ICCJ. Decizia nr. 2246/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2246/2011
Dosar nr. 1944/1/2011
Şedinţa publică de la 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa nr. 2354 din 2 martie 2010, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea reclamantei SC D.I. SA Bucureşti, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 481 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de reclamanta SC D.I. SA, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a admis cererea formulată de reclamantă şi a constatat nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1720 din 8 decembrie 2003.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâta DGFP a Municipiului Bucureşti, arătând, în esenţă, că, în mod corect, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, apreciind că toţi acţionarii societăţilor implicate au recunoscut contractul de garanţie imobiliară şi, de asemenea, că însuşirea contractului de ipotecă de act juridic accesoriu faţă de convenţia de eşalonare îi creează dependenţă totală şi aceeaşi soartă juridică, aspecte ce vizează fondul cauzei fără nicio legătură cu decizia atacată.
Motivarea recursului constituie activitatea procesuală desfăşurată de către recurentă în scopul susţinerii nelegalităţii hotărârii atacate şi, care determină limitele controlului judiciar extraordinar exercitat de către instanţa de recurs asupra eventualelor neregularităţi ori greşeli pretins a sta la baza judecăţii în apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct cât şi indirect.
Este de esenţa recursului faptul că, acesta priveşte exclusiv ipoteza nelegalităţii soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în pricina de faţă, recurenta a înţeles să reitereze motivele de fapt pe care şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată iniţială, reluarea aspectelor în fapt ce au determinat această parte să formuleze acţiunea în instanţă echivalând cu o nemotivare a căii extraordinare de atac, simplele afirmaţii şi susţineri cuprinse în cererea de recurs neavând relevanţă asupra hotărârii pronunţate în apel, deci, nepermiţând examinarea acesteia din urmă de către instanţa de recurs, neputând fi circumscrise niciunui motiv de casare ori modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum recurenta nu a arătat în ce constau eventualele greşeli de judecată ale instanţei de apel ce constituie obiectul cenzurării de către instanţa de recurs, înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii prevăzută de alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., întrucât, potrivit lit. c) a precizatului articol, cererea de recurs va cuprinde, sub evocata sancţiune, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, ce înseamnă încadrarea acestora într-unui din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, limitativ prevăzute de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, lipsa criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluţiei la care tinde recurenta, iar abordarea recurentei în pricina de faţă a motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenţia vreo potenţială greşeală de judecată în apel duce la constatarea nulităţii cererii de recurs, în absenţa motivelor de ordine publică care să conducă la incidenţa dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulat de pârâta DGFP a Municipiului Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 481 din 30 noiembrie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2244/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2247/2011. Comercial → |
|---|
