ICCJ. Decizia nr. 2826/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2826/2011
Dosar nr. 3080/1/2011
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC E.I.G. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SUCURSALA REGIONALA DE CAI FERATE TIMIŞOARA şi COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE – C.F.R. SA a solicitat instanţei ca pârâtele să fie obligate la plata sumelor de 431.079,05 lei cu titlul de contravaloare marfă aferentă facturilor nr. 9575187 din 10 iulie 2002, nr. 9575188 din 10 iulie 2002, nr. 9575192 din 10 iulie 2002, nr. 9575193 din 10 iulie 2002, nr. 9575194 din 10 iulie 2002 şi nr. 9575193 din 10 iulie 2002, precum şi la plata dobânzii legale de 293.106,85 lei, calculată conform anexei la cererea de chemare în judecată, cu obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale până la plata efectivă şi integrală a creanţei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969, art. 1073, art. 1088, art. 1361, art. 1362 şi art. 1393 C. civ., pe dispoziţiile art. 43 şi art. 46 C. com., ca şi pe dispoziţiile art. 3 din OG nr. 9/2000, modificată.
La 12 mai 2006, pârâta Compania Naţională de Căi Ferate SA Bucureşti, sucursala Regională CF Timişoara, a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând excepţia de netimbrare, întemeiată pe prevederile Legii nr. 146/1997, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în raport de faptul că nu s-a dovedit schimbarea denumirii SC G.A.C.D. în SC V.I. SRL, ca şi de faptul că invocatul contract de cesiune între SC V.I. SRL şi SC E.I.G. SRL nu are număr de înregistrare la nici una din cele două societăţi. Tot pe cale de excepţie a fost invocată şi prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei, motivat de inexistenţa unei recunoaşteri exprese din partea creditorului în înţelesul art. 16 din Decretul nr. 167/1959.
Aceleaşi excepţii au fost invocate şi de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, care, în plus a invocat şi nulitatea actelor juridice numite „comenzi", având în vedere pe de o parte că există neconcordanţă între cantitatea produselor din comanda nr. 3/1/3/316A din 23 mai 2002 şi cantitatea produselor facturate, iar pe de altă parte că Regionala C.F. Timişoara a lansat comenzile fără a avea mandat de la C.N.C.F. „C.F.R." SA. Sub acest aspect, a invocat prevederile art. 382 C. com. şi prevederile art. 1546 C. civ.
Aceeaşi pârâtă a mai invocat şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată raportat la dispoziţiile art. 7201 alin. (5) C. proc. civ., motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la mai puţin de 30 de zile de la data primirii convocării la conciliere.
La termenul din 13 septembrie 2006, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.
La termenul din 8 noiembrie 2006, pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a renunţat să susţină excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. La acelaşi termen de judecată, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
Prin sentinţa comercială nr. 11882 din 15 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI - a comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins cererea ca prescrisă.
Prin Decizia comercială nr. 217 din 27 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI - a comercială, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr unic, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţei iar prin Decizia comercială nr. 1391 din 8 aprilie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia comercială nr. 217 din 27 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de recurs a statuat asupra faptului că sumele din adresele pentru care s-a solicitat compensarea sunt aceleaşi cu cele din facturile rămase necompensate după ordinul de compensare din noiembrie 2002, fiind fără echivoc legătura dintre acestea şi că, în ceea ce priveşte recunoaşterea debitului prin aprobarea de către pârâtă a circuitului de compensare, această recunoaştere s-a manifestat în adresele nr. 231-232-233 din 2 aprilie 2004 şi are efect întreruptiv asupra cursului prescripţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 .
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială sub nr. 13340.01/3/2006 la 9 septembrie 2008 iar la 10 octombrie 2008, reclamanta a chemat-o în judecată pe SC A.I.G. SRL, în conformitate cu dispoziţiile art. 57-59 C. proc. civ., invocând în acest sens contractul de cesiune de creanţă încheiat cu această intervenientă, contract notificat către ambele pârâte prin notificarea nr. 117N/2008 a B.E.J. T.A.M.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu a avut raporturi contractuale cu SC A.I. SA , aceste raporturi derulându-se între SC A.I. SA şi pârâta de rangul 1. În cadrul aceleiaşi excepţii a invocat şi prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990, care califică sucursala ca dezmembrământ fără personalitate juridică, precum şi prevederile art. 41 C. proc. civ., care conferă calitatea procesuală pasivă societăţii fără personalitate juridică, dacă au organe proprii de conducere.
