ICCJ. Decizia nr. 118/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 118/2011
Dosar nr. 3493/1/2010
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă U. la data de 19 decembrie 2005 sub nr. 22938, reclamanta S.C.M.U. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii M.F. şi B.R., Curtea de Arbitraj să pronunţe o hotărâre prin care să angajeze răspunderea acestora din urmă, să îi oblige să plătească suma de 8.372.437.563 lei, cu titlu de despăgubiri şi să instituie un sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestora.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâţii în calitatea de preşedinte, respectiv, contabil şef ai societăţii reclamante, au vândut 11 spaţii comerciale, proprietatea acesteia, în perioada 1 iulie 2004 â€" 28 februarie 2005, cu încălcarea normelor legale şi statutare, a prevederilor contractelor de administrare şi gestionare a patrimoniului încredinţat şi cu preţuri subevaluate faţă de valoarea reală de piaţă, creând astfel un prejudiciu total în sumă de 4.994.095.048 lei.
Curtea de Arbitraj de pe lângă U., prin sentinţa nr. 171 din data de 1 noiembrie 2006, a admis, în parte, cererea reclamantei S.C.M.U., a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 837.243 RON, cu titlu de despăgubiri şi a sumei de 9.792,43 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a respins capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâţilor.
Împotriva evocatei sentinţe au formulat acţiune în anulare pârâţii M.F. şi B.R.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 220 din data de 19 noiembrie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anularea hotărârii arbitrale.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 364 lit. a)-d) şi h) C. proc. civ.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs pârâţii M.F. şi B.R., întemeiat pe motivele prevăzute de punctele 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 3789 din 16 decembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâţii M.F. şi B.R., a modificat în tot sentinţa în sensul admiterii acţiunii în anularea sentinţei arbitrale nr. 171 din 1 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M.U. în dosarul arbitral nr. 241/2005 formulată de reclamanţii M.F. şi B.R. în contradictoriu cu pârâta C.M.U. şi în consecinţă, a anulat menţionata sentinţă arbitrală şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru a hotărî în fond.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că pentru termenul de judecată din data de 18 octombrie 2006, în mod eronat, instanţa arbitrală a reţinut procedura completă, aceasta din urmă neacoperindu-se prin prezenţa pârâtei B.R., părţile rezultând a fi fost absente la acest termen; în repetate rânduri, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâţii, instanţa arbitrală neţinând cont de această împrejurare; instanţa arbitrală, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă datată 18 octombrie 2006 şi pronunţată la data de 18 octombrie 2007, a numit arbitru pe T.S. şi a înmânat dosarul completului legal constituit, în lipsa părţilor şi cu procedura incompletă; aceste aspecte au fost ignorate de către Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea sentinţei arbitrale, aşa încât, sunt aplicabile dispoziţiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată pe calea menţionatei acţiuni când partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost înregistrat dosarul nr. 2571/2/2007. Prin sentinţa comercială nr. 29 din 4 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta C.M.U. în contradictoriu cu pârâţii M.F. şi B.R. A respins cererea petiţionarilor pârâţi M.F. şi B.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele.
Prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 19 octombrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 2307/P/2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 2481 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faţă de învinuiţii M.F. şi B.R., petiţionarii pârâţi din speţă.
Prin ordonanţa mai sus-menţionată, s-a reţinut că nu s-a cauzat nici un prejudiciu cooperativei, întrucât prin expertizele făcute s-a stabilit că valoarea spaţiilor vândute este valoarea reală a acestora.
În urma contestării licitaţiilor, instanţele judecătoreşti au stabilit că încălcarea Normelor Metodologice aprobată prin Decizia nr. 184/1992, care reglementează activităţi specifice ale cooperativei meşteşugăreşti şi care sunt obligatorii în acest sistem nu atrage nulitatea absolută, întrucât nu au fost încălcate norme de ordine publică, prin care se ocroteşte un interes public (Decizia civilă nr. 742R din 15 septembrie 2006 a Tribunalului Teleorman).
