ICCJ. Decizia nr. 2628/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2628/2011
Dosar nr. 7531/2/2010
Şedinţa publică din 13 septembrie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3833 din 23 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind evacuarea şi a admis în parte cererea reclamantului Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva pârâtelor SC P.C. SRL prin lichidator C.N.N.S.P.R.L. şi Administraţia Pieţelor sector 6 Bucureşti, constatând nulitatea absolută a contractelor de asociere în participaţiune nr. 117 din 16 octombrie 1995, nr. 219 din 3 noiembrie 1995 şi nr. 463 din 19 decembrie 1995 încheiată între cele două pârâte.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, în anul 1995, cele două pârâte au încheiat contractele mai sus arătate având ca obiect, reamenajarea, modernizarea şi exploatarea de către pârâta SC P.C. SRL a pieţei agroalimentare situată în sector 6, precum şi exploatarea spaţiilor comerciale şi birourilor situate la aceeaşi adresă. Contractele de asociere în participaţiune nu fost încheiate pe o perioadă de 20 de ani, Administraţia Pieţelor sector 6 primind în schimbul asocierii o sumă de bani.
Tribunalul a apreciat că încheierea acestor contracte s-a făcut cu încălcarea legii, respectiv a art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/1991, republicată, raportat la art. 70 alin. (6) din aceeaşi lege, care prevăd că administrarea domeniului public al Municipiului Bucureşti, din care face parte şi P.C., aparţine doar Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care poate delega această competenţă consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti. Ca atare, numai aceste autorităţi administrative autonome au competenţa de a încheia acte juridice privind administrarea domeniului public de interes local.
Prima instanţă de fond a mai reţinut că potrivit art. 84 din Legea nr. 69/1991, consiliile locale hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniilor publice de interes local să fie închiriate sau conform art. 20 alin. (10), hotărăsc colaborarea cu agenţii economici, în scopul realizării şi exploatării unor lucrări de interes local.
Întrucât pârâta Administraţia Pieţelor sector 6 nu este autoritate publică locală, ci conform art. 50 din Legea nr. 69/1991 este serviciu public al Municipiului Bucureşti, sector 6, organizată în subordinea Consiliului local al sectorului 6 al Municipiului Bucureşti, contractele s-au încheiat cu încălcarea flagrantă a legii în vigoare la data semnării lor, cauza de nulitate existând la acea dată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi SC P.C. SRL, prin lichidator judiciar.
Prin Decizia comercială nr. 645 din 28 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a luat act de renunţarea la judecata apelului, a apelantului Municipiul Bucureşti prin Primar General şi a admis apelul SC P.C. SRL, prin lichidator judiciar, schimbând în parte sentinţa atacată în sensul respingerii ca nefondat a capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractelor de asociere în participaţiune nr. 1171 din 6 octombrie 1995, nr. 219 din 3 noiembrie 1995 şi 462 din 19 decembrie 1995 menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate cu apel.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a avut în vedere, la pronunţarea hotărârii atacate, dispoziţii legale care nu erau în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate se solicită. Întrucât, condiţiile de valabilitate ale actului juridic supus controlului jurisdicţional se examinează în baza principiului neretroactivităţii legii noi, aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) lit. g), art. 77 alin. (6) şi art. 84 alin. (2) din Legea nr. 69/1991 astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 24/1996, este greşită.
Conform legii în vigoare la data încheierii actelor juridice ce fac obiectul cauzei de faţă, Consiliul local este cel ce organizează serviciile publice în principalele domenii de activitate, potrivit art. 50 din Legea nr. 69/1991, iar Administraţia Pieţelor sector 6, în calitate de serviciu public, administrează pieţele direct sau indirect prin asociere cu alte persoane juridice. Totodată, Consiliul Local aprobă regulamentul şi stabileşte competenţele, conform art. 52 din lege, astfel încât nu poate fi primită susţinerea privind nerespectarea la data încheierii contractelor, a condiţiei de valabilitate a acestora sub aspectul lipsei capacităţii de folosinţă a Administraţiei Pieţelor sector 6 şi nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Întrucât la data încheierii acestor contracte, nu existau dispoziţii legale care să limiteze exercitarea atribuţiilor administraţiei publice locale pe baza hotărârii C.G.M.B., astfel cum s-a prevăzut prin modificarea legii în 1996, nu se poate aprecia în sensul lipsei capacităţii de a contracta cu privire la bunuri/servicii ale domeniului public de interes local.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că motivul de nulitate invocat nu este de ordine publică, pentru că vizează ocrotirea unui interes privat al Municipiului Bucureşti, interdicţia pentru Administraţia Pieţelor nefiind instituită prin Legea nr. 69/1991 în vigoare la data încheierii actelor, ci printr-o hotărâre C.G.M.B. nr. 15/1994 inferioară legii.