La termenul din 16 ianuarie 2009, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a C.N.C.F. „C.F.R." SA , a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC A.I.G. SRL, pretins invocată de sucursala Regională Timişoara în întâmpinare şi a constatat transmiterea calităţii procesuale active către SC A.I.G. SRL. A luat act de precizarea temeiurilor juridice pentru chemarea în judecată în solidar a pârâtelor: dispoziţiile art. 969 şi art. 973 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 iar la termenul din 20 februarie 2009, tribunalul a reţinut că, urmare a constatării transmiterii calităţii procesuale active, a rămas fără obiect cererea de introducere în cauză a SC A.I.G. SRL, formulată în temeiul art. 57-59 C. proc. civ.
La termenul din 20 noiembrie 2009, reclamanta a precizat cuantumul dobânzii la suma de 422.980,22 lei, iar cuantumul debitului la 431.079,15 lei, conform raportului de expertiză.
Prin sentinţa comercială nr. 14273 din 16 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 13340.01/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiate acţiunea precizată a reclamantei şi cererea pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.
În pronunţarea acestei sentinţe instanţa de fond a aplicat reclamantei sancţiunea instituită de art. 139 alin. (1) C. proc. civ. iar pe de altă parte a reţinut că prin cererea de chemare în judecată nu au fost individualizate comenzile în baza cărora s-a susţinut livrarea mărfurilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A.I.G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva aplicării greşite de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 139 C. proc. civ. şi a ignorării probatoriului administrat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 616 din 9 decembrie 2010, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis cererea precizată şi a obligat pe pârâte să plătească în solidar reclamantei sumele de 431.079,15 lei debit principal, 422.980,22 lei dobândă şi 19568,06 lei cheltuieli de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a avut în vedere statuările instanţei de casare care, dezlegând problema recunoaşterii ce a întrerupt cursul prescripţiei, a dezlegat implicit şi problema existenţei raporturilor juridice dintre părţile litigante, în conformitate cu art. 315 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, distinct, pârâtele C.N.C.F.R. SA Bucureşti şi C.N.C.F.R. SA, sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara.
Recurenta-pârâtă C.N.C.F.R. SA Bucureşti îşi subsumează criticile dispoziţiile art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului reclamantei SC A.I.G. SRL şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate.
Recurenta-pârâtă C.N.C.F.R. SA, sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7, 8 şi 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii reclamante.
În dezvoltarea criticilor formulate recurenta prezintă derularea raporturilor contractuale de livrare şi recepţionare a mărfii, reproşează instanţei greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 139 C. proc. civ. şi art. 315 C. proc. civ. şi a art. 1362 C. civ. din perspectiva situaţiei de fapt relevată de dinamica raporturilor juridice dintre părţile litigante cât şi din cea a modului în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, excepţia timbrajului cu privire la recursul declarat de pârâta C.N.C.F.R. SA reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
În speţă, această recurentă a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei ( fila 54).
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de Curte, 15 martie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din OG nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta C.N.C.F.R. SA Bucureşti.
II. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâta C.N.C.F.R. SA – Regionala CFR Timişoara din perspectiva cerinţei motivării în drept impusă de art. 3041 lit. c) C. proc. civ., constată neîndeplinită această condiţie pentru cele ce se vor arăta.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1-9.
Deşi recurenta-pârâtă a invocat în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., se constată că nicio ipoteză prevăzută de aceste texte legale nu a fost demonstrată, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţiile pronunţate atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Simpla raportare a acestei recurente la art. 139, art. 315 C. proc. civ. şi art. 1362 C. civ., fără a concretiza în ce constă încălcarea legii nu poate da efectivitate controlului de legalitate.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
În consecinţă, constatând că recurenta C.N.C.F.R. CFR, sucursala Timişoara, nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica acestei cereri de recurs sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 616/2010 din 9 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca netimbrat.
Constată nulitatea cererii de recurs formulat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. Bucureşti, sucursala Timişoara, împotriva deciziei nr. 616/2010 din 9 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2822/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2828/2011. Comercial → |
|---|
