ICCJ. Decizia nr. 2688/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2688/2011
Dosar nr.11757/2/2010
Şedinţa publică de la 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
SC P.T. SRL a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului solicitând anularea tuturor actelor şi măsurilor de executare efectuate către Agenţia Domeniilor Statului arătând că prin notificarea nr. 62120 din 15 noiembrie 2010 i s-a solicitat să achite debitul în valoare de 34.788,89 lei din care redevenţe 28.890,79 lei şi penalităţi de redevenţă în sumă de 5.898,10 lei conform contractului de concesiune nr. 55 din 14 decembrie 2006.
A arătat în contestaţia sa că între părţi a fost încheiat un contract de concesiune (nr. 55 din 14 decembrie 2006) având ca obiect exploatarea unei suprafeţe de 201,20 ha precum şi a terenului neagricol în suprafaţă de 14,16 ha, suprafaţă care a fost diminuată prin actul adiţional nr.3 din 9 septembrie 2008 ajungând în final la 73,36 ha teren agricol şi 7,90 ha teren neagricol, în total 81,26 ha, care în temeiul art. 4 alin. (1)7 din Legea nr. 41/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, a Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 169/1997, a intrat în proprietatea contestatoarei aşa cum rezultă din Acordul autentificat sub nr. 180 din 8 februarie 2008, astfel că executarea începută este nefondată. A arătat în continuare că a comunicat intimatei acest acord cu adresele nr. 229 din 29 ianuarie 2009 şi nr. 50 din 22 aprilie 2009, dar şi adresa nr. R 2121 din 3 februarie 2008 prin care Comisia Judeţeană Prahova de Fond Funciar a confirmat înregistrarea acordului, precum şi adresa nr. 240 din 19 februarie 2008 prin care Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar LAPOS a confirmat îndeplinirea tuturor obligaţiilor prevăzute în Acord, refuzând pentru aceste motive plata tuturor facturilor.
Şi-a întemeiat contestaţia la executare pe dispoziţiile art. 399 C. proc. civ., art. 3 din OUG nr. 64/2005 şi cap. VIII, IX şi X din OUG nr. 51/1998.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis contestaţia la executare, a dispus anularea formelor de executare efectuate de intimaţi împotriva contestatoarei în temeiul titlului executoriu â€" contractul de concesiune nr. 55 din 14 decembrie 2006, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 22 din 8 februarie 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că din probele existente la dosarul cauzei rezultă că între contestatoare şi numiţii G.D., G.C.C. şi G.E. s-a încheiat Acordul autentificat cu nr. 180 din 8 februarie 2008 pentru terenul în suprafaţă de 82 ha, prin care s-a şi achitat valoarea acestuia. De asemenea, a mai reţinut că potrivit adresei nr.240 din 19 februarie 2008 Comisia de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a luat act de îndeplinirea obligaţiilor din acel acord, pe care l-a înregistrat în registrul special nr.1 din 19 februarie 2008 la Primăria LAPOS şi că a fost înscris dreptul de proprietate asupra terenului în cartea funciară pe numele contestatoarei, terenul înscris fiind acelaşi cu cel din contractul de concesiune, aşa încât s-a probat faptul că SC P.T. SRL a cumpărat terenurile ce au făcut obiectul contractului de concesiune, iar faptul că nu a fost încheiat de Comisia Locală protocolul reglementat de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 nu este imputabil contestatoarei, la fel cum nici efectuarea reglementării predării â€"primirii terenului respectiv abia în anul 2001 nu-i poate fi imputată contestatoarei.
În considerarea acestor motive precum şi a faptului că intimata a confirmat şi probat că suprafaţa de 82 ha cu destinaţie agricolă nu mai face obiectul contractului de concesiune, instanţa a admis contestaţia la executare, anulând formele de executare.
Împotriva sentinţei instanţei de fond intimata Agenţia Domeniilor Statului a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., art. 299 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 190/2004, OUG nr. 64/2005, OUG nr. 51/1998, Legea nr. 268/2005, HG nr. 626/2001, Legea nr. 1/2000 şi HG nr. 890/2005, contractul de concesiune nr. 55/2006, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei la executare ca neîntemeiată.
În susţinerea motivelor de recurs pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. a arătat că în conformitate cu clauzele contractuale, concesionarul avea obligaţia prevăzută de art. 7.1.6. ca în schimbul exploatării terenului agricol, care face obiectul contractului, să plătească redevenţa la termenul scadent şi să realizeze investiţiile angajate, invocând şi dispoziţiile art. 7.1.15, art. 4.1, art. 5.11, pct. 4.1, pct. 4.2, pct. 5.4, pct. 5.9 din contractul de concesiune, astfel că în conformitate cu art. 969 C. civ. potrivit căruia ,,convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor.
