 7 din 30 iunie 2003 a A.G.E.A. intimatei (f. 16, vol. 1, dos. primă instanţă), hotărâre publicată în M. Of. al României, Partea a IV-a nr. 1567 din 15 iulie 2003 (f. 17. vol. I).
Al doilea raport juridic priveşte aportul în natură, iar acest raport juridic este recunoscut de ambele părţi prin declaraţia autentică, dată în faţa notarului public, la data de 18 decembrie 2003 (f. 18, vol. I, dos. Trib. Comercial Mureş).
Evident că în raport cu cele două momente sunt incidente dispoziţiile art. 7 teza I din Decizia nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. Or, apelantul nu a uzat de dreptul său de a obţine concursul organului jurisdicţional (a instanţei) în vederea obţinerii despăgubirii în ce priveşte suma de bani în cuantum de 426.529,58 lei, echivalent al 62.072.055 acţiuni reprezentând teren şi a valorii contabile a celor 2.375 acţiuni depuse în bani la capitalul social iniţial, decât la data de 17 decembrie 2007.
Termenul general de prescripţie este de 3 ani (art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 167/1958), astfel că în raport cu ambele momente identificate corect de prima instanţă, şi însuşite de instanţa de apel, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 30 iunie 2006 (pentru restituirea contravalorii acţiunilor societare) şi 18 decembrie 2006 pentru contravaloarea acţiunilor reprezentând aportul în natură.
Totodată, a reţinut instanţa de apel, faţă de apărarea reclamantului potrivit căreia fiind o creanţă bugetară aceasta s-ar prescrie în termen de 5 ani nu a putut fi primită întrucât termenul de prescripţie de 5 ani nu poate fi aplicabil în speţă ca termen special de prescripţie conform art. 91 alin. (1) C. proc. fisc. pentru că în cazul de faţă nu este vorba de o creanţă fiscală în înţelesul dat de art. 21 alin. (1) C. proc. fisc.
În ce priveşte apelul pârâtei SC D.P. SA instanţa de apel a constatat că prin întâmpinarea formulată în prima instanţă, intimata-apelantă a solicitat expres acordarea cheltuielilor de judecată potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 274 şi următoarele C. proc. civ. a admis apelul pârâtei însă în partea în ce priveşte pretenţiilor concrete doar în limita cheltuielilor dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamantul Mun. Sighişoara întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, rejudecarea în fond a cauzei, schimbarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, respingerea apelului pârâtei fără obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În argumentarea criticilor aduse deciziei recurate critici preluate integral din argumentarea prezentată instanţei de apel, recurentul a susţinut: ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi, prin adresa din 26 ianuarie 2005 a solicitat pârâtei plata sumei ce face obiectul litigiului întrucât această sumă de bani se referă la venituri bugetare, termenul de prescripţie este de 5 ani, fiind un termen special creanţelor bugetare şi se aplică art. 21 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) şi art. 91 alin. (1) C. proc. fisc. suma pretinsă a devenit creanţă începând cu data de 13 decembrie 2004, odată cu înscrierea acesteia în contabilitatea reclamantului apelant conform notei contabile 1769 din 13 decembrie 2004, dată de la care putea fi cerută executarea creanţei, procesul verbal întocmit de Curtea de Conturi putea fi contestat, însă intimata nu a atacat acest proces-verbal.
Totodată, privitor la apelul formulat de pârâtă privind cheltuielile de judecată recurentul susţine că pârâta nu a depus acte doveditoare privind efectuarea cheltuielilor de judecată şi nu a probat aceste pretenţii.
Recursul este nefondat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. când natura actului juridic dedus judecăţii a fost schimbată prin interpretare şi când dispoziţiile legale au fost greşit interpretate.
Critica recurentului – reclamant conform căreia în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Decizia nr. 167/1958 ci dispoziţiile C. proc. fisc., astfel că termenul de prescripţie este de 5 ani şi nu de 3 ani, este nefondată.
Prin decizia criticată, dispoziţiile art. 3 şi 7 alin. (1) din Dec. nr. 167/1958 au fost interpretate corect potrivit cu exigenţele acestor texte reţinute prin soluţia pronunţată. De asemenea, s-a ţinut seama şi de faptul că printr-o astfel de excepţie de fond este afectat însuşi exerciţiul dreptului la acţiune. Din acest punct de vedere se observă că momentele de la care încep să curgă dreptul la acţiune s-au analizat conform regulii generale instituită de art. 7 alin. (1) din Dec. nr. 167/1958 potrivit căreia prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. Astfel că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut în mod corect că momentele de început ale prescripţiei dreptului la acţiune sunt 30 iunie 2003 şi respectiv 18 decembrie 2003 şi nu de la data efectuării controlului de către Curtea de Conturi aşa cum susţine recurentul.
Cât priveşte susţinerea recurentului că este o creanţă bugetară şi sunt aplicabile dispoziţiile codului de procedură fiscală iar termenul de prescripţie este de 5 ani nu poate fi reţinută întrucât astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel nu poate fi încadrată creanţa născută în urma asocierii voluntare a autorităţii locale cu alţi acţionari într-o societate comercială, în categoriile indicate de legiuitor ca taxă sau impozit prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 C. fisc.
Nici critica conform căreia instanţa de apel a acordat nejustificat cheltuielile de judecată în condiţiile în care actele doveditoare au fost depuse direct în apel, nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel în virtutea rolului activ al instanţei şi a celui devolutiv al apelului în mod corect a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 274 şi următoarele C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată în faţa instanţei de fond, în sensul în care reclamantul se află în culpă procesuală prin declanşarea primului ciclu procesual şi în condiţiile în care acţiunea acestuia, astfel cum a fost formulată şi precizată, a fost respinsă.
Cât priveşte celelalte critici referitoare la interpretarea adresei din 26 ianuarie 2005, a contestării procesului – verbal al Curţii de Conturi şi altele sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această fază procesuală a recursului, cale de atac de reformare nedevolutivă în care nu pot fi reapreciate probele, vor fi înlăturate întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei recurate.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Mun. Sighişoara împotriva Deciziei nr. 7/ A din 30 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2468/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2150/2010. Comercial → |
|---|
