ICCJ. Decizia nr. 723/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Dosar nr. 723/2010
Dosar nr. 4243/180/2006
Şedinţa publică de la 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare formulată la 26 aprilie 2006 contestatoarea SIF M. S.A., în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Bucureşti, a solicitat Judecătoriei Bacău ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze formele de executare silită iniţiată prin somaţia de executare emisă în baza biletului la ordin emis de către SC L. SRL Agnita în favoarea SC B. SA în valoare de 230.000 dolari SUA.
În motivarea contestaţiei au fost invocate următoarele:
1. Excepţia privind lipsa unui titlu executoriu valabil aflat în posesia A.P.V.A.S. Bucureşti şi care să justifice cererea de efectuare a plăţii. Sub acest aspect, contestatoarea a susţinut că oricine pretinde că este posesorul unui bilet la ordin trebuie să facă dovada existenţei reale a acestui bilet, întrucât acesta nu este un titlu constatator al unei creanţe, el înglobează respectiva creanţă, iar aceasta din urmă există numai în măsura în care se poate face dovada clară a existenţei biletului la ordin în original. A mai susţinut că posesorul biletului la ordin trebuie să justifice o posesie legală printr-un şir neîntrerupt de giruri.
2. Excepţia privind lipsa dovezilor referitoare la posesia valabilă a biletului la ordin de către A.V.A.S. Bucureşti. Sub acest aspect, contestatoarea a invocat prevederile articolului 18 din Legea nr. 58/1934 şi a susţinut că posesia valabilă trebuie să rezulte direct din titlul respectiv, ea neputând fi justificată sau completată cu un alt mijloc de probă.
3. Excepţia nulităţii actelor de executare având în vedere lipsa prezentării la plată a biletului la ordin şi decăderea din termenul de prezentare. Sub acest aspect, contestatoarea a invocat în esenţă nerespectarea dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 58/1934, susţinând că nu s-a făcut dovada privitoare la prezentarea la plată şi acest lucru are drept consecinţă încetarea dreptului de a cere executarea primei din titlu, conform dispoziţiilor art. 41, 51 alin. (1), 58 alin. (1) lit. c) şi 58 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 58/1934.
4. Excepţia prescripţiei obligaţiei de plată a biletului la ordin. Contestatoarea a susţinut că potrivit prevederilor legale termenul de prescripţie a creanţelor este de 3 ani de la data scadenţei, A.V.A.S. Bucureşti trebuind să facă dovada întreruperii termenului de prescripţie.
5. Excepţia inexistenţei unei obligaţii valabile în sarcina SIF M. SA decurgând din lipsa unei obligaţii valabile în sarcina fostului F.P.P. II Moldova şi din lipsa unui mandat valabil al persoanelor care au semnat biletul la ordin la rubrica „avalizat”.
Contestatoarea a invocat prevederile art. 4 din Legea nr. 58/1991 şi prevederile articolului 9 pct. 2 din statut, ca şi prevederile art. 41 din Legea nr. 31/1990, susţinând că în cazul încălcării prevederilor din alin. (1) societatea nu este obligată faţă de terţi. A susţinut de asemenea că şi în cazul în care persoanele au semnat biletele la ordin ar fi avut împuternicire din partea reprezentantului legal pentru semnare, acest mandat nu este opozabil SIF M. SA deoarece reprezentantului legal trebuia să i se acorde în mod expres această facultate.
6. Excepţia privind nulitatea operaţiunii de transfer a obligaţiei de plată. Contestatoarea a arătat că F.P.P. II Moldova a fost constituit ca un organ de specialitate a statului în subordinea Parlamentului, având un regim clar de instituţie publică ce participa la punerea în aplicare a politicii de privatizare a fostelor întreprinderi de stat. Mai arată contestatoarea că transformarea acestui fond în societate de investiţii financiare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 133/1996 nu este de natură să transfere obligaţiile asumate de către un organ al statului în obligaţii ale unei societăţi private, obligaţiile decurgând din biletele la ordin revenind Statului Român, nu contestatoarei.
