ICCJ. Decizia nr. 228/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 228/2011
Dosar nr. 45698/3/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6899 din 5 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâta SC S.F., având ca obiect anularea Hotărârii AGA SC S.F. SRL din data de 10 noiembrie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a arătat că, în şedinţa conducerii generale a asociaţilor SC S.F., din data de 29 septembrie 2008, s-a aprobat revocarea sa din funcţia de administrator unic şi a fost numit un nou administrator unic în persoana d-nei G.F.
Noul administrator a convocat o nouă adunare generală a asociaţilor societăţii pentru data de 10 noiembrie 2008, având ca ordine de zi prezentarea, dezbaterea şi aprobarea organigramei societăţii/posturilor salariaţilor societăţii şi a reorganizării/desfiinţării unor funcţii şi activităţi de conducere şi mandatarea expresă a administratorului unic al societăţii pentru punerea în aplicare a hotărârilor adunării generale luate la punctul 1.
Motivul anulării hotărârii AGA din 10 noiembrie 2008 indicat de către reclamant constă în aceea că, acesta, în calitate de asociat şi fost administrator unic al societăţii ce a fost revocat din funcţia de administrator unic prin hotărârea AGA din 29 septembrie 2008, nu recunoaşte noul administrator unic numit prin hotărârea AGA din 29 septembrie 2008, hotărâre pe care a atacat-o în justiţie, astfel încât reclamantul apreciază că d-na G.F. nu deţine statutar funcţia de administrator al SC S.F. SRL, motiv pentru care nici convocarea AGA din 10 noiembrie 2008 semnată de aceasta nu îndeplineşte exigenţele prevăzute de art. 12.4 din statutul societăţii, urmând a se dispune anularea acesteia.
Instanţa de fond a apreciat că motivul de anulare invocat de către reclamant, în sensul nevalabilităţii convocării adunării generale deoarece persoana care a convocat-o nu deţine statutar funcţia de administrator, este neîntemeiat întrucât toţi asociaţii societăţii au fost de acord cu desfăşurarea adunării generale, au participat la aceasta, au votat ordinea de zi, doar reclamantul votând împotriva adoptării hotărârii.
Instanţa de fond a arătat că hotărârea adunării generale este valabilă, în considerarea votului majoritar şi a calităţii neinfirmate de administrator la acea dată a persoanei care a convocat AGA, fiind recunoscută chiar de către reclamant care a votat-o ca preşedinte de şedinţă.
Pentru acest motiv, a considerat instanţa de fond, nu poate fi primit nici cel de-al doilea motiv de anulare, referitor la imposibilitatea executării hotărârii, întrucât nu este prevăzut de lege, iar administratorul societăţii exercită efectiv funcţia încredinţată.
Împotriva a sentinţei comerciale nr. 6899 din 5 mai 2009 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a declarat apel reclamantul C.M.
În motivarea apelului acesta a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 31/1990, deoarece reclamantul nu a fost de acord cu întrunirea AGA, contestând calitatea de administrator unic a d-nei G.F., astfel încât convocarea adunării generale a asociaţilor din 10 noiembrie 2008 nu a fost făcută de administratorul societăţii, ci de un asociat care deţinea 10% din părţile sociale; chiar şi în ipoteza în care s-ar admite că adunarea generală a fost întrunită în mod legal, a mai susţinut reclamantul, hotărârile acestei adunări nu pot fi aduse la îndeplinire întrucât ar fi încălcate prevederile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în sensul că d-na G.F. a votat pentru mandatarea ei expresă pentru punerea în aplicare a hotărârilor AGA consemnate în Procesul Verbal ceea ce declanşează un conflict de interese; în mod greşit instanţa de fond a reţinut că acesta ar fi recunoscut-o ca administrator pe d-na G.F. şi a votat-o ca preşedinte de şedinţă, atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a solicitat anularea parţială a hotărârii AGA din 29 septembrie 2008 sub aspectul numirii d-nei G.F. în funcţie de administrator, iar în pagina a doua a Procesului verbal încheiat în A.G.A din 10 noiembrie 2008 s-a consemnat că reclamantul contestă calitatea de administrator unic a d-nei G.F.; faptul că d-na G.F. a fost aleasă pentru a prezida adunarea generală din 10 noiembrie 2008, inclusiv de reclamant, nu reprezintă o recunoaştere a validităţii numirii acesteia în funcţia de administrator sau o recunoaştere a valabilităţii convocării, deoarece, conform art. 13.1 din Actul Constitutiv, adunarea generală va alege o persoană care va prezida şedinţa, astfel încât orice asociat şi nu numai administratorul poate fi preşedintele adunării; cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către instanţa de fond, pentru motivul că suma de 24.942,40 lei este nejustificat de mare, faţă de valoarea pricinii care nu este evaluabilă în bani, iar în cauză au fost acordate doar 5 termene de judecată, astfel încât instanţa de fond trebuia să reducă cuantumul cheltuielilor de judecată.