A susţinut în continuare că indubitabil creanţa este certă, lichidă şi exigibilă faţă de prevederile capitolului nr. 4 şi 5 şi art. 5.11 şi art. 5.4 din contract, iar contestatoarea nu deţine o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, titlul executoriu dobândit în temeiul Legii nr. 190/2004 fiind contractul de concesiune, iar în ceea ce priveşte titlul de proprietate invocat de contestatoare, instanţele au greşit necomparând cele două titluri de proprietate, respectiv Acordul autentificat sub nr. 180 din 8 februarie 2008 şi cel invocat de recurentă, privind dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 82 ha, încălcând astfel dispoziţiile OUG nr. 64/2005, Legea nr. 268/2005, art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (1), art. 9 din HG nr. 626/2001, Legea nr. 1/2000 şi HG nr. 890/2005, singura modalitate prevăzută de lege de predare a terenurilor aparţinând domeniului public sau privat al statului, ca şi cale legală prin care un teren poate fi scăzut din domeniul public al statului fiind încheierea unui protocol de predare-primire cu Comisia Locală de fond funciar pe baza cererii şi a documentaţiei cuprinzând validarea pe amplasamentul respectiv, înaintate de Comisia Judeţeană (art. 47 din HG nr. 890/2005).
De aici concluzia că predarea fizică a terenurilor către SC P.T. SRL în baza Acordului nr. 180 din 8 februarie 2008, nu a avut loc, aceasta deţinând şi exploatându-l conform contractului de concesiune nr. 55/2006, conform căruia contestatoarea avea obligaţia de a-l respecta.
A susţinut recurenta că Acordul nr. 180 din 8 februarie 2008 este o veritabilă promisiune de vânzare, numiţii G.D., G.C.C. şi G.E. nefiind puşi în posesie, nedeţinând fizic terenul, deoarece nu a fost predat terenul către Comisia Locală, astfel contestatoarea nefiind proprietara terenului de 82 ha.
Recursul este nefondat.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, fiind vizate situaţiile în care instanţa evocă normele dreptului substanţial incidente situaţiei de fapt în cauză, dar le încalcă în litera şi spiritul lor, ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii.
În recursul declarat recurenta contestă Decizia atacată pe considerentul că SC P.T. SRL în calitate de contestatoare la fond, nu deţine calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 82 ha, în realitate titlul folosinţei acestei suprafeţe fiind contractul de concesiune încheiat cu recurenta şi că Acordul nr. 180 din 8 februarie 2008 nu constituie titlu de proprietate, ci doar o promisiune de a contracta întrucât nu a fost încheiat protocolul de predare-primire cu Comisia Locală de Fond Funciar, ca singură cale legală prin care acest teren putea fi scăzut din domeniul public.
Art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţine în administrare terenuri â€" proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului prevede ca ,,Agenţia Domeniilor Statului, împreună cu Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, va inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi le va preda pe bază de protocol comisiilor locale, în vederea eliberării titlurilor de proprietate şi punerii în posesie a celor îndreptăţiţi.
Aşa cum rezultă din art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001, obligaţia de a încheia protocolul de scădere din domeniul public a terenului în suprafaţă de 82 ha, îi revenea, recurentei Agenţia Domeniilor Statului şi Comisiei Locale, iar nerespectarea art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 nu poate fi imputată contestatoarei, care a făcut proba titlului său de proprietate, depunând toate diligenţele prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului său şi opozabilităţii acestuia faţă de cei vizaţi, imobilul fiind înscris în Cartea Funciară, astfel că în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra existenţei şi valabilităţii titlului de proprietate al contestatoarei asupra terenului în litigiu.
Recurenta a ignorat calitatea de proprietar a contestatoarei, facturând nelegal contravaloarea redevenţei şi a penalităţilor de întârziere, în condiţiile în care nu deţinea un titlu legal care să-i permită acest drept.
De remarcat este faptul că însăşi recurenta a învederat că terenul în litigiu a ieşit din proprietatea sa pe bază de protocol încheiat cu Comisia Locală Lapoş, la data de 21 octombrie 2010, anexând acest protocol (fila 60 dosar fond), nejustificând culpa contestatoarei în ceea ce priveşte neîncheierea acestui protocol înainte de 21 octombrie 2010, în final recunoscând titlul de proprietate al acesteia.
În aceste împrejurări, Curtea constată că hotărârea atacată este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001, a HG nr. 626/2001 şi a Legii nr. 1/2000 şi că în contextul în care a fost dovedit dreptul de proprietate al SC P.T. SRL asupra terenului în litigiu, acesta nemaifăcând obiectul contractului de concesiune, nu vor mai fi analizate dispoziţiile contractului de concesiune invocat în recurs referitoare la greşita interpretare a obligaţiilor de plată prevăzute de Capitolele 4 şi 5, art. 7.1.15, art. 4.1, art. 5.11, pct. 4.1, pct. 4.2, pct. 5.4, pct. 5.9.
Pentru aceste motive recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 22 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2684/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2689/2011. Comercial → |
|---|
