ICCJ. Decizia nr. 185/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 185/2011
Dosar nr. 8914/30/2007
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele R.A.A.P.P.S. Bucureşti, SUCURSALA DE REPREZENTARE ŞI PROTOCOL Olăneşti au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.P.S. SA Timişoara, obligarea pârâtei SC R.I.P.S. SA Timişoara la plata sumei de 343.880,75 lei, debit rezultat din contractul de asociere în participaţiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996, precum şi la plata sumei de 464.814,53 lei, debit rezultat din contractul de închiriere nr. 6938/2001; cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 11 ianuarie 2008, pârâta SC R.I.P.S. SA Timişoara a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
A arătat pârâta că, suma stabilită prin procesul-verbal de negociere nr. 12441 din 3 decembrie 2004 a fost pusă la dispoziţia reclamantei încă din anul 2005.
Pe cale reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 983.232,41 lei, reprezentând daune-interese moratorii cumulate cu daune-interese compensatorii. De asemenea, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Timişoara.
La data de 22 februarie 2008, pârâta a precizat că solicită obligarea reclamantei la plata dobânzii aferente sumei achitate acesteia cu titlu de preţ pentru imobilul constând în active imobilizate din cadrul Complexului Hotelier Hotel 2000; obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin întâmpinarea formulată la data de 22 februarie 2008, reclamanta a invocat excepţia prematurităţii cererii reconvenţionale, faţă de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., solicitând pe fond respingerea cererii ca nefondată. În ce priveşte a doua cerere formulată de către pârâtă pe cale reconvenţională, reclamanta a apreciat că este inadmisibilă, în condiţiile în care raportul juridic a fost deja soluţionat.
În Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2008 reclamanta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu dosarul nr. 897/30/2007.
La data de 7 noiembrie 2008 reclamanta, faţă de continuarea relaţiilor comerciale cu pârâta pe parcursul derulării prezentului litigiu, a majorat cuantumul obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei şi la plata sumei de 543.462,54 lei, din care 146.706,34 lei contravaloarea rezultate economico – financiare din asociere în anul 2004, 2005 şi parţial 2007, înregistrate în anul 2007, scadente la 15 aprilie 2008, 32.691,76 lei reprezentând penalităţi şi 17.438,57 lei reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei; 396.756,20 lei, din care 170.771,47 lei contravaloare chirie, 189.146,11 lei penalităţi şi 36.838,62 lei inflaţie.
Prin „notele de şedinţă" depuse la data de 5 decembrie 2008, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune „în ceea ce priveşte sumele pentru care data scadenţei era depăşită cu mai mult de 3 ani" raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată – 5 decembrie 2007 şi la data majorării cuantumului pretenţiilor – 7 noiembrie 2008. Totodată, pârâta a invocat excepţia prematurităţii cererii privind obligarea sa la plata impozitului pe profit achitat de reclamantă şi solicitat prin cererea introductivă, precum şi în ce priveşte sumele solicitate cu titlu de inflaţie, faţă de împrejurarea că aceste sume nu au fost cuprinse în convocarea la conciliere iar pe de altă parte solicitarea inflaţiei prin precizarea de acţiune este tardivă.
Prin sentinţa civilă nr. 252/PI din 17 martie 2009 Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea de majorare a onorariului formulată de expert B.N.
A respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, ca neîntemeiată.
A admis în parte cererea formulată de reclamantele R.A.A.P.P.S. Bucureşti, SUCURSALA DE REPREZENTARE ŞI PROTOCOL Olăneşti, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.P.S. SA Timişoara, astfel cum a fost precizată.
A obligat pârâta la plata sumei de 1.278.619,82 lei, reprezentând contravaloare rezultate economico-financiare din asociere, chirie şi penalităţi de întârziere aferente, actualizate în raport de rata inflaţiei.
A admis excepţia prematurităţii cererii reconvenţionale privind obligarea pârâtei la plata daunelor. A respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
A admis excepţia autorităţii de lucru judecat a cererii reconvenţionale privind obligarea pârâtei la vânzarea activului. A respins acest capăt de cerere ca fiind formulat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.255,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamantele R.A.A.P.P.S. Bucureşti şi SUCURSALA DE REPREZENTARE ŞI PROTOCOL Olăneşti, cât şi pârâta SC R.I.P.S. SA.
Prin Decizia civilă nr. 97/A din 11 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul declarat de reclamantele R.A.A.P.P.S. şi SUCURSALA DE REPREZENTARE ŞI PROTOCOL Olăneşti, împotriva sentinţei civile nr. 252/PI din 17 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 8914/30/2007.
A admis apelul declarat de pârâta SC R.I.P.S. SA, împotriva sentinţei civile nr. 252/PI din 17 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 8914/30/2007.
A desfiinţat în parte hotărârea apelată.
A trimis cauza spre rejudecare pe fond, aceleiaşi instanţe, Tribunalul Timiş, secţia comercială.