Pârâtă SC S.F. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, în considerarea următoarelor:
Intimata a arătat că instanţa investită cu soluţionarea în fond a cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor societăţii din 29 septembrie 2008, respectiv Tribunalul Timiş, s-a pronunţat în sensul respingerii acestei cereri ca neîntemeiată, astfel încât motivul de apel invocat de reclamant este neîntemeiat, nefiind constatat vreun motiv de suspendare a executării hotărârii AGA din 29 septembrie 2008 sau de nulitate a acesteia; referitor la motivul invocat de reclamant în sensul că, în Procesul verbal încheiat în A.G.A. din 10 noiembrie 2008, s-a consemnat că acesta nu recunoaşte calitatea de administrator unic a d-nei G.F., a arătat că această contestare s-a efectuat ca argument în susţinerea motivelor care l-au determinat pe reclamant să se împotrivească adoptării măsurii reorganizării, desfiinţării posturilor de director general şi manager resurse umane şi, nicidecum, pentru că acesta ar refuza tinerea A.G.A. din 10 noiembrie 2008, cu atât mai mult cu cât el însuşi a solicitat introducerea pe ordinea de zi a propunerii de modificare a actului constitutiv, în sensul că administratorul unic al societăţii să nu poată semna acte juridice care să angajeze patrimonial societatea, într-un cuantum mai mare de 5% din valoarea patrimoniului acesteia, fără a avea aprobarea AGA.
S-a mai arătat de către pârâtă că reclamantul a semnat Procesul verbal al AGA din 10 noiembrie 2008 fără obiecţiuni, astfel încât acesta nu mai poate contesta menţiunile din procesul verbal.
De asemenea, mandatarea d-nei G.F. pentru punerea în aplicare a hotărârii AGA nu contravine dispoziţiilor legale ale art. 192 alin. (2) din L.S.C. în acest sens putând fi mandatat oricare dintre asociaţi, nefiind vorba despre un act juridic încheiat cu societatea şi neexistând un conflict de interese între societate şi mandatarul care nu face altceva decât că pună în executare deciziile asociaţilor exprimate prin hotărârea adunării generale.
Referitor la reducerea cheltuielilor de judecată, a arătat că în raport de munca îndeplinită de avocat în cauză onorariul este pe deplin justificat, iar cauza are o importanţă deosebită pentru societate, având în vedere efectele perturbatoare pe care le-ar fi putut produce asupra activităţii acesteia, precum şi poziţia pe piaţă a societăţii.
Prin Decizia comercială nr. 59 din 1 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul reclamantului ca nefondat pentru următoarele considerente:
În speţă, instanţa de fond a reţinut în mod temeinic faptul că la şedinţa AGA din 10 noiembrie 2008 au fost prezenţi toţi asociaţii SC S.F. SRL, reprezentând 100% din capitalul social al societăţii, aceştia votând în unanimitate ordinea de zi a adunării generale, precum şi desemnarea d-nei G.F., administratorul unic al societăţii, ca preşedinte al şedinţei.
