ICCJ. Decizia nr. 991/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.991/2010
Dosar nr. 36546/3/2005
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 octombrie 2005 reclamanta SC A.C. SA Bucureşti, cheamă în judecată pe pârâtele SC S.B. SRL Bucureşti, şi SC M.L. GmbH Kronberg, Germania, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună rezilierea contractului de execuţie de lucrări încheiat la 1 iunie 2004, cu cheltuieli de judecată.
La data de 17 noiembrie 2005 pârâta SC S.B. SRL formulează cerere reconvenţională prin care solicită instanţei să dispună rezilierea aceluiaşi contract dar din vina exclusivă a reclamantei pârâte, cu cheltuieli de judecată.
Şi pârâta SC M.L. GmbH formulează cerere reconvenţională la 7 martie 2006 solicitând instanţei să dispună rezilierea contractului de execuţie din 2004 din culpa exclusivă a reclamantei.
La termenul din 6 septembrie 2006, în temeiul art. 163 C. proc. civ., instanţa admite excepţia de litispendenţă a cauzei ce formează obiectul dosarului din 2005 cu cauza de faţă, constatând existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între cererea reconvenţională formulată de pârâta SC S.B. SRL şi cererea ce formează obiectul dosarului menţionat.
Prin sentinţa comercială nr. 4971 din 11 aprilie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite acţiunea principală a reclamantei şi dispune rezilierea contractului de execuţie lucrări din litigiu, respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC S.B. SRL ca nefondată şi anulează cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC M.L. GmbH ca netimbrată, cu 2.677,5 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtelor, reţinând, pentru a decide astfel, că volumul lucrărilor executate de reclamantă rezultă din procesul-verbal de constatare a stadiului fizic a lucrărilor, semnat de reclamantă şi reprezentantul pârâtei SC S.B. SRL, că potrivit acestuia – până la notificarea de către reclamantă a sistării lucrărilor pentru neplată – o mare parte din lucrările ce au format obiectul contractului de execuţii au fost executate de reclamantă, multe în proporţie de 80 – 100%, că, deşi termenul la care trebuia finalizată lucrarea era 31 iulie 2005 şi deşi lucrările au fost realizate într-o proporţie mai mică sau nu au fost realizate deloc, această împrejurare nu poate fi imputată reclamantei dat fiind faptul că pârâtele, pe parcursul derulării contractului, au achitat cu mare întârziere sau deloc contravaloarea lucrărilor executate, aspect recunoscut chiar de pârâta SC S.B. SRL în corespondenţa cu pârâta SC M.L. GmbH, facturile fiind emise pentru lucrări recunoscute de SC S.B. SRL ca fiind executate. Mai reţine instanţa că din clauzele contractului rezultă că executantul are dreptul să sisteze lucrările chiar dacă numai o singură factură nu este achitată în termen de 42 de zile de la primirea ei, fiind fără relevanţă juridică împrejurarea că pentru trei facturi din cele cinci, invocate în notificarea din 7 iulie 2005 prin care reclamanta a informat pârâta cu privire la intenţia sa de a sista lucrările, acest termen nu era împlinit, astfel că pârâtele se găsesc în culpă în îndeplinirea obligaţiilor lor contractuale de plată a contravalorii lucrărilor executate, fiind deci incidente dispoziţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ.
Apelul formulat de apelanta pârâtă SC S.B. SRL împotriva sentinţei primei instanţe este respins ca nefondat, cu 5.950 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reclamante, prin Decizia comercială nr. 204 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care reţine, în acest sens că prin sentinţa comercială nr. 805 din 1 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă definitivă prin respingerea apelului şi apoi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia comercială nr. 906 din 18 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pârâta SC S.B. SRL şi R.C.A. au fost obligaţi la plata către reclamanta SC A.C. SA a contravalorii lucrărilor executate, iar pârâta SC S.B. SRL a fost obligată şi la contravaloarea T.V.A. către reclamantă, reţinându-se culpa societăţii pârâte în neexecutarea obligaţiilor de plată asumate în temeiul contractului de execuţie de lucrări din 2004 faţă de reclamanta executant, aspect la care se adaugă faptul că pe parcursul executării contractului s-au efectuat numeroase modificări fie impuse de situaţia reală a imobilului, fie comandate de beneficiar, care au determinat modificarea valorică a graficului de execuţie iniţial, valoarea facturilor emise de reclamantă cuprinzând atât lucrările contractate şi evidenţiate valoric în graficul de execuţie, cât şi lucrările suplimentare apărute pe parcursul execuţiei lucrărilor; mai reţine instanţa că au existat întârzieri la plată din partea pârâtei SC S.B. SRL, dar că nu s-au înregistrat încălcări cu premeditare, în mod repetat şi nejustificat a contractului de execuţie şi a anexelor acestuia de către reclamantă, culpa pârâtei apelante în neexecutarea obligaţiilor de plată corelative pentru lucrările executate de reclamantă fiind reţinută cu putere de lucru judecat, astfel că sunt neîntemeiate susţinerile apelantei referitoare la sistarea nejustificată a lucrărilor de către executant, fiind incidente dispoziţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ. cum judicios a stabilit şi prima instanţă.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta SC S.B. SRL declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său şi, pe fond, respingerea acţiunii intimatei reclamante ca neîntemeiată şi admiterea cererii sale reconvenţionale.
