ICCJ. Decizia nr. 1143/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1143/2011
Dosar nr. 1719/1285/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Comercial Cluj, înregistrată la data de 9 iulie 2009, reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC D.R. SA, solicitând instanţei ca aceasta să fie obligată să-i plătească echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii a sumei de 39.270 Euro, cu titlu de despăgubiri, urmare a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin ocuparea abuzivă de către pârâtă a spaţiului comercial situat în Cluj Napoca, în perioada 10 iulie 2006-1 octombrie 2006; dobânda legală aferentă şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea formulată de reclamantă cu consecinţa obligării pârâtei să-i plătească acesteia echivalentul în lei al sumei de 39.270,00 Euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune-interese reprezentând lipsa de folosinţă a spaţiului comercial situat în Cluj Napoca, judeţul Cluj; dobânda legală aferentă, în lei, calculată de la data de 10 iulie 2006 şi până la data plăţii şi suma de 4.562,82 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a făcut aplicarea art. 98, art.1088 C. civ. şi art. 43 C. com., reţinând că folosirea de către pârâtă, în perioada 10 iulie-30 septembrie 2006, a spaţiului comercial, situat în Cluj Napoca, fără vreun titlu locativ opozabil reclamantei şi fără permisiunea acesteia, întruneşte condiţiile ilicitului civil, deoarece aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei asupra spaţiului comercial în discuţie, protejat de art. 480 C. civ., prin îngrădirea, fără vreo justificare legală a atributului folosinţei din conţinutul acestui drept; că prejudiciul suferit de reclamantă constă în lipsa de folosinţă a menţionatului spaţiu, evaluat prin raportare la chiria percepută pentru acesta.
În stabilirea vinovăţiei pârâtei, tribunalul a avut în vedere că aceasta a nesocotit notificarea prin care i s-a pus în vedere să părăsească spaţiul comercial şi, începând cu data de 10 iulie 2006, l-a ocupat fără drept, şi a considerat că raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din relaţia de corespondenţă univocă şi exclusivă între fapta pârâtei şi imposibilitatea reclamantei de a valorifica folosinţa spaţiului, relaţie care exclude intervenţia vreunui terţ sau a vreunei împrejurări străine.
Apelurile declarate de părţi împotriva sentinţei tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 119, pronunţată la data de 4 octombrie 2010.
Raportând motivele de apel invocate de părţi sentinţei atacate din perspectiva probelor administrate şi dispoziţiilor legale incidente, instanţa de control judiciar a reţinut, cu privire la apelul reclamantei, că acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut prin prisma documentelor justificative, neexistând la dosar, la momentul pronunţării sentinţei, ordinul de plată ce atestă achitarea onorariului avocaţial.
Cu referire la apelul pârâtei, instanţa de apel a reţinut că dovada comunicării notificării nr. 595/2006 de către executorul judecătoresc acestei părţi se află la dosarul de fond filele 78 – 81); că, în mod corect, tribunalul a reţinut că Decizia civilă nr. 106/2006 a Curţii de Apel Cluj, deşi nu îi era opozabilă pârâtei, are valoarea unui fapt juridic de la data notificării sale: 10 iulie 2006, dată de la care se poate susţine întemeiat că fapta pârâtei de a deţine spaţiul reclamantei devine ilicită şi prejudiciabilă; că probele administrate evidenţiază că există identitate între imobilul situat în Cluj Napoca; că, în mod corect, instanţa de fond a considerat că fapta pârâtei de a deţine, fără vreun titlu locativ opozabil reclamantei şi fără promisiunea acesteia spaţiul comercial în discuţie, întruneşte condiţiile răspunderii civile delictuale în raport cu probele administrate.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta – pârâtă SC D.R. SA, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., fără a structura şi a dezvolta distinct aceste motive.
În esenţă, în motivarea recursului s-a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit probele administrate în stabilirea situaţiei de fapt şi întinderii despăgubirii şi a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a art. 998-999 C. civ., întrucât, din analiza faptelor, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiilor, prevăzute de aceste dispoziţii legale referitoare la existenţa unei fapte ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, în ce o priveşte pe apelanta-pârâtă, considerându-se că măsura de a se aplica dobânda în lei unei sume în monedă străină este contrară dispoziţiilor OG nr. 9/2000 – recurenta nedezvoltând motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. spre a putea fi analizat şi neprecizând relevanţa criticilor aduse instanţei de fond, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care statuează asupra obiectului recursului.
Recursul este nefondat.
Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii, în cazul în care, deşi rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecăţii ori înţelesul lui, instanţa de apel, prin interpretarea dată acestora, îi alterează în mod substanţial natura sau înţelesul lămurit, vădit neîndoielnic, or interpretarea dată probelor nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic.
Este de observat că şi în dezvoltarea motivului prevăzut de art.304 pct. 9 recurenta se raportează la „analiza faptelor" făcând trimitere la situaţia de fapt pretins a fi fost greşit stabilită cu privire la existenţa faptei ilicite, a vinovăţiei sale şi a prejudiciului, în aplicarea art. 998 şi art. 999 C. civ., iar critica greşitei interpretări a probelor nu mai poate face obiectul analizei în recurs, faţă de reglementarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, asemeni criticii privind stabilirea cuantumului prejudiciului de către judecătorii fondului, care constituie o chestiune de fapt ce excede controlului casaţiei.
Potrivit art. 998 C. civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara", iar, conform art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa".
Reţinând prejudiciul suferit de intimata-reclamantă, prin lipsirea sa de folosinţa spaţiului comercial, în litigiu, pe care îl deţine în proprietate şi de posibilitatea de a-l valorifica, prin fapta ilicită a apelantei - pârâte de a folosi acest spaţiu, fără vreun titlu locativ şi fără acordul proprietarului şi de a refuza în mod imputabil să-l elibereze şi după ce a fost notificată în acest sens, instanţa de apel a confirmat cu justeţe aplicarea art. 998 şi art. 999 C. civ. de către prima instanţă, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de precitatele dispoziţii legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, aşa încât motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă.
Critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor OG nr. 9/2000 prin aplicarea dobânzii legale în lei „unei sume stabilită în monedă străină", vizează instanţa de fond şi nu a constituit motiv de apel, astfel că nu poate fi examinată pentru prima dată în recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC D.R. SA Târgu Secuiesc împotriva deciziei civile nr. 119/2010 din 4 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1347/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1028/2011. Comercial → |
|---|
