ICCJ. Decizia nr. 223/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 223/2011
Dosar nr. 27255/3/2006
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 644/C/2006, reclamanta SC F.L. SRL Tulcea a chemat în judecată pârâta S.F.T.S.F.T. C.F.R. SA Bucureşti solicitând să se constate nulitatea de drept a contractului de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că urmare intrării în faliment a debitoarei SC F.M. SA Tulcea aceasta a vândut către SC F.I.T. SRL Bucureşti prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3637 din 26 octombrie 2001, toate terenurile proprietatea acesteia, iar ulterior prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1390 din 17 aprilie 2002, SC F.I.T. SRL a vândut către reclamantă toate terenurile în suprafaţă de 22.332 mp cu număr cadastral al parcelei 2858.
S-a mai arătat de către reclamantă că a fost nevoită să încheie contractul de închiriere nr. 180 din 9 iunie 2004 privind dispozitivul de linii căi ferate şi macaze al căror proprietar se pretinde pârâta, dar în realitate acestea sunt proprietatea exclusivă a reclamantei, astfel că este lovit de nulitate absolută, lipsindu-i consimţământul, obiectul şi cauza.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Tulcea având în vedere clauza prevăzută la art. 13.2 a contractului de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004, potrivit cu care părţile au convenit la soluţionarea litigiilor rezultate din executarea contractului ori în legătură cu acesta să fie soluţionate de către instanţa de la sediul societăţii feroviare de turism S.F.R. C.F.R. SA. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 1560 din 8 iunie 2006 Tribunalul Tulcea a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 14069 din 18 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că între S.F.T. C.F.R. SA - în calitate de proprietar - şi SC F.L. SRL Tulcea - în calitate de locatar - se încheie contractul de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004 având ca obiect închirierea dispozitivului de linii de căi ferate şi macaze linie curentă Terminal Tulcea - Tulcea Vest; Diagonala FN 7 - FN 8; 4 aparate de cale şi teren în suprafaţă de 5457,16 mp, conform Anexei A la contract, pe o perioadă de 44 luni - 1 iunie 2004 - 1 martie 2008, având drept scop asigurarea accesului de la SC F.L. SRL la dana Port Industrial Tulcea (ulterior fiind în vigoare contractul de închiriere dispozitiv linii nr. 754/2002 prelungit prin acte adiţionale până la data de 1 mai 2004).
La data de 28 mai 2004, reclamanta SC F.L. SRL Tulcea formulează obiecţiuni la contractul de închiriere, precizând că nu constituie obiectul contractului linia tragere FN 23, solicitând să se constate nulitatea absolută a acestui contract.
Reclamanta nu a arătat mijloacele viclene pe care pârâta le-a utilizat în scopul inducerii în eroare, nici intenţia acesteia manifestată în acest scop, contractul de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004 fiind o prelungire a contractului de închiriere dispozitiv linii nr. 754/2002 încheiat cu S.A.A.F. SA.
Cu privire la obiectul contractului, în raport de dispoziţiile art. 948 C. civ., din actele dosarului rezultă că S.F.T. C.F.R. SA este proprietarul Liniei curente Terminal Tulcea Vest, Diagonala FN 7 - FN 8 şi a 4 aparate de cale, ce au fost închiriate reclamantei potrivit contractului de închiriere nr. 183 din 9 iunie 2004, iar reclamanta deţine în proprietate terenul de care se face menţiune în contractul de închiriere, în suprafaţă de 5457,16 mp, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1390 din 17 aprilie 2002.
Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.
Susţinerile reclamantei referitoare la eroarea cu privire la calitatea de proprietar a S.F.T. C.F.R. SA şi vicierea consimţământului la încheierea contractului prin dol şi pentru cauza falsă nu se justifică, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 530 din 23 februarie 2007 Judecătoria Tulcea a respins în mod irevocabil cererea de chemare în judecată formulată de SC F.L. SRL şi calificată ca fiind o acţiune în constatare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5457,16 din suprafaţa de 22.332 mp cu număr cadastral al parcelei 2858 intabulat în C.F. nr. 6776/N Biroul de Carte Funciară Judecătoria Tulcea - Tulcea, judeţul Tulcea şi asupra liniei ferate situată pe acest teren în lungime de 1878 metri liniari între km 142+330 şi km 144 + 267. Actul de proprietate cu privire la suprafaţa de 5457,16 mp îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1390 din 17 aprilie 2002.
Pe de altă parte, se reţine că S.F.T. C.F.R. SA este înfiinţată în baza HG nr. 1227/2003, prin preluarea unei părţi din patrimoniul S.A.A.F. SA S.F.T. C.F.R. a preluat în proprietate infrastructura şi contractul de închiriere nr. 745/2002 încheiat cu reclamanta de către S.A.A.F. SA (autoarea pârâtei), fapt confirmat şi de raportul de expertiză efectuat.
