ICCJ. Decizia nr. 2169/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2169/2011
Dosar nr. 1407/1/2011
Şedinţa publică de la 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 853/CA/2010 din 9 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea introdusă de reclamanţii Primăria Municipiului Lupeni, Consiliul Local al Municipiului Lupeni şi Municipiul Lupeni prin Primar, împotriva pârâtei SC K.I.E. SRL Lupeni şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 42.591 RON reprezentând redevenţă pe perioada anilor 2002 - 2006 şi 1.101,21 RON penalităţi de întârziere.
Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia comercială nr. 134/A din 10 noiembrie 2010 a admis apelurile declarate de reclamanţii Primăria Municipiului Lupeni, Consiliul local al Municipiului Lupeni şi Municipiul Lupeni prin Primar şi pârâta SC K.I.E. SRL Lupeni şi în consecinţă a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 25669,44 RON cu titlu de redevenţă pe perioada 1 octombrie 2003 - 14 decembrie 2006 şi suma de 1632,43 RON penalităţi de întârziere aferente trimestrului IV 2003.
Împotriva acestei decizii reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Lupeni, Municipiul Lupeni, Primăria Municipiului Lupeni şi pârâta SC K.I.E. SRL Lupeni au declarat recurs.
1. Recursul reclamanţilor Consiliul Local al Municipiului Lupeni, Municipiul Lupeni, Primăria Municipiului Lupeni.
În motivarea recursului lor reclamanţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel trebuia să dea eficienţă raportului de expertiză topografică întocmit în prezenta cauză raportat la suprafaţa de 250 mp şi nicidecum la cea de 200 mp, astfel încât atât redevenţa cât şi penalităţile trebuiau raportate la suprafaţa de 250 mp şi nicidecum la altă suprafaţă.
2. Recursul pârâtei SC K.I.E. SRL Lupeni.
Pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în susţinerea căruia a arătat, în esenţă, că înţelege să critice decizia instanţei de apel numai sub aspectul obligării sale de a achita redevenţa calculată pentru perioada 2004 - 2006 fără a se ţine cont de clauzele contractului de concesiune pe care ambele părţi trebuiau să le respecte.
În continuarea motivării recurenta pârâtă, prezentând detaliat situaţia de fapt şi făcând referiri la probele administrate în cauză şi la raportul de expertiză, a arătat că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în anul 1996 obiectul material al redevenţei s-a modificat din iniţiativa concedentului, iar suprafaţa iniţială de 250 mp a fost redusă de concedent, invocându-se motive de utilitate publică.
Cuantumul penalităţilor, susţine recurenta, a fost stabilit prin clauza penală la un nivel foarte ridicat, tocmai în ideea că puteau fi calculate pentru o perioadă limitată de timp.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursurilor.
În ce priveşte recursul reclamanţilor, se constată că aceştia nu au invocat vreun motiv de nelegalitate dintre cele reglementate de art. 304 la pct. 1 - 9 C. proc. civ., ci s-au limitat doar la a contesta concluziile raportului de expertiză topografică privind suprafaţa concesionată, considerând că aceasta este de 250 mp şi nicidecum de 200 mp. Cum aceste aspecte ţin de o pretinsă netemeinicie a deciziei atacate, ele nu pot face obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs.
De asemenea, recursul pârâtei se limitează la critica unor aspecte reţinute de instanţa de apel privind achitarea redevenţei pentru perioada 2004 - 2006, de stabilirea situaţiei de fapt, de probele administrate în cauză, raportul de expertiză şi contraexpertiză.
Chiar dacă în cuprinsul cererii de recurs s-a indicat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care argumentele aduse nu se pot încadra în motivul indicat, instanţa de recurs nu-şi poate exercita rolul de control judiciar al deciziei atacate cât timp, modificarea sau casarea acesteia se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a părţii, cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Constatând că recurenţii nu s-au conformat obligaţiei prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit căreia cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererilor de recurs sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererilor de recurs formulate de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Lupeni, Municipiul Lupeni şi Primăria Municipiului Lupeni şi de pârâta S.C. K.I.E. S.R.L. Lupeni împotriva Deciziei comerciale nr. 134/A din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2170/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1870/2011. Comercial → |
|---|
