ICCJ. Decizia nr. 259/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 259/2011
Dosar nr. 26649/3/2004
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Deliberând asupra recursurilor comerciale de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5804 din 13 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 26649/3/2004, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge excepţiile invocate de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta K.E.A.S.V.T.S. AS TURCIA.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.801.627,5 dolari SUA, reprezentând penalităţi calculate ca urmare a neefectuării investiţiei la SC P.L. SA, conform clauzei 7.6 din contractul de vânzare cumpărare acţiuni nr. 428/1998. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei de interes şi a lipsei de obiect. De asemenea, în cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei SC P.L. SA, solicitând admiterea în principiu a cererii şi invocând excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei.
Prin cerere separată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea investiţiei în sumă de 53.453.577 dolari SUA, conform clauzei 7.6. din contractul de vânzare cumpărare acţiuni, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii , precum şi la plata sumei de 30.165.563 dolari SUA, în echivalent în lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform clauzei 7.6.1 datorate pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate conform clauzei 7.6.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere. A fost formulată de către SC P.L. SA o cerere de intervenţie în interesul pârâtei prin care au fost invocate excepţiile prescrierii dreptului material la acţiune, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei.
Prin încheierea din data de 3 aprilie 2006 instanţa a respins excepţia prescrierii dreptului material la acţiune.
Prin încheierea din data de 5 iunie 2006 cele două cereri au fost conexate, la acelaşi termen fiind respinsă excepţia lipsei de interes, fiind unite cu fondul excepţiile inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de obiect.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 septembrie 2006 a fost respinsă excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, unind cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes.
Pe excepţiile unite cu fondul, judecătorul fondului a reţinut următoarele: excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind daunele cominatorii a fost apreciată ca neîntemeiată în raport de Decizia nr. XX/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A apreciat, totodată că reclamanta are calitate procesuală şi interes în formularea acţiunii conexate, în raport de prevederile art. 16 alin. (2) din OG nr. 25/2002, excepţia lipsei de obiect a acţiunii a fost calificată ca fiind o apărare de fond.
Pe fondul cauzei, judecătorul a reţinut că privatizarea SC P.L. SA a avut loc în anul 1998, pârâta angajându-se să efectueze în termen de 5 ani, o investiţie de 75 milioane dolari SUA, repartizat pe fiecare an în parte, conform anexei nr. 1 la contractul de vânzare cumpărare acţiuni. Din raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reţinut că până la scadenţa finală – 31 decembrie 2002 – au fost realizate investiţii în cuantum de 21.546,424 dolari SUA; de asemenea, în perioada 2000 – 2001 societatea a încheiat contracte de leasing financiar pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice, înregistrate în contabilitatea societăţii. Mijloacele fixe achiziţionate în regim de leasing au fost înregistrate în contabilitate şi au făcut obiectul majorării de capital social o dată cu achitarea ultimelor rate, în perioada 2005-2006. S-a reţinut că în raport de prevederile OG nr. 25/2002 şi de scopul investiţiei declarat prin clauza 7.6 din contract, se consideră că pârâta a realizat o investiţie în cuantum de 55.072.214 dolari SUA la care se adaugă suma de 6.111.464 dolari SUA, cu titlu de capital intelectual. În consecinţă, a reţinut că investiţia realizată de pârâtă este de 79.756.935 dolari SUA.
Nu a fost reţinute apărările referitoare la prelungirea perioadei de investiţii cu 5 ani şi rescadenţarea Programului de investiţii, din probatoriul administrat rezultând că intenţia părţilor nu a fost materializată într-un act adiţional.
Judecătorul a mai apreciat că pârâta nu datorează penalităţi reclamantei, ci ele se cuvin societăţii, conform art. 16 alin. (3) din OG nr. 25/2002.
Pentru toate considerentele judecătorul a reţinut caracterul neîntemeiat al acţiunii reclamantei. Pe cale de consecinţă, a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A.V.A.S., solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei de fond în sensul admiterii acţiunii. Reclamanta a criticat sentinţa de fond sub aspectul greşitei aprecieri a situaţiei de fapt, raportat la textele legale incidente.
Pârâta K.E.A.S.V.T.S. AS TURCIA a formulat cerere de aderare la apelul reclamantei, solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.V.A.S. pentru capetele de cerere privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere pentru neefectuarea în termen a investiţiilor; a solicitat, totodată, admiterea excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune în ceea priveşte obligarea sa la efectuarea investiţiilor aferente anilor 1999 – 2001 şi la plata penalităţilor de întârziere pentru neefectuarea în termen a investiţiilor pentru anii 2000 – 2001.
Prin Decizia comercială nr. 135 din 26 februarie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de AVAS; a admis cererea de aderare la apel formulată de pârâta K.E.A.S.V.T.S. AS TURCIA şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea A.V.A.S. privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru neefectuarea la termen a investiţilor asumate pe perioada 1998-1999 şi respectiv 2000-2002 ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei de fond.
