ICCJ. Decizia nr. 993/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 993/2010
Dosar nr. 2848/120/2007
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.A. a chemat-o în judecată pe pârâta SC E.P. SA Constanţa pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să o oblige la plata sumei de 370.000,83 lei reprezentând penalităţi de neexecutare în temeiul art. 20 alin. (4) din contractul de furnizare din 21 noiembrie 2006 şi dobânda legală potrivit OG nr. 9/2000, cu cheltuieli de judecată.
A arătat în cererea sa că pârâta a încheiat cu U.M. Târgovişte contractul din 21 noiembrie 2006, având ca obiect furnizarea de combustibil lichid uşor tip III, că în conformitate cu art. 2 pct. 2 alin. (2) din contractul mai sus menţionat pârâta s-a obligat să livreze produsul menţionat în cantitatea, calitatea, caracteristicile şi termenul prevăzute în anexa la contract, că prin actul adiţional din 19 decembrie 2006 a fost prelungit termenul de livrare până la data de 29 decembrie 2006 şi că termenul de finalizare a contractului a fost la data de 31 decembrie 2007, motiv pentru care U.M. Târgovişte a transmis pârâtei notificarea din 4 ianuarie 2007 potrivit căreia conform art. 20 pct. 20 alin. (4) din contract datorează suma de 403.945,86 lei cu titlu de penalităţi de neexecutare şi că din această sumă a fost dedusă valoarea garanţiei iniţiale de bună execuţie conform art. 10 pct. 10 alin. (2) din contract, rezultând suma de 370.000,83 lei penalităţi de neexecutare.
În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 969, art. 1066 C. civ., art. 109, art. 7201 –art. 72010 C. proc. civ. şi contractul de furnizare.
La data de 27 iunie 2007 s-a consemnat în încheierea de şedinţă depunerea la dosarul cauzei a cererii reconvenţionale şi cererii de chemare în garanţie a SC P. SA, formulată de pârâta SC E.P. SA Constanţa, care a motivat că SC P. SA a întârziat la început livrarea comenzii, apoi comunicându-i că nu poate onora comanda de materie primă decât după 20 decembrie 2006, astfel că neavând materia primă necesară producerii combustibilului uşor de tip III, nu şi-a putut îndeplini obligaţia contractuală faţă de reclamantă, creându-i prejudiciul rezultat din calculul penalităţilor care urmează a fi suportat de chemata în garanţie precizat a fi suma de 349.891,26 lei.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, pârâta a solicitat ca în conformitate cu art. 1000 alin. (3) C. civ. s-o oblige pe reclamantă la plata sumei de 2.000.000 dolari S.U.A. în echivalent în lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a neîncheierii contractului de achiziţie, contract ce urma să fie perfectat în urma licitaţiei organizată în martie 2006 de M.A., U.M. Bucureşti, având ca obiect furnizarea de produse petroliere, invocând şi dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ. privind răspunderea prepusului general de brigadă N.T. faţă de comitentul M.A., U.M. Bucureşti, cererea reconvenţională fiind anulată ca netimbrată prin încheierea interlocutorie din 20 februarie 2008.