A menţinut dispoziţia sentinţei civile nr. 252/PI/17 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 8914/30/2007 privind incidenţa în cauză a excepţiei autorităţii de lucru judecat a petitului din cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC R.I.P.S. SA privind obligarea reclamantei R.A.A.P.P.S. Bucureşti la vânzarea imobilului situat în Timişoara, judeţul Timiş, conform alin. (6) din dispozitivul sentinţei civile apelate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta a recunoscut neachitarea chiriei la data de 23 iunie 2006 (fila 80 vol. II) cât şi neachitarea debitului rezultat din contractul de asociere la data de 11 iunie 2007 (fila 79 vol. II), iar potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia. Termenele nefiind împlinite la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 5 decembrie 2007, s-a reţinut că este neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă.
De asemenea, în mod legal, tribunalul a admis excepţia autorităţii de lucru judecat a petitului din cererea reconvenţională formulată de pârâta SC R.I.P.S. SA privind obligarea reclamantei la vânzarea imobilului situat în Timişoara, judeţul Timiş deoarece se constată că această cerere a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1365 din 26 octombrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 897/30/2007 al Tribunalului Timiş, modificată prin Decizia civilă nr. 114/A din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara şi rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2423 din 15 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 897/30/2007 prin respingerea recursului declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 114/A din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Raportat la primul petit al cererii reconvenţionale precizate, respectiv obligarea pârâtei reconvenţionale la plata dobânzii comerciale aferentă sumei achitate reclamantei pârâtă reconvenţională, cu titlu de preţ pentru imobilul constând în active imobilizate din cadrul Complexului Hotelier HOTEL 2000, respectiv daune-interese moratorii şi compensatorii, sumă actualizată totodată cu rata inflaţiei, Curtea a constatat că în mod greşit instanţa de fond a respins acest capăt de cerere ca fiind prematur formulat reţinând că nu este incident în speţă art. 7205 C. proc. civ. cu motivarea că pretenţiile pârâtei nu decurg din acelaşi raport juridic cu cel al cererii principale.
Izvorul obligaţiilor reciproce dintre părţi îl reprezintă cele două contracte încheiate de acestea, respectiv de asociere în participaţiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996 şi de închiriere nr. 6938 din 14 septembrie 2001, iar pretenţiile pârâtei-reclamante reconvenţionale derivă din acelaşi raport juridic cu cel al intimatelor reclamante-pârâte respectiv cele două contracte, procesul-verbal de conciliere din 23 iunie 2006 privind dobânda aferentă sumei încasate cu titlu de preţ cât şi procesul-verbal de negociere a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului.
Toate aceste documente au avut ca obiect imobilul situat în Timişoara, şi deci, acţiunea reconvenţională are legătură cu cererea introductivă, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ., nu era necesară o altă încercare de conciliere.
De altfel părţile au încheiat un proces-verbal în data de 23 iunie 2006 în vederea rezolvării diferendelor intervenite la contractul de asociere în participaţiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996, fila 174 vol. I dosar nr. 8914/30/2007, prin care părţile au stipulat modalitatea de calcul a dobânzii aferente sumei încasate de reclamante cu titlu de preţ de la SC R.I.P.S. SA cât şi obligaţiile de plată ale pârâtei rezultate din derularea contractului de asociere în participaţiune.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, reclamantele şi au invocat critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Au arătat în cadrul primului motiv de recurs că, în mod nelegal, s-a respins excepţia invocată privind tardivitatea completării motivelor de apel depuse de pârâta-reclamantă, deoarece potrivit art. 134 C. proc. civ., data până la care putea completa motivele de apel a fost 22 septembrie 2009 când toate părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii instanţa ignorând, astfel, prevederile art. 287 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea, în mod greşit prin admiterea apelului pârâtei-reclamante s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond ignorându-se şi prevederile art. 7201 C. proc. civ., în lipsa unei concilieri prealabile în legătură cu pretenţiile acesteia care derivă exclusiv din procesul-verbal nr. 1244 din 3 decembrie 2004 privind aplicarea procedurii de vânzare prin negociere directă a construcţiilor din Timişoara şi nicidecum din contractele de asociere şi închiriere, ce fac obiectul cererii principale.
Totodată, din procesul-verbal încheiat de părţi la 23 iunie 2006 reţinut de instanţa de apel rezultă că recurentele reclamante-pârâte sunt cele care au făcut invitaţia în vederea rezolvării unor diferende intervenite în legătură cu executarea contractului de asociere în participaţiune şi nu intimata pârâtă-reclamantă.
Dimpotrivă, intimata pârâtă-reclamantă trebuia să aibă iniţiativa atât timp cât prin cererea reconvenţională a solicitat pe lângă dobânda aferentă sumei încasate cu titlu de preţ de la aceasta şi obligarea la plata de daune-interese moratorii cumulat cu daune-interese compensatorii, precum şi rata inflaţiei.
De asemenea, netemeinic şi nelegal instanţa de apel, în urma admiterii celor două apeluri, recomandă după reluarea judecăţii pe fond luarea în discuţie şi completarea probatoriului în sensul administrării probei cu expertiză contabilă, deşi instanţa de apel a apreciat că nu este oportună, iar la fond a fost efectuată deja o astfel de probă.