Curtea de Apel a mai reţinut că această nulitate relativă a fost confirmată prin aprobarea actelor juridice în litigiu de către Consiliul local sector 6 şi de Primarul sectorului 6 al Municipiului Bucureşti. În plus, printr-o hotărâre a Consiliului local al sectorului 6 al Municipiului Bucureşti nr. 8 din 27 martie 1997 s-a aprobat actul adiţional la contractul nr. 117 din 16 decembrie 1995.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând Decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a făcut confuzie între atribuţiile consiliului local şi cele ale consiliului judeţean, apreciind că C.G.M.B. este consiliul judeţean, deşi conform art. 113 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 69/1991, autonomia locală în oraşe se realizează prin consiliile locale, ca autorităţi administrative, sintagma „autoritate deliberativă" privind Consiliul local al Municipiului Bucureşti, întrucât consiliile de sector pot fi pot fi înfiinţate doar conform art. 5 alin. (2) din lege.
Întrucât, conform art. 76 şi art. 77 din Legea nr. 69/1991, consiliul local este singurul care hotărăşte şi dispune asupra patrimoniului unităţii administrativ teritoriale, doar această entitate putea să încheie contracte de asociere asupra domeniului public, iar nu primăriile de sector.
Ca atare, Consiliul local al Municipiului Bucureşti, în calitate de proprietar al acestor bunuri, putea să stabilească şi limitele competenţei de administrare asupra acestora, context în care a fost adoptată hotărârea CLMB nr. 15/1995 care prin art. 5 interzice administraţiilor pieţelor orice fel de contract de asociere în participaţiune, locaţie, etc.
Recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de apel şi sub aspectul calificării motivului de nulitate invocat de reclamantă, ca nefiind de interes public, întrucât ar privi un interes privat al reclamantei. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că obiectul contractelor îl reprezintă exploatarea unui spaţiu ce aparţine domeniului public, astfel încât interesul ocrotit este unul public, obştesc, astfel încât sancţiunea aplicabilă pentru nerespectarea acestor dispoziţii legale este nulitatea absolută.
Analizând motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Un principiu fundamental care guvernează regimul juridic al nulităţilor absolute şi relative în sistemul dreptului civil român, este existenţa cauzei de nulitate a actului juridic, la data încheierii acestuia. În ipoteza în care este vorba despre acte juridice pentru a căror încheiere legea impune anumite condiţii, cazul în speţă, se aplică principiul tempus regit actum, principiu reglementat în Codul civil şi Constituţia României ca principiul neretroactivităţii legii civile noi, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.
Ca atare, analiza juridică în cauza de faţă trebuie să pornească de la varianta în vigoare a Legii nr. 69/1991, la data încheierii contractelor de asociere în participaţiune a căror nulitate se solicită de către recurenta-reclamantă, având în vedere multiplele modificări survenite în timp ale actului normativ menţionat.
Înalta Curte reţine că în mod legal instanţa de apel a reţinut ca aplicabile în speţă dispoziţiile art. 21 lit. g) şi u) din Legea nr. 69/1991, referitoare la atribuţiile consiliului local de a administra domeniul public sau privat al comunei / oraşului şi de a organiza târguri, pieţe etc., precum şi de a asigura buna funcţionare a acestora.
Cât priveşte atribuţia consiliului local de a organiza pieţe şi de a asigura funcţionarea acestora, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 76 şi art. 77 din Legea nr. 63/1991 în vigoare la data încheierii actelor juridice deduse cauzei, conform cărora consiliile locale hotărăsc cu privire la concesionarea, închirierea, locaţia de gestiune a bunurilor aparţinând domeniului public şi pot contracta prin învoială sau licitaţie publică serviciile de utilitate publică, un atare serviciu fiind şi Administraţia Pieţelor sector 6 Bucureşti, conform art. 50 din menţionata lege.
Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante relative la crearea unei confuzii de către instanţa de apel între Consiliul Judeţean şi C.G.M.B. sunt fără relevanţă în speţă, atât timp cât soluţionarea cauzei s-a făcut de către instanţele de fond în temeiul art. 21 raportat la art. 50, art. 76 şi art. 77 din Legea nr. 69/1991, iar nu în baza art. 113 raportat la art. 5 din lege, texte invocate de recurenta-reclamantă, dar care nu au relevanţă în soluţionarea cauzei. Aceste concluzii sunt susţinute de raţionamentul juridic din considerentul anterior care se bazează pe interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) lit. g) raportat la art. 50 şi art. 76-77 din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data încheierii actelor juridice apreciate ca nule absolut, interpretare care relevă faptul că intimata – pârâtă Administraţia Pieţelor sector 6, în calitate de serviciu de utilitate publică, poate fi contractată prin învoială de către consiliul local în îndeplinirea atribuţiei acestuia de administrare a domeniului public prin încheierea unor contracte de închiriere, locaţie de gestiune şi prin amenajarea de pieţe, târguri etc, şi de a asigura buna funcţionare a acestora.
Susţinerea recurentei-reclamante, conform căreia doar consiliile locale hotărăsc şi dispun asupra patrimoniului unităţii administrativ – teritoriale, conform art. 76 şi art. 77 din lege, astfel încât doar aceste unităţi pot încheia contractele de asociere, nu poate fi primită de Înalta Curte, faţă de considerentele anterioare, întrucât se bazează pe o interpretare trunchiată a Legii nr. 69/1991, cu ignorarea metodei de interpretare sistematică a tuturor normelor cuprinse într-un act normativ, conform art. 982 C. civ.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei-reclamante privind existenţa unei competenţe speciale a consiliului local de a stabili limitele competenţelor de administrare a bunurilor din domeniul public prin adoptare de hotărâri, precum hotărârea C.L.M.B. nr. 15/1994, care interzice expres administraţiilor pieţelor să încheie contracte de asociere, întrucât, la data încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, varianta în vigoare a Legii nr. 69/1991 nu prevedea în art. 77 o atare reglementare – care a fost introdusă doar prin Legea nr. 24/1996.
Întrucât hotărârea C.L.M.B. nr. 15/1994 care prin art. 5 limitează competenţa Administraţiei Pieţelor sub aspectul învederat, este un act cu putere inferioară legii şi întrucât a fost adoptată la o dată la care limitarea respectivă nu era permisă de Legea nr. 69/1991, nu poate produce efecte juridice neputând modifica şi adăuga la lege.
Ultima critică de nelegalitate privind greşita calificare a interesului protejat şi, implicit, a motivelor de nulitate invocate de recurenta-reclamantă, ca fiind motive de nulitate absolută, este întemeiată, Înalta Curte reţinând că interesul ocrotit prin instituirea normelor din Legea nr. 69/1991 relative la administrarea bunurilor din domeniul public al oraşului/comunei este unul public, astfel încât şi motivele de nulitate în ipoteza în care ar fi fost găsite întemeiate, ar fi dus la nulitatea absolută a contractelor ce fac obiectul cauzei.
Ca atare, Înalta Curte va modifica considerentele deciziei atacate sub aspectul învederat anterior, reţinând ca nefiind neaplicabilă în speţă, teoria confirmării actului anulabil.
Totodată, Înalta Curte reţine că motivarea instanţei de apel relativă la calificarea nulităţii solicitate şi la teoria confirmării actului anulabil nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei de faţă, având în vedere soluţia care se desprinde din interpretarea textelor de lege ce formează temeiul de drept al acţiunii din prezentul dosar, motiv pentru care le va înlătura, apreciind însă că restul considerentelor instanţei de apel sunt legale, susţinând soluţia pronunţată.
Pentru motivele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR împotriva deciziei comerciale nr. 645 din 28 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2631/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2618/2011. Comercial → |
|---|