Completul de apel a reţinut următoarele: apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. a fost considerat ca nefondat, judecătorul fondului apreciind în mod corect că în cauză sunt aplicabile prevederile OG nr. 25/2002 în forma avută la data scadenţei finale a obligaţiei investiţionale. A constatat, în consecinţă, că s-a reţinut corect de către judecătorul fondului că achiziţiile în sistem de leasing sunt guvernate de prevederile art. 7.6 din contract, fiind aplicabilă dispoziţia art. 27 alin. (1) lit. a) din OG nr. 25/2002. Cu privire la penalităţile de întârziere s-a reţinut corect de către judecătorul fondului aplicabilitatea prevederilor art. 16 alin. (3) din OG nr. 25/2002, potrivit cărora aceste penalităţi se cuvin societăţii, iar nu instituţiei implicate în privatizare.
În raport de acest considerent, completul de apel a apreciat temeinicia cererii de aderare la apel, formulată de pârâtă, constatând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei pentru cererea de obligarea la plata penalităţilor de întârziere pentru neefectuarea la termen a investiţiilor asumate.
În ce priveşte greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru cererea de obligare la efectuarea investiţiilor aferente anilor 1999-2001 şi de plată a penalităţilor ca urmare a neefectuării investiţiilor pentru anii 2000-2001, completul de apel a reţinut că această excepţie a fost soluţionată în şedinţa publică din 14 septembrie 2006, şi nu prin sentinţa apelată, iar calea de atac a aderării la apel nu poate fi exercitată în condiţiile în care pârâta şi intervenienta nu au formulat apel împotriva acestei încheieri.
Împotriva deciziei de apel au formulat recurs reclamanta A.V.A.S. şi pârâta K.E.A.S.V.T.S. AS TURCIA.
Reclamanta a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul admiterii acţiunii, criticând Decizia de apel sub aspectul greşitei aplicări a legii, cu privire la incidenţa prevederilor art. 27 şi art. 16 alin. (3) din OG nr. 25/2002.
Pârâta a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel în sensul admiterii excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune în ceea priveşte obligarea sa la efectuarea investiţiilor aferente anilor 1999 – 2001 şi la plata penalităţilor de întârziere pentru neefectuarea în termen a investiţiilor pentru anii 2000 – 2001, criticând Decizia de apel sub aspectul aplicării greşite a legii cu privire la limitele apelului incident, apreciind că acesta nu este limitat doar la cele dispuse prin hotărârea apelată, ori la aspectele criticate în apelul principal.
Intimata intervenientă SC P.L. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A.V.A.S. şi admiterea apelului declarat de pârâta K.E.A.S.V.T.S. AS TURCIA, în sensul modificării în parte a deciziei recurate şi admiterii excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate de recurente şi de apărările invocate, se reţin următoarele: în cauză a fost formulat un apel principal de către reclamanta a cărei acţiune s-a respins, şi o cerere de aderare la apel (un apel incident) de către pârâtă. Potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.
Din analiza acestui text legal se desprinde concluzia că pentru a fi în prezenţa apelului incident este necesar ca solicitarea intimatului să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Textul legal nu conţine limitări în sensul că acea schimbare spre care tinde intimatul să vizeze doar cele consemnate în dispozitivul hotărârii apelate.
În speţă, anterior soluţionării cauzei pe fond, judecătorul s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, încheierea în care s-a consemnat această soluţie nefiind atacabilă separat cu apel. Potrivit art. 282 alin. (3) C. proc. civ., apelul împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare.
Reclamanta, în mod evident, nu avea interes să critice hotărârea din perspectiva soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, dispoziţie ce îi era favorabilă. Acest aspect nu este, însă, de natură, de a înlătura dreptul pârâtei intimate de a invoca, în apelul său incident, greşita soluţionare a acestei excepţii care, evident, tinde spre schimbarea hotărârii primei instanţe.
Raportat la cele reţinute, se constată că judecătorii apelului au făcut o greşită aplicare a legii nesoluţionând apelul incident al pârâtei şi sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
În raport ce cele reţinute, constatându-se incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat şi la necesitatea soluţionării unitare a cauzei, în temeiul art. 312 C. proc. civ., vor fi admise ambele recursului, Decizia de apel urmând a fi casată, cu trimiterea cauzei spre judecarea apelurilor declarate de părţi.
În rejudecare, în conformitate cu prevederile art. 315 C. proc. civ., completul de apel va analiza atât susţinerile părţilor, dar şi motivele invocate de pârâtă în apelul incident.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. şi de pârâta K.E.A.S.V.T.S. AS TURCIA împotriva deciziei comerciale nr. 135 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 203/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 281/2011. Comercial → |
|---|
