ICCJ. Decizia nr. 2648/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2648/2011
Dosar nr.13130/3/2009
Şedinţa publică din 14 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S.I.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC R.V. SRL pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate ca intervenită rezilierea contractului de concesiune comercială nr. 25 din 27 noiembrie 2007 încheiat între părţi şi să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 25.351,37 Euro reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a nerespectării obligaţiei contractuale cuprinsă în art. VIII lit. i) şi de 26.180 Euro reprezentând contravaloarea comenzilor neefectuate şi pe care societatea pârâtă s-a obligat să le facă până la încetarea contractului de concesiune comercială, respectiv până la data de 27 noiembrie 2009 (beneficii nerealizate), cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 606 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea, a constatat intervenită rezilierea contractului de concesiune comercială nr.25/27 noiembrie 2007 încheiat între părţi şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 14.280 Euro (inclusiv TVA, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii) cu titlu de daune – interese, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 2.800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a încălcat în mod culpabil obligaţiile contractuale prevăzute de art. VIII lit. i) şi k) coroborat cu art. 2.1., art. 4.2. şi art. 5.1. alin. final. Ca urmare, în temeiul art. 1020-1021 C. civ. şi reţinând pactul comisoriu de grad IV inserat de părţi prin art. 17.2., tribunalul a constatat intervenită rezilierea contractului de concesiune comercială nr. 25 din 27 noiembrie 2007. În ceea ce priveşte prejudiciul efectiv cauzat, instanţa de fond a apreciat faţă de dispoziţiile art. 17.4. alin. (2) din contract, că atitudinea de pasivitate a reclamantei peste termenul de 6 luni nu poate fi imputată societăţii pârâte. Ca urmare, tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 14.280 Euro (inclusiv TVA) reprezentând prejudiciul cauzat care a fost prevăzut ori era previzibil la momentul încheierii contractului (6 luni x 2.000 Euro plus TVA).
Prin Decizia nr. 567 din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă SC R.V. SRL.
A admis apelul incident formulat de apelanta reclamantă SC S.I.C. SRL. A schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că.
A admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.I.C. SRL împotriva pârâtei SC R.V. SRL.
A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă şi a sumei de 11.071,37 EURO (inclusiv TVA, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii) şi la plata sumei de 26.180 EURO (inclusiv TVA, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând daune-interese.
A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă şi a sumei de 15.024 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că:
Soluţia pronunţată pe capătul de cerere privind constatarea rezilierii nu a fost critică în apel, astfel că ea nu va fi supusă controlului.
Motivele de apel formulate de pârâtă sunt nefondate deoarece, din facturile aflate la dosarul cauzei (filele 31-36 fond) rezultă că apelanta-pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia emiterii de comenzi minime lunare doar în perioada nov.2007 – ian.2008, ulterior emiţând o singură comandă în luna iulie 2008, însă sub valoare minimă convenită. Cum părţile au convenit ca rezilierea să poată opera dacă nu se atinge pragul minim de 2.000 Euro plus TVA lunar, iar notificarea de reziliere a fost emisă de apelanta-reclamantă în luna decembrie 2008 (filele 25-28 fond), rezultă că emiterea unei singure comenzi în perioada februarie-decembrie 2008, sub targetul stabilit, nu are relevanţă sub aspectul daunelor-interese, existând un număr mai mare de 6 luni în care apelanta-pârâtă nu a emis nicio comandă.
De asemenea, susţinerile potrivit cărora marfa nu i-a fost niciodată livrată, ea aflându-se în posesia apelantei-reclamante şi putând fi valorificată, nu pot înlătura obligaţia apelantei-pârâte de la plata daunelor-interese, atâta timp cât aceasta şi-a încălcat obligaţiile contractuale şi nu a emis lunar comenzile minime stabilite. Apelanta-reclamantă nu avea nicio obligaţie contractuală în sensul livrării produselor în lipsa comenzilor, iar apelanta-pârâtă nu a făcut vreo dovadă în sensul că apelanta-reclamantă nu ar fi achiziţionat respectivele produse de la partenerii săi comerciali sau că le-ar fi distribuit prin intermediul altor comercianţi, astfel că scopul contractului ar fi fost atins şi nu s-a cauzat nici un prejudiciu reclamantei.
