ICCJ. Decizia nr. 2618/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2618/2011
Dosar nr. 1041/1/2011
Şedinţa publică din 13 septembrie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 468/COM din 24 martie 2010, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea reclamantei SC D. SRL împotriva pârâtelor SC C. SA IAŞI şi R.F.B. SA şi a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC C. SA în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă, obligând reclamanta - pârâtă la plata sumei de 221.731,71 lei cu titlu de penalităţi de întârziere pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 octombrie 2006 şi a respins cererea privind plata de daune.
Pentru a pronunţata această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a respectat obligaţiile asumate prin contractul de furnizare nr. 1574 din 18 august 2006, neîndeplinindu-şi obligaţia de a livra cantitatea de huilă stabilită prin graficul prevăzut în anexa 3 la contract. Ca atare, în mod corect pârâta a solicitat, iar banca a dispus executarea garanţiei de bună execuţie depusă de reclamantă, conform art. 16.2 din contractul încheiat. Tribunalul a mai reţinut că pârâta a făcut proba cu înscrisurile depuse că a îndeplinit condiţiile pentru rezilierea contractului conform adresei nr. 23405 din 22 noiembrie 2006, condiţie prevăzută de art. 17.1 şi art. 17.6 din actul încheiat.
Prima instanţă de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile forţei majore invocată de reclamantă, din actele depuse - raportul de expertiză nr. 33/18 din 31 octombrie 2006 şi certificatul nr. 3070/05-4 din 1 noiembrie 2006 - rezultând că nu suntem în prezenţa unei imposibilităţi absolute de realizare a obligaţiilor contractuale, reclamanta putând să-şi îndeplinească obligaţiile asumate - cu costuri mai mari. Astfel, din probele administrate - nota nr. 20261 din 24 octombrie 2006, rezultă că reclamanta putea să îndeplinească contractul prin livrarea huilei pe o rută ocolitoare. Tribunalul a mai reţinut că, potrivit art. 19.1 din contract, forţa majoră trebuie să fie constatată de o autoritate competentă, Camera de Comerţ şi Industrie a Ucrainei neîndeplinind acest criteriu.
Tribunalul a respins susţinerea reclamantei privind încercarea acestuia de a livra cărbune, în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, întrucât din analizele de specialitate reiese că acel cărbune nu îndeplinea cerinţele din contractul nr. 1574/2006. S-a reţinut astfel, că părţile, în aplicarea art. 11 din contract au încheiat un contract de prestări servicii inspecţie calitativă şi cantitativă de tip A nr. 1618 din 30 iulie 2006, convenind ca SC R.C. SA să realizeze inspecţia mărfii livrate în perioada septembrie 2006 - martie 2007 - perioadă în care a livrat cărbune pârâtei: În urma executării acestui contract, SC R.C. SA a emis mai multe buletine de analize din care rezultă că marfa livrată este neconformă datorită umidităţii totale şi datorită puterii calorice inferioare.
Cât priveşte susţinerea reclamantei în sensul că, potrivit contractului, calitatea de furnizor o deţin cele 3 societăţi comerciale care formează asociaţia, nu doar reclamanta, tribunalul a respins-o faţă de dispoziţiile art. 42 C. com.
Tribunalul a respins cererea pârâtei - reclamantei de achitare a daunelor - interese conform art. 16.3 din contract, reţinând că această parte nu a probat întinderea prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile, criticând soluţia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 86 din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi a respins apelurile declarate de reclamanta - pârâtă şi pârâta - reclamantă şi a admis apelul pârâtei R.F.B. SA împotriva sentinţei atacate, schimbând-o în parte în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acordate acestei părţi, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această decizie curtea de apel a reţinut că motivele de apel invocate de reclamantă privind nemotivarea sau insuficienta motivare a hotărârii instanţei de fond nu sunt întemeiate faţă de dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. şi faţă de conţinutul hotărârii atacate. Totodată instanţa de apel a respins motivele privind acordarea de către instanţa de fond către pârâta - reclamantă a altceva decât s-a cerut, faţă de conţinutul cererii reconvenţionale de la fila 124, din care reiese că pârâta - reclamantă a solicitat şi plata sumei de 221.731,71 reprezentând penalităţi de valoare, sumă acordată de instanţa de fond.
