ICCJ. Decizia nr. 1129/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1129/2011
Dosar nr. 1149/116/2008
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa comercială nr.243 din 5 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1149/116/2008 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.H. SRL Feteşti împotriva pârâtei Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti cu consecinţa obligării acesteia la îndeplinirea obligaţiei asumate prin contractul de concesiune nr. 79/2000 încheiat cu reclamanta, în sensul de a pune la dispoziţia acesteia şi suprafaţa de 991,58 ha teren agricol şi 9,58 ha teren neagricol, identificat prin expertiza efectuată în cauză de expertul C.V.. Totodată pârâta a fost obligată şi la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă, că prin contractul de concesiune nr. 79 din 21 decembrie 2000 pârâta a concesionat reclamantei pentru o perioadă de 49 ani exploatarea unui teren agricol , în suprafaţă totală de 5.404,88 ha, situat în perimetrul localităţii Grădiştea.
Cu privire la obiectul contractului, reclamanta a susţinut că pârâta niciodată nu a procedat la o predare efectivă ci doar scriptică a terenului, prin procesul-verbal din 16 ianuarie 2001, părţile fiind în divergenţă în privinţa identificării acestor terenuri.
De altfel, ulterior acestui proces-verbal pârâta menţionează că este în imposibilitate de a identifica suprafeţele concesionate, iar prin procesul-verbal din 18 decembrie 2007 precizează că obiectul contractului nr. 79 din 21 decembrie 2000 a fost diminuat ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, fără a se încheia însă actele adiţionale la contract, conform art. 11.1 şi art. 11.3 din convenţia părţilor.
În acest context, întrucât pârâta a scos la licitaţie terenul din litigiu, reclamanta a solicitat concesionarea acestei suprafeţe prin atribuire directă în baza Legii nr. 268/2001, cerere pe care pârâta nu a soluţionat-o apreciind că reclamanta nu a depus documentaţia prevăzută de lege.
Prin urmare, arată tribunalul, solicitarea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile art. 1075 raportat la prevederile art. 969 şi art. 970 C. civ. de obligare a pârâtei la predarea întregii suprafeţe de teren este întemeiată în condiţiile în care reclamanta şi-a îndeplinit propria obligaţie constând în plata redevenţei, conform facturilor emise de pârâtă pentru terenul concesionat iniţial.
Astfel, deşi nu există o situaţie certă cu privire la identificarea terenurilor ce au făcut obiectul contractului de concesiune, iar expertiza efectuată în cauză, în lipsa documentelor pe care trebuia să le depună pârâta, nu a clarificat acest aspect, prima instanţă reţinând interpretarea convenţiei în favoarea celui care se obligă, adică a reclamantei care datorează redevenţa şi care a folosit netulburată terenul respectiv, a admis acţiunea. Totodată, au fost înlăturate apărările pârâtei privind modificarea contractului de concesiune ca urmare a retrocedărilor efectuate în baza Legii nr. 18/1991, cu motivarea că aceasta nu a procedat conform clauzelor contractuale la încheierea unui act adiţional.
Apelul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti a fost admis prin Decizia comercială nr. 323 din 8 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.
Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a arătat că, în realitate intimata a recunoscut expres sau implicit, prin cererile şi apărările formulate că suprafaţa de teren iniţial concesionată a fost diminuată ca urmare a retrocedării terenurilor către persoanele îndreptăţite, dar pentru întregirea suprafeţei concesionate a exploatat timp de 7 ani, în virtutea contractului, o suprafaţă alăturată identificată prin procesul-verbal din 18 decembrie 2007.
Deşi este real că suprafaţa de teren concesionată s-a diminuat fără ca apelanta să urmeze procedura instituită pe cale convenţională, o atare împrejurare nu poate avea drept consecinţă suplinirea consimţământului pârâtei în modificarea obiectului contractului de concesiune prin înlocuirea suprafeţelor retrocedate cu alte terenuri libere aflate în administrarea acesteia, în condiţiile în care probele administrate au relevat faptul că, parţial, executarea în natură a obligaţiei de predare a întregii suprafeţe de teren de 5.404 ha a devenit practic imposibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.H. SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că, încălcând prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel nu a argumentat în fapt şi în drept soluţia pronunţată şi cu toate că a schimbat sentinţa primei instanţe nu a arătat motivele de netemeinicie şi nelegalitate ale acesteia.
De asemenea, arată recurenta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut greşit raportul obligaţional dintre părţi şi natura obligaţiei asumate de intimata-pârâtă.