Răspunzând criticilor formulate de către apelanta reclamantă SC F.L. SRL Tulcea, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 195 din 23 martie 2010, a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut în legătură cu încălcarea normelor referitoare la competenţa materială că, contractul de închiriere care face obiectul analizei din punct de vedere al respectării condiţiilor legale la încheierea acestuia are o natură comercială, este încheiat între două societăţi comerciale, iar obiectul închirierii îl constituie punerea la dispoziţia apelantei a unor bunuri despre care chiar aceasta arată că servesc procesului de producţie.
Cauza îşi păstrează natura comercială indiferent de motivele pentru care contractul de închiriere este supus analizei instanţei de judecată, neavând nici o importanţă dacă se solicită rezilierea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale sau nulitatea actului juridic pentru nerespectarea unor dispoziţii legale imperative.
Împrejurarea că în dreptul substanţial comercial se aplică legea comercială, iar în lipsa unei reglementări speciale, se aplică Codul civil nu influenţează natura comercială a cauzei care se raportează la alte criterii şi în principal la natura actului juridic încheiat de părţi.
Cauzele de validitate a convenţiilor comerciale şi sancţiunea nerespectării lor nu sunt reglementate separat în Codul comercial, iar sancţiunile care pot fi aplicate sunt comune materiilor civilă şi comercială. Faptul că există acţiuni şi cereri specifice materiei comerciale nu poate conduce la concluzia că numai aceste cauze au o natură comercială, distincţia între natura diferitelor tipuri de cauze având la bază, în principal, natura actului juridic încheiat de părţi.
Referitor la motivele de apel care privesc fondul cauzei, s-a apreciat că în urma intrării în faliment a SC F.M. SA Tulcea, bunurile acesteia au fost vândute în bloc către SC F.I.T. SRL, în imobilul teren fiind inclusă şi suprafaţa de 22.332 mp cu număr cadastral 2858, intabulat în cartea funciară nr. 676/N a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Tulcea.
De asemenea, în proprietatea SC F.I.T. SRL au intrat şi bunurile reprezentând cale ferată şi cale ferată industrială 1435 mm, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1721 din 26 octombrie 2001.
Reclamanta din prezenta cauză a dobândit proprietatea terenurilor debitoarei SC F.M. SA Tulcea prin cumpărare de la SC F.I.T. SRL.
În ceea ce priveşte proprietatea bunurilor mobile evidenţiate în anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1721/2001, din actele dosarului rezultă că reclamanta a dobândit şi proprietatea asupra bunurilor preluate de la F.M. Tulcea, prin majorarea capitalului social al acesteia cu aport în natură de către SC F.I.T. SRL.
Susţinerile apelantei în sensul că pârâta intimată nu a dovedit calitatea de proprietar al bunurilor închiriate sunt contrazise de actele dosarului din care rezultă modul în care S.F.T. C.F.R. SA a preluat în proprietate infrastructura închiriată către SC F.L. SRL, pârâta fiind înfiinţată în baza HG nr. 1227/2003, prin preluarea unei părţi din patrimoniul S.A.F.
De altfel, apelanta susţine că a preluat în bloc infrastructura care i-a fost vândută anterior încheierii contractului de închiriere, dar nu a prezentat nici o explicaţie a faptului că nu a procedat la o identificare fizică a bunurilor pe care pretinde că le are în proprietate, astfel încât s-a considerat că îşi invocă propria culpă în ceea ce priveşte închirierea bunurilor.
În ceea ce priveşte calitatea apelantei de proprietar asupra terenului pe care este amplasată linia de cale ferată, aceasta este necontestată, dar din considerentele sentinţei civile nr. 530 din 23 februarie 2007 pronunţată de Judecătoria Tulcea rezultă că apelanta nu deţine înscrisuri prin care să dovedească faptul că are calitatea de proprietar şi asupra liniei ferate.
Faţă de împrejurarea că dolul presupune întrebuinţarea unor mijloace viclene, determinante la încheierea contractului, curtea apreciază că în cauză nu s-a dovedit folosirea unor astfel de mijloace de către pârâta-intimată, încheierea contractului de închiriere nr. 183/2004 fiind expresia consimţământului liber exprimat al ambelor părţi contractante.
De asemenea, susţinerile apelantei referitoare la scopul închirierii, acela de a pune la dispoziţie reclamantei un teren şi o linie ferată curentă nu reflectă o cauză falsă sau nelicită care nu poate avea nici un efect, nefiind răsturnată prezumţia de valabilitate şi de existenţă a cauzei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen şi legal timbrat reclamanta, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că în mod eronat s-a concluzionat că scopul obţinerii de profit patrimonial prin încasarea unei chirii de la SC F.L. SRL pentru un bun imobil pe care nu-l are în proprietate nu reprezintă o cauză nelicită.
