ICCJ. Decizia nr. 1028/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1028/2011
Dosar nr. 6676/1/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul R.C. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor F.N.I. Bucureşti, SC S.I. SA Bucureşti, C. Bucureşti, C.E.C. Bucureşti şi B.A. Bucureşti, în solidar, la plata sumei de 55.766.520 lei indexată cu indicele de inflaţie.
Prin sentinţa nr. 169 din data de 22 februarie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa, a fost admisă în parte cererea reclamantului, au fost obligaţi pârâţii F.N.I., S.I. SA şi C.E.C. SA la plata sumei de 55.766.5200 lei către reclamant, a fost respinsă cererea formulată faţă de C. Bucureşti şi B.A. Bucureşti şi a fost respins capătul de cerere privind indexarea sumei cu indicele de inflaţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul R.C. a investit la F.N.I. o sumă de bani pe care a încercat să o recupereze, invocând în drept art. 969 şi 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante, ele trebuind să fie executate cu bună credinţă. Prin urmare, în temeiul art. 42 alin. (1) C. com., instanţa de fond a obligat în solidar F.N.I., S.I. SA şi C.E.C. SA la restituirea sumei depuse de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâtele Societatea Bancară C.E.C. SA Bucureşti şi SC S.I. SA Bucureşti au declarat apel, iar prin Decizia nr. 108 din data de 27 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta C.E.C. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 169 din data de 22 februarie 2001 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa şi a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta SC S.I. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva deciziei anterior menţionate, pârâta C.E.C. B. SA Bucureşti a declarat recurs, ce a fost soluţionat prin Decizia nr. 3165 din data de 2 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta C.E.C. B. SA, a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că în speţă este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de apel a procedat la judecata pricinii în absenţa pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, care nu a fost citată.
În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 58 din 18 mai 2010, a admis apelul declarat de pârâta C.E.C. B. SA (fosta Societate Bancară C.E.C. SA) împotriva sentinţei nr. 169 din data de 22 februarie 2001 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa în contradictoriu cu reclamantul R.C., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.E.C. B. SA, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea faţă de C.E.C. B. SA ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a anulat apelul pârâtei SC S.I. SA împotriva aceleiaşi sentinţe nr. 169 din data de 22 februarie 2001 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, A.V.A.S Bucureşti s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale C.E.C. SA (actuala C.E.C. B. SA) şi a dobândit calitatea procesuală pe care aceasta o avea, la data intrării în vigoare a legii (4 iulie 2001), în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă era vorba de faza de judecată sau de executare silită.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 333/2001 a fost respinsă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 28/2002, astfel că drepturile şi obligaţiile ce intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii s-au transmis de la C.E.C. B. SA la A.V.A.S Bucureşti, fapt care a avut drept consecinţă şi transmiterea calităţii procesuale pasive.
S-a reţinut că prin încheierea din 23 ianuarie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus introducerea în cauză a A.V.A.S. Bucureşti în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a apelantei C.E.C. B. SA cu privire la aspectele reclamate aceasta din urmă nemaiavând calitate procesuală pasivă.
Instanţa de apel a apreciat că obligaţia C.E.C. B. SA, asumată prin contractul de fidejusiune, era o obligaţie asumată sub condiţie suspensivă, a cărei naştere depindea de realizarea condiţiei, respectiv constatarea imposibilităţii de plată datorată riscurilor la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii.
Cum imposibilitatea de plată s-a datorat fraudei şi nu riscurilor prevăzute, condiţia trebuind a fi îndeplinită, astfel cum s-au înţeles părţile să se facă (art. 1011 C. civ.), iar frauda nu a fost stabilită ca fiind comisă de C.E.C. B. SA, nu putea fi angajată nici răspunderea contractuală, nici răspunderea delictuală a acesteia.
De asemenea, Curtea a apreciat că atât din art. 1.1. al contractului de fidejusiune, în care se stabileşte ca obiect al contractului garantarea valorii plăţii de răscumpărare „atunci când se constată imposibilitatea de plată a riscurilor la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii", cât şi din art. 2.2 în care se prevede faptul că fidejusorul va interveni „numai după ce F.N.I. a epuizat toate posibilităţile de valorificare a activelor sale şi este declarat în imposibilitate de plată, conform prevederilor legale în materie" reiese că C.E.C. B. SA nu a renunţat la beneficiul de discuţiune, obligându-se să plătească numai după ce a fost urmărit debitorul principal F.N.I.
Prin urmare, instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C.E.C. B. SA, a admis apelul declarat de aceasta şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins acţiunea faţă de C.E.C. B. SA ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva deciziei nr. 58 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pârâta A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului său, recurenta a susţinut, în esenţă, că A.V.A.S. a achitat reclamantului R.C. suma de 23.830,83 lei RON cu O.P. nr. 4666 din 30 septembrie 2008, deoarece acesta a avut un titlu executoriu împotriva A.V.A.S., respectiv sentinţa civilă nr. 13732 din 17 decembrie 2004.
Recurenta a precizat că A.V.A.S. nu a fost parte în cauză la momentul la care s-a pronunţat sentinţa nr. 169 din 22 ianuarie 2001, fiind introdusă în cauză ulterior, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 la solicitarea C.E.C. B. SA, aspect reţinut în considerentele deciziei nr. 3165 din 2 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul dispoziţiilor art. 166 C. proc. civ., recurenta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat învederând instanţei, că în cauză se impune admiterea acestei excepţii, ţinând cont de existenţa sentinţei civile nr. 13732 din 17 decembrie 2004 irevocabilă, titlu executoriu ce a fost deja executat de către A.V.A.S., reclamantul fiind despăgubit.
Prin urmare, în opinia recurentei, se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi astfel admiterea recursului formulat, modificarea în parte a deciziei nr. 58 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti şi respingerea cererii formulate de reclamantul R.C.
Intimatul-reclamant R.C., respectiv intimatele-pârâte C. Bucureşti, F.N.I. Bucureşti, R.B. pentru B.A. şi SC S.I. SA Bucureşti nu au formulat întâmpinare.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate în raport de temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Prin sentinţa nr. 13732 din 17 decembrie 2004 rămasă irevocabilă, sentinţă învestită cu titlu executoriu, reclamantul R.C. şi-a recuperat sumele ce fac obiectul pretenţiilor deduse judecăţii.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 333/2001, A.V.A.S. Bucureşti în calitate de succesoare a C.E.C. B. SA a acordat suma integrală datorată de aceasta reclamantului R.C., aspect ce rezultă fără echivoc din înscrisurile aflate la dosar, respectiv O.P. nr. 4666 din 30 septembrie 2008 şi copia extrasului sentinţei nr. 13732 din 17 decembrie 2004.
Cum principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ., urmează să admită excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta-pârâtă A.V.A.S. Bucureşti.
De altfel, făcând abstracţie de incidenţa autorităţii puterii de lucru judecat, este de necontestat că acordarea unor sume cu titlu de despăgubiri ce au fost anterior restituite în baza unui titlu executoriu ar echivala cu o plată nedatorată în sensul dispoziţiilor art. 1092 C. civ., raportat la art. 992 C. civ.
În consecinţă, faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior evocate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 314 din acelaşi act normativ, va admite recursul, va modifica în parte Decizia nr. 58 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti în sensul că va admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de A.V.A.S., cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului R.C. şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 58 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, modifică în parte Decizia atacată în sensul că admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de A.V.A.S. şi în consecinţă respinge acţiunea reclamantului R.C.
Menţine în rest dispoziţiile deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1143/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1022/2011. Comercial → |
|---|