7. Excepţia privind reaua credinţă a SC B. SA şi ulterior a A.V.A.S. Bucureşti, care au acţionat cu ştiinţă în paguba debitorului, aspecte ce rezultă din lipsa unui raport fundamental valabil şi din încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale în vigoare la data efectuării operaţiunii care a stat la baza emiterii biletului la ordin.
Contestatoarea a susţinut că emiterea acestui bilet la ordin nu are o cauză reală şi licită, deoarece nu există o operaţiune valabilă care să justifice emiterea acestuia, că intimata a lucrat cu ştiinţă în paguba participanţilor la nextul cambial, întrucât a încălcat normele legale privind acordarea creditelor în valută, respectiv art. 10 alin. (2) din regulamentul privind operaţiunile valutare, că avalistului nu i se poate crea o situaţie mai gravă decât cea a debitorului principal şi că biletul la ordin nu poate să aibă alt rol decât pe acela de a garanta restituirea la scadenţă a unui credit acordat de Bancorex emitentului, potrivit pct. 40 din Normele cadru intimata fiind obligată să facă verificări suplimentare pentru ca titlul să aibă la bază operaţiuni reale.
Contestatoarea a solicitat suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, contestaţia la executare fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 58/1934, pe Normele Cadru nr. 6/1995 emis de B.N.R., pe dispoziţiile C. civ. şi pe dispoziţiile C. proc. civ.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei sesizate, în raport de dispoziţiile art. 44 şi 45 din O.U.G. nr. 51/1998 şi a invocat şi excepţia inadmisibilităţii prezentei acţiuni în raport de dispoziţiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., susţinând că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Cu privire la această excepţie, a susţinut că în situaţia în care instanţa ar considera că sunt incidente prevederile art. 62 din Legea nr. 58/1934 referitoare la condiţiile de valabilitate a titlului – bilet la ordine - trebuie avut în vedere faptul că prin Sentinţa civilă nr. 3111/2002 a Judecătoriei Sibiu opoziţia cambială formulată de SIF M. SA a fost respinsă definitiv şi irevocabil.
Prin Sentinţa civilă nr. 7739 din 14 septembrie 2006, Judecătoria Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Decizia nr. 624 din 11 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a luat act de renunţarea recurentei SIF M. SA la judecata recursului promovat împotriva Sentinţei civile nr. 7739/2006 a Judecătoriei Bacău.
Cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic la 22 aprilie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Prin precizările depuse la dosar prin serviciul registratură al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la 20 mai 2009, contestatoarea şi-a restrâns motivele de contestaţie la executare la excepţia prescripţiei cambiale a dreptului de executare silită a biletului la ordin, la cea privind nulitatea actelor de executare silită efectuate de A.V.A.S. Bucureşti ca urmare a inexistenţei hotărârii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie şi la excepţia vizând nulitatea actelor de executare silită ca urmare a inexistenţei somaţiei cambiale.
Prin aceleaşi precizări s-a arătat că se renunţă la cererea de suspendare a executării silite, întrucât executarea silită a avut loc, astfel că suspendarea acesteia a rămas fără obiect.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Sentinţa nr. 82 din 16 iunie 2009, a admis contestaţia la executare, a anulat formele de executare întreprinse de A.V.A.S. în ceea ce priveşte executarea biletului la ordin în valoare de 230.000 dolari SUA, cu cheltuieli de judecată aferente.
În pronunţarea acestei sentinţe instanţa de fond a reţinut, în esenţă următoarele:
- obiectul pricinii este indiscutabil o contestaţie la executare având în vedere finalitatea urmărită de parte la promovarea cererii, anume anularea executării silite; că este vorba despre o executare silită rezultă indubitabil şi din împrejurarea că această executare a fost săvârşită, aspect susţinut de contestatoare şi necontestat de intimată;
- intimata execută o creanţă neperformantă care îşi are izvorul primar în biletul la ordin în valoare de 230.000 dolari SUA emis la 8 mai 1996 de către SC L. SRL în favoarea SC B. SA, pretins avalizat de F.P.P. II Moldova;
- contestatoarea este urmărită în considerarea calităţii sale de avalist, creanţa avându-şi originea în biletul la ordin sus-menţionat; împrejurarea că executarea silită este începută de intimata A.V.A.S. Bucureşti în regimul special prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 nu schimbă cu nimic sorgintea creanţei.