Curtea de apel a constatat că motivele de apel invocate de apelanta-reclamantă sunt întemeiate, aşa încât, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nepretinderea rezilierii contractului de către apelanta-reclamantă după împlinirea celor 6 luni consecutive este similară cu o pasivitate ce ar înlătura răspunderea apelantei-pârâte pentru perioada următoare.
Cum apelanta-pârâtă s-a obligat la emiterea unor comenzi lunare minime de 2.000 Euro plus TVA pe tot parcursul derulării contractului (2 ani) şi nu şi-a respectat această obligaţie, iar apelanta-reclamantă a înţeles să pretindă rezilierea contractului în decembrie 2008, în baza art. 969-970 C. civ. coroborat cu art. 1082-1084 C. civ., curtea de apel a constatat că prejudiciul efectiv suferit de apelanta-reclamantă este în cuantum de 25.351,37 Euro (februarie-iunie 2008 şi august-decembrie 2008 câte 2.000 Euro plus TVA lunar, iulie 2008 diferenţa dintre comanda minimă şi comanda efectivă, respectiv 1.551,32 Euro inclusiv TVA).
În ceea ce priveşte beneficiile nerealizate solicitate de apelanta-reclamantă, curtea de apel a constatat că şi aceste pretenţii sunt întemeiate deoarece, din dispoziţiile art. 1084-1086 C. civ. rezultă că debitorul obligaţiei neîndeplinite culpabil este dator a acoperi atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi câştigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Această a doua componentă a prejudiciului suferit de creditor era previzibilă la momentul încheierii contractului, atâta timp cât părţile au convenit ca targetul de minim 2.000 Euro plus TVA să fie îndeplinit lunar de către apelanta-pârâtă pe toată durata contractului. Ca urmare, în baza aceloraşi dispoziţii legale, apelanta-reclamantă are dreptul de a fi despăgubită şi cu suma de 26.180 Euro reprezentând beneficii nerealizate.
Curtea de apel a avut în vedere la stabilirea întinderii prejudiciului şi faptul că în materie comercială, prin încheierea contractelor, părţile îşi fac planuri de afaceri şi previziuni în derularea relaţiilor lor comerciale, or încălcarea obligaţiilor asumate de către o parte duce la cauzarea de prejudicii sub acest aspect părţii cocontractante, dacă nu se face dovada că scopul contractului a fost atins prin intermediul altor relaţii comerciale.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC R.V. SRL Bucureşti, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a sentinţei comerciale nr. 606 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI- a comercială, şi rejudecând cauza, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de către intimata reclamanta SC S.I.C. SRL.
Recurenta-pârâtă formulează următoarele critici:
În mod greşit s-a apreciat că rezilierea contractului încheiat între părţi a intervenit la data de 19 decembrie 2008 potrivit înscrisului denumit notificare de plata/convocare la conciliere/notificare de reziliere a contractului de concesiune comercială.
Potrivit art. 17.1 din contract, acesta încetează de plin drept, fără a mai fi necesară intervenţia vreunei instanţe judecătoreşti, în cazul în care una dintre părţi:
c) în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii notificării prin care i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a executat ori îşi execută în mod necorespunzător oricare dintre obligaţiile ce-i revin, în cazul în care în acest interval nu a executat obligaţia reclamată.
Ca atare, rezilierea contractului a avut loc la data de 08 martie 2008 şi nicidecum la 19 decembrie 2008, aşa cum reţin instanţele. Această concluzie rezultă indubitabil din conţinutul adresei emisă de intimată sub nr. 1828 din 03 martie 2008 şi de care înţelege să se folosească în recurs cu calificarea de înscris nou.