Pe fondul cauzei, curtea de apel a apreciat că se impune stabilirea faptului dacă în cauză a operat sau nu forţa majoră prevăzută de art. 19.1 din contractul părţilor, în favoarea apelantei - reclamante.
Din probele administrate, curtea de apel a reţinut că, în cauză, nu există o imposibilitate absolută de livrare a huilei, evenimentele din Ucraina nefiind de natură să îngreuneze executarea contractului. Astfel, înscrisul emis de Camera de Comerţ şi Industrie a Ucrainei nu atestă forţa majoră, ci dovedeşte instituirea unei interdicţii la efectuarea de Transporturi feroviare spre România, situaţie care nu se încadrează în definiţia „forţei majore", astfel cum aceasta a fost definită în contractul părţilor. Mai mult, a reţinut curtea de apel, reclamanta însăşi a contrazis iniţial existenţa forţei majore, prin oferta făcută la 24 octombrie 2010, de a livra huila pe o rută ocolitoare. De altfel, în finalul cap.4 din contractul părţilor se menţionează că nu este situaţie de forţă majoră, evenimentul care face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor pentru una dintre părţi.
Curtea de apel a apreciat ca legală şi soluţia dată de tribunal cu privire la neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de livrare a cărbunelui, faptul că acest combustibil a fost livrat către CET Giurgiu fiind fără relevanţă, atâta timp cât această parte este terţă faţă de convenţie.
Instanţa de apel a apreciat că executarea garanţiei de bună execuţie s-a realizat conform art. 16.2 din contractul părţilor, respingând susţinerea apelantei - reclamante privind absenţa probelor privind întinderea prejudiciului. Curtea de apel a reţinut că această condiţie este impusă de art. 9.3 din contract, dar executarea garanţiei s-a făcut potrivit art. 16.2 din contract, conform căruia dacă furnizorul nu livrează în totalitate cantitatea contractată, achizitorul are dreptul de a executa garanţia de bună execuţie, proporţional cu procentul reprezentând cantitatea de huilă nelivrată, ceea ce s-a întâmplat în speţă.
Cât priveşte cererea reconvenţională, curtea de apel a reţinut că soluţia de admitere dată de tribunal şi de obligare a reclamantei la plata penalităţilor de întârziere, conform art. 16.1 din contract, este corectă, neputând fi primită apărarea reclamantei privind existenţa unui litisconsorţiu convenţional, faţă de art. 42 C. com.
Instanţa de apel a respins apelul pârâtei reclamante SC C. SA ca nefondat, apreciind că deşi această parte este îndreptăţită la plata diferenţei de prejudiciu, conform art. 16.3 din convenţia părţilor, pârâta - reclamantă nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ., îndeplinirea condiţiilor de atragere a răspunderii reclamantei - pârâte, astfel cum legal a reţinut tribunalul.
Curtea de Apel a reţinut, însă, ca întemeiat apelul declarat de pârâta R.F.B. SA BUCUREŞTI, faţă de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi faţă de soluţia dată de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelanta - reclamantă, criticând Decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., întrucât prin hotărârea dată, instanţa de apel a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii şi hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea legii.
1. Recurenta - reclamantă a arătat că tribunalul a dat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care sprijină conform art. 261 alin. (5), întrucât una dintre problemele esenţiale cu care a fost investit este incidenţa în cauză a forţei majore care a făcut imposibilă executarea contactului între părţi, problemă nedezbătută de prima instanţă de fond. Or, arată recurentă - reclamantă, deşi instanţa de apel reţine că motivarea tribunalului poate fi „modificată" sau „substituită" singurul aspect reţinut de curtea de apel este acela că, potrivit contractului părţilor, Camera de Comerţ şi Industrie a Ucrainei, nu este instituţie competentă să constate cauza de forţă majoră.