În ceea ce priveşte cererea depusă la 15 februarie 2010 prin care s-a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la plata penalităţilor de întârziere şi a inflaţiei, ca o obligaţie de plată acordată în continuare faţă de menţinerea întârzierii, cerere admisibilă în baza art. 294 alin. (2) C. proc. civ., aceasta nu a fost contestată, astfel că se impune obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 73.538 lei, reprezentând impozit pe profit şi la 445.137,05 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentele reclamante-pârâte au arătat că hotărârea este dată cu încălcarea art. 274 C. proc. civ., deoarece deşi instanţa a acordat cuvântul asupra cererii, când a motivat hotărârea nu a mai luat-o în discuţie.
Intimata pârâtă-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În ceea ce priveşte încadrarea în drept a motivelor din recurs se constată din dezvoltarea acestora că toate se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează încălcarea legii, nu şi în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care se referă la interpretarea greşită a conţinutului actului juridic dedus judecăţii şi nicidecum a obiectului cererilor de chemare în judecată, toate referirile recurentelor vizând în realitate calificarea acestuia cu raportare la obligativitatea părţilor de a proceda, conform art. 7201 C. proc. civ., la efectuarea concilierii prealabile.
Aşa fiind, prin reîncadrarea criticilor conform art. 306 C. proc. civ. toate vor fi analizate sub incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ. se constată că apelanta pârâtă-reclamantă a completat cererea de apel la 19 ianuarie 2010, în termen.
Astfel, primul termen de judecată din 22 septembrie 2009 la care se referă recurentele reclamante-pârâte nu se confundă cu prima zi de înfăţişare, la care se referă art. 134 C. proc. civ., potrivit acestuia constituind prima zi de înfăţişare atunci când părţile legal citate pot pune concluzii.
Or, la termenul din 22 septembrie 2009, cauza a fost amânată în baza Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, iar la 8 decembrie 2009 au intervenit mai multe incidente procedurale privind compunerea completului de judecată (o cerere de recuzare şi o cerere de abţinere) motiv pentru care s-a acordat termen de judecată la 19 ianuarie 2010, când s-a formulat şi cererea de completare a motivelor de apel cu respectarea, deci, a dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ., aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
În legătură cu critica privind încălcarea art. 7201 C. proc. civ., plecând de la scopul legii, acela de a se evita sesizarea instanţei prin rezolvarea litigiului, în prealabil, pe cale amiabilă, se constată că instanţa de apel a dat corect eficienţă în cauză dispoziţiilor art. 7205 C. proc. civ. şi nu art. 7201 C. proc. civ., atât timp cât prima instanţă a fost învestită atât cu o cerere principală, cât şi cu o cerere reconvenţională la 11 ianuarie 2008 privind acelaşi imobil ce a făcut atât obiectul contractului de asociere în participaţiune adus ca aport de către recurentele reclamante-pârâte cât şi al unei convenţii de vânzare-cumpărare a acestui imobil intervenită chiar în perioada pentru care se cere desocotirea părţilor din asocierea în participaţiune.
Separat instanţele de judecată s-au pronunţat deja pe cererea constând în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, ceea ce a şi determinat prima instanţă să respingă acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat dar tocmai pe capătul de cerere în pretenţii prin care se solicită daune pentru preţul primit şi folosit de recurentele reclamante-pârâte care au refuzat încheierea contractului, trebuia să se pronunţe pe fond prima instanţă, aşa cum corect a stabilit instanţa de apel, fiind evident că, prin cererea reconvenţională cu acest obiect, intimata pârâtă-reclamantă urmăreşte atenuarea obligaţiei formulate împotriva acesteia în legătură cu acelaşi bun chiar dacă el a făcut obiectul mai multor raporturi juridice de vreme ce sunt încheiate între aceleaşi părţi.
O altă critică vizează dispoziţiile instanţei de apel de a se completa materialul probator cu ocazia rejudecării. Aceste dispoziţii date de instanţă sunt legale, deoarece aceste îndrumări sunt de esenţa atribuţiilor ce revin instanţei de control judiciar, pe de o parte, iar pe de ală parte, instanţa de trimitere trebuie să se supună acestora ele nefiind dispuse decât în sensul asigurării unei corecte soluţionări a litigiului, cu respectarea, desigur, a dispoziţiilor de procedură privind administrarea probelor, astfel că nu se poate reţine o vătămare procesuală a recurentelor în această privinţă, părţile fiind libere să propună la rândul lor orice probe consideră utile cauzei cu condiţia aprobării lor de către instanţă.
Cât priveşte aspectele prezentate în finalul cererii de recurs, ele vizează fondul cererii principale, urmând a fi avute în vedere în rejudecare, ca şi cheltuielile de judecată suportate în toate fazele procesuale în raport de soluţia ce se va pronunţa asupra cererilor deduse judecăţii, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. care prevăd că acestea se suportă numai de partea căzută în pretenţii, or instanţa de apel nu a soluţionat pe fond cauza.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele R.A.A.P.P.S. Bucureşti şi SUCURSALA DE REPREZENTARE ŞI PROTOCOL Băile Olăneşti împotriva deciziei civile nr. 97/A din 11 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1798/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 203/2011. Comercial → |
|---|
