ICCJ. Decizia nr. 281/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 281/2011
Dosar nr. 28311/3/2008
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamantul I.A. în contradictoriu cu pârâta SC V.P. SA, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării generale a acţionarilor acesteia nr. 1 din 23 iunie 2008, invocând nerespectarea condiţiilor de vot şi cvorum, cauză ilicită şi abuzul de drept.
Pârâta a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, arătând că acesta şi-a exercitat dreptul de subscriere conferit de hotărâre, păstrându-şi participaţia la capitalul social de 24,95% subscriind un număr de 910.848 acţiuni noi.
Prin sentinţa comercială nr. 14144 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă ca neîntemeiată, iar acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte excepţia că reclamantul a dovedit un interes legitim şi actual prin promovarea acţiunii iar în ceea ce priveşte fondul cauzei, că niciunul dintre motivele de nulitate invocate de reclamant nu este întemeiat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul I.A. invocând următoarele critici.
- prima instanţă a apreciat în mod superficial că este lipsită de relevanţă împrejurarea că Decizia nr. 1 din 28 mai 2008 a administratorului unic al societăţii pârâte (prin care a avut loc prima majorare) a fost suspendată prin hotărâre judecătorească;
- în mod eronat a apreciat prima instanţă şi asupra celui de al doilea motiv de nulitate invocat - cauza ilicită a hotărârii AGEA, că majorarea s-a făcut doar în scopul constituirii unei majorităţi care să poată dispună apoi de activele din patrimoniul societăţii întrucât adoptarea unei hotărâri de majorare fără existenţa unei necesităţi economice reale reprezintă un abuz de majoritate, formă a abuzului de drept, aspect care priveşte legalitatea hotărârii atacate.
Curtea de apel Bucureşti, prin Decizia nr. 27 din 20 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând în fundamentarea soluţiei pronunţate următoarele considerente:
- cu privire la suspendarea deciziei nr. 1 din 28 mai 2008 a administratorului unic al pârâtei, eroarea aparţine apelantului, atunci când afirmă că ar avea relevanţă data introducerii pe rol a acţiunii despre care face vorbire, întrucât această măsură a fost dispusă de Tribunalul Bucureşti în data de 2 iulie 2008, deci ulterior datei îndeplinirii acesteia prin înregistrarea sa în registrul comerţului şi în registrul acţionarilor, dar şi a datei la care a avut loc adunarea generală contestată în cauză (23 iunie 2008);
- criticile apelantei privind oportunitatea economică a operaţiunii de majorare de capital aprobate prin hotărârea atacată, au fost respinse în mod corect de către prima instanţă, care a reţinut că pot forma obiect al cenzurii judecătoreşti, doar hotărârile contrare legii sau actului constitutiv, nu şi aspectele care ţin de oportunitatea sau profitabilitatea măsurii luate;
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.A. solicitând în principal: admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, având în vedere că aceasta a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi şi în subsidiar: admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acţiunii introductive şi pronunţării nulităţii absolute a Hotărârii nr. 1 din 23 iunie 2008 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC V.P. SA.
Recurentul îşi subsumează criticile motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- instanţa de judecată a apreciat că faţă de obiectul cauzei nu se impune administrarea probei cu interogatoriul societăţii pârâte deşi necesitatea administrării acestei probe se impunea fiind unica probaţiune care îi oferea recurentului posibilitatea de a clarifica scopul operaţiunii de majorare a capitalului social, justificarea necesitaţii atragerii de fonduri de la acţionari, sau modalitatea concretă de utilizare a acestor fonduri generate de majorarea capitalului social;
- respingând cererile în probaţiune formulate de apelantul-reclamant, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., lipsindu-l de posibilitatea reală de aşi proba pretenţiile, în contradicţie cu noţiunea de proces echitabil care presupune respectarea şi aplicarea principiului respectării dreptului la apărare şi al principiului aflării adevărului, judecătorul având îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiile procesului civil;
- instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra cererilor de probatorii formulate de apelantul-reclamant, aspect reluat de cele însemnate în încheierea instanţei din data de 6 ianuarie 2010;
- instanţa de apel a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 207 din Legea nr. 31/1990 refuzând să-şi exercite controlul de legalitate sub motiv că motivul de nulitate invocat este în realitate unul de oportunitate.
Înalta Curte constată că, faţă de precizările făcute astăzi în şedinţă de avocatul recurentului, recursul este declarat în termenul legal, excepţia de tardivitate a declarării recursului urmând a fi respinsă.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Critica vizând încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. este nefondată, dat fiind faptul că instanţa în exercitarea rolului său activ este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora.
Încheierea din 6 ianuarie 2010 a instanţei de apel pe care recurentul o invocă suplimentar în fundamentarea acestei critici relevă în realitate un aspect de natură a contracara susţinerea acestuia şi anume cel privind lipsa sa de la dezbateri, fapt ce denotă lipsa de interes a apelantului-reclamant în susţinerea propriei sale cereri de probatorii.
De reţinut şi de subliniat este faptul că cererea de probatorii ce formează obiectul criticilor dezvoltate în prezentul recurs, în raport de art. 129 C. proc. civ. şi de principiile de drept procesual ce garantează dreptul la un proces echitabil este formulată simplist de parte, în finalul apelului, nemotivată şi nesusţinută pe întreg parcursul apelului, astfel că inabilitatea părţii în exercitarea drepturilor sale procesuale în virtutea principiului disponibilităţii nu poate fi convertită într-o pretinsă încălcare a legii procesuale de către instanţă.
În ceea ce priveşte critica vizând refuzul instanţei de a-şi exercita controlul de legalitate, prin interpretarea dată art. 207 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte reţine caracterul excesiv şi impropriu al abordării acestui motiv de nelegalitate din perspectiva înţelesului sintagmei de „denegare de dreptate" reglementată de art. 3 C. civ.
În accepţiunea evocatului articol „judecătorul care va refuza de a judeca sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată şi neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate".
Or, instanţa de control judiciar şi-a exercitat controlul de legalitate şi asupra criticii vizând caracterul abuziv al majorării de capital social conchizând în considerentele deciziei că „au fost corect respinse criticile apelantului privind oportunitatea economică a operaţiunii de majorare de capital, aspect relevat şi de jurisprudenţă".
Aşadar, instanţa examinând această critică, şi-a exercitat astfel controlul de legalitate iar simplul fapt că instanţa de apel nu şi-a însuşit, cu privire la această critică, punctul de vedere al apelantului, nu echivalează cu o nejudecare a evocatului motiv de apel.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte constatând legalitatea deciziei recurate sub raportul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia de tardivitate a declarării recursului invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant I.A. împotriva deciziei nr. 27 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 259/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 321/2011. Comercial → |
|---|
