ICCJ. Decizia nr. 1346/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1346/2011
Dosar nr. 10234/1/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :
Prin Decizia nr. 2954 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-au admis recursurile declarate de reclamanta SC O.F. SRL DRĂGĂŞANI şi de pârâtul R.I. împotriva deciziei nr. 5 AC din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal, s-a modificat în parte Decizia atacată în sensul că s-a desfiinţat în parte sentinţa nr. 1273 din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Vâlcea şi s-a trimis cauza pentru rejudecare faţă de pârâtul O.C., fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva acestei decizii a formulat revizuire O.C. solicitând admiterea cererii de revizuire respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate şi menţinerea în totalitate a deciziei recurate.
Revizuientul apreciază că în speţă sunt incidente motivele de revizuire reglementate de art. 322 pct. 2, 5 C. proc. civ. invocând următoarele critici, în ordinea temeiurilor de drept indicate: art. 322 pct. 2 C. proc. civ.: instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut prin motivele de recurs iar pe de altă parte a omis să se pronunţe asupra tuturor apărărilor pe care actualul revizuent le-a invocat prin concluziile scrise. În acest sens, arată revizuientul, că deşi recurenta – reclamantă SC O.F. SRL a solicitat expres ca instanţa de recurs să constate că nu s-au administrat probe pe aspectul ratificării mandatului, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra fondului chestiunii reţinând în mod contradictoriu pe de o parte că mandatul a fost conferit prin procura judiciară nr. 1572/2006, situaţie în care se pune problema unui mandat expres reglementat de art. 1533 alin. (2) şi art. 1535 C. civ., iar pe de altă parte că în speţă ar opera instituţia ratificării consacrată de prevederile art. 1546 C. civ., cele două tipuri de mandat excluzându-se dat fiind faptul că au domenii de aplicare total diferite.
Mai arată revizuientul că instanţa de recurs a distorsionat sensul apărării făcute de revizuient cu privire la recunoaşterea actelor încheiate de recurent.
Revizuientul subsumează aceluiaşi temei de drept şi critica privind omisiunea instanţei de recurs de a realiza o analiză efectivă a apărărilor şi excepţiilor invocate de această parte în apărare, ceea ce în opinia sa ar echivala cu o nepronunţare asupra unor chestiuni de fapt şi de drept incidente în speţă.
Arată revizuientul în continuarea acestei critici că nemotivarea, sub acest aspect, a deciziei pronunţate în recurs ar fi de natură să îi încalce dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO.
Criticile pe care revizuientul şi le subsumează şi le subsumează art. 322 pct. 5 C. proc. civ. vizează, pe de o parte, faptul că instanţa de recurs este în eroare întrucât face confuzie între mandatul de drept substanţial pentru încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu mandatul de drept procesual pentru primirea actelor de procedură în cadrul procedurii concilierii prealabile, iar pe de alta că soluţia pronunţată în recurs încalcă principiul disponibilităţii faţă de faptul că răspunde unei critici neinvocate, respectiv cea a aplicabilităţii art. 1534 C. civ.
Înalta Curte examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că cererea de revizuire este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.
Referitor la criticile subsumate de revizuient dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. acestea nu pot fi primite întrucât din examinarea coroborată a motivelor de recurs şi a considerentelor deciziei atacate rezultă cu evidenţă că instanţa de recurs s-a pronunţat numai în limitele controlului de legalitate impuse de recurenţi prin criticile antamate.
Prin modul în care sunt formulate motivele de revizuire subsumate dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. tind să repună în discuţie analiza pe fond a motivelor de recurs şi apărările pe care această parte le-a formulat prin concluziile scrise din recurs fapt interzis de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. care prevăd expres şi limitativ motivele pentru care poate fi promovată o revizuire.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor ori dacă s-a desfiinţat sau dacă s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Lecturând criticile subsumate acestui text de lege Înalta Curte constată că acestea sunt improprii temeiul de drept invocat, neputând fi astfel analizate în forma şi conţinutul propuse de revizuient.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de revizuientul O.C. de revizuire a deciziei nr. 2954 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 136/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1345/2011. Comercial → |
|---|
