ICCJ. Decizia nr. 2912/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 5106/COM/28 septembrie 2010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea principală formulată de reclamanta SC B.T.T. SA BUCUREȘTI și a dispus evacuarea pârâtei SC R.B. SRL COSTINEȘTI din imobilele proprietatea reclamantei, obligând pârâta să-i predea reclamantei activul - mijloace fixe și obiecte de inventar - care au făcut obiectul contractului de asociere în participațiune nr. 242 din 14 mai 1999 Anexa I la contract. Totodată, tribunalul a respins cererea reconvențională ca nefondată, obligând pârâta la plata sumei de 12.045,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că părțile au încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 242 din 14 mai 1999, al cărui termen de valabilitate a fost prelungit până la 23 august 2007, prin mai multe acte adiționale, contract ce a avut ca obiect exploatarea în comun a unor căsuțe de piatră cu profil cazare.
Aportul reclamantei, conform contractului, l-a reprezentat folosința căsuțelor de piatră, a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar cuprinse în anexa I la contract, iar aportul pârâtei a fost reprezentat de obligația realizării unor investiții pentru modernizarea activului.
Prima instanță de fond a mai reținut că, pârâta a încercat să prelungească, pe cale judecătorească, contractul de asociere în participațiune, acțiunea acesteia fiind respinsă irevocabil.
Ca atare, tribunalul a apreciat că în cauză se aplică art. 7 lit. m) din contract raportat la art. 254 C. com., în sensul obligării pârâtei la restituirea bunurilor aduse ca aport de către reclamantă, astfel cum acestea au fost modernizate prin investiții, prima instanță reținând că părțile nu au prevăzut nimic, în contractul încheiat, cu privire la restituirea către pârâtă a investițiilor aduse prin aportul său financiar. Ca atare, pârâta are la dispoziție calea lichidării asocierii în condițiile dreptului comun, respectiv, ale art. 1530 C. civ., astfel încât cererea sa reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei la plata contravalorii investițiilor efectuate și instituirea unui drept de retenție în acest sens, este nefondată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel, pârâta criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 11/COM din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de apelanta - pârâtă ca nefondat și a obligat pârâta la plata sumei de 6820 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 969 C. civ. și ale art. 255 C. com., apreciind că, față de conținutul clauzei inserată de părțile contractante în art. 7 lit. m) din contractul de asociere, clauză ce trebuie raportată la art. 10.2 din același contract, părțile au prevăzut, la încetarea asocierii, doar restituirea bunurilor aportate de reclamantă, neprevăzând nimic în convenția lor cu privire la contravaloarea îmbunătățirilor constând în aportul financiar al apelantei - pârâte. Ca atare, a reținut instanța de apel, prima instanță de fond a făcut în mod corect trimitere la posibilitatea apelantei - pârâte de a solicita lichidarea asocierii conform art. 1530 C. civ., neputând solicita obligarea intimatei - reclamante la restituirea investițiilor ca urmare a încetării contractului de asociere în participațiune, pe calea cererii reconvenționale.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta criticând hotărârea atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de nelegalitate formulate, recurenta - pârâtă a arătat că instanțele de fond au reținut greșit aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 254 C. com., care prevede posibilitatea restituirii în natură a bunurilor aportate de părți, posibilitate prevăzută în contractul de asociere în participațiune, prin raportare la forma inițială a contractului de asociere în participațiune. Astfel, recurenta - pârâtă a arătat că instanțele de fond nu au ținut cont de modificarea art. 7 lit. m) din contractul de asociere prin actul adițional nr. 7/595 din 23 august 2000, în sensul că, la încetarea asocierii, construcțiile și bunurile achiziționate din investițiile făcute de recurenta - pârâtă, se cuvin acesteia, în natură.
Ca atare, a arătat recurenta - pârâtă, în cauză se aplică dispozițiile art. 255 și ale art. 242 C. com., în sensul că părțile au prevăzut expres în convenția încheiată, restituirea în natură a bunurilor aportate de cele două părți contractante, conform art. 4.2 alin. (3) din actul adițional menționat, convenție ignorată de instanțele de fond, ceea ce atrage incidența în speță a art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.
Datorită greșitei interpretări a contractului dedus judecății, a arătat recurenta - pârâtă, instanțele de fond au făcut o greșită aplicare a legii în ceea ce privește instituirea dreptului de retenție solicitat de către pârâta - reclamantă, deși, în cauză, recurenta - pârâtă avea o creanță în legătură cu imobilul a cărui restituire s-a solicitat de către intimata - reclamantă.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat.
