ICCJ. Decizia nr. 2806/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2806/2011
Dosar nr. 37319/3/2009
Şedinţa publică din 26 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7188 din 15 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, instanţa a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a CONSILIULUI LOCAL SECTOR 3 Bucureşti, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a PRIMĂRIEI SECTORULUI 3 Bucureşti; a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL faţă de PRIMĂRIA SECTORULUI 3 Bucureşti, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia; a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL în contradictoriu cu pârâţii DIRECŢIA DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 3, CONSILIUL LOCAL SECTOR 3, CGMB şi MUNICIPIUL Bucureşti, prin Primarul General având drept obiect obligarea pârâţilor la restituirea către reclamantă a preţului plătit de aceasta din urmă cu titlu de contravaloare a spaţiului comercial cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4543 din 23 iunie 2005 în cuantum de 182.202,09 lei şi la restituirea cheltuielilor efectuate cu ocazia încheierii actului menţionat în sumă de 6.041,45 lei, a obligat pârâtele la plata sumei de 182.202,09 lei inclusiv T.V.A. reprezentând contravaloare preţ pentru spaţiul comercial menţionat; a obligat pârâţii D.G.I.T.L. SECTOR 3 Bucureşti şi CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 Bucureşti la plata sumei de 6.014,45 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu întocmirea contractului de vânzare-cumpărare şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Municipiul Bucureşti împotriva Primăriei Sectorului 3 prin Primar, D.G.I.T.L. SECTOR 3, CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere că la data de 23 iunie 2005 reclamanta a încheiat cu C.L.M.B. în temeiul Legii nr. 550/2002 un contract de vânzare-cumpărare având drept obiect spaţiul comercial situat în Bucureşti, sector 3, contract care ulterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa civilă nr. 1359 din 24 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, şi Decizia civilă nr. 1971 din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a), a fost anulat, spaţiul menţionat fiind retrocedat titularului de drept.
Împotriva acestei sentinţe comerciale, intimaţii DIRECŢIA GENERALĂ DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE A SECTORULUI 3 Bucureşti şi PRIMĂRIA SECTORULUI 3 Bucureşti, iar, ulterior, la data de 29 octombrie 2010, CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 Bucureşti în temeiul dispoziţiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ. a formulat cerere de aderare la apelul formulat de PRIMĂRIA SECTORULUI 3 Bucureşti.
Prin Decizia nr. 18 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins cererile de apel formulate de apelantele DIRECŢIA DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 3 şi PRIMĂRIA SECTORULUI 3 Bucureşti şi cererea de aderare la apelul PRIMĂRIEI SECTORULUI 3 formulată de CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut referitor la excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a VI-a comerciale a Tribunalului Bucureşti, că în raport de obiectul litigiului, de împrejurarea că din punct de vedere funcţional orice judecător cu grad de tribunal avea dreptul să soluţioneze orice fel de litigiu aflat pe rolul instanţei respective indiferent de natura litigiului conform R.O.I.J. precum şi de faptul că necompetenţa funcţională a unei secţii nu reprezintă o excepţie, ci mai degrabă o modalitate de a încerca rezolvarea unor cauze de către judecătorii specializaţi în materia respectivă, instanţa nu a pronunţat o hotărâre nelegală, hotărârea nefiind dată cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică a altei instanţe.
Referitor la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a apelantului CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 Bucureşti instanţa de apel a reţinut că excepţia a primit o rezolvare corectă faţă de faptul că autoritatea administrativă a semnat factura nr. 93333671 din 23 iunie 2005 (fila 92 dosar fond) la rubrica furnizor – vânzător, încasând preţul vânzării convenit prin contractul nr. 4543 din 23 iunie 2005.
Chiar dacă nu a avut calitatea de vânzător, prin asumarea obligaţiei de a încasa preţul vânzării, semnând şi parafând acest lucru la rubrica vânzător în factura fiscală menţionată, CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 Bucureşti, a înţeles să devină subiect de drept în cadrul acestui raport juridic concret, manifestându-şi astfel capacitatea de folosinţă ca autoritate deliberativă.
Referitor la nediscutarea în contradictoriu a cererii de chemare în garanţie, s-a reţinut că dispoziţiile art. 60 şi art. 63 C. proc. civ. nu prevăd o astfel de obligaţie legală, iar pe de altă parte, deşi apelantul a avut ocazia la termenele din 27 aprilie 2010 şi 8 iunie 2010 să-şi expună poziţia faţă de cererea formulată de intimatul MUNICIPIUL BUCUREŞTI, nu şi-a exercitat acest drept procesual.
Pe fondul cauzei a reţinut că prin clauza inserată la cap. III din contractul de vânzare-cumpărare cu plata integrală (fila 24) părţile au convenit ca vânzătoarea să nu fie exonerată de răspunderea pentru evicţiune prevăzută de art. 1337 C. civ. chiar în ipoteza în care cumpătătorul a înţeles să îl scutească pe vânzător de prezentarea extrasului de carte funciară, astfel că pârâţii trebuie să răspundă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs DIRECŢIA DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 3 Bucureşti şi CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 Bucureşti.
