ICCJ. Decizia nr. 2913/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința arbitrală nr. 225 din 25 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 205/2008 tribunalul arbitral constituit în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâta SC R. SA.
în motivarea sentinței s-a reținut că părțile au încheiat procesul-verbal de punctaj din 05 iunie 2007 prin care AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI recunoaște că, "în cazul în care se va dispune operarea calamităților naturale, arendașul va figura cu un credit de 184.044,05 lei". Or operarea calamităților naturale revine chiar reclamantei, conform art. 9.2 din contractul de arendă încheiat de părți, că în executarea celor stabilite prin procesul-verbal menționat Agenția Domeniilor Statului a restituit arendașului, cu OP nr. 938 din 07 iunie 2007 suma de 417.588,73 lei cu mențiunea "c/v restituire arendă achitată cu OP 411 din 21 august 2006".
A conchis tribunalul arbitral că prin încheierea procesului-verbal de punctaj și prin restituirea sumei de către AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, aceasta ar recunoscut implicit că plata efectuată de arendaș cu OP nr. 411 a fost o plată nevalabilă. Restituirea sumei efectuată de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI cu OP nr. 938 din 07 iunie 2007 are ca efect anularea primei plăți efectuată de arendaș ca fiind o plată nedatorată.
Ca urmare, a reținut tribunalul arbitral că prescripția începută la data de 03 iunie 2004 - data rezilierii contractului, sau 27 decembrie 2004 - data ultimei tranșe contractuale, a curs fără să fie întreruptă și s-a sfârșit după împlinirea a 3 ani cel mai târziu la 27 decembrie 2007, Acțiunea a fost introdusă la 30 iunie 2008, deci după împlinirea termenului de prescripție.
împotriva sentinței arbitrale nr. 225 din 25 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 205/2008 a formulat acțiune în anulare reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, acțiune ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sub nr. 1/2/2009 la 05 ianuarie 2009.
în motivarea acțiunii în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., petenta critică sentința pentru nelegalitate arătând că au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii, relativ la instituția prescripției și pe cale de consecință, drepturile sale la recuperarea creanței întrucât cursul prescripției a fost întrerupt prin plata efectuată de intimată cu OP 411 din 10 august 2006. Reclamanta precizează că în cauză prin plata făcută la data de 10 august 2006 a operat întreruperea termenului general de prescripție prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, astfel că în mod greșit Tribunalul Arbitral a reținut că există o plată voluntară și că a intervenit întreruperea prescripției extinctive.
Curtea de Apel București, prin sentința nr. 54 din 1 aprilie 2009 a admis acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală, fixând termen pentru judecarea fondului la 1 aprilie 2009.
în pronunțarea acestei soluții instanța de anulare a reținut că tribunalul arbitral a aplicat greșit dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 fără a ține cont de efectele întreruperii prescripției intervenite ca urmare a efectuării plății parțiale făcută la 18 august 2006, coroborat cu recunoașterea datoriei de către pârâtă în cuantum de 143.919,98 lei reprezentând contravaloare arendă, sumă ce nu a fost restituită de A.D.S.
în rejudecarea fondului, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 17 din 27 ianuarie 2011 a admis acțiunea reclamantei A.D.S. BUCURE?TI, a obligat pârâta SC R. SA VASLUI să plătească reclamantei suma de 876.686,22 lei cu titlu de contravaloare arendă (417.588,7 lei) aferentă perioadei 2002 - 2003 - 2004 și penalități de întârziere (459.097,49 lei) pentru perioada 11 august 2003 - 4 februarie 2008, cu cheltuieli de judecată în sumă de 42.171,93 lei în sarcina reclamantei.
în fundamentarea acestei soluții prima instanță a reținut că nu pot fi primite susținerile pârâtei în sensul că prin procesul verbal încheiat la data de 5 iunie 2007 reclamanta a recunoscut faptul că valoarea sumei datorate este de 143.919,98 lei, recunoașterea nefiind neechivocă și expresă, că expertul numit în cauză a confirmat modul de calcul al debitului principal precum și al penalităților, în speță nefiind îndeplinite condițiile exonerării pârâtei de la plata arendei.
împotriva ambelor sentințe a declarat recurs pârâta SC R. SA solicitând în principal, admiterea recursului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 54 din 01 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și a modificării acesteia în sensul respingerii acțiunii în anulare formulată de ADS împotriva sentinței arbitrale nr. 225 din 25 noiembrie 2008 și cu consecința admiterii recursului și împotriva sentinței nr. 17 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a desființării acesteia și a menținerii sentinței arbitrale nr. 225 din 25 noiembrie 2008;
în subsidiar recurenta solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 17 din 27 ianuarie 2011 Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și modificarea sentinței comerciale nr. 17 din 27 ianuarie 2011 Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul respingerii acțiunii formulată de ADS.
într-un al doilea subsidiar, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 17/2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București pentru completarea probatoriului în vederea stabilirii unei corecte situații de fapt și a pronunțării de către instanța acțiunii în anulare a unei hotărâri întemeiată pe probe complete.
I. Cu privire la nelegalitatea sentinței comerciale nr. 54 din 01 aprilie 2009 prin care s-a admis acțiunea în anulare, recurenta-pârâtă invocă următoarele critici:
- acțiunea în anulare pentru motivul invocat de reclamanta intimată ADS, acela al încălcării unei norme imperative, întemeiată în drept pe art. 364 lit. i) C. proc. civ., este inadmisibilă întrucât motivul invocat nu se circumscrie nici celui în care a fost încadrat și nici altui motiv din cele limitativ prevăzute în art. 364 C. proc. civ.
