ICCJ. Decizia nr. 152/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 152/2011
Dosar nr. 378/62/2009
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 1653 din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Braşov s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E. SRL împotriva pârâtei SC V. SRL şi în consecinţă, pârâta a fost obligată să-i livreze reclamantei materiale de construcţie potrivit contractului de asociere în participaţie nr. 157 din 11 iulie 2008, fiind de asemenea obligată la plata sumei de 8,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat la 15 iulie 2008 un contract de asociere în participaţiune pe o durată de 2 ani, iar în derularea acestuia pârâta nu şi-a executat obligaţia asumată prin art. 12 lit. c), de livrare către reclamantă a materialelor necesare construirii caselor de către aceasta din urmă.
Împotriva sentinţei ambele părţi au declarat apel, soluţionate în baza deciziei nr. 30/Ap din 1 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a anulat ca insuficient timbrat apelul pârâtei SC Val SRL, iar apelul declarat de reclamanta SC E. SRL a fost admis, cu consecinţa admiterii în întregime a acţiunii şi obligării pârâtei la plata echivalentului în lei de la data executării, a sumei de 300.000 Euro, cu titlu de daune interese, şi la suma de 24.258 lei cheltuieli de judecată în ambele instanţe; au fost menţinute dispoziţiile sentinţei privind obligarea pârâtei la livrarea materialelor de construcţie.
În considerentele deciziei, curtea de apel a reţinut următoarele:
Contractul de asociere în participaţiune stipulează printre obligaţiile pârâtei şi pe aceea de a livra reclamantei materialele de construcţie, la termenele stabilite de comun acord, dar nu mai puţin de 3 zile, termene care, în fapt nu au fost deloc stabilite de părţi.
Cu toate acestea, curtea a reţinut că îndeplinirea acestei obligaţii contractuale de către pârâtă trebuie raportată la termenele de finalizare a fiecărei construcţii în parte, şi că pârâta nu a dovedit executarea acestei obligaţii, astfel că, potrivit art. 1084-1086 C. civ., coroborat cu art. 22 din contractul părţilor, pârâta datorează daune interese pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale.
Câştigul pe care reclamanta l-ar fi putut realiza este profitul pe care l-ar fi obţinut din vânzarea caselor, instanţa de apel însuşindu-şi calculul reclamantei, care nu a fost contestat de pârâtă prin prezentarea unui contracalcul.
S-a respins apărarea pârâtei potrivit căreia acţiunea este prematură pe motiv că nu a expirat durata contractului, reţinându-se că despăgubirile datorate pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale de către o parte pot fi cerute anterior expirării contractului.
De asemenea, posibilitatea de a solicita încetarea contractului este la latitudinea părţii, care poate alege executarea contractului, cu daune interese, rezilierea sau încetarea acestuia.
Pârâta a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.
Totodată, apelul pârâtei a fost anulat ca insuficient timbrat, prin aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând casarea acesteia, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
1. Decizia Curţii de Apel Braşov nu cuprinde motivele pe care se sprijină iar unele elemente sunt străine de natura pricinii.
Se arată că pârâta nu este finanţatorul investiţiei ci, are doar calitatea de asociat la participaţiune, linia de credit de la BCR a avut drept scop desfăşurarea activităţii proprii şi nu investiţia imobiliară, raportul de evaluare BCR pe care s-a fundamentat acordarea daunelor interese are caracter extrajudiciar, considerentele nu reflectă dispozitivul, între acestea existând o contrarietate flagrantă.
2. Prin modul de interpretare a contractului de asociere în participaţiune, instanţa a schimbat natura şi înţelesul acestuia, fiind înlăturat temeiul juridic care a stat la baza încheierii lui şi anume, dispoziţiile art. 251-256 C. com.
Astfel, se susţine că s-au omis din vedere dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. com. şi s-a reţinut doar în favoarea reclamantei nerealizarea unui beneficiu de 300.000 Euro, fără a se avea în vedere că pârâta a livrat pentru primele două construcţii materiale în valoare de 221.435,55 lei, din care a recuperat doar suma de 80.000 lei.
