ICCJ. Decizia nr. 1755/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1755/2011
Dosar nr. 168/57/2011
Şedinţa publică de la 5 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC O.P. SRL prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia în contradictoriu cu pârâţii SC A.M. SRL şi Consiliului Naţional al Audiovizualului, a solicitat să se dispună obligarea pârâtului 1 la întoarcerea cesiunii (restituirea licenţelor audiovizuale nr. Tv 114 şi Tv 117 în favoarea posturilor de televiziune O.T. Deva şi Hunedoara) şi obligarea pârâtului 2 la întoarcerea cesiunii în favoarea reclamantei.
Prin Sentinţa civilă nr. 3241 din 19 mai 2010 Judecătoria Deva a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Deva şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că litigiul dintre părţi are caracter comercial şi neevaluabil în bani în condiţiile în care reclamanta nu solicită rezoluţiunea contractului şi nici plata vreunei sume de bani în temeiul contractului pe care aceasta îl consideră rezolvit de drept, ci doar restituirea licenţelor de televiziune.
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 259/CA/2011 din 15 februarie 2011 a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Deva.
S-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă materială între Tribunalul Hunedoara, secţia comerciala şi de contencios administrativ şi fiscal, şi Judecătoria Deva şi s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă, reţinând în esenţă, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalul judecă doar procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON, ori cum prezenta cerere este evaluată la 32073,38 RON, competenţa materială aparţine Judecătoriei Deva.
Prin Sentinţa comercială nr. 4/2011 din 23 februarie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, în cadrul regulatorului de competenţă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, reţinând, în esenţă, că litigiul este unul patrimonial, valoarea fiind estimată de reclamantă la 32.073,38 RON astfel că Tribunalul Hunedoara a stabilit judicios competenţa materială a Judecătoriei Deva.
Împotriva acestei decizii pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului Bucureşti a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.
Prin criticile formulate recurentul apreciază că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii prin calificarea dată litigiului, aceea de a fi evaluabil în bani, chiar dacă dreptul ce se doreşte a fi valorificat are conţinut economic, însă nu a solicitat ca şi capăt de cerere distinct plata sumei de 32.073,38 RON şi mai mult nu a solicitat plata unor despăgubiri aferente prejudiciului creat de către intimata pârâtă SC A.M. SRL.
În consecinţă apreciază că cererea de chemare în judecată este o acţiune neevaluabilă în bani care este, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. civ., de competenţa Tribunalului, secţia comercială.
Înalta Curte, examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.
Prin Decizia în interesul legii nr. 32 din 9 iunie 2008 publicată în M. Of. Partea I nr. 830/10.12.2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a statuat asupra caracterului evaluabil în bani al acţiunilor cu conţinut economic, patrimonial, aspect reiterat de modificările aduse Legii nr. 146/1997, respectiv de O.U.G. nr. 212 din 4 decembrie 2008.
Acţiunea reclamantei are ca obiect cererea adresată instanţei de a obliga pârâta SC A.M. SRL Deva la întoarcerea cesiunii, respectiv la restituirea licenţelor, ca urmare a pretinsei neexecutări a obligaţiilor contractuale ce reveneau pârâtei, conform contractului, respectiv, ca urmare a neplăţii sumei de 32.073,38 RON.
Indubitabil, dreptul ce se solicită a fi valorificat pe calea prezentei acţiuni are conţinut economic, deci are caracter patrimonial şi evaluabil în bani.
În ceea ce priveşte criteriul avut în vedere de instanţă în stabilirea valorii litigiului, acesta a primit o determinare logică, raportat la specificul acţiunii.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea regulatorului de competenţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului Bucureşti împotriva Sentinţei comerciale nr. 4/2011 din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1870/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1754/2011. Comercial → |
---|