Reclamantul însuşi, prezent prin reprezentant, a propus includerea pe ordinea de zi a unei propuneri de modificare a actului constitutiv al societăţii, ordinea de zi fiind completată în acest sens, iar propunerea reclamantului fiind supusă votului adunării generale (fila 5 dosar T,B.).
Nu s-a consemnat în Procesul verbal al AGA din 10 noiembrie 2008 că reclamantul ar fi contestat validitatea modului de convocare a AGA, astfel încât condiţia prezenţei unanime a asociaţilor reprezentând întreg capitalul social, prevăzută de art. 121 din Legea nr. 31/1990, este îndeplinită în cauză.
Faptul că apelantul reclamant a contestat calitatea de administrator unic a d-nei G.F. nu poate fi reţinut ca motiv de invalidare a adunării generale a asociaţilor din 10 noiembrie 2008, deoarece această contestare nu a vizat lipsa de validitate a convocării adunării generale, caz în care contestarea ar fi trebuit efectuată înainte de aprobarea ordinii de zi a şedinţei şi de trecerea la valoarea propunerilor (inclusiv a propunerii efectuate de însuşi apelantul reclamant), ci a fost efectuată ca unul dintre argumentele pentru care apelantul reclamant a votat împotriva aprobării propunerii de reorganizare a activităţii, desfiinţării/reorganizării unor posturi de lucru, organizare a societăţii, astfel cum rezultă din Raportul asociatului unic ( fila 5, dosar T.B.).
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 rep. „Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel".
Aşa fiind, cum hotărârea AGA din 10 noiembrie 2008 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor legale, aceasta este opozabilă şi obligatorie pentru toţi asociaţii, inclusiv pentru cei care au votat împotrivă, chiar de la data adoptării acesteia.
Susţinerea reclamant în sensul că d-na G.F. ar fi trebuit să nu voteze mandatarea sa de a pune în aplicarea hotărârii AGA consemnata în Procesul Verbal, aceasta aflându-se într-un conflict de interese, nu este fondată, în speţă nefiind vorba despre încheierea de acte juridice între societate şi d-na G.F., în calitatea acesteia de administrator unic, ci doar de exercitarea de către administratorul unic al societăţii a dreptului şi obligaţiei de a administra afacerile societăţii şi de a aduce la îndeplinire hotărârea adunării generale a asociaţilor, ceea ce ţine de esenţa funcţiei de administrator, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 sau ale art. 79 din Legea nr. 31/1990, în cauză neexistând un conflict de interese între administratorul unic şi societate cu privire la hotărârea adoptată de AGA în şedinţa din 10 noiembrie 2008, nefiind făcută vreo dovadă în sensul că administratorul unic ar fi avut interese contrare celor ale societăţii în operaţiunea ce a fost supusă debitoarei şi aprobării AGA.
Faptul că apelantul reclamant a atacat în justiţie o altă hotărâre a AGA SC S.F. SRL, prin care d-na G.F. a fost numită administrator unic al societăţii, respectiv hotărârea AGA din 29 septembrie 208, nu impietează cu nimic asupra valabilităţii ţinerii AGA din 10 noiembrie 2008 (şi nici asupra cauzei pendinte), atâta timp cât executarea respectivei hotărâri AGA nu a fost suspendată de către instanţa de judecată, acţiunea reclamantului C.M. fiind respinsă de către instanţa de fond Tribunalul Timiş prin hotărârea pronunţată la 6 noiembrie 2009, ca neîntemeiată, iar hotărârea este executorie (fila 40).
Cât priveşte motivul de apel care vizează cheltuielile de judecată acordate în mod necenzurat de către instanţa de fond pârâtei intimate, constând în onorariu avocaţial, instanţa de apel la apreciat ca nefundat, motivat de faptul că, art. 274 alin. (1) C. proc. civ. prevede că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească toate cheltuielile de judecată. Aşadar, partea care a pierdut procesul suportă toate cheltuielile făcute de partea care a câştigat procesul, deoarece este în culpă procesuală, determinând, prin atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli.
Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instituie dreptul, iar nu obligaţia judecătorilor de a mări sau micşora onorariile avocaţilor, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat şi deoarece, în speţă, onorariul avocatului plătit de către intimata pârâtă a fost probat ca achitat, şi reprezintă cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil faţă de valoarea pricinii şi importanţa acesteia pentru activitatea şi reputaţia intimatei, cât şi faţă de munca îndeplinită de avocat, instanţa de fond nu era obligată să reducă cuantumul onorariului avocaţial.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 59 din 1 februarie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat apel reclamantul C.M., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului formulat şi, pe cale de consecinţă, modificarea în tot a deciziei atacate şi, pe fondul cauzei, admiterea cererii sale de chemare în judecată.
Reclamantul a susţinut că instanţa de apel prin hotărârea pronunţată a încălcat dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin respingerea cererii sale de suspendare a judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a cauzei obiect al dosarului nr. 38039/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Timiş, cu motivarea că instanţa respectivă a respins cererea ca nefondată, deşi a arătat că soluţia în prezentul litigiu depindea în mod hotărâtor de soluţia ce urma a fi pronunţată în dosarul menţionat având ca obiect anularea Hotărârii AGA din 29 septembrie 2008, iar reclamantul atacase hotărârea respectivă, litigiul aflându-se în faza procesuală a apelului.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei atacate, a precizat reclamantul, îl constituie pronunţarea acesteia cu încălcarea dispoziţiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990, prin reţinerea în considerentele hotărârii că reclamantul nu s-ar fi opus întrunirii acţionarilor, în condiţiile în care el a arătat şi dovedit că, în pagina a 2-a a procesului verbal al AGA, se menţionează că reclamantul contestă calitatea de administrator a doamnei F.G., cea care a făcut convocarea şi implicit contesta atât convocarea, cât şi desfăşurarea AGA.
In argumentarea susţinerii sale, a precizat că, literatura de specialitate este unanimă în a considera că "în cazul în care, un asociat, care este prezent la adunare, invocă lipsa de validitate a convocării acesteia, condiţia prezenţei unanime a asociaţilor nu este îndeplinită şi art. 121 nu este aplicabil.
Ultimul dintre motivele de critică formulate de C.M. împotriva Deciziei comerciale nr. 59 din 1 februarie 2010, vizează aprecierea instanţei de apel că nu ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 193 alin. (2) si art. 79 din Legea nr. 31/1990. în susţinerea critici, reclamantul a menţionat că, potrivit art. sus-menţionat, "un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la [...] actele juridice încheiate între el si societate.", iar doamna F. a votat pentru mandatarea sa expresă pentru punerea în aplicare a hotărârilor AGA consemnate în procesul verbal, ceea ce declanşează un evident conflict de interese.
De asemenea, a arătat că hotărârea AGA privind încheierea unui contract de mandat între doamna F.G. si pârâtă trebuia adoptată în condiţiile întrunirii unei duble majorităţi conform art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi cum doamna G.F. intra sub interdicţia prevăzută de art. 193 alin. (2), pentru adoptarea acestei hotărâri nu putea fi întrunită dubla majoritate, deoarece, chiar daca prin votul doamnei V. ar fi fost constituită majoritatea de capital social, majoritatea de asociaţi în mod evident nu a fost realizată întrucât dintre cei doi asociaţi care puteau vota, reclamantul însuşi şi doamna V., numai aceasta din urma a votat pentru mandatarea doamnei F.G.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins în considerarea următoarelor argumente:
1. Referitor la critica reclamantului asupra încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin respingerea cererii sale de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea irevocabilă a cauzei obiect al dosarului nr. 38039/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Timiş, pentru argumentul că instanţa respectivă a respins cererea ca nefondată, acesta urmează a fi respinsă în considerarea înseşi prevederilor textului legal menţionat, în care se dispune ca: " instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi". Astfel, norma legală amintită este una dispozitivă, care stabileşte că, judecătorul poate, nu impune obligativitatea măsurii suspendării, rămânând la latitudinea judecătorului să aprecieze de la caz la caz, utilitatea acestei măsuri.