Examinând motivele de nelegalitate invocate, înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente.
Actul juridic dedus judecății în prezenta speță este contractul de asociere în participațiune nr. 242 din 14 mai 1999, astfel cum a fost modificat prin mai multe acte adiționale succesive aflate la dosarul de fond, filele 15 - 23. Ca atare, analiza de către instanță a drepturilor și obligațiilor asumate de părțile contractuale prin acest act juridic, trebuie să țină cont de modificarea succesivă a clauzelor contractului de asociere prin acordul părților materializat în actele adiționale arătate.
înalta Curte reține că nu toate cele trei acte adiționale prevăd doar prorogarea duratei contractului de asociere în participațiune, astfel cum au reținut instanțele de fond, ci, prin actul adițional nr. 595 din 23 august 2008 (filele 15 - 20 din dosarul de fond) părțile au convenit o modificare de substanță a clauzelor contractuale invocate, prevăzând modificarea întregului contract nr. 242 din 14 mai 1999.
Esențială pentru dezlegarea pricinii de față este modificarea art. 7.2 relativă la obligațiile recurentei - pârâte, în calitate de asociat - administrator, obligații care nu mai includ și obligația de restituire a activelor intimatei - reclamante astfel cum au fost modernizate în timpul asocierii, la încetarea acesteia - obligație prevăzută de art. 7.2 lit. m) din varianta inițială a contractului de asociere în participațiune și pe care s-a fundamentat soluția instanțelor de fond. în schimb, prin modificarea acordului lor de voință, la data de 23 august 2000, părțile au inclus art. 4.2 alin. (3) teza I și II, articol ce prevede expresis verbis, restituirea, la încetarea asocierii, atât a bunurilor și terenurilor aduse ca aport în natură de intimata - reclamantă reluând, practic, clauza din art. 7.2 lit. m) din contractul inițial, cât și a construcțiilor executate și a bunurilor achiziționate în timpul asocierii din investițiile recurentei - pârâte.
înalta Curte reține însă că atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională s-au fundamentat pe clauzele contractului de asociere în forma inițială, respectiv pe art. 7.2 alin. (1) lit. m), clauză pe care părțile în proces au înțeles să-și fundamenteze susținerile și apărările, inclusiv în fața instanței de apel, recurenta - pârâtă invocând actul adițional modificator doar în fața instanței de recurs.
Totodată, înalta Curte reține că, în speță, nu se poate reține greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 252 și art. 254 C. com. de către instanțele de fond, întrucât, prin actul modificator părțile nu au prevăzut o convenție privind plata contravalorii investițiilor efectuate de asociatul administrator, în speță, recurenta - pârâtă, la încetarea asocierii.
Se reține, astfel, că prin cererea reconvențională cu care recurenta - pârâtă a investit instanța de fond, aceasta a înțeles să solicite obligarea intimatei - reclamante la plata contravalorii investițiilor și instituirea unui drept de retenție, iar prin clauza inclusă în art. 4.2 alin. (3) din actul adițional modificator, părțile au precizat restituirea în natură către recurenta - pârâtă a construcțiilor ridicate și a bunurilor achiziționate din investițiile efectuate cerere cu care instanța de judecată nu a fost investită.
în plus, înalta Curte, reține că, în chiar cuprinsul art. 4.2 din contractul de asociere modificat, părțile au făcut trimitere expresă la lichidarea asocierii conform cotelor de participare, astfel încât soluția instanțelor de fond în dezlegarea problemelor de drept din cererea reconvențională, este corectă, singura cale de recuperare a aportului financiar al recurentei - pârâte, cu excepția bunurilor achiziționate și a construcțiilor edificate, care pot fi restituite în natură, la încetarea asocierii - fiind lichidarea asocierii conform art. 153 C. civ.
Cât privește solicitarea de restituire a bunurilor aduse ca aport de către intimata - reclamantă, înalta Curte reține că, practic, prin modificarea adusă contractului de asociere în participațiune, părțile au reluat clauza inițială din art. 72 lit. m), convenind asupra restituirii în natură la încetarea asocierii a bunurilor aduse ca aport de către intimata - reclamantă - părțile reluând, de fapt, regula aplicabilă în materie de asociere în participațiune. Pe de altă parte, această soluție a instanțelor de fond se bucură de autoritate de lucru judecat, soluția dată în cererea principală, nefiind criticată nici în fața instanței de apel, nici în fața instanței de recurs.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ. a respins recursul declarat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2913/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2833/2011. Comercial → |
|---|