Astfel, contrar celor reţinute prin Decizia recurată, obiectul acţiunii l-a constituit obligarea intimatei, în calitate de concedent de a-i pune la dispoziţie întreaga suprafaţă concesionată, întrucât aceasta a fost diminuată unilateral şi cu nerespectarea procedurii stabilite de art. 11.1 şi art. 11.3 din convenţia părţilor. Sub acest aspect, greşit s-a apreciat că se solicită o suprafaţă în plus, peste cea convenită de părţi prin contractul din litigiu.
O altă critică vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivată din încălcarea prevederilor art. 969, art. 970 -977, art. 985 C. civ.
În această privinţă, susţine recurenta, instanţa de apel a ignorat intenţia comună a părţilor care a constat în concesionarea unei suprafeţe de teren stabilită ca întindere, dar care urma să fie identificată faptic ulterior şi să-i fie predată, de concendent, în considerarea caracterului obligatoriu al contractului, potrivit art. 969 C. civ. şi a faptului că recurenta, în calitate de concesionar şi-a îndeplinit obligaţia corelativă de achitare a redevenţei potrivit clauzelor contractuale.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte, constată că este fondat.
Astfel, prin contractul de concesiune nr. 79 din 21 decembrie 2000 pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti a concesionat reclamantei pentru o perioadă de 49 ani, exploatarea terenului agricol, în suprafaţă totală de 5.404,88 ha, situat în perimetrul localităţii Grădiştea, Judeţul Călăraşi din domeniul privat al statului aflat în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului. Terenul concesionat nu este identificat prin repere clare în contract, făcându-se doar menţiunea, la art. 11.4, că anexele 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din contractul încheiat iar reclamanta a afirmat că pârâta nu şi-a executat obligaţia asumată.
În acest context, cu privire la obiectul contractului pârâta a susţinut că şi-a îndeplinit întocmai obligaţia de a-i preda reclamantei suprafaţa concesionată, care ulterior a fost diminuată ca urmare a retrocedărilor efectuate în conformitate cu Legea nr. 18/1991.
Pentru această ipoteză părţile au convenit însă prin clauza înserată la art. 11.1, necesitatea încheierii unui act adiţional prin care obligaţiile concesionarului se diminuează în mod corespunzător. De asemenea, în conformitate cu art. 11.3 din contract, modificarea clauzelor contractului se face de comun acord de către părţi, prin act adiţional.
Această procedură agreată de părţi nu a fost însă parcursă în speţă, deşi pârâta a invocat drept temei al reducerii suprafeţei concesionate aplicarea Legii nr. 18/1991, iar instanţa de apel a concluzionat că probele administrate au evidenţiat că obligaţia pârâtei de executare în natură a obligaţiei a devenit imposibil de executat în urma retrocedării unor suprafeţe de teren.
Din această perspectivă, în lipsa actelor adiţionale , faţă de susţinerile contradictorii ale părţilor referitoare la amplasamentul suprafeţei de teren ce face obiectul contractului nr. 79/2000 şi respectiv a întinderii suprafeţelor retrocedate de pârâtă, Înalta Curte constată că în speţă nu s-a stabilit cu certitudine dacă suprafaţa de teren de 991,58 ha şi respectiv 9,58 ha face sau nu parte din aceea iniţial concesionată, şi respectiv dacă aceasta a fost diminuată ca urmare a aplicării legii speciale de retrocedare.
De menţionat sub acest aspect că tribunalul nu a luat în considerare expertiza efectuată în cauză – apreciată ca neconcludentă în lipsa depunerii tuturor actelor solicitate pârâtei – iar instanţa de apel, fără a înlătura motivat această concluzie conchide că potrivit suplimentului de expertiză depus în acea etapă procesuală, în urma retrocedărilor succesive suprafaţa prevăzută în contractul de concesiune s-a diminuat cu 1520,92 ha.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că starea de fapt nu a fost deplin stabilită, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ., iar soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare fiind necesară suplimentarea probaţiunii.
În acest scop, în rejudecare, se vor administra la cererea părţilor sau din oficiu toate probele necesare şi utile, inclusiv a expertizei pentru identificarea terenului ce a format obiectul contractului din litigiu, a suprafeţelor retrocedate de pârâtă, pentru a se stabili dacă acestea au făcut sau nu parte din suprafaţa concesionată, şi pe cale de consecinţă, dacă şi în măsură pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.H. SRL FETEŞTI împotriva deciziei nr. 323 din 8 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1128/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1131/2011. Comercial → |
|---|