Înalta Curte reţine că, în speţă soluţia instanţei de apel este justă, în raport de împrejurările obiective ale cauzei, întrucât cele două litigii, aflându-se în aceeaşi fază procesuală - apel, conform susţinerilor reclamantului însuşi, nu exista posibilitatea soluţionării irevocabile a prezentei cauze, pentru ca în eventualitatea soluţionării favorabile a cererii de anulare a Hotărârii AGA din 29 septembrie 2008,să se producă consecinţele arătate de acesta, respectiv actele făcute de noul administrator, în această calitate să devină nule în virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis. In acest sens, nu a existat nici un indiciu, având în vedere respingerea la fond a cererii de anulare a AGA.
Soluţia instanţei de apel este corectă şi din perspectiva consecinţelor mult mai grave, de natură să conducă la perturbarea activităţii societăţii, prin punerea unui semn de întrebare nejustificat asupra administrării acesteia, în varianta suspendării cauzei.
2. Nici motivul de critică a deciziei atacate, ce rezidă în încălcarea dispoziţiilor art. 121 din Legea nr. 31/1990, prin aceea că, reclamantul contestând calitatea de administrator a doamnei F.G., cea care a făcut convocarea ar fi contestat implicit şi convocarea şi desfăşurarea AGA, nu este fondat.
Precizările reclamantului relative la literatura de specialitate care este unanimă în a considera că "în cazul în care, un asociat, care este prezent la adunare, invocă lipsa de validitate a convocării acesteia, condiţia prezenţei unanime a asociaţilor nu este îndeplinită şi art. 121 nu este aplicabil", nu pot fi reţinute în cauză, întrucât acesta nu a invocat nevalabilitatea convocării în mod expres şi a trage această concluzie ar avea semnificaţia unei adăugări la lege şi încălcare a principiului ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus, norma la care face referire fiind una de strictă interpretare, dispunând exclusiv pentru situaţia în care un asociat invocă nelegalitatea convocării adunării.
3. Analizând şi ultimul dintre motivele de critică formulate de recurent din perspectiva textelor legale pretins a fi fost încălcate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, motivarea soluţiei instanţei de apel fiind pertinentă şi legală.
Astfel, cum dispoziţiile art.79. alin. (1) din Legea nr. 31/1990 reţin că:" asociatul care, într-o operaţiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societăţii, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această operaţiune", iar art. 193 alin.2 din acelaşi act normativ, prevede că:" un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi societate", critica reclamantului constituie simple afirmaţii făcute pro causa. In speţă nefiind vorba despre încheierea de acte juridice între societate şi d-na G.F., în calitatea acesteia de administrator unic, ci doar de exercitarea de către administratorul unic al societăţii a dreptului şi obligaţiei de a administra afacerile societăţii şi de a aduce la îndeplinire hotărârea adunării generale a asociaţilor, ceea ce ţine de esenţa funcţiei de administrator, rezultă cu evidenţă că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 sau ale art. 79 din Legea nr. 31/1990, întrucât nu există un conflict de interese între administratorul unic şi societate cu privire la hotărârea adoptată de AGA în şedinţa din 10 noiembrie 2008, nefiind făcută vreo dovadă în sensul că administratorul unic ar fi avut interese contrare celor ale societăţii în operaţiunea ce a fost supusă debitoarei şi aprobării AGA.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant C.M., căzând în pretenţii va fi obligat în favoarea intimatei-pârâte la plata sumei de 26.364,261ei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de aceasta pentru derularea prezentei faze procesuale.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului C.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei comerciale nr. 59 din 1 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 26.364,26 lei către pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 226/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 229/2011. Comercial → |
|---|