În cursul urmăririi penale s-a efectuat expertiza contabilă, cu privire la legalitatea licitaţiilor spaţiilor comerciale, cât şi cu privire la reţinerea şi nevirarea impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă.
În ce priveşte vânzarea spaţiilor comerciale s-a stabilit că aceasta s-a hotărât de către Adunarea generală din 15 martie 2004 şi Adunarea generală din 26 noiembrie 2004, prin care s-a hotărât separarea cooperativei de A. Teleorman şi U. BUCUREŞTI pentru a deveni cooperativă independentă.
Din concluziile expertizelor, vânzarea spaţiilor s-a făcut pentru achitarea obligaţiilor către bugetul consolidat, furnizori de materiale, iar încălcarea unor norme metodologice privind vânzarea de active nu a influenţat valoarea la care au fost vândute.
Prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, s-a reţinut că prin vânzarea celor 11 spaţii comerciale, pârâţii nu au cauzat reclamantei un prejudiciu.
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Statutul cooperativei, Adunarea generală este forul superior de conducere, iar în speţă, aceasta a hotărât vânzarea spaţiilor, iar prin hotărârea din data de 26 noiembrie 2004, s-a hotărât separarea cooperativei A. Teleorman şi U. Bucureşti, devenind cooperativă independentă, nemaiavând obligaţia respectării procedurii vânzării, care s-a făcut în prima etapă cu ofertă către sistemul cooperatist, iar în a doua etapă, celorlalţi solicitanţi.
Pe cale de consecinţă, întrucât pârâţii nu au cauzat un prejudiciu, în speţă nu operează dispoziţiile art. 998-999 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală, sub aspectul invocat de către reclamantă, respectiv pretinsul prejudiciu reprezentând diferenţa dintre preţul obţinut şi preţul care ar fi putut fi obţinut dacă licitaţiile s-ar fi făcut conform Normelor metodologice în materia cooperatistă.
În ce priveşte celelalte aspecte invocate de către reclamantă, respectiv că prin raportul de inspecţie fiscală nr. 2551 din 04 iulie 2005 s-au stabilit obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 236.834 lei (RON), reprezentând erori de înregistrare şi că s-a aplicat cooperativei amendă contravenţională în sumă de 1.000 lei de către organul fiscal, precum şi că prin procesul-verbal Seria D, nr. 0178304 din 26 iunie 2003 întocmit de Garda Financiară Teleorman, cooperativei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 100.000 lei (RON) pentru comercializarea în sistem de alimentaţie publică a băuturilor alcoolice, cafea şi ţigări, fără autorizaţie, Curtea a reţinut că suma de 236.834 lei, reprezentând debite în sarcina cooperativei, stabilite prin raportul de inspecţie fiscală, reprezintă o creanţă datorată bugetului de stat şi nu un prejudiciu cauzat de către pârâţi, iar în ce priveşte cele două amenzi, prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală s-a constatat că pârâţii nu sunt vinovaţi pentru aplicarea acestor amenzi, cooperativei.
Întrucât pârâţii au deţinut funcţiile de conducere până la data de 28 februarie 2005, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperativei, care a intrat în vigoare ulterior datei mai sus-menţionată.
Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 9 din contractul de administrare şi gestiune a patrimoniului pentru a atrage răspunderea materială a pârâţilor, întrucât patrimoniul nu a fost nelegal diminuat.
În ce priveşte cererea reclamantei de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţilor, formulată prin cererea introductivă, înregistrată la 17 august 2005 pe rolul Curţii de Arbitraj, aceasta nu a fost motivată şi întemeiată în drept şi nici susţinută pe parcursul judecării cauzei până la închiderea dezbaterilor, nefiind invocată nici prin notele de şedinţă depuse la dosarul de fond al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială. Curtea a reţinut că sub acest aspect, cererea este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 591 şi urm. C. proc. civ., care reglementează instituţia sechestrului asigurător, reclamanta neavând o creanţă constatată în scris şi exigibilă împotriva pârâţilor.