- sentința comercială nr. 54/2009 a Curții de Apel București este greșită și pentru că instanța acțiunii în anulare a reținut că întreruperea cursului prescripției s-ar fi realizat printr-un act de recunoaștere voluntară, dat fiind faptul că recurenta-pârâtă a fost în realitate constrânsă să facă această plată pentru a preveni blocarea activității societății, urmare a unei executări silite abuziv începută în contra sa.
Precizează recurenta - pârâtă că în speță nu poate fi vorba de o recunoaștere de datorie întrucât în speță nu sunt îndeplinite cele patru condiții.
Recurenta conchide în sensul că a contestat și încă contestă cuantumul arendei, astfel că plata făcută nu este îndoielnică, fiind făcută sub rezerva că nu datorează suma solicitată de către ADS și că plata nu reprezintă o recunoaștere, aceasta fiind fost făcută exclusiv pentru a preîntâmpina blocarea conturilor societății și a activității sale.
II. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței comerciale nr. 17 din 27 ianuarie 2011, recurenta - pârâtă invocă următoarele critici:
- Subsumat motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta - pârâtă precizează că în raport de art. 9 din contract ar fi fost obligatorie recalcularea redevenței prin diminuarea acesteia dată fiind starea de calamitate necontestată de instanță.
în continuarea aceleiași critici recurenta - precizează că aplicarea prevederilor contractuale este obligatorie pentru părți, astfel că, atâta timp cât în contract s-a prevăzut că în caz de calamități naturale cuantumul arendei se renegociază, atâta timp cât pârâta a dovedit producerea calamităților naturale, o eventuală renegociere a arendei nu era favorabilă reclamantei astfel că aceasta a refuzat să aplice în tocmai prevederile contractuale.
- Subsumat motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 3041C. proc. civ. recurenta - pârâtă arată că sentința comercială este netemeinică și nelegală și pentru că se întemeiază pe o expertiză ale cărei concluzii sunt greșite fundamental, pe care a criticat-o și a cărei refacere a cerut-o, dat fiind că:
- se impune completarea raportului de expertiză în sensul ca expertul să calculeze arenda pretins datorată pentru anul agricol 2002-2003 în conformitate cu art. 9 alin. (2) din contract, relative la calamitățile naturale, dovedite prin hotărâre judecătorească și prin două acte normative;
- la calculul arendei, conform contractului, trebuie avut în vedere prețul unui kg de grâu astfel cum este cotat la Bursa de Tranzacții Financiare Futures și cu Opțiuni -"LIFFE", de la Londra, la data scadenței fiecărei rate, iar nu prețul grâului ce i-a fost furnizat de către ADS;
- experta a calculat penalități de întârziere pentru alte perioade decât cele încuviințate de instanță prin încheierea din data de 13 ianuarie 2010, expertiza fiind sub acest aspect fundamental greșită.
înalta Curte examinând sentințele recurate din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
întreaga reglementare cuprinsă în Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă are caracter imperativ, cuprinzând norme care ocrotesc un interes public a căror finalitate constă în asigurarea securității circuitului civil.
Din această rațiune motivul invocat de către reclamanta ADS în acțiunea în anulare - încălcarea dispozițiilor imperative referitoare la instituția prescripției extinctive - se încadrează în cauzele de anulare a unei hotărâri arbitrale întemeiate pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., atunci când sentința arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile legii.
în ceea ce privește critica privind nesotirea art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 aceasta va fi respinsă ca nefondată întrucât instanța de anulare a făcut o evaluare corectă a condițiilor de întrerupere a prescripției raportându-se la procesul - verbal de punctaj încheiat de părți la 5 iunie 2007 de unde reiese fără echivoc faptul că recurenta - pârâtă își exprimă disponibilitatea de a-și achita obligațiile de intimată - reclamantă după stabilirea corectă a creanței de către instanță.
Așadar recunoașterea creanței este neîndoielnică, cuantumul acesteia constituind obiectul disputei dintre părți.
Pentru aceste motive criticile aduse primei sentințe atacate vor fi respinse ca nefondate.
în ceea ce privește cea de-a doua sentință recurată, se constată că nici aceasta nu poate fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, dată fiind insuficienta susținere în drept a acestora.
Astfel, recurenta - pârâtă deși invocă drept motiv de nelegalitate art. 304 pct. 8 C. proc. civ., face trimitere la art. 6 și art. 9 pct. 2 din contract, le redă conținutul și își exprimă nemulțumirea pentru faptul că reclamanta nu a procedat la renegocierea arendei dată fiind situația de calamitate, fără a arăta ce reproșează instanței sub aspectul interpretării actului juridic dedus judecății, al schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Următoarele critici vizează exclusiv modul în care a fost administrată expertiza și exprimă totodată nemulțumirea recurentei cu privire la concluziile acesteia, împrejurare ce le situează în sfera de analiză a temeiniciei unei hotărâri și care excede controlul de legalitate în această fază procesuală în raport de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Așa fiind, în considerarea celor ce preced, înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. a respins ca nefondat recursul pârâtei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2914/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2912/2011. Comercial → |
|---|
