ICCJ. Decizia nr. 2271/2011. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2271/2011
Dosar nr. 1858/3/2010
Şedinţa publică de la 9 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta V.A.M., prin cererea de chemare în judecată a solicitat Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti să dispună rezilierea contractului de execuţie-construcţie cu plata în rate din 17 septembrie 2007, să oblige pârâta SC M.C. C. SRL Bucureşti să restituie echivalentul în lei la data plăţii efective al sumei de 21.230 euro precum şi obligarea acesteia la plata echivalentului în lei a penalităţilor de întârziere în valoare de 3.846 euro, calculate conform prevederilor art. 8.2 din contractul sus-menţionat, reactualizate la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 11645 de la 4 noiembrie 2009, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La data de 18 februarie 2010, reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat rezoluţiunea contractului din 17 septembrie 2007 şi obligarea pârâtei SC M.C.C. SRL Bucureşti la plata sumei de 42.260 euro actualizată cu indicele de inflaţie pentru perioada scursă între data scadenţei 31 noiembrie 2008 şi data plăţii efective.
Tribunalul Bucureşti - secţia a Vi-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 7432 de la 24 iunie 2010 a admis în parte acţiunea modificată, a dispus rezoluţiunea contractului de execuţie construcţie cu plata în rate din 17 septembrie 2007, a obligat pârâta SC M.C.C. SRL Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 23.510 euro în echivalent lei la data plăţii sumei, care se va actualiza cu rata inflaţiei pentru perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârii şi data efectuării plăţii; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.246,54 lei către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
Prin Decizia comercială nr. 4/2011 de la 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vi-a Comercială a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtă SC M.C.C. SRL Bucureşti.
Recurenta-pârâta SC M.C.C. SRL Bucureşti a formulat recurs împotriva deciziei susmenţionate, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă, că decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 91 C. proc. civ.
Recursul este netimbrat.
Pentru termenul de astăzi, recurenta pârâtă a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii de comunicare a citaţiei aflate la fila 6 dosar, obligaţie pe care acesta, în mod nejustificat, nu şi-a îndeplinit-o.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. l din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de înalta Curte, 9 iunie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de la obligaţia satisfacerii taxei de timbru, înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificate şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta SC M.C.C. SRL Bucureşti.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC M.C.C. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 4/2011 din 12 ianuarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vi-a Comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2261/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2273/2011. Comercial → |
---|