Curtea a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamanta C.M.U., şi cererea petiţionarilor pârâţi M.F. şi B.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., motivat de faptul că pe de o parte, una dintre chitanţele depuse în valoare de 1000 lei (nr. 87 din 07 mai 2008) vizează un alt contract de asistenţă juridică decât cel cu numărul 225818 din 19 iunie 2009 (respectiv s-a menţionat în chitanţă contractul cu nr. 220744 din 07 mai 2008), iar pe de altă parte, celelalte două chitanţe de câte 2500 lei şi 2000 lei din 15 iulie 2009 şi 11 octombrie 2009, deşi indică contractul de asistenţă juridică cu nr. 225814 din 19iunie 2009, din împuternicirea avocaţială nr. 225817 din 19iunie 2009 depusă la dosarul de fond al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială, cu nr. 257./2/2007 reiese că deşi se indică numărul contractului de asistenţă juridică nr. 225814, această împrejurare avocaţială nu a fost depusă pentru asistenţă juridică şi reprezentare în prezenta cauză, ci pentru efectuarea de fotocopii de le filele indicate la pagina 7 a aceluiaşi dosar anterior menţionat, în scris ataşat împuternicii avocaţiale de la fila 6.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta C.M.U. Alexandria şi pârâţii M.F. şi B.R..
Reclamanta C.M.U. Alexandria a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor M.F. şi B.R. la plata sumei de 837.243 lei cu titlu de despăgubiri civile către reclamantă.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- instanţa în mod greşit a apreciat că prin faptele lor M.F. şi B.R., în funcţiile pe care le-au avut, acelea de preşedinte şi contabil şef în perioada 1 iulie 2004 - 28 februarie 2005 nu au înlesnit vânzarea celor 11 spaţii comerciale proprietate a C.M.U. Alexandria şi nu au încălcat norme legale şi statutare.
- soluţia corectă era ca în sarcina pârâţilor să se reţină culpa în legătură cu prejudicierea cooperativei cu suma de 236.834 lei Ron întrucât această sumă reprezintă obligaţii fiscale suplimentare stabilite prin raportul de inspecţie fiscală din 27 iunie 2005 al D.G.F.P. Teleorman pentru care numai cei 2 poartă întreaga răspundere a neachitării lor la scadenţă;
- suma de 1000 lei Ron reprezentând amenda pentru calcule eronate şi înregistrarea de operaţiuni fără documente justificative care rezultă din procesul verbal de constatare din 27 iunie 2005 nu poate fi imputată decât fostului contabil şef de la acea dată respectiv B.R.
- suma de 100.000 lei Ron ce reprezintă amenda aplicată cooperativei de Gardă Financiară Teleorman pentru comercializarea în sistem de alimentaţie publică a băuturilor alcoolice, cafea şi ţigări fără autorizaţie, aşa cum rezultă din procesul verbal de constatare din 26 iunie 2003, de asemenea este imputabilă celor 2 întrucât aceştia erau la conducerea cooperativei la acea dată;
- Comisia de Revizie a U. a stabilit în mod corect că în perioada 1 iulie 2004 â€" 28 februarie 2005 din patrimoniul cooperativei au fost vândute 11 spaţii comerciale în suprafaţă de 560,18 mp, pentru care s-a încasat suma de 2.145.847.952 lei, că aceste vânzări au fost efectuate cu încălcarea deciziei nr. 184/1992 a U. şi că din raportul de evaluare a celor 11 spaţii a rezultat că valoarea de piaţă a celor 11 active de la care trebuia începută licitaţia, era de 7.139.943.000 lei faţă de suma cu care au fost vândute. Diferenţa dintre sumele arătate reprezintă prejudiciul creat cooperativei.
- Greşit s-a argumentat soluţia pe ordonanţa parchetului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi;
- În temeiul contractelor de administrare şi gestionare a patrimoniului nr. 344 din 13 mai 2003 şi nr. 345 din 13 mai 2003, art. 9 din contract cei 2 pârâţi aveau obligaţia să asigure atât integritatea cât şi dezvoltarea patrimoniului cooperativei.