Recurenta DIRECŢIA DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 3 Bucureşti a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că hotărârea este nelegală deoarece nu are calitate procesuală pasivă nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare, sens în care trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 550/2002 ce a constituit temeiul legal al încheierii contractului şi Legea nr. 273/2006 privind Finanţele Publice, respectiv art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (2) şi (8) şi art. 62 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 215/2001, iar pe fond a arătat că nu sunt întrunite condiţiile art. 1336 şi următoarele C. civ. privind răspunderea în garanţie.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor în sensul respingerii acţiunii faţă de aceasta.
Recurentul CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 Bucureşti a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a respins excepţia necompetenţei materiale, competenţa materială fiind funcţională şi determinându-se după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţa şi procesuală care se determină în funcţie de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus judecăţii.
Instanţa, în prezenta cauză a fost învestită cu o acţiune privind obligarea pârâtei la restituirea preţului plătit de reclamantă, reprezentând contravaloarea spaţiului comercial cumpărat, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4543 din 23 iunie 2005, în temeiul Legii nr. 550/2002, anulat prin sentinţa civilă nr. 1359 din 24 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1971 din 21 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
S-au încălcat astfel şi dispoziţiile art. 36 – 37 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească.
De asemenea, hotărârea este lipsită de temei legal în privinţa soluţiei date excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (4), art.21 alin. (1), (2), (4), (5), art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 77 din Legea nr. 215/2001, CONSILIUL LOCAL fiind autoritate administrativă deliberativă, care raportat la obiectul cererii nu este subiect de drept.
Pe fond, a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi cu privire la cuantumul sumei pe care a fost obligată să o restituie.
În concluzie, a solicitat instanţei admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente sau în subsidiar să o modifice şi să respingă acţiunea, ca nefondată.
Analizând recursurile se găsesc fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit motivelor de recurs invocate de ambele recurente se constată că acestea invocă atât critici privind modul de soluţionare a mai multor excepţii, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia de necompetenţă materială şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, cât şi critici pe fondul cauzei.
Potrivit art. 137 C. proc. civ. instanţa este obligată să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond, care fac de prisos în tot cercetarea în fond a pricinii, această regulă fiind aplicabilă şi procedurii de judecată în recurs.
În cauză, faţă de caracterul şi efectele pe care le determină excepţiile invocate de cele două recurente trebuie analizată cu prioritate critica de nelegalitate privind încălcarea normelor de competenţă materială, întrucât analizarea celorlalte două excepţii nu poate fi realizată decât de o instanţă competentă material.
Prin urmare, în legătură cu această excepţie, analizând caracterul normelor care reglementează competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în vigoare la data sesizării instanţei cu cererea de chemare în judecată, deci anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2011, se constată că potrivit art. 2 C. proc. civ. legea a stabilit ce anume judecă tribunalele, competenţa materială trebuind a fi examinată atât sub aspect funcţional cât şi procesual, pe temeiul căreia atribuţiile judecătoreşti sunt determinate după natura, obiectul sau valoarea litigiului, în acest sens art. 2 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. stabilind că tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel. Distincţia este importantă deoarece în reglementarea avută în vedere, regulile cu privire la competenţa după materie chiar şi între instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, sunt imperative de ordine publică, atunci când părţile nu pot deroga de la ele, faţă de caracterul excepţional.
În cauză, cererea de chemare în judecată vizează un contract de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 550/2002, desfiinţat pe cale judecătorească de către o instanţă de contencios administrativ, având în vedere competenţa materială specială reglementată chiar prin această lege astfel că având în vedere şi dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora litigiile în legătură cu executarea obligaţiilor derivate dintr-un contract administrativ sunt de competenţa exclusivă a instanţei de contencios administrativ a tribunalului, astfel că, normele de competenţă materială în cauză sunt absolute.
Prin urmare, fiind vorba de încălcarea unor norme de competenţă materială exclusivă hotărârile pronunţate sunt nule şi atrag admiterea ambelor recursuri cu consecinţa casării şi trimiterii la instanţa competentă nemaifiind necesară analizarea în acest cadru procesual a celorlalte critici formulate de recurente.
Aşa fiind, văzând şi art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se vor admite ambele recursuri, se va casa Decizia nr. 18 din 24 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, se va anula sentinţa comercială a Secţiei a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti nr. 7118 din 15 iunie 2010 şi se va trimite cauza spre soluţionare Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâţii DIRECŢIA DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 3 Bucureşti şi CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 18 din 24 ianuarie 2011, pe care o casează.
Anulează sentinţa comercială a Secţiei a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti nr. 7118 din 15 iunie 2010 şi trimite cauza spre soluţionare Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2757/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2810/2011. Comercial → |
|---|