De asemenea, nu s-a avut în vedere împrejurarea că reclamanta a fost aceea care a generat nerespectarea clauzelor contractuale în ceea ce priveşte întabularea şi vinderea vilelor.
3. Decizia din apel s-a dat cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Sub acest aspect, recurenta arată că stabilirea despăgubirilor se face pe cale judecătorească sau evaluare judiciară, prin lege evaluare legală - sau prin convenţia părţilor - evaluare convenţională - or, în cauză era obligatoriu a se dispune o evaluare pe care judecătorească, deoarece părţile nu au convenit asupra întinderii sau cuantumului unor daune, prin contractul de asociere în participaţiune.
Este invocată şi greşita aplicare a art. 1085 C. civ., în sensul că, în lipsa dolului, ca motiv de neîndeplinire a obligaţiei contractuale, debitorul nu răspunde decât de daunele interese care au fost prevăzute sau care ar fi putut fi prevăzute în contract. Or, în speţă, greşit s-a concluzionat că vinovăţia îi aparţine pârâtei, când, de fapt, aceasta o poartă tocmai reclamanta, care nu şi-a executat obligaţiile asumate de a asigura vânzarea construcţiilor, întabularea acestora şi asigurarea utilităţilor, care să determine vânzarea la termenele stipulate prin contract.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 octombrie 2010 filele 51-55 intimata a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 157 din 11 iulie 2008, în temeiul dispoziţiilor art. 251-256 C. com., pe o durată de doi ani, începând cu data de 15 iulie 2008, având ca obiect asocierea în vederea realizării unui proiect imobiliar, prin edificarea de către reclamantă, în antrepriză, a mai multor construcţii în scopul vânzării şi obţinerii de profit.
Printre obligaţiile pârâtei s-a stipulat la art. 12 lit. a) din contract faptul că aceasta finanţează aprovizionarea cu materiale de construcţii, cu un credit special aprobat de către BCR Braşov, în valoare de 200.000 Euro, garantat cu terenul proprietatea reclamantei.
La art. 12 lit. c) s-a prevăzut obligaţia pârâtei de livrare a materialelor la termenele stabilite de comun acord, dar nu mai puţin de 3 zile.
Cu toate acestea, în fapt, nu rezultă că părţile au stabilit de comun acord termenele de scadenţă a livrărilor materialelor de construcţie de către pârâtă şi nici nu au determinat contractual daunele interese pe care debitorul obligaţiei de executat le are de achitat în cazul când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său.
Întrucât stabilirea despăgubirilor nu poate fi, în speţă, una legală ori convenţională, determinarea cuantumului acestora se face pe cale judecătorească, printr-o evaluare corespunzătoare, prin administrarea unor probe judiciare, care să determine, în primul rând, existenţa vinovăţiei, respectiv dacă există sau nu o neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale şi în ce constă aceasta, corelativ cu obligaţiile coasociatului.
În concret se impune cercetarea culpei în neexecutarea obligaţiilor contractuale în raport de termenele şi condiţiile stabilite de comun acord (termene de livrare, grafice de execuţie a lucrărilor, devize etc.), ca ulterior, determinarea cuantumului concret să reflecte o analiză tehnică, argumentată şi probată.
Potrivit art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri judecătoreşti intervine atunci când modificarea pentru motivele prevăzute de art. 304 punctele 6-9 C. proc. civ. nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
În speţă se impune adoptarea acestei soluţii, găsindu-se întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, Decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în parte contradictorii, cu privire la modalitatea de calcul a daunelor interese şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1084-1086 C. civ.
Întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, modificarea deciziei nu poate fi dispusă, fiind necesară administrarea de probe noi, incompatibile cu recursul, potrivit art. 305 C. proc. civ., conform art. 312 alin. (3) teza a doua C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta SC V. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 30/Ap din 1 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov care va fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC V. SRL BRAŞOV împotriva deciziei nr. 30/Ap din 1 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 151/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 160/2011. Comercial → |
|---|
