ICCJ. Decizia nr. 151/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 151/2011
Dosar nr.19488/63/2008
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 16 decembrie 2008, reclamanta RA T.F. Craiova a chemat în judecată pe pârâtele SC D.G.S. SA BUCUREŞTI şi SC D.G.S. SA CRAIOVA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să le oblige pe acestea la plata sumei de 493.606,34 lei, cu titlu de despăgubiri, sumă ce va fi actualizată la zi plus dobânda legală de la data producerii pagubei.
Pârâta SC D.G.S. SA Bucureşti a depus la 11 martie 2009 note scrise prin care a arătat că societatea a fost divizată în două societăţi comerciale, respectiv SC D.G.S. SA BUCUREŞTI şi SC D.G.S.R. SRL BUCUREŞTI, împrejurare faţă de care reclamanta a înţeles să-şi precizeze acţiunea, în sensul că înţelege să se judece cu ambele societăţi rezultate din divizare, urmând ca plata să o suporte acestea în mod solidar.
Prin sentinţa nr. 616 din 20 mai 2009, Tribunalul Dolj, secţia comercială, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâtele SC D.G.S. şi SC D.G.S.R. SRL la plata în solidar către reclamantă a sumei de 493.606,34 lei sumă ce se va actualiza începând cu data de 26 ianuarie 2006 până la data plăţii efective şi a dobânzii legale aferente calculată asupra debitului de 493.606,34 lei, începând cu 26 ianuarie 2006 până la data achitării integrale a debitului.
Pârâtele au fost obligate şi la 25.125,58 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite cerinţele antrenării răspunderii civile delictuale, aşa cum sunt reglementate de art. 998-999 C. civ., în condiţiile în care pârâta SC D.G.S. SA s-a făcut vinovată de neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere şi reparaţie a conductelor de gaze.
Din rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a rezultat că producerea exploziei a fost cauzată de acumularea de gaz metan provenind de la magistrala de gaze de mare presiune, datorită fisurării acesteia şi migrării gazului prin sol, canalizarea de telefonie şi cea termală. Referitor la prejudiciu, prima instanţă a constatat că acesta este dovedit cu actele depuse, constând în refacerea clădirii avariate, ale instalaţiilor, cheltuielilor cu acordarea unor despăgubiri familiei decedatului.
In ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, s-a constatat că acesta există, în condiţiile în care prejudiciul este consecinţa directă a faptei pârâtei de a asigura întreţinerea corespunzătoare a conductelor de gaz.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA (fostă SC D.G.S. SA BUCUREŞTI), iar prin Decizia nr. 55 din 24 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA SA CRAIOVA, reţinând în esenţă că, în conformitate cu prevederile art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-1 repara", în timp ce la art. 999 C. civ., se precizează că „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţă sau imprudenţa sa".
S-a mai reţinut că în speţă, există certitudinea că în urma evenimentului din data de 26 ianuarie 2006, s-a produs un prejudiciu la Punctul Termic Lăpuş, constând atât în pagube materiale dar şi umane, culminând cu pierderea unei vieţi omeneşti şi că s-au efectuat cercetări de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, dar şi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, finalizate printr-un proces-verbal de cercetare din 24 iunie 2006 şi rezoluţia nr. 652/P din 26 octombrie 2006, care au stabilit că responsabilă pentru producerea evenimentului este SC D.G.S. SA BUCUREŞTI.
A mai reţinut instanţa că potrivit art. 25 lit. j) din Legea 351/2004, operatorul SNT avea obligaţia de a asigura nivelul de odorizare a gazelor naturale corespunzător reglementărilor în vigoare, iar în speţă, expertul V.M. a constatat că „odorizarea nu s-a făcut corect până la momentul exploziei (26 ianuarie 2006), fie datorită lipsei acestuia sau fără calitate de odorizare, fie datorită sistemului de odorizare (dozator)". Prin urmare, apelanta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, astfel că mirosul specific de gaze odorizate nu s-a simţit nici în apartamentul din blocul 06, unde explozia a avut loc (conform concluziilor aceluiaşi expert).
S-a mai reţinut că deşi expertul a constatat şi încălcarea prevederilor art. 23.3 din Normativul de proiectare şi executare a reţelelor de T.F., propagarea gazelor prin canalizarea telefonică neetanşă şi neexistenţa etanşării peretelui subteran al clădirii termice, reprezintă factori favorizanţi şi nicidecum generatori ai evenimentului, cum justificat a argumentat prima instanţă.
Concluzia instanţei de control judiciar a fost în sensul că apelanta nu s-a comportat cu diligentă, având obligaţia să prevadă că o conductă a cărei durată normală de funcţionare a fost depăşită, poate să cedeze în condiţiile unui trafic intens şi structurii solului, chiar şi la cordoanele de sudură, mai ales că nu avuseseră loc lucrări de întreţinere la această conductă.
