ICCJ. Decizia nr. 2373/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2373/2011
Dosar nr.2044/1/2011
Şedinţa publică de la 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 17 din 3 februarie 2011, pronunţată în dosarul nr. 650.1/32/2009, judecătorul din cadrul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii invocată de reclamantă; a admis contestaţia la executare formulată de reclamanta C.C.E. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, a admis excepţia prescripţiei, a constatat prescris dreptul A.V.A.S. de a o urmări silit pe contestatoare şi a anulat formele de executare, respectiv somaţia de plată nr. 5921 din 11 martie 2009 emisă de pârâtă.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat prescripţia dreptului de a cere executarea silită, apreciind că la momentul emiterii somaţiei de plată termenul de prescripţie era împlinit.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa nr. 4 din 19 ianuarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 650/32/2009, aceeaşi instanţă a respins contestaţia formulată de reclamantă. Prin Decizia nr. 2588 din 2 iulie 2010, completul de recurs din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa de fond şi a trimis cauza spre rejudecare, apreciind că a fost încălcată obligaţia de a motiva soluţia pronunţată, neputând fi efectuat controlul de legalitate.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. 650.1/32/2009. În rejudecare, reclamanta a invocat şi excepţia prematurităţii începerii executării silite, apreciind că pârâta trebuia să aştepte mai întâi finalizarea procedurii de faliment, fiind înscrisă în tabelul creditorilor, abia ulterior putând a se îndrepta împotriva garanţilor.
Judecătorul a respins excepţia prematurităţii, apreciind, în raport de prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, că nu se impune unui creditor să aştepte finalizarea procedurii falimentului ce îl priveşte pe debitor, ci poate ca înainte sau în acelaşi timp să se îndrepte împotriva garantului.
Pe fondul cauzei, judecătorul a reţinut că între Bancorex Sucursala Piatra Neamţ şi administratorii SC C.T.S.N.C. s-a încheiat convenţia de linie de credit nr. 16/8035, suplimentat cu un addendum prin care s-a suplimentat creditul iniţial, fiind constituită şi o garanţie imobiliară pentru instituirea unei ipoteci asupra apartamentului nr. 22 din Piatra Neamţ. Data scadentă a împrumutului acordat societăţii era 14 octombrie 1999. Prin contractul de cesiune de creanţă nr. 53700/35033 din 13 decembrie 1999, pârâta A.V.A.S. a preluat creanţa bancară neperformantă, iar la data de 11 martie 2009 A.V.A.S. a trimis reclamantei somaţia de plată.
Judecătorul a apreciat temeinicia excepţiei de prescripţie a dreptului de executare silită, constatând că la data emiterii somaţiei de plată era împlinit termenul special de prescripţie de 7 ani, prevăzut de OUG nr. 51/1998. Judecătorul a înlăturat apărarea pârâtei vizând suspendarea termenului de prescripţie ca urmare a deschiderii procedurii de faliment împotriva debitorului din contractul de credit, reţinând că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. A reţinut că în speţă nu este vorba despre realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale, ci de un garant şi bunurile acestuia.
Constatând că termenul de prescripţie specială prevăzut de OUG nr. 51/1998 s-a împlinit la data de 13 decembrie 2006, judecătorul a apreciat că nu mai era posibilă demararea unei executări silite împotriva reclamantei, intervenind prescripţia.
Sentinţa de fond a fost recurată de pârâtă, criticile acesteia vizând greşita soluţionare a cauzei prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că fiind o obligaţie accesorie celei principale (care a aparţinut societăţii comerciale), aceasta urmează acelaşi regim aplicabil primei. A susţinut astfel că suspendarea termenului de prescripţie privind pe debitorul principal suspendă curgerea termenului de prescripţie şi împotriva garanţilor. În consecinţă a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei de fond în sensul respingerii contestaţiei la executare.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală şi temeinică sentinţa de fond prin care s-a constatat că suspendarea termenului de prescripţie în ce îl priveşte pe debitorul principal nu suspendă cursul prescripţiei în ce îl priveşte pe garantul ipotecar.
Nu au fost depuse înscrisuri noi în faza recursului.
Analizându-se legalitatea sentinţei de fond în raport de criticile formulate, de apărările invocate şi prin raportare la prevederile art. 3041 C. proc. civ., se apreciază că recursul declarat în cauză este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Judecătorul fondului a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită (singurul motiv la contestaţiei la executare), cu ignorarea textelor legale aplicabile. Astfel, se reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 1868 şi art. 1973 C. civ. Potrivit art. 1868 C. civ., cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripţiei dacă asupra acestei cereri s-a pronunţat instanţa de judecată prin hotărâre definitivă. În acest caz, nicio prescripţie nu curge de la formarea cererii de chemare în judecată şi până la pronunţarea unei asemenea hotărâri. În speţă, împotriva debitorului principal (societatea comercială beneficiară a liniei de credit) s-a formulat o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, prin sentinţa civilă nr. 102/F din 06 iulie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1044/F/2004 (nr. în sistem ECRIS 43/103/2004). Potrivit textului legal menţionat, la data depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă faţă de debitorul principal a intervenit suspendarea cursului prescripţiei. Se constată că această suspendare a intervenit în cadrul termenului de prescripţie, dosarul de insolvenţă nefiind soluţionat definitiv, procedura de insolvenţă nefiind încă finalizată.
Potrivit art. 1873 C. civ., întreruperea civilă a prescripţiei (prin formularea cereri de chemare în judecată) făcută în contra debitorului principal, are efecte şi în contra cauţiunii. Astfel, formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva debitorului principal, urmată de pronunţarea sentinţei de deschidere a procedurii a avut ca efect nu numai suspendarea cursului prescripţiei faţă de acesta, ci, în conformitate cu textul legal citat, a provocat şi suspendarea cursului prescripţiei care curgea în favoarea garantului ipotecar.
În consecinţă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale menţionate, judecătorul fondului a constatat prescris dreptul de executare silită împotriva garantului ipotecar, în condiţiile în care exista o întrerupere civilă a termenului de prescripţie.
Faţă de considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta A.V.A.S. va fi admis. În raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, sentinţa de fond va fi modificată în sensul respingerii contestaţiei la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI .
Modifică sentinţa nr. 17 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că că respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea C.C.E. în contradictoriu cu părăta A.V.A.S. BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2368/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2375/2011. Comercial → |
|---|