Pârâta a solicitat conexarea dosarului nr. 3949/118/2007 la dosarul nr. 2848/120/2008, excepţie admisă de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin încheierea de şedinţă de la data de 20 februarie 2008, dosarul nr. 3949/118/2007 al Tribunalului Constanţ, secţia comercială, având ca obiect pretenţii în sumă de 349.891,26 lei reprezentând penalităţi de neexecutare a contractului din 24 noiembrie 2006, formulate de M.A. în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 1559/COM din 11 iunie 2008 Tribunalul Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea principală şi acţiunea conexă, a obligat-o pe pârâta SC E.P. SA Constanţa la plata sumei de 370.000,83 lei reprezentând penalităţi de întârziere rezultate din neexecutarea contractului de furnizare produse petroliere din 21 noiembrie 2006 şi 349.891,26 lei reprezentând penalităţi de întârziere rezultate din neexecutarea contractului de furnizare din 24 noiembrie 2006 către reclamantă, respingând capătul de cerere referitor la dobânzi şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva SC P. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că raporturile obligaţionale sunt fundamentate pe două contracte încheiate între părţile în litigiu, respectiv contractul de furnizare din 21 noiembrie 2006 şi din 24 noiembrie 2006, potrivit cărora pârâta s-a obligat să-i livreze reclamantei produse conform anexelor la cele două contracte, sub sancţiunea achitării pentru nefurnizare a penalităţilor de întârziere în cuantum de 5% din valoarea cu T.V.A. a produsului nelivrat, că pârâta nu a contestat cuantumul penalităţilor calculate de reclamantă, invocând doar o clauză de exonerare de răspundere conform art. 1083 C. civ., care a împiedicat-o să-şi execute obligaţiile şi că fiind stabilită culpa contractuală prin neonorarea obligaţiilor asumate prin contract precum şi a nedovedirii forţei majore sau cazului fortuit, pârâta urmează a fi obligată conform acţiunii introductive de instanţă la plata penalităţilor de întârziere.
Instanţa a înlăturat apărarea pârâtei privind obligarea SC P. SA la plata penalităţilor de întârziere, contractul invocat de aceasta în susţinerea cererii de chemare în garanţie nederivând din acelaşi raport juridic, având caracter distinct, precum şi pe cea referitoare la capătul de cerere privind plata dobânzilor, deoarece prejudiciul invocat a fost acoperit prin acordarea penalităţilor de întârziere, nefiind făcută o dovadă că prejudiciul a fost peste limita impusă de clauza penală.
Apelul declarat de pârâta SC E.P. SA Afumaţi, împotriva sentinţei instanţei de fond, a fost respins de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 10/COM din 2 februarie 2009, potrivit căreia s-a reţinut că raporturile contractuale existente între reclamantă şi pârâta SC E.P. SA aşa cum au fost reglementate prin cele două contracte de furnizare produse petroliere, impun obligarea acesteia din urmă la plata penalităţilor de întârziere, cum corect a apreciat instanţa de fond, că nu a fost dovedit cazul fortuit intervenţia executării contractului în condiţii mai grele sau mai oneroase neexonerând-o pe aceasta de executarea contractului, astfel că legal a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere, nefiind dovedite dobânzile şi că pârâta nu a făcut dovada temeiniciei cererii de chemare în garanţie a SC P. SA, astfel că hotărârea instanţei de fond este la adăpost de orice critică.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC E.P. SA a formulat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii principale şi în condiţiile menţinerii dispoziţiilor de admitere a acţiunii principale, schimbării acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie, cu cheltuieli de judecată, în concluziile orale solicitând şi admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
A motivat recursul în sensul că în mod greşit a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere deoarece neexecutarea s-a datorat unei situaţii neprevăzute, aceasta depunând toate diligenţele respectării termenului de livrare, invocând culpa chematei în garanţie SC P. SA care nu a putut onora comanda sa din cauza crizei de motorină, dar şi a forţei majore prevăzută de art. 23 alin. (3) din contracte raportate la art. 19 pct. 2 din aceleaşi contracte, astfel că nu a avut intenţia de a-l păgubi pe creditor, nefiind de rea credinţă, apreciind că forţa majoră a fost dovedită prin efectuarea unor solicitări către mai multe rafinării din ţară, solicitând A.P.M. Constanţa să comunice date cu privire la existenţa unei crize de motorină, neconfirmată însă de către aceasta, instanţa, reţinând greşit că cererea de chemare în garanţie trebuia fundamentat pe o dovadă privind legătura între pretenţiile acţiunii principale şi cererea de chemare în garanţie derivată din acelaşi raport obligaţional, pârâta făcând dovada comenzilor către chemata în garanţie aceasta din urmă recunoscând criza şi că şi dacă nu a existat un grafic de livrare aceasta nu împiedică să fie admisă cererea de chemare în garanţie.
Recursul este nefondat.