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru nemotivarea respingerii motivului său de apel întemeiat pe argumentele referitoare la greşita respingere de către instanţa de fond a motivului de reziliere a contractului de execuţie din 2004 constând în încălcarea de către intimata SC A.C. SA a procedurii contractuale de diminuare a ritmului lucrărilor şi de sistare a lucrărilor şi sistarea nejustificată a lucrărilor de către intimată, instanţa nepronunţându-se pe apărările sale prin care demonstra eroarea primei instanţe în analiza facturilor fără a le corela cu termenele contractuale de plată şi fără a observa că nu erau nici confirmate, nereţinând – astfel – că la data sistării lucrărilor termenul de plată nu era depăşit pentru niciuna dintre facturi, care, de altfel, trebuiau achitate de intimatul pârât SC M.L. GmbH, perspectivă din care motivul de reziliere a contractului constând în sistarea abuzivă a lucrărilor de către reclamantă la 8 iulie 2005 se demonstra ca întemeiat.
Recurenta reproşează instanţei de apel şi greşita interpretare a dispoziţiilor contractului de execuţie din 2004, fapt ce a condus la o interpretare eronată a probelor, instanţa nedispunând de probe pertinente şi concludente pentru a reţine starea de faliment a pârâtei intimate SC M.L. GmbH la data de 6 iulie 2005, ea apreciind în mod unilateral, şi neconcordant cu restul probelor, raportul de expertiză întocmit de expertă, fără a se pronunţa motivat şi asupra obiecţiunilor recurentei pârâte la respectivul raport cu privire, mai ales, la consecinţele întârzierilor grave ale reclamantei în executarea contractului, şi înlăturând nemotivat apărările recurentei fundamentate pe probele administrate şi care susţineau o culpă indubitabilă a reclamantei constând în gravele întârzieri în executarea contractului faţă de ritmul impus asumat prin graficul de execuţie, volumul lucrărilor suplimentare şi pretinsele întârzieri la plată neputând fi exoneratorii.
Recurenta mai critică instanţa de apel şi pentru a nu fi corelat concluziile sale cu privire la culpa contractuală a recurentei, deduse din existenţa unei autorităţi de lucru judecat a unei hotărâri care reţine culpa pârâtei recurente în plata unor facturi, cu apărările făcute de aceasta cu privire la aspectul că această culpă se naşte după momentul sistării abuzive a lucrărilor de către reclamanta intimată, ea neexistând la momentul menţionat întrucât termenul contractual de plată a facturilor nu era împlinit.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, instanţa de apel motivându-şi corect soluţia pronunţată, criticile formulate de recurentă sub motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. reprezentând – în opinia intimatei – o reluare a problemei înfăţişate sub motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizând aşa-zisa sistare abuzivă a lucrărilor de către reclamantă.
Examinând recursul recurentei pârâte prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, se constată că acesta nu este fondat, Decizia recurată fiind legală şi temeinică.
Se constată, astfel, că, deşi invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., cele mai multe dintre criticile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ce nu vor fi examinate faţă de dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., ele tinzând la reaprecierea probelor şi privind cu prioritate situaţia de fapt şi raportul de expertiză întocmit în cauză.
Examinând numai criticile recurentei care vizează aspecte de nelegalitate ale deciziei atacate se constată că acestea nu sunt întemeiate. În acest sens se reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii dând eficienţă principiului autorităţii lucrului judecat prin constatarea că prin sentinţa nr. 805 din 1 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, definitivă şi irevocabilă, s-a stabilit culpa contractuală a recurentei - pârâte pentru neexecutarea obligaţiei de plată a contravalorii lucrărilor executate de reclamanta intimată până la notificarea sistării executării lucrărilor, astfel că întemeiat a reţinut instanţa de apel, confirmând soluţia instanţei de fond, că sunt incidente dispoziţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., dispunându-se întemeiat rezilierea contractului din litigiu faţă de faptul că reclamanta intimată a executat lucrări conform contractului dintre părţi, în timp ce recurenta pârâtă, culpabil, nu şi-a îndeplinit obligaţiile corelative de plată a contravalorii lucrărilor executate.
Apreciind motivat că aceeaşi sentinţă irevocabilă menţionată a stabilit cu putere de lucru judecat că nu sunt întemeiate susţinerile pârâtei SC S.B. SRL referitoare la sistarea nejustificată a lucrărilor de către reclamanta executantă prin raportare la dispoziţiile contractului de execuţie de lucrări din litigiu şi a actului adiţional la acesta, instanţa de apel criticată a făcut o corectă interpretare şi a clauzelor contractuale, reproşurile recurentei nefiind fondate nici sub acest aspect.
În fine, se constată că, într-o manieră concisă dar completă şi cuprinzătoare, instanţa de apel criticată a motivat corect şi coerent respingerea tuturor motivelor de apel ale pârâtei recurente, respingându-le în mod judicios, întemeindu-se, în principal, pe constatările şi aprecierile făcute porin hotărârea judecătorească irevocabilă, cu atât mai mult cu cât relevant pentru soluţia pronunţată, aceea a dispunerii rezilierii contractului de execuţie din litigiu din culpa exclusivă a recurentei pârâte, este neexecutarea culpabilă de către aceasta a obligaţiilor sale contractuale faţă de efectuarea de lucrări, acceptate de beneficiar, la imobilul în cauză de către cocontractant, reclamanta intimată, sistarea lucrărilor de către aceasta neputând fi considerată nejustificată prin raportare la clauzele contractului la cele stabilite cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorească irevocabilă menţionată, care priveşte aceeaşi perioadă contractuală din litigiu, astfel că şi criticile formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se dovedesc a fi nefondate.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei pârâte împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenţii, cu aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta pârâtă, urmează a fi obligată să plătească intimatei reclamante suma de 9.520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.B. SRL împotriva deciziei nr. 204 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 9.520 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.C. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 979/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 993/2010. Comercial → |
|---|