Recurenta - reclamantă arată că tribunalul nu a motivat în niciun fel respingerea acţiunii faţă de pârâta R.F.B. SA, iar lipsa totală a motivării nu poate fi suplinită de instanţa de apel astfel cum greşit a reţinut această instanţă, întrucât lipseşte partea de un grad de jurisdicţie şi face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanţa de apel.
Recurenta - reclamantă a învederat că niciuna dintre instanţele de fond nu s-a pronunţat asupra celui de-al doilea capăt de cerere din acţiunea introductivă a reclamantei privind constatarea nulităţii absolute a deciziei arbitrale a pârâtei SC C. SA de reziliere a contractului încheiat de părţi. Or, instanţa de judecată este obligată să se pronunţe asupra tuturor capetelor de cerere formulate prin acţiune de către reclamantă.
2. Recurenta - reclamantă a arătat că Decizia instanţei de apel este nulă, întrucât această instanţă nu motivează în niciun fel de ce respinge motivul invocat de apelanta - reclamantă privind existenţa unor motive total contradictorii, în hotărârea tribunalului atacată, faţă de încheierile interlocutorii pronunţate de acelaşi judecător de fond. Astfel, deşi prin încheierea din 30 mai 2007, tribunalul a reţinut că între cele 3 societăţi ce formează asociaţia nu există raporturi de solidaritate, iar hotărârea pronunţată face aplicarea art. 42 C. civ.
3. Instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, a arătat recurenta - reclamantă, întrucât, deşi pârâta - reclamantă a solicitat diferenţa prejudiciu, instanţele i-au acordat penalităţi de întârziere, cerere pe care nu a formulat-o niciodată. În schimb, din probele de la dosar, nu reiese modul în care au fost calculate penalităţile de întârziere acordate, calculul făcut fiind eronat.
4. Recurenta - reclamantă a arătat că a criticat în faţa instanţei de apel faptul că, în mod nelegal, prin încheierea din 31 octombrie 2007, tribunalul a repus în discuţie excepţiile invocate în cauză, pe motiv că ar lipsi încheierea de dezbateri din 16 mai 2007 şi o încheiere de amânare a pronunţării din 23 mai 2007. Or, instanţa de apel a reţinut o motivare străină de natura pricinii, apreciind că prin încheierea din 31 octombrie 2007, tribunalul nu ar fi luat nicio măsură cu caracter interlocutoriu deşi, a arătat recurenta, încheierea din 30 mai 2007 este astfel o încheiere interlocutorie.
5. Aceeaşi critică este adusă de recurenta - reclamantă şi în ceea ce priveşte încheierea din 21 noiembrie 2007, hotărârea instanţei de apel fiind dată cu încălcarea legii, întrucât însăşi curtea de apel reţine că de la dosar lipsesc încheierea de dezbateri şi încheierea de amânare a pronunţării, ceea ce atrage nulitatea absolută a încheierii din 30 mai 2007.
6. Recurenta - reclamantă a arătat că prin întâmpinarea depusă la cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC C. SA, a invocat în principal, inadmisibilitatea cererii reconvenţionale, pentru nerespectarea litisconsorţiului obligatoriu, iar în subsidiar, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei, excepţie soluţionată de prima instanţă prin încheierea din 30 mai 2007. Or, prin încheierea din 21 noiembrie 2007, aceste excepţii au fost repuse în mod neegal în discuţia părţilor, aspect criticat în faţa instanţei de apel.
Recurenta - reclamantă a învederat că soluţia instanţei de apel este greşită cu privire la aceste excepţii, atâta timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile litisconsorţiului obligatoriu şi reclamanta nu are calitate procesuală - pasivă.
7. Recurenta - reclamantă a învederat că soluţia dată de instanţa de apel pe fondul cauzei, a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recurenta - reclamantă a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile forţei majore faţă de înscrisurile depuse la dosarul de fond, înscrisuri emise de Camera de Comerţ şi Industrie a Ucrainei şi care contrar celor susţinute de instanţa de apel, sunt înscrisuri emise de o instituţie competentă, astfel cum s-a stabilit prin contractul părţilor.
