ICCJ. Decizia nr. 2235/2011. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2235/2011
Dosar nr. 1112/83/2009
Şedinţa publică de la 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa nr. 239 din 25 mai 2010, Tribunalul Satu Mare a admis cererea formulată de reclamantul Ş.Z., în contradictoriu cu pârâţii SC M.S. SRL Cărei şi M.B., a dispus dizolvarea societăţii pârâte şi înscrierea în registrul comerţului şi publicarea în M. Of., după rămânerea irevocabilă a hotărârii, a numit lichidator judiciar al SC M.S. SRL pe C.M.R., a dispus Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare efectuarea cuvenitelor menţiuni.
Prin decizia nr. 118 din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva deciziei din apel a formulat recurs reclamantul Ş.Z., arătând, în esenţă, că pârâtul M.B., prin înşelăciune, a devenit noul administrator al SC M.S. SRL care a dus la decăderea acestei societăţi, aspecte ce vizează fondul cauzei fără nicio legătură cu decizia atacată.
Motivarea recursului constituie activitatea procesuală desfăşurată de către recurent în scopul susţinerii nelegalităţii hotărârii atacate şi, care determină limitele controlului judiciar extraordinar exercitat de către instanţa de recurs asupra eventualelor neregularităţi ori greşeli pretins a sta la baza judecăţii în apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct cât şi indirect.
Este de esenţa recursului faptul că acesta priveşte exclusiv ipoteza nelegalităţii soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în pricina de faţă, recurentul a înţeles să reitereze motivele de fapt pe care şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată iniţială, reluarea aspectelor în fapt ce au determinat această parte să formuleze acţiunea în instanţă echivalând cu o nemotivare a căii extraordinare de atac, simplele afirmaţii şi susţineri cuprinse în cererea de recurs neavând relevanţă asupra hotărârii pronunţate în apel, deci, nepermiţând examinarea acesteia din urmă de către instanţa de recurs, neputând fi circumscrise niciunui motiv de casare ori modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum recurentul nu a arătat în ce constau eventualele greşeli de judecată ale instanţei de apel ce constituie obiectul cenzurării de către instanţa de recurs, înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii prevăzută de alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., întrucât, potrivit lit. c) a precizatului articol, cererea de recurs va cuprinde, sub evocata sancţiune, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, ce înseamnă încadrarea acestora într-unui din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, limitativ prevăzute de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, lipsa criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluţiei la care tinde recurentul, iar abordarea recurentului în pricina de faţă a motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenţia vreo potenţială greşeală de judecată în apel duce la constatarea nulităţii cererii de recurs, în absenţa motivelor de ordine publică care să conducă la incidenţa dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulat de reclamantul Ş.Z., împotriva deciziei Curţii de Apel Oradea nr. 118 din 23 noiembrie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2198/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2239/2011. Comercial → |
---|