Totodată, se constată din conţinutul menţionatei adrese că intimata S.I.C. SRL nu a înţeles să solicite societăţii sale executarea în continuare a contractului, ci s-a rezumat la exercitarea dreptului consacrat prin pactul comisoriu de ultim grad menţionat în contract, de a ,,declara" rezilierea contractului [art. XVII pct. 17.1 lit. c)]. Că este aşa, rezultă în afara oricărui dubiu din formularea ,,începând cu data prezentei.... nu mai deţineţi calitatea de distribuitor a produselor".
În aceste condiţii, raţionamentul instanţei de apel în sensul că pactul comisoriu inserat de părţi nu înlătură facultatea părţii adverse de a pretinde executarea contractului şi de a nu se ajunge la reziliere apare ca vădit neîntemeiat. Cum partea adversă a înţeles să procedeze conform celor menţionate mai sus, adică să nu pretindă executarea contractului, ci să-1 considere reziliat începând cu data de 08 martie 2008, instanţa nu putea acorda daune interese sub forma prejudiciului efectiv suferit la nivelul valorii comenzilor neefectuate până la data rezilierii.
În ceea ce priveşte acordarea de daune interese in modalitatea beneficiului nerealizat pentru perioada cuprinsă între momentul rezilierii (08 martie 2008) şi momentul convenit contractual (termenul de derulare a contractului de doi ani respectiv 27 noiembrie 2009), această soluţie este lipsită de orice temei legal şi reprezintă în realitate o modalitate de îmbogăţire fără justă cauză.
Atât timp cât intimata reclamantă a înţeles să declare rezilierea contractului la 08 martie 2008, renunţând totodată fără echivoc la posibilitatea pusă la îndemână de lege de a cere co-contractantului executarea în continuare a contractului, prestaţiile fiind succesive, raţionamentul instanţei de apel în sensul că cea de-a doua componentă a prejudiciului - beneficiul nerealizat (lucrum cessans) era previzibilă la momentul încheierii contractului, atât timp cât părţile au convenit ca targetul minim - 2000 euro plus TVA sa fie îndeplinit lunar de către societatea sa pe toată durata contractului, este unul greşit.
Văzând principiul înscris în dispoziţiile art. 1086 C. civ. potrivit cu care daunele interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei, soluţia instanţei de apel de a acorda daune interese - lucrum cessans - la nivelul comenzilor neefectuate nu îndeplineşte condiţia menţionată în textul de lege citat.
În aceste condiţii, în lipsa unor minime dovezi referitoare la existenţa şi întinderea prejudiciului, argumentul curţii de apel în sensul că în materie comercială la stabilirea întinderii prejudiciului trebuie avut în vedere faptul că părţile îşi fac planuri de afaceri şi previziuni în derularea relaţiilor comerciale nu se situează în afara oricărei critici, concluzia instanţei nefiind altceva decât aplicarea unei prezumţii fără niciun fel de fundament juridic şi faptic.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia, conform adresei nr. 1828 din 3 martie 2008, depusă ca act ,,nou" în recurs, contractul de concesiune încheiat între părţi ar fi fost reziliat la data de 8 martie 2008 nu poate fi primită, întrucât apărarea formulată de recurentă în această fază procesuală ţine de fondul cauzei, pârâta având posibilitatea să se folosească de această probă şi în celelalte faze procesuale dacă considera că acest mijloc de probă era oportun, ceea ce nu s-a întâmplat.
În această împrejurare, se constată că s-a reţinut corect, în baza întregului probatoriu administrat în cauză, că rezilierea contractului de concesiune a intervenit în decembrie 2008, când reclamanta a solicitat rezilierea contractului, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârâtă. De altfel, este de menţionat că soluţia pronunţată asupra capătului de cerere privind constatarea rezilierii nu a fost criticată în apel, aşa încât instanţa de apel nu a mai supus-o controlului, şi drept urmare, ea nu poate face obiectul examinării, omisso medio, nici în recurs.