În ceea ce priveşte obligaţia solidară a SC D.G.S.R. SRL, s-a confirmat soluţia tribunalului că, atâta timp cât din proiectul de divizare nu rezultă cu certitudine repartizarea pasivului reprezentat de debitul solicitat în cauză către societatea nou constituită, incidente în speţă sunt dispoziţiile art. 2411 din Legea nr. 31/1990R, în sensul că societăţile din proiectul de divizare vor răspunde solidar pentru elementul de pasiv.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs pârâta SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA SA CRAIOVA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive de instanţă.
Prin notele de şedinţă înregistrate la data de 13 octombrie 2010, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciind ca fiind întemeiată excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale în soluţionarea cauzei, având în vedere că prezentul litigiu derivă dintr-un proces penal.
In argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel invocate, respectiv asupra criticii ce vizează obligarea societăţii la plata despăgubirilor actualizate de la data producerii evenimentului 26 ianuarie 2006, data exploziei, precum şi a dobânzii legale aferentă calculată de la aceeaşi dată, până la plata integrală a debitului. Prin prisma aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenta a susţinut că instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra criticii referitoare la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, cuantumul de 25.125,58 lei fiind exagerat, având în vedere gradul redus de complexitate a cauzei.
In ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că deşi a depus extras din HG nr. 334/2000 şi din Legea Gazelor nr. 351/2004, prin care se precizează că operatorul SNT, respectiv T.G. SA are obligaţia de a odoriza gazele naturale, instanţa a reţinut în mod greşit culpa recurentei cu privire la acest aspect.
In continuare, recurenta a susţinut că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că evenimentul s-a produs din culpa intimatei RA T.F. CRAIOVA, iar instanţa nu a ţinut cont de concluziile rezultate din expertiza tehnică efectuată şi nu a motivat înlăturarea acestor concluzii.
Recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, are în vedere excesul de putere săvârşit de instanţă atunci când pronunţă o hotărâre cu încălcarea normelor de competenţă.
Prin prisma motivului invocat, recurenta a criticat Decizia atacată, susţinând că prezentul litigiu derivă dintr-un proces penal, iar competenţa de soluţionare ar reveni instanţei civile, având în vedere şi Rezoluţia din 26 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, prin care s-a stabilit că părţile civile se pot adresa cu acţiune civilă în faţa instanţelor de judecată.
In speţă, se constată că prin sentinţa nr. 20 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, învestită cu judecarea conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Craiova şi Tribunalul Dolj, secţia comercială, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia comercială, hotărârea sus menţionată dobândind caracter irevocabil prin nerecurare.
Aşa fiind, critica formulată în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu mai poate face obiectul analizei în calea de atac extraordinară a recursului, instanţa fiind ţinută de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., este de observat că potrivit art. 261 alin. (5) C. proc. civ., instanţa avea obligaţia să arate în considerentele hotărârii, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Având în vedere că recurenta a pus în discuţie în cadrul acestui motiv, nepronunţarea instanţei asupra criticii referitoare la obligarea la plata despăgubirilor de la data producerii evenimentului, precum şi a dobânzii legale de la aceeaşi dată şi a cuantumului cheltuielilor de judecată, înalta Curte va reţine spre examinare acest motiv, care vizează nelegalitatea deciziei instanţei de apel, întrucât nepronunţarea pe aceste critici, lipseşte Decizia de fundament legal.
Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că prin cererea înregistrată la data de 27 august 2009, recurenta a depus completare a motivelor de apel, prin care a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectele sus menţionate.
Din perspectiva dispoziţiilor legale citate anterior, se observă că instanţa de control judiciar nu numai că nu a examinat toate motivele de apel formulate, dar a omis şi a le enunţa, cu toate că prin încheierea de şedinţă din 2 septembrie 2009, se reţine că s-a depus această completare a motivelor de apel prin care s-au formulat criticile enunţate anterior. Aşa fiind, se constată că această critică în legătură cu nepronunţarea instanţei asupra tuturor motivelor de apel este întemeiată.
Referitor la celelalte susţineri formulate, deşi recurenta a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de reţinut că acestea nu se impun a fi analizate, întrucât vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei pronunţate în apel. Chestiunile privind aprecierea probelor, însuşirea concluziilor expertizei şi aspectele legate de culpa recurentei în producerea evenimentului, nu pot fi examinate în această fază procesuală, întrucât recursul nu are caracter devolutiv şi prin urmare, instanţa de recurs nu are abilitarea de a examina împrejurările de fapt, acesta fiind atributul instanţelor inferioare, care potrivit legii pot face analiza fondului pricinii.
In consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, Decizia recurată va fi casată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, numai cu privire la capătul de cerere privind reactualizarea debitului şi plata dobânzii legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC G.D.F.S.E. ROMÂNIA SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 55 din 24 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, numai cu privire la capătul de cerere privind reactualizarea debitului şi plata dobânzii legale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1476/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 152/2011. Comercial → |
|---|