În continuare, recurenta - reclamantă citează o hotărâre judecătorească de speţă, în care susţine că s-au ridicat aceleaşi probleme de drept, reclamanta din acea cauză obţinând, în mod întemeiat câştig de cauză în acţiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC CET SA, la restituirea garanţiei de bună execuţie a contractului.
Ca atare, arată recurenta, având în vedere că situaţia din speţa citată este absolut identică cu aceea din prezenta cauză, motivarea instanţei de apel în sensul că situaţia de fapt este diferită în prezenta cauză, este nelegală. În plus, în acea decizie de speţă, existenţa forţei majorei a fost reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu autoritate de lucru judecat.
Recurenta - reclamantă a arătat că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că executarea scrisorii de garanţie bancară s-ar fi realizat conform art. 162 din contractul părţilor, întrucât intimata - pârâtă a invocat în cererea reconvenţională art. 16.3 din contract, iar pârâta - reclamantă nu a făcut probele impuse de clauza contractuală arătată, privind dovada pretinsului prejudiciu invocat.
Cât priveşte cuantumul penalităţilor de întârziere, recurenta - reclamantă a arătat că aceeaşi sumă a fost solicitată şi în cauza citată cu titlu de decizie de speţă, cerere respinsă irevocabil.
Recurenta a arătat că pârâta - reclamantă trebuie obligată la plata diferenţei dintre valoarea scrisorii de garanţie bancară şi valoarea prejudiciului reprezentând penalităţi de valoare acordate de instanţele de fond, în caz contrar, intimata pârâtă - reclamantă primind o dublă plată, deşi instanţele de fond i-au respins cererea privind plata de daune ca nedovedită.
8. Recurenta - reclamantă a învederat că nelegală este soluţia instanţei de apel şi în ceea ce priveşte admiterea apelului pârâtei R.F.B. SA şi acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât actele doveditoare au fost depuse după rămânerea cauzei în pronunţare şi nu dovedesc pretenţiile acestei părţi.
În plus, instanţa de apel, era obligată să facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Intimata SC CET SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de nelegalitate formulate, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Prima critică de nelegalitate formulată priveşte nemotivarea soluţiilor pronunţate de instanţele de fond pe cele trei aspecte învederate în dezvoltarea motivelor de recurs.
Înalta Curte nu poate reţine susţinerea recurentei - reclamante în sensul că, deşi instanţa de apel a reţinut că motivarea tribunalului cu privire la reţinerea forţei majore, este insuficientă, instanţa de control judiciar nu a completat în niciun fel această motivare, întrucât afirmaţia recurentei este contrazisă de considerentele deciziei instanţei de apel, care reţine cu titlu de principiu faptul că motivarea insuficientă a instanţei de fond nu poate atrage desfiinţarea hotărârii judecătoreşti, în ipoteza în care soluţia dată este corectă.
În plus, instanţa de recurs reţine că ambele instanţe de fond au motivat amplu neîndeplinirea condiţiei forţei majore în prezenta cauză, susţinerea că instanţa de apel se rezumă la a reţine că nu este instituţie competentă, Camera de Comerţ şi Industrie a Ucrainei, conform contractului părţilor, pentru a atesta existenţa forţei majore, fiind superfluă faţă de considerentele deciziei dată în apel.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat îndeplinirea condiţiei forţei majore pornind de la clauzele inserate de părţi în convenţia încheiată, clauze pe care le-a raportat la toate probele administrate în cauză, inclusiv adresa emisă de recurenta - reclamantă care învederează că exista posibilitatea livrării huilei către pârâta - reclamantă pe o rută ocolitoare, situaţie care, potrivit convenţiei părţilor nu constituie forţă majoră.