Curtea a înlăturat apărările formulate de intimata A.V.A.S. Bucureşti, care a invocat faptul că executarea este pornită în temeiul contractului de cesiune şi al convenţiei de scontare, pe de o parte în considerarea conţinutului comunicării titlului executoriu, în care se face referire expresă la biletul la ordin în discuţie, precum şi în considerarea naturii juridice a contractului de cesiune, care este mijlocul prin care creanţa este transmisă, nu constituită.
Curtea a înlăturat apărarea intimatei bazată pe executarea convenţiei de scontare, având în vedere că în comunicarea titlului executoriu aceasta nu apare, ea neputând fi opusă societăţii contestatoare ca titlu decât dacă este precizată în comunicare.
Conchizând sub acest aspect, Curtea a reţinut faptul că suma urmărită prin executarea silită contestată în cauza de faţă îşi are originea în biletul la ordin emis de SC L. SRL în favoarea SC B. S.A., concluzia fiind semnificativă sub aspectul legii aplicabile speţei, respectiv dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr. 58/1934.
A mai reţinut instanţa de fond că în speţă a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, întrucât biletul la ordin a fost scadent la 8 mai 1997, iar de la această dată a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 106 raportat la art. 94 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, precum şi necesitatea învestirii cu formulă executorie a biletului la ordin suspus executării de către intimată, prevăzută de dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 58/1934. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata A.V.A.S. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304.9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, următoarele:
- instanţa de fond încalcă principiul disponibilităţii (art. 129 alin. (6) C. proc. civ.) întrucât SIF M. SA a solicitat numai „…anularea formelor de executare (…)” „iniţiate prin somaţia de executare comunicată de intimata (…)”, respectiv „(…) adresa A.V.A.S. nr. 1012 din 6 aprilie 2006 intitulată Comunicarea Titlului Executor” aceasta reprezentând actul de executare silită contestat şi nu executarea silită însăşi;
- deşi instanţa de fond considera că actul de executare silită efectuat de A.V.A.S., se supune dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998, implicit în ceea ce priveşte competenţa specială a C.A.B. şi aplicării dispoziţiilor C. proc. civ. (în ceea ce priveşte contestarea acestuia) instanţa crează o altă lege (lex tertia) atunci când, în analiza contestaţiei aplica dispoziţiile Legii nr. 58/1998 (necesitatea învestirii biletului la ordin şi somaţia cambială);
- actul de executare silită efectuat de A.V.A.S., conform O.U.G. nr. 51/1998 (adresa din 6 aprilie 2006) nu este nul pe motiv că în cauză nu întâlnim o somaţie cambială şi, în cauză nu exista o încheiere prin care s-a dispus învestirea biletului la ordin, conform Deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, deoarece, dispoziţiile menţionate nu au nici o relevanţă în speţă de faţă întrucât nu se contesta executarea silită a unui bilet la ordin ci se contesta un act prealabil declanşării executării silite, efectuat de A.V.A.S. conform dispoziţiilor art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998;
- instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a Legii nr. 58/1934 privind somaţia cambială şi învestirea biletului la ordin, creanţa executată încadrându-se în categoria titlurilor executorii prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998;
- instanţa de fond încalcă principiul tempus regit actum atunci când aplică speţei de faţă dispoziţiile Deciziei nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, considerând că în cauză biletul la ordin trebuia învestit. Această decizie nu poate fi aplicată în cauză deoarece, obiectul contestaţiei este reprezentat de actul de executare silită efectuat de A.V.A.S., adresa din 6 aprilie 2006 şi nicidecum de executarea biletului la ordin;
- în mod neîntemeiat instanţa de fond consideră că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 58/1934 privind termenul de prescripţie de 3 ani, întrucât în cauză este aplicabil termenul de prescripţie de 7 ani prevăzut de dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, intimata – contestatoare fiind „somată” pentru achitarea unei creanţe neperformante, preluată în vederea recuperării, conform procedurii prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998;
- potrivit art. 13 (5) din O.U.G. nr. 51/1998 rep., „termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris”;
- calculul termenului special de prescripţie de 7 ani se face de la data preluării creanţei de către AVAS asupra debitorului cedat prin contractul de cesiune de creanţă nr. 346020 din 21 iulie 1999, astfel cum a reţinut Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 159 din 20 ianuarie 2004: „În speţă, actul normativ după care se calculează termenul de prescripţie este legea specială, O.G. nr. 51/1998, modificată, iar nu Decretul nr. 167/1958, cum greşit a susţinut recurentul;
- în cauză nu operează termenul de prescripţie cambială de 3 ani pentru simplul motiv că A.V.A.S. nu execută un bilet la ordin ci, prin actul de executare contestat (adresa din 6 aprilie 2006) SIF M. SA a fost „somată” să achite debitul/creanţa SC L. SRL pentru a cărui restituire a garantat, în speţă contestându-se un act prealabil îndeplinit de A.V.A.S. conform dispoziţiilor art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998 şi nicidecum somarea executării unui bilet la ordin, conform Legii nr. 58/1934.