Analizând motivele invocate de pârâta SC E.P. SA Curtea constată că acestea nu au fost raportate la un motiv de recurs dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în motivarea recursului aceasta făcând referiri la „aprecierea" greşită a cazului fortuit, a culpei procesuale şi nepronunţarea instanţei pe toate motivele referitoare la cererea de chemare în garanţie, cu indicarea unor clauze din cele două contracte respectiv art. 19 alin. (2) şi (3), art. 20 alin. (1) şi art. 23 dar şi a art. 1082, art. 1083 C. civ., situaţie faţă de care în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., va încadra motivele de recurs în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi modificată dacă a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, cu amendamentul că motivele referitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor administrate în cauză sunt motiv de netemeinicie care nu pot fi analizate prin calea extraordinară de atac, de reformare a recursului, caracterul nedevolutiv al acestuia, nepermiţând reaprecierea probelor.
În aceste împrejurări Curtea constată că în mod corect cele două instanţe au soluţionat cauza, nefiind încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (1) şi art. 23 din cele două contracte, care prevăd plata penalităţilor în caz de neexecutare a contractului, pactul comisoriu privind rezilierea de drept a contractului, în caz de neexecutare, precum şi soluţionarea litigiilor, dar şi dispoziţiile art. 1082 – art. 1083 C. civ. referitoare la obligarea la plată a debitorului la daune interese pentru neexecutarea obligaţiilor chiar când nu este de rea credinţă, afară numai de cazul când neexecutarea nu-i poate fi imputată provenind dintr-o cauză străină, sau atunci când intervine în caz de forţă majoră şi caz fortuit.
Toate aceste texte legale au fost analizate de instanţa de apel, fiind raportate la dovezile din dosar şi apreciate corect de către aceasta, în sensul existenţei culpei pârâtei SC E.P. SA determinată de neexecutarea contractului, nefiind dovedit cazul fortuit şi nicio cauză străină care să o exonereze de răspunderea executării contractelor, dar şi inexistenţa unei legături intrinseci dintre raporturile contractuale deduse judecăţii prin cererea principală şi raporturile juridice obligaţionale invocate în cererea de chemare în garanţie.
De reţinut este faptul că nu are relevanţă în ce măsură reclamanta şi-a asigurat materia primă, atâta timp cât livrarea produselor contractate nu a fost condiţionată prin contractele încheiate între reclamantă şi pârâtă, de îndeplinirea obligaţiilor de către chemata în garanţie faţă de pârâtă, idee exprimată clar de către cele două instanţe prin referirea la lipsa aceluiaşi raport obligaţional, ca motiv de respingere a cererii de chemare în garanţie.
Invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în susţinerea casării hotărârii atacate pe motiv că instanţa i-a încălcat dreptul la dublul grad de jurisdicţie, raportând aceste dispoziţii la prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate reţine întrucât prima instanţă a rezolvat procesul intrând în cercetarea fondului atât a cererii principale cât şi a cererii de chemare în garanţie, astfel că sentinţa pronunţată de aceasta este legală aşa cum a confirmat şi instanţa de apel, astfel că se constată că hotărârea atacată prin această cale extraordinară de atac a fost pronunţată fără ca instanţa de apel să încalce formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Privitor la punctul 8 al art. 304 C. proc. civ. în care recurenta a încadrat motivele de recurs referitoare la forţa majoră şi greşita soluţionare a cererii de chemare în garanţie Curtea constată că aceste probleme au fost rezolvate prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind încălcarea şi aplicarea greşită a legii întrucât motivele, aşa cum au fost formulate de către recurentă, nu au în vedere schimbarea naturii actului sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic, respectiv al contractului încheiat între părţi ci, aplicarea legii, respectiv a dispoziţiilor Codului civil şi Codului de procedură civilă dar şi a clauzelor contractului.
Faţă de aceste împrejurări, Curtea apreciază că recursul este nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi la adăpost de orice critică de nelegalitate, motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. îl va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.P. SA Constanţa împotriva deciziei civile nr. 10/COM din 2 februarie 2009 a Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 991/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 995/2010. Comercial → |
|---|