Consideră că s-a apreciat eronat obiectul contractului de închiriere, pronunţând o hotărâre în raport de nişte bunuri mobile prin natura lor care nu au făcut obiectul unei închirieri separate şi singulare, nici în actul iniţial nici prin încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere nr. 183/2004: cale ferată şi macaze, neluând în consideraţie dispoziţiile art. 1057-1058 C. civ.
Se mai susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra faptului că obiectul contractului de închiriere este lipsit de bun determinat, bunul imobil închiriat nefiind individualizat şi localizat în contractul de închiriere a cărei nulitate s-a solicitat, cu referire la toate înscrisurile depuse pe parcursul soluţionării cauzei.
S-a ignorat viciul de consimţământ care constituie motivul determinat constând în inexistenţa exprimării acordului de a semna în calitate de proprietar.
Recursul este nefondat.
Criticile formulate vizează faptul că instanţa nu a reţinut vicierea elementelor constitutive ale contractului încheiat respectiv obiectul şi cauza.
Aceste aspecte nu pot fi reţinute întrucât, încă de la judecarea fondului acestui dosar, S.F.T. C.F.R. SA a depus toate documentele care arăta istoricul şi modul în care a fost preluat în proprietate infrastructura care a fost închiriată către SC F.L. SRL Tulcea.
Aşa cum s-a arătat şi s-a făcut dovada prin fişele mijloacelor fixe preluate (înscrisuri depuse la dosar), infrastructura închiriată are o structură complexă, nefiind doar o linie de cale ferată. În esenţa sa aceasta conţine o serie de lucrări de artă, poduri, podeţe şi pasaje precum şi o serie de aparate de cale ferată ce se afla în evidenţele CFR încă din anul 1979, bunuri ce nu se regăsesc în niciunul din actele depuse de recurenta-reclamantă SC F.L. SRL Tulcea.
Este lipsită de consistenţă şi apreciată ca atare şi afirmaţia recurentei-reclamante SC F.L. SRL Tulcea, potrivit acestora a preluat infrastructura în în bloc pentru a le putea identifica pe teren, deoarece SC F.M. SA prin lichidator nu putea să vândă ce nu avea sau mai mult decât avea în anul 2001, iar SC F.R. SRL, respectiv SC F.L. SRL Tulcea nu puteau să obţină bunuri ce se aflau şi se află în patrimoniul CFR.
Astfel, SC F.M. SA, SC F.I.T. SRL şi în final SC F.L. SRL Tulcea nu a avut şi nu au în proprietate activele revendicate, posesia şi folosinţa acestora a fost şi este cedată în temeiul contractelor de închiriere încheiate în mod succesiv cu S.A.A.F. SA sub numărul 754/2002, respectiv cu S.F.T.S.F.T. C.F.R. SA cu numărul 183 din 9 iunie 2004.
Calitatea de chiriaş al recurentei-reclamante SC F.L. SRL Tulcea privind activele închiriate, subzistă încă din anul 2002 conform contractului de închiriere nr. 754/2002 încheiat cu S.A.A.F. SA şi preluat de către S.F.T.S.F.T. C.F.R. SA odată cu înfiinţarea societăţii.
Fără a avea obiecţiuni ori pretenţii asupra bunurilor închiriate, recurenta-reclamantă SC F.L. SRL Tulcea, negociază şi încheie odată cu înfiinţarea S.F.T. C.F.R.SA contractul de închiriere a infrastructurii feroviare nr. 183 din 9 iunie 2004, a cărui anulare este cerută, încheierea contractului s-a făcut în deplin acord, fiind expresia liber exprimată a ambelor părţi contractante.
Totodată, întrucât infrastructura feroviară nu mai putea fi exploatată din punct de vedere a normelor ce reglementează siguranţa circulaţiei, tot de comun acord, părţile au convenit prin acelaşi contract de închiriere a infrastructurii feroviare nr. 183 din 9 iunie 2004 ca efectuarea reparaţiilor înlocuirea elementelor componente ale infrastructurii să fie înlocuite iar lucrările de reabilitare să fie supravizate de către reprezentanţii pârâtei.
Nici o probă nu reflectă starea de eroare la care face referire recurenta-reclamantă.
Cum dolul presupune întrebuinţarea unor mijloace viclene, determinante la încheierea contractului, justificat s-a apreciat că în cauză nu s-a dovedit folosirea unor astfel de mijloace de intimata-pârâtă, încheierea contractului de închiriere nr. 183/2004 fiind expresia consimţământului liber exprimat al ambelor părţi contractante.
Importanţă în soluţia adoptată a reprezentat-o sentinţa nr. 530 din 23 februarie 2007 prin care s-a stabilit irevocabil că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de proprietar asupra liniei ferate.
În considerarea celor arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.L. SRL Tulcea împotriva deciziei comerciale nr. 195 din 23 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 196/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 231/2011. Comercial → |
|---|