- Legătura dintre faptele celor 2 părţi şi prejudiciul cauzat rezultă din actele de la dosarul cauzei, anume rapoartele de inspecţie, procesele verbale, notele de constatare.
- Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 998-999 C. civ. care se completează cu dispoziţiile Legii nr. 1/2005, art. 9 din contractele de administrare şi gestionare a patrimoniului încheiat între C.M.U. şi pârâţi.
Pârâţii M.F. şi B.R. au invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul obligării intimatei C.M.U. la plata sumei de 5500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenţii au susţinut că în mod greşit s-a respins cererea lor privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât împuternicirea avocaţială cu nr. 225817 din 19 iunie 2009 a fost depusă la dosarul cauzei şi din cuprinsul ei rezultă fără echivoc că a fost acordată să asiste şi să reprezinte clientul în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, dosar nr. 2571/2/2007; în baza acestei împuterniciri s-au efectuat şi fotocopii ale unor file din dosar ca parte a activităţii de asigurare a apărării clientului, fiind evident chiar din cuprinsul împuternicirii că nu se referă exclusiv la efectuarea de fotocopii; pentru suma de 1000 lei este într-adevăr vorba de un alt contract de asistenţă juridică, respectiv 220744/2008 însă acest contract a fost încheiat pentru reprezentarea petiţionarilor-pârâţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aceeaşi cauză.
Recurenta-reclamantă C.M.U. Alexandria a depus note de şedinţă, înscrisuri, întâmpinare, solicitând admiterea recursului reclamantei şi respingerea recursului pârâţilor.
Recurenţi-pârâţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Recursurile sunt nefondate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursurile declarate de reclamantă şi pârâţi.
Recurenta reclamantă a invocat afectarea hotărârii atacate de existenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă criticile concret formulate privesc doar reţinerea greşită a situaţiei de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor.
Aceste critici se circumscriu aspectelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situaţie în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Chiar şi referinţele la forţa probantă ce trebuie acordată unor probe, (rapoartele de inspecţie, procesele verbale, notele de constatare), se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.
Reţinând că nu s-a dovedit vinovăţia pârâţilor şi că aceştia nu au cauzat un prejudiciu, situaţie de fapt necenzurabilă în recurs, instanţa a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 998-999 C. civ., constatând neaplicabilitatea acestor texte de lege.
În mod judicios instanţa a reţinut că, în cauză, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile Legii nr. 1/2005, întrucât pârâţii au deţinut funcţii de conducere până la data intrării în vigoare a acestei legi şi în baza principiului neretroactivităţii legii civile, această lege nu are efecte asupra raporturilor juridice născute anterior intrării sale în vigoare.
Nici prevederile art. 9 din contractele de administrare şi gestiune a patrimoniului nu sunt incidente, întrucât raportat la stare de fapt stabilită patrimoniul nu a fost nelegal diminuat.
Recursul declarat de pârâţi nu poate fi primit, hotărârea nefiind afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părţii ce a pierdut procesul.
Critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată, raportat la modul în care instanţa de apel a apreciat înscrisurile anexate (chitanţele, contracte de asistenţă judiciară, împuternicirile avocaţiale) ţine de aprecierea probelor, nefiind susceptibilă de a fi încadrată în vreuna din cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Aspectele vizate în dezvoltarea în fapt a motivului de recurs invocat se referă la netemeinicia hotărârii, iar nu la nelegalitatea hotărârii recurate.
Or, în condiţiile abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu mai există temei legal pentru cenzurarea în recurs a aspectelor menţionate situaţie în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de reclamanta C.M.U. Alexandria şi de pârâţii M.F. şi B.R., urmează a fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta C.M.U. Alexandria şi de pârâţii M.F. şi B.R. împotriva sentinţei comerciale nr. 29 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 131/2011. Comercial → |
|---|
