ICCJ. Decizia nr. 131/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 131/2011
Dosar nr. 3931/101/2009
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 26 din 3 februarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 3931/101/2009, Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC B.R. SRL Bucureşti şi a obligat pârâta SC E.T.M. SRL Drobeta Turnu Severin să-i plătească reclamantei suma de 31.644,15 lei reprezentând contravaloare lucrări.
Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 8.881 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că efectuarea lucrărilor cu depăşirea termenului prevăzut în acordul încheiat, în condiţiile în care acestea au fost însuşite de către pârâtă, putea da dreptul acesteia din urmă, de a solicita eventual despăgubiri pentru executarea cu întârziere, lucru care însă nu s-a solicitat, dar n-o poate exonera de plata contravalorii lor.
S-a mai reţinut că pârâta nu poate fi absolvită de obligaţia achitării remuneraţiei de 10% adăugată la valoarea facturilor, cuvenită reclamantei în calitate de antreprenor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanta SC B.R. SRL, cât şi pârâta SC E.T.M. SRL şi prin Decizia nr. 136 din 14 iunie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins apelul apelantei-reclamante SC B.R. SRL, a admis apelul apelantei pârâte SC E.T.M. SRL, a schimbat în parte sentinţa nr. 26 din 3 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială de contencios administrativ, în sensul admiterii în parte a acţiunii precizate, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28767,4 lei. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat apelanta reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 952,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte apelul reclamantei că pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8881 lei, respectiv 6.323 lei taxă de timbru şi 2558 lei onorariu avocat.
În speţă, reclamanta a solicitat un onorariu de avocat de 14.267,36 lei, dar faţă de faptul că aceste cheltuieli intră în categoria cheltuielilor de judecată prevăzute de art. 274 C. proc. civ., s-a reţinut că acestea corect au fost acordate proporţional cu pretenţiile admise.
Cât priveşte apelul declarat de apelanta pârâtă SC E.T.M. SRL Drobeta Turnu Severin, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea precizată reclamanta şi-a redus cuantumul pretenţiilor de la 312.939,77 lei la suma de 31.644,15 lei. Această sumă reprezintă doar c/v celor 10 procente care constituie contraprestaţia contractuală conform art. 2 din Memorandumul de înţelegere încheiat între părţi.
Atâta timp cât la fond pârâta nu a invocat tardivitatea depunerii cererii precizate, conform art. 132 C. proc. civ., şi a formulat apărări ce vizau fondul cauzei, această critică a fost respinsă.
Pe fondul cauzei s-a constatat că atât din modul de redactare al apelului cât şi din apărările făcute la fond, pârâta recunoaşte că datorează procentul de 10% din c/v facturilor emise de subcontractor, respectiv facturile fiscale nr. PO 00653 şi PO 00654 din 17 septembrie 2008, dar contestă cuantumul acestora de 31.644,15 lei, recunoscându-se suma de 28.767,41 lei.
Observând facturile fiscale nr. PO 00653 şi PO 00654 din 17 septembrie 2008 s-a constatat că 10% din valoarea cumulată a acestora este de 28.767,41 lei şi nicidecum de 31.644,15 lei cum greşit s-a dispus la fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.T.M. SRL invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.
În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susţinut, în esenţă că intimata-reclamantă a emis în data de 4 martie 2008 facturile ce fac obiectul pretenţiilor sale iniţiale, respectiv BR - 0063 şi BR â€" 0064 din 4 martie 2009 cu scadenţa în 20 de zile; la data la care au fost comunicate aceste facturi sumele pretinse de către reclamantă ca fiind la rândul ei datorate către subcontractorul său erau deja achitate acestuia, prin expromisiune, de către recurentă; în privinţa procentului de 10% pretins prin cererea modificatoare, intimata-reclamantă nu a emis factură; recurenta a contestat în nenumărate rânduri, şi în continuare refuză a recunoaşte validitatea facturilor prezentate la plată de către intimată în temeiul contractelor invocate de aceasta în cererea sa, considerând că acestea au fost întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute în materie fiscală şi în lipsa unor documente concrete, justificative, cerute atât de legiSIaţia fiscală cât şi de însuşi contractul dintre părţi; recurenta a solicitat societăţii B., în mod repetat, atât în corespondenţa comercială cu reprezentanţii acesteia cât şi prin notificări - somaţie, comunicate prin intermediul executorilor judecătoreşti să prezinte recurentei toate dovezile ce atestă în mod concret realitatea şi legalitatea costurilor pretinse, însă aceasta a refuzat în mod constant să dea curs solicitării; instanţa de apel în mod greşit a înlăturat apărările recurentei cu privire la tardivitatea depunerii cererii precizatoare/modificatoare şi a nesocotit dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ.; cererea precizatoare prin care se pretinde că s-au restrâns pretenţiile trebuie calificată ca o cerere modificatoare; că nu se poate vorbi de o restrângere a pretenţiilor, ci de o pretenţie nouă, distinctă, care a fost tardiv formulată în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ.; ambele instanţe au nesocotit înscrisul depus de recurentă la ultimul termen de judecată în fond din care rezultă, sub semnătura reprezentantului legal al intimatei-reclamante, că la nivelul lunii decembrie 2008 figura în contabilitatea intimatei cu sold 0 (zero).
Intimata B.R. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat întrucât instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 132 C. proc. civ., art. 292 alin. (1) C. proc. civ. şi prevederile contractuale, reţinând în raport de starea de fapt stabilită că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti contravaloarea contraprestaţiei contractuale conform art. 2 din Memorandumul de înţelegere încheiat între părţi.
Dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., referitoare la modificarea acţiunii nu au caracter imperativ aşa că obiecţiunile în legătură cu neregularitatea ei nu pot fi ridicate în apel, recurs, dacă înaintea instanţei de fond nu s-a făcut nici o rezervă.
Ca atare în mod corect instanţa de apel a reţinut că atâta timp cât la fond pârâta nu a invocat tardivitatea depunerii cererii precizatoare, conform art. 132 C. proc. civ. şi a formulat apărări ce vizau fondul dreptului, critica formulată pentru prima dată în apel este nefondată şi a fost corect respinsă, cu respectarea şi a prevederilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ.
Restul criticilor formulate privesc doar reţinerea greşită a situaţiei de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor.
Aceste critici se circumscriu aspectelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situaţie în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Chiar şi referirile la forţa probantă ce trebuie acordată unor probe se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.
Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.T.M. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 136 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 118/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 187/2011. Comercial → |
|---|