Se constată însă că soluţia pronunţată de curtea de apel este eronată în ce priveşte acordarea daunelor interese şi a beneficiilor nerealizate solicitate de reclamantă, respectiv a stabilirii întinderii prejudiciului produs de pârâtă, prin neîndeplinirea obligaţiei stabilite în contract.
Aceasta, deoarece prima instanţă a apreciat judicios că, având în vedere dispoziţiile art. 3.1 coroborat cu art. VIII lit. i) şi k) din contract, precum şi pe cele ale art. 17.2 şi art.17.4 din acelaşi contract, atitudinea de pasivitate a reclamantei, concretizată în nerezilierea contractului după termenul de 6 luni nu poate fi imputată pârâtei, iar prejudiciul ce putea fi previzibil ori era previzibil în momentul încheierii contractului nu putea fi circumscris decât acestei perioade, fiind vorba despre comenzile neefectuate timp de 6 luni, însumând 14.280 Euro.
În ce priveşte beneficiile nerealizate, respectiv solicitarea reclamantei de a fi despăgubită şi cu suma de 26.180 Euro reprezentând beneficii nerealizate (valoarea de 2.000 Euro plus TVA lunar, calculate pentru o perioadă de 11 luni de la rezilierea contractului şi până la data la care acesta ar fi trebuit să înceteze prin ajungerea la termen, respectiv ianuarie-noiembrie 2009), se constată, de asemenea, că aprecierea curţii de apel este criticabilă, întrucât în raport de dispoziţiile art. 1086 C. civ., de faptul că reclamanta a solicitat rezilierea, ceea ce exclude executarea în continuare a contractului care prevedea ca targetul minim – 2000 Euro plus TVA să fie îndeplinit lunar de către pârâtă pe toată durata contractului, raţionamentul instanţei curţii de apel nu poate fi primit.
Prin urmare, se reţine a fi întemeiate criticile recurentei-pârâte formulate prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cum de altfel apar ca fiind justificate şi susţinerile circumscrise art. 304 pct. 7 din acelaşi cod, întrucât, într-adevăr, referirile instanţei, cu ocazia stabilirii prejudiciul produs în cauză, la planurile de afaceri ale părţilor şi previziunile în derularea relaţiilor comerciale exced pricinii deduse judecăţii.
În ce priveşte cererea recurentei-pârâte de a-i fi restituită cauţiunea în sumă de 15.972 lei, formulată de reprezentantul său în şedinţa de astăzi, se va respinge ca prematură, deoarece suspendarea executării a fost menţinută până astăzi, 14 septembrie 2011, data soluţionării recursului în cauză, când instanţa a rămas în pronunţare.
În concluzie, faţă de considerentele mai sus menţionate, se va admite recursul pârâtei, se va modifica în parte Decizia atacată, în sensul că se va respinge apelul incident formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
Va fi menţinută în rest Decizia atacată, cu privire la respingerea ca nefondat a apelului formulat de pârâtă împotriva aceleiaşi sentinţe.
Se va respinge cererea pârâtei privind restituirea cauţiunii, ca prematur formulată.
Va fi obligată reclamanta SC S.I.C. SRL Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3016 lei către pârâta SC R.V. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R.V. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 567 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică în parte Decizia atacată în sensul că respinge apelul incident formulat de reclamanta SC S.I.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 606 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Menţine în rest Decizia atacată, respectiv cu privire la respingerea ca nefondat a apelului formulat de pârâta SC R.V. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
Respinge cererea pârâtei SC R.V. SRL Bucureşti privind restituirea cauţiunii, ca prematur formulată.
Obligă reclamanta SC S.I.C. SRL Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3016 lei către pârâta SC R.V. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2808/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2631/2011. Comercial → |
|---|