- prescripţia a fost întreruptă prin încheierea Protocolului din data de 28 august 2003 înregistrat la A.V.A.S. sub nr. 268 din 29 august 2003.
Recurenta – intimată conchide în sensul că solicită, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ. admiterea recursului modificarea hotărârii recurate şi respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.
Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Criticile de nelegalitate invocate de recurentă care converg în esenţa lor în sensul determinării naturii cauzei şi legii aplicabile acesteia.
Aşadar, în analiza acestora trebuie avut în vedere obiectul pricinii. Examinat din perspectiva finalităţii sale, respectiv anularea unor acte de executare, acesta este reprezentat de o contestaţie la executarea silită iniţiată prin somaţia de executare comunicată de A.V.A.S. în baza biletului la ordin emis de SC L. SRL Agnita în persoana SC B. SA la 8 mai 1996. Aşadar temeiul executării silite îl constituie biletul la ordin.
Contestatoarea SIF M. SA are calitatea de avalist al biletului la ordin emis în data de 8 mai 1996 şi scadent la data de 8 mai 1997, calitate în considerarea căreia s-a început executarea silită.
Aşadar, în mod legal instanţa de fond a reţinut că este învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare a unui titlu cambial, procedura de executare fiind cea reglementată de legea cambială care are caracter prioritar în raport de O.U.G. nr. 51/1998, invocată de recurentă şi care nu prevede o eventuală derogare.
Faţă de acest raţionament criticile privind încălcarea de către instanţă a principiului disponibilităţii apar ca nefondate.
În ceea ce priveşte critica încălcării principiului „tempus regit actum” şi aceasta se dovedeşte a fi nefondată întrucât decizia în interesul Legii nr. 4/2009 prin care Înalta Curte a statuat asupra obligativităţii învestirii cu formulă executorie a cambiei, cecului şi biletului la ordin în vederea executării - obligatorie pentru instanţe – a fost publicată în M. Of. la 4 iunie 2009, deci anterior soluţionării cauzei.
În acelaşi sens menţionăm prevederea cuprinsă la art. 63 din Legea nr. 24/2001 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care stipulează că o lege specială nu poate fi abrogată de o altă lege decât în mod expres şi poate fi dispusă, de regulă, printr-o dispoziţie distinctă ori finalul actului normativ respectiv.
Aşadar, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a legii şi sub raportul termenului de prescripţie, incident speţei, statuând în sensul aplicării termenului de 3 ani reglementat de art. 94 din Legea nr. 58/1934 care prevede că orice acţiuni ce derivă din cambie – text care se aplică şi biletului la ordin – se prescrie în termen de 3 ani şi curge de la scadenţă.
În speţă, executarea silită se raportează la biletul la ordin emis la 8 mai 1996 şi scadent la 8 mai 1997 – data de la care a început să curgă termenul de prescripţie reglementat de art. 94 din Legea nr. 58/1934, în cauză neintervenind nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei.
Protocolul încheiat în data de 28 august 2003 nu poate fi considerat act întrerupător de prescripţie întrucât a fost încheiat ulterior împlinirii termenului de prescripţie.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte constatând legalitatea sentinţei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 82 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2095/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1941/2010. Comercial → |
|---|