Înalta Curte nu poate reţine nici motivul privind nemotivarea de către cele două instanţe de fond a respingerii capătului de cerere din acţiunea introductivă privind constatarea nulităţii absolute a notificării pârâtei - reclamante de rezoluţiune a contractului, întrucât soluţia de respingere în totalitate a acţiunii introductive a fost amplu argumentată de instanţele de fond pornind de la situaţia neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de recurenta - reclamantă şi de la corecta executare a garanţiei de bună execuţie de către intimata - reclamantă. Ca atare, dat fiind caracterul unitar al acţiunii de fond prin care s-a solicitat obligarea pârâtei - reclamante la restituirea garanţiei de bună execuţie şi constatarea nulităţii absolute a notificării acesteia de rezoluţiune a contractului, ambele capete de cerere vizând analiza îndeplinirii de către recurenta - reclamantă a dispoziţiilor contractuale asumate, Înalta Curte va respinge susţinerea recurentei privind obligaţia instanţei de judecată de a se pronunţa distinct pe fiecare capăt de cerere, ca nefondată.
Nefondată este şi susţinerea recurentei vizând absenţa considerentelor celor două instanţe de fond, cu privire la soluţia de respingere a acţiunii faţă de pârâta R.F.B. SA, întrucât această parte a fost atrasă în procesul de faţă doar pentru opozabilitatea hotărârii pronunţate, nefiind parte în contractul dedus analizei instanţei de judecată. Prin urmare, având în vedere poziţia acestei părţi în proces, Înalta Curte reţine că în mod legal instanţa de apel a reţinut că prin respingerea acţiunii faţă de pârâta SC CET SA, instanţa de apel a motivat şi soluţia de respingere a acţiunii de faţă de pârâta R.F.B. SA, considerentele fiind identice.
2. Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, recurenta - reclamantă susţine că instanţa de apel nu a răspuns în niciun fel criticii din apel privind existenţa unor motive contradictorii în hotărârea de fond faţă de încheierea din 30 mai 2007.
Înalta Curte va respinge şi această critică întrucât instanţa de apel a răspuns expressis verbis acestei critici apreciind că nu este vorba despre vreun motiv de nulitate a încheierii respective, ci se învederează aspecte ce au fost analizate în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel apreciind că în cauză operează dispoziţiile art. 42 C. com.
3. Înalta Curte va respinge şi critica de nelegalitate întemeiată pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, reţinând că prin cererea reconvenţională aflată la fila 124 din dosarul de fond, intimata - pârâtă - reclamantă a solicitat daune şi penalităţi de întârziere, instanţele admiţând în parte această cerere şi acordând doar penalităţile de întârziere. Ca atare, susţinerea recurentei - reclamante cu privire la neinvestirea instanţei de judecată cu o atare cerere în pretenţii de către intimata - pârâtă reclamantă este superfluă.
Cât priveşte contestarea calcului penalităţilor de întârziere de către recurenta - reclamantă, Înalta Curte reţine că această parte nu a înţeles să conteste un atare calcul în faţa instanţelor de fond şi să solicite administrarea de probe, astfel încât invocarea acestui aspect care ţine de administrarea probelor, nu poate fi făcută direct în faţa instanţei de recurs, care se pronunţă în limitele fixate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., pe aspecte vizând exclusiv nelegalitatea hotărârii atacate.
4. Înalta Curte reţine că este superfluu şi motivul de recurs privind greşita reţinere de către instanţa de apel a faptului că prin încheierea din 31 octombrie 2007 nu s-ar fi luat nicio măsură cu caracter interlocutoriu, întrucât din examinarea acestei încheieri (fila 332 dosar de fond), reiese că s-a acordat termen în vederea soluţionării cererii de recuzare a completului. Ca atare, reţinerea instanţei de apel în sensul că prin această încheiere nu s-a luat măsuri cu caracter interlocutoriu este exactă.
5. Repunerea în discuţie a excepţiei despre care face vorbire recurenta - reclamantă s-a făcut la termenul din 21 noiembrie 2007, astfel cum corect a apreciat şi instanţa de apel, în vederea acoperirii unor neregularităţi procedurale privind absenţa încheierii de dezbateri şi de amânare a pronunţării însă, soluţia dată în excepţiile invocate de părţile în proces este identică în încheierea din 30 mai 2007 (apreciată ca nulă de instanţa de fond ca urmare a absenţei încheierilor arătate) şi, respectiv, în încheierea din 21 noiembrie 2007, în care au fost reluate.
Ca atare, Înalta Curte reţine ca nefondat şi acest motiv de nelegalitate, întrucât recurenta - reclamantă nu a dovedit că i s-ar fi pricinuit vreo vătămare, conform art. 105 C. proc. civ., reluarea excepţiilor şi pronunţarea aceleaşi soluţii, fiind determinată de necesitatea acoperirii unor neregularităţi pur formale.
6. Prin motivul formulat la acest punct, recurenta - reclamantă reia critica privind nelegala reluare a excepţiilor de către instanţa de fond la termenul din 21 noiembrie 2007, aspect tranşat deja de către Înalta Curte în cadrul considerentelor reţinute la soluţionarea motivului de nelegalitate anterior.
Înalta Curte va respinge şi critica recurentei privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată faţă de cererea reconvenţională, întrucât susţinerea recurentei în sensul că, în speţă, calitatea de furnizor revine unei asocieri formată din trei societăţi comerciale, a fost corect respinsă de instanţele de fond, având în vedere modul în care a fost formulată acţiunea şi în clauzele contractului încheiat de părţi, care permit aplicarea dispoziţiilor art. 42 C. com., astfel cum corect a reţinut instanţa de apel ca instanţă de control judiciar.
Totodată, Înalta Curte reţine că recurenta - reclamantă însăşi a achiesat la această teorie prin formularea acţiunii principale în nume propriu, şi nu în numele litisconsorţiului de a cărui existenţă se prevalează.
7. Înalta Curte reţine că prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3204 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - reclamantă critică de fapt modul de interpretare a probelor de către instanţele de fond, aspecte ce nu pot fi invocate şi analizate în această fază procesuală, faţă de caracterul restrictiv al art. 304 C. proc. civ.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că hotărârea instanţei de apel care a apreciat că în speţă nu sunt dovedite condiţiei forţei majore, nu se întemeiază pe afirmaţia că nu ar fi instituţie competentă să constate forţa majoră, Camera de Comerţ şi Industrie din Ucraina, instanţa de apel trecând, de fapt, peste acest aspect şi analizând exhaustiv clauzele contractului încheiat de părţi, luând în considerare inclusiv posibilitatea executării contractului în condiţii mai costisitoare pentru reclamantă, posibilitate învederată chiar de către această parte şi prevăzute în contractul părţilor, conform art. 969 C. civ.
Cât priveşte citarea unei decizii de speţe, de către recurenta - reclamantă, Înalta Curte reţine că, în sistemul românesc de drept, precedentele judiciare nu au valoare de izvor de drept, pe de o parte, iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta - reclamantă, astfel cum legal a reţinut instanţa de apel.
Susţinerea recurentei relativă la schimbarea clauzei contractuale invocată de intimata - pârâtă - reclamantă ca temei al cererii reconvenţionale, de către instanţa de apel nu poate fi reţinută de către Înalta Curte, faţă de conţinutul deciziei atacate şi al cererii reconvenţionale .
Înalta Curte va respinge motivele invocate relative la absenţa probelor privind prejudiciul invocat de intimata - pârâtă - reclamantă, întrucât aspectele învederate vizează administrarea probelor, aspect ce nu poate fi obiect al analizei instanţei de recurs.
Cu aceeaşi motivare va respinge instanţa de recurs şi motivele invocate în ceea ce priveşte obligativitatea deducerii penalităţilor de întârziere din calculul garanţiei existente.
8. Ultimul motiv invocat de recurenta - reclamantă vizează greşita admitere a apelului pârâtei R.F.B. SA relativ la neacordarea cheltuielilor de judecată şi neaplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte va respinge şi acest motiv, reţinând că aspectele invocate privind absenţa probelor cu privire la cheltuielile solicitate de către apelanta - pârâtă, nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs, fiind probleme legate de administrarea probelor.
Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit unei practici unitare a instanţei supreme, aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de către instanţa de judecată este o chestiune lăsată la latitudinea instanţei de fond, aplicarea acestui text de lege presupunând analiza unor chestiuni de fapt.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă SC D. SRL HOLBOCA împotriva deciziei nr. 86 din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2628/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2450/2011. Comercial → |
|